Search Results for: ungaria

Am explicat în articolele legate de “fabrica de producere a consensului” că de multe ori narativul este întors cu 180 de grade din motive care ni se par nouă aberante dar care au un scop bine deficit. Această manevră este greu de depistat de omul de rând care nu a lucrat cu modele de inteligență artificială unde calea de rezolvare a problemelor este cu totul gândită altfel de algoritmii IA decât de om. Folosind instrumente avansate de modelare a reacțiilor sociale și a narativului la nivel global, inginerii sociali ai sistemului, fac uneori astfel de giumbușlucuri – susțin o campanie NU CORUPȚIEI ca în cele din urmă să ajungem la CORUPȚIE GENERALIZATĂ. Așa cum am avut mitingurile anti-Dragnea și anti-PSD promovate și susținute de sistem, vedem că în cele din urmă s-a ajuns la partidul unic, mult mai păgubos decât probabil o dictatură a lui Dragnea similară lui Organ din Ungaria. Pentru a avea însă asemenea curaj și viziune încât să susții o cauză aparent malefică pentru a te feri de una și mai malefică, îți trebuie însă cohones adevărați dar mai ales probabil o experiență de viață în care sistemul te-a călcat în picioare de suficient de multe ori încât să îți dai seama de bunele lui intenții. Dar dacă exemplul cu inteligența artificială este greu de înțeles, o paralelă cât-de-cât apropiată de ceea ce trăim ar fi sacrificiul din meciul de șah. Uneori un jucător sacrifică o piesă (folosind-o ca momeală, simulând slăbiciunea) deoarece are un plan prin care să fructifice noua poziționare și să dea lovitura fatală. Rareori se fac sacrificii la începutul jocului, de cele mai multe ori, sacrificiul vine cu 2-3 mutări înainte de final. Vedem astăzi că sistemul se sacrifică și simulează că a pierdut războiul pe frontul vaccinării. Vă rog dacă aveți timp să citiți seria de articole despre disonanța cognitivă din vremea plandemiei deaorece asistăm la o continuare a fenomenului care se încadrează perfect în cele spuse acolo. Iată un citat:  Narativul stăpânește deja lumea. El este lansat din temebrele fabricilor de produs narativ, de unde este imposibil de arătat cu degetul cine este strungarul, cine este meșterul, cine este paznicul fabricii sau cine este vânzătorul narativului. Și mai imposibil este de luptat împotriva narativului cu argumente logice. Există o opoziție la discurs oficial, dar această opoziție ne dă doar impresia că asistăm la o piesă de teatru, la care nu putem interveni cu nimic, deoarece scenariul se desfășoară pas cu pas. Protestele, starea de tensiune și opoziția popoarelor, nu au niciun efect în a frâna acest nevăzut și nenumit nou stăpân care vine dintr-un loc neclar, pe care nu îl putem clar defini și conduce întrun mod perfid prin niște păpuși care joacă după cum el cântă și sunt posedate de scenariul pe care îl putem totuși întrezări, deși – ca orice piesă de teatru – ne poate surprinde cu unele evoluții neașteptate, dar ca orice dramă, nu avem speranțe că se va termina bine. 10 August 2021 – Noul Reset

În curând se face un an de la articolul DE CE CRED CĂ RĂZBOIUL POATE FI DOAR NUCLEAR în care prevesteam pașii către un război nuclear, anume trecerea prin toate etapele escaladării. Redau finalul articolului și vă reamintesc că războiul încă nu începuse ci erau zilele în care Zelinsky cerea presei să nu mai sperie investitorii potențiali ai Ucrainei deoarece nu va fi niciun război. Orice război începe cu mobilizarea de trupe. Avem deja mobilizare și aceasta continuă. Avem mișcări variate care sunt echivalente formării alianțelor premergătoare războiului. Aici aș nota deja că Ungaria va fi de partea Rusiei, dar poate discutăm altă dată. Orice scenariu pare imposibil de elaborat, semn că e confuzie, semn că văzduhul e “plin de duhuri”. Avem speranța că fiind multă confuzie, e suficientă o rază de lumină care să risipească norii războiului. O negociere directă Ucraina-Rusia cu rezolvarea Donbassului și renunțarea la extindere, poate fi o soluție. De altfel, să zicem că cedarea Donbas Rusiei și finlandizarea Ucrainei ar fi un scenariu pozitiv, cel mai previzibil. Iată încă un topic de discuție? De ce nu ar merge? Evident Ucraina ar fi umilită, dar Ucraina oricum este o construcție relativ artificială și în cele din urmă e important pentru ucrainieni ca să nu se lupte cu rușii, deoarece vedem că americanii deja îi părăsesc și nemții le trimit caschete. Dar au dreptul lor să lupte și sunt sute de mii de oameni dispuși să moară pentru țară. De asta se teme Putin cel mai mult, deoarece spre deosebire de Crimeea, restul ucrainienilor vor lupta. Și Donbass pote fi considerat un eșec pentru ruși – o invazie eșuată. Despre care nimeni nu o consideră așa, dar de facto, Donbass-ul reprezintă eșecul rușilor de a ocupa Ucraina. Prin urmare, dacă convențional nu au reușit, ce le-a rămas? Dar o nucleară în Kiev ar distruge de tot legătura “frățească” între ruși și ucrainieni și l-ar termina politic pe Putin, fiind oribil chiar și pentru ruși. Evident, la nucleară se va ajunge abia când toate celelalte vor eșua și ratingul va fi ultima grijă a controlorilor butoanelor, atât din nord cât și din vest. SURSA: chiazna.ro Prevedeam așadar imposibilitatea rușilor de a avansa, faptul că Ungaria va fi de partea Rusiei, faptul că nemții vor fi reticenți în a ajuta Ucraina (azi se discută despre Leoparduri, pe atunci erau caschetele …). De asemenea prevedeam că ucrainienii vor lupta și vor fi sute de mii de morți. Poate încă nu sunt sute de mii … După cum spuneam, faptul că rușii nu au putut ocupa Donbas-ul în 2014, chiar prin proxy, era clar un eșec. În finalul concluziei spuneam că incompetența în războiul convențional a Rusiei va împinge natural spre folosirea rachetelor nucleare, dar vor trebui să se treacă prin anumite etape pentru a încerca evitarea escaladării într-un război cu SUA, ceea ce este cel mai mare risc existențial pentru Rusia. Cu ceva timp înainte de articolul din 13 Februarie 2022, am scris un articol în care explicam de ce

Am tot explicat și am detaliat cum UE se va transforma dintr-o spoială de organizație democratică unde și cei mici au același cuvânt de spus cu cei mari (evident raportat la numărul populației și evident doar în aparență) într-un nou soviet în care centrul (Germania) nu va mai avea ezitări în a “coordona” complet activitatea economică, finanțele, educația și în general întreagă societate din țările cucerite de la fostul bloc sovietic. Acum că s-a întâmplat chestia cu Austria aș dori să fac un mic update. Din start trebuie să spun că transformarea este ceva firesc într-o organizație, darămite în ditamai Babilon continental. Fără inovație, fără eficientizareă, fără învățat din greșeli, oamenii nu ar fi reușit să construiască un turn Babel în antichitate, atât de bine și de trainic încât să îl oblige pe Dumnezeu să îl dărâme și să le încurce limbile deoarece altfel, omul ar fi luat-o rapid pe calea îngerilor căzuți din cauza mândriei. Că ce au învățat oamenii este greșit și repetă greșelile, asta e altă discuție. În cazul UE însă, ce trăim acum nu este o optimizare în urma învățămintelor din greșelile trecutului sau nici măcar o adaptare la cerințele vremurilor. Ce trăim este o CONSOLIDARE a puterii centrale, o ranforsare a mecanismelor de control și transfer al resurselor dinspre periferie spre centru. Reamintesc că spre deosebire de alte imperii, UE s-a extins prin prisma promisiunilor oferite: “intrăm în UE și ne dă și nouă bani, ne dă ajutoare” a fost principalul slogan implantat în creierele românilor înainte de aderare, cu anumite nuanțări și adaptări la fiecare mediul cultural unde s-a realizat marketingul. Acum însă, după ce mitul ajutoarelor s-a fumat și mămăliga începe să fiarbă, e nevoie de noi “transformări” care să țină iobagii la vatră și să nu-i îndemne să se răscoale. Nu doar în România sau Europa de Est ci și în Italia, Spania sau Franța. Dar consolidarea a fost urmărită continuu și orice criză folosită ca pretext de a mai face un pas în această direcție. În prezent provocările sunt reale și aș nuanța că pe lângă consolidare avem și o preocupare sinceră a europenilor de a face ceva ca șandramaua să nu se prăbușască. UE trece acum un test istoric cum ar spune vuvuzelele fabricii de produs consens. Să trecem însă la niscavai realități concrete. Avem așadar discuțiile (nu chiar recente) despre spargerea UE în 2 viteze, în 2 blocuri cu viteze diferite. Cei din prima grupă ar continua să aibă drepturi egale (ca acum) și cei din grupa a 2-a ar fi cumva marginalizați. Modelul în sine nu este de condamnat dar dacă e trădare ar trebui să o știm și noi. Principala problemă a UE este că dorește să cucerească țări dar nu poate din cauza rezistenței. Ungurii de exemplu – nu pleacă capul, nu scot fundul la înaintare ca românii care se pleacă în fața austriecilor cu umilință acceptând flegma dată și măcănind vocal câteva zile după care uită ca de la mână până la gură și se

Aș dori să încep mai întâi cu clarificarea că sunt sigur că unirea cu Moldova nu se va întâmpla decât din accident. Uitându-ne la conducerea politică actuală dar și la intelighenția (sau mai bine zis lipsa acesteia) mioritică, coroborând cu nivelul de adormire al populației nu este greu să deducem că singurul scenariu în care această unire va avea loc, va fi – ca și înainte – din accident istoric, sau mai bine zis din învârteala zarurilor pe care le aruncă Dumnezeu. Dar ar fi bine măcar așa, am zice. Nu știu cât de bine, deoarece Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă și în traistă. Bunăoară, după ce am abordat în articolele anterioare oportunitatea istorică a acestei uniri, a venit rândul să argumentăm acum care ar fi motivele și ce am avea de câștigat, atât unii, cât și alții din această unire. După parcurgerea întregului articol veți înțelege și aparenta discrepanță între titlu și subiectul pe care îl anunț al acestui articol. În primul rând, status quo-ul actual, conform declarațiilor atât de la lunganul plăvan cât și de la Maia mioara, ar fi că Moldova și România se vor uni în cadrul UE, adică mai bine zis se vor dilua în UE, adică vor deveni ca două județe, sau mai bine zis ca două colonii. Adică se va statua și prin tratatul de aderare realitatea fizică conform căreia atât România cât și Moldova sunt folosite ca ferme de sclavi pentru planațiile vestului. Ba mai mult, colac peste pupăză, noul val de aderare va aduce la pachet și eliminarea dreptului de vot, adică noile țări vor participa la hora europeană, dar mai la margine, mai cu slujitorii, decât cu nuntașii. Alternativa propusă de mine – dar cu zero șanse de realizare – ar fi aderarea ACUM, indiferent de poziția / acordul UE sau NATO sau Rusia, deși ideal cu acordul tuturor. Se înțelege că în cadrul UE nu poate exista nicio unitate deoarece UE încearcă distrugerea identității și prin urmare unitatea este un termen total greșit, este folosit doar pentru a produce confuzie și a manipula anumite stări psihologice ale oamenilor, știut fiind că mai ales la noi românii, sentimentul patriotic încă nu a fost nivelat complet. Este total aberant să zici că România și Moldova se vor uni în UE – nu se vor uni ci se vor pierde și mai mult! Nu doresc să mă refer în acest articol la riscurile și pericolele care s-ar pune în cazul unui act – nesperat – de curaj din partea României prin care am realiza unirea cu Moldova acum, dată fiind oportunitatea istorică, așa cum am detaliat în articolele anterioare. Să presupunem că unitatea se va realiza. Ce avantaj am avea, și unii și alții? Pentru moldoveni, cred că este evident că unirea cu România ar garanta în primul rând unele avantaje economice și geopolitice majore, existând perspectiva unor investiții, a unei desfaceri a mărfurilor mai bună decât acum când în ciuda tratatelor și a așa zis-ului parteneriat există nenumărate probleme.

Timpul curge din ce în ce mai repede și cele mai negre preziceri menționate pe aici la capitolul “scenarii” se adeveresc. De departe, deși off-topic, cea mai nasoală prezicere care mă sperie pe mine este cea legată de inflație. Cât despre ce putem face noi, ca indivizi este simplu: să ascultăm de Ieremia care zice: “Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc”. Adică să nu credem că vom putea scăpa de furtuna care vine și să ne pregătim pentru o lungă perioadă de decădere a nivelului de trai. Iată că știm dinainte și Dumnezeu încă ne dă timp. Vaccinarea obligatorie este ultima grijă pe catre trebuie să o avem în fața vremurilor care vor veni. Spun asta deoarece la cum văd eu lucrurile, magazinele se vor ruga de clienți să intre și chiar dacă legal se va da nu știu ce lege, concret cu excepția lanțurilor globale, legea nu se va aplica de facto, așa cum în prezent nu prea mai există poliție rutiere pe drumurile naționale din cauza grevei tacite a polițailor. Iulie 2021 – CE POATE DECLANȘA O REVOLUȚIE PE MELEAGURI MIORITICE? Despre reforme nici nu mai poate fi vorba. Acum suntem pe “cod roșu”, adică prăbușirea fatală încă o dată în istorie în gaura neagră a bolșevismului – de data asta, europenizat, administrat abil prin mijloace tehnice moderne cum ar fi tichetele electronice. S-a zis cu cartelele de hartie pe care trebuia să le prezentăm la magazin ca să cumpărăm rația zilnică și lunară. Acum avem tichete “sociale” Inflatia actuala are insa doua capete turbate: unul extern cu cei trei factori pe care i-am enumerat acum 2 articole (aici) si unul intern despre care nu am discutat. Factorul intern de inflatie este incompetenta si prostia guvernarii actuale care prefera sa se ascunda in spatele plandemiei si sa o foloseasca ca sperietoare si ca scuza pentru esecul reformelor si incompetenta in trecerea de la o economie subdezvoltata cu o administratie publica supra-scalata, consumatoare si inefcienta care pune presiune determinanta pe costurile de productie si pe pretul serviciilor la o economie capitalista eficienta cum are de exemplu Polonia care lupta cot-la-cot cu Germania pentru dominatia in UE. August 2021 – INFLAȚIA – ELEFANTUL DIN CAMERĂ Avertismentele cu măririle de prețuri din iarnă nu încetează. Ba mai mult, se discută de lipsuri, indiferent de prețuri. Se coace deci de-o nouă revoluție. Doar un război cu Rusia ne poate uni și poate menține la putere în continuare “coaliția”, adică “partidul” sau mai bine zis, filiala locala a partidului global sub umbrela căruia istoria ne-a plasat pentru a trăi din nou experiența unui gulag de data asta digitalizat. Acum, despre războiul cu Rusia se vorbește deschis de către președinte, semn că se pregătește populația, prin binecunoscuta inginerie socială “self-fulfilling-prophecy”. Sau poate “mental programming”. Mă iertați că nu mă pricep la știința ingineriei sociale, acestea sunt doar unele observații și deducții ale mele, dar nu cred că Klaus vorbește așa de lax despre război doar

A pune întrebarea până unde va crește ROBOR-ul este ca și cum ne-am întreba în 1988, în câți ani vom împlini cincinalul următor. Adică, așa cum pe vremea comunismului programarea cincinală era o minciună deoarece toate statisticile erau mincinoase și toate planificările erau fantasmagorice, tot așa acum ROBOR-ul este un indicator mincinos al stării sistemului financiar românesc deoarece situația este mult mai putredă decăt se reflectă din ROBOR. Nu vreau să intru în toate meandrele finanțelor românești care includ pe lângă criza actuală cauzată de inflație și ajutoarele și creditele oferite de stat companiilor în perioada plandemică. Este ca și cum am analiza cauzele care au dus la moartea unui obez alcoolic care a trecut prin diabet, hypertensiune, ciroză etc. E prea mult de vorbit. Înainte de a vorbi de ROBOR să facem o scurtă recapitluare a situației la nivel mondial. SUA are inflație de 9.1% – rata dobânzii de referință: 1.75%. UE: inflație 8.6%, dobânda 0%. România? Oficial inflația este 14.5% (în mai, înainte de scumpiri) și rata dobânzii 4.75%. Pe scurt, pentru a evita termeni prea de specialitate, trebuie spus că motoarele inflației s-au aprins puternic de la ultima tiparniță de bani cu ocazia plandemiei. Războiul a fost doar gaz pe foc, căci prețurile începuseră să crească dinainte (în Ianuarie SUA avea deja inflație de 7.9% și Fed-ul se temea să mărească dobânzile pentru a nu produce un crash financiar). Banii mulți tipăriți – ce se întâmplă cu ei? Ajung la băieții deștepți care profită de ei direct (prin credite, granturi, “investiții”, achiziții guvernamentale). După ce băieții deștepți cumpără toate vilele de care au nevoie, toate iahturile și insulele de care au nevoie, după ce își fac flote de mașini și bunkere doldora de aur și arme, băieții deștepți “reinvestesc” banii tipăriți în economie ca să scoată profituri și mai mari. Și cum nu toți se pricep la afaceri și cum inovația nu se poate dezvolta din aer, ci e nevoie de oameni, e nevoie de muncă, e nevoie de transpirație, iar vremurile bune sunt contrare acestor necesități, s-a ajuns ca banii pompați de băieții deștepți în economie să producă această inflație. Astfel, fie în imobiliare, fie în stocurile de materiale, fie în piața de capital (care a crescut probabil de ordinul a peste 10x față de valorile normale la care s-ar justifica economic investiția în acțiuni dacă nu are exista acest flux de bani continuu), fie pur și simplu în toate bunurile de consum posibile. De unde avem acum ditamai inflație. Aș face aici o paranteză cu privire la transformarea pieței de capital din investiția pe bază de fundamente (analiza tehnică a indicatorilor economici, a producției, a performanțelor managerilor) în investiția pe baza de număr de like-uri și puterea influencerilor. Practic, cu cât Musk are mai multe tweet-uri și apariții media spectaculoase, cu atât crește prețul Tesla și nu există nicio legătură cu faptul că Tesla Model 3 se află sub Renault Zoe la vânzările în UE iar în China se află sub Hongguan Mini și Qin

Poate cel mai clar semn al disoluției Europei este că în fața provocării rusești, nu se poate focusa și nu poate avea un răspuns comun, energic, rapid și coerent. Maxim ce fac europenii sunt niște gesturi bâjbăite, a la Stan și Bran. Într-adevăr Europa este ditamai sat în care sunt oameni și oameni, fiecare cu ograda lui. Dar când auzi că în satul vecin au venit turcii și tu te apuci să plantezi pomi în livadă, ai cel puțin un slab simț al realității deoarece viitorul nu este greu de prevăzut. Există speranțe de pace, dar pacea va fi temporară și va avea un gust amar. Lipsa de viziune Europa nu are o viziune clară asupra războiului. Adică nu realizează că dacă Ucraina pierde, va avea probleme mult mai mari. Totodată, îi este frică ca nu cumva Ucraina să câștige și să turbeze rușii de tot. Pur și simplu Europa nu are maturitatea de a se ridica la gravitatea momentului ca să ia deciziile care sunt necesare. Dar oare care decizii am putea spune, că iată totuși vedem ceva acțiuni. Ce acțiuni vedem? Vedem vizite la Kiev, promisiuni de arme, ajutoare insuficiente dar mai ales vedem că încep să pice guvernele ca popicele deoarece starea economică se degradează nasol. Europa nu se pregătește nici pentru escaladearea războiului (altfel de ce nu renunță la tembelismul cu energia verde?) și nici pentru o eventuală pace (măcar temporară) în care ar trebui să împingă negocierile cu Rusia la maxim pentru a putea evita etapa următoare a războiului, așa cum după 2014 în afara unor sancțiuni laxe și ineficiente nu au făcut nimic pentru a evita războiul actual. Turbarea verde Problemele Europei sunt atât de mari încât va fi mare minune dacă va fenta istoria și de data aceasta. Principala problemă este elita conducătoare incompetentă. Peste 90% din clasa politica a UE sunt politicieni “cool” care au imagine bună și care au convins electoratul tembel că ei vor reuși să realizeze revoluția verde – ultimul vis utopic al unor paraziți care au deja totul, moștenind munca grea de decenii a unei generații care scăpând din război, a știut să prețuiască libertatea și nu a așteptat ca să îi dea statul mură-n-gură. Dar în ziua de azi, cetățeanul european, mai ales de la o anumită vârstă în jos, așteaptă de la stat nu doar condiții optime de viață ci și instrucțiuni despre cum să se comporte. Aceste moluște nevertebrate și cu creierele spălate și re-programabile ca un Arduiono care sunt europenii din ziua de astăzi, nu se pot ridica la înălțimea vremurilor și nu pot împinge politicieni să facă ce trebuie nici măcar când legi tembele le afectează direct nivelul de trai în mod direct și când elitele îi batjocoresc invitându-i să mănânce lăcuste și să mai pună o haină pe ei la iarnă. Nu este de mirare că nici măcar în fața riscului iminent de război nuclear, politicienii europeni nu renunță la reglementările turbate legate de poluare. Această obsesie va duce inevitabil la înlocuirea