Menţionam într-un articol anterior că printre posibilele motivaţii ale incursiunii din Kursk ar fi şi utopica preluare a controlului centralei nucleare ruseşti din acea provincie, aflată însă la aproximativ 60km de graniţă. Prin comparaţie, toată incursiunea ucrainienilor, inclusiv tatonările de astăzi sunt la mai puţin de 15km de graniţă.
În articolul de ieri, legat de consecinţele acestei incursiuni, subliniam că înainte de o folosirea unei arme nucleare în lacul de pe Nipru din amontele Kiev-ului, ruşii vor face mobilizare generală, ca mişcare de escaladare.
Astăzi putem vedea un pas intermediar al escaladării, anume ameninţarea cu lovirea centralei nucleare de la Zaporojie. Incendiul de astăzi şi eventualele daune care se pot face sunt greu de evaluat. Cu siguranţă că ruşii nu vor să provoace daune care să îi afecteze şi pe ei, dar totodată, să fim siguri că reacţiile internaţionale şi impactul mediatic internaţional ca urmare a unor distrugeri masive la această centrală, îi lasă rece.
De fapt, dacă calculăm, bombardarea convenţională a unei centrale nucleare poate fi ca risc de escaladare sub folosirea unei nucleare tactice, deci iată că există variante.
Cu privire la alte evenimente, astăzi ucrainienii au făcut şi alte incursiuni în timp ce ruşii încă se mobilizează. Problemele ruşilor sunt legate de comunicare: deoarece nu au tras trupe de pe front, ci fragmente de trupe din diverse locaţii, aceştia nu ştiu şi nu pot să comunice între ei. Prin urmare, am avea o explicaţie de ce întârzie răspunsul şi cumva ne putem aştepta la nenumărate gafe. Ştim că problema comunicării este şi explicaţia eşecului atacului blitz de la începutul războiului când ruşii comunicau între divizii diferite prin telefon fiind evident ascultaţi de ucrainieni.
