Desi generalizarile sunt apanajul prostilor, sa facem un mic exercitiu si sa simplificam lucrurile. Se spune ca ar exista trei categorii de oameni:
– optimisti: cei care au o viziune pozitiva asupra lucrurilor
– pesimisti: cei care au o viziune negativa asupra lucrurilor
– realisti: cei care au o viziune realista asupra lucrurilor (si mai ales asupra viitorului)

Nu vi se par stupide aceste definitii? Bineinteles, fiecare are o fire, are un caracter, are o stare de moment scurt sau moment de durata care il predispune catre o anumita raportare.

De exemplu, daca eu am acum un loc de munca sigur – la stat de exemplu -, intr-o pozitie in care orice ar fi daca nu curge pica, si daca am spatele asigurat, si daca am deja masini si vile cu care nu prea am ce sa fac, cateva conturi in banca – nu prea mari, caci am investit – si cateva apartamente inchiriate, am a ma teme? Pai nu am de ce sa ma tem, prin urmare nu as fi prost sa fiu pesimist? Sunt eu om normal daca pun botul la ce zic toti prostii cum ca criza asta o sa dureze doua zeci de ani? Pai bineinteles, ca nu o sa dureze atata, ca doar tot ai nostri o sa iese la urmatoarele alegeri si chiar daca ies ailalti, stau doar 4 ani si dupa aia venim noi si lucrurile o sa fie bine din nou. Iata deci un exemplu de optimist. Acest optimist sufera insa de ochi de cal, el are o viziune strict limitata la Romania, uita ca Romania traieste pe planeta pamant si ca, asa cum putem citi in istorie, uneori ce se intampla pe Terra ne afecteaza si pe noi.

Mai poate fi optimist si un om care are bani multi, orisicum i-ar fi facut el. Banii dau multora o falsa senzatie de securitate, asa cum probabil o aveau si cei care au iesit bine din razboi in 45, au cumparat active, terenuri etc si apoi a venit peste ei nationalizarea din 48. Istoria te prinde de dupa usa de nu te astepti uneori. Poate ca unii s-au trezit mai din timp si au avut timp sa fuga, dar cu siguranta multi au murit de inima vazand cum le ia comunistii cu japca averea stransa de o viata. Banii, aurul, casele, masinile, afacerile, mai ales celor care le au cu varf si indesat le sunt o garantie pentru viitor, de aceea mai ales oamenii bogati sunt predispusi la optimism.

Un om sarac care insa nu a reusit niciodata in viata sa scoata capul sus si traieste de pe o zi pe alta, mai ales daca a avut si alte necazuri legate de sanatate sau de relatiile in familie, cu siguranta este un pesimist prin definitie. Ca sa nu mai zic de cei care au ghinioane …

Cum putem insa defini un realist? Cine poate sa spuna ca el are o viziune echilbrata asupra lucrurilor si vede corect situatia? Nimeni, realistul este o utopie, iar cel care sustine ca e realist este de fapt schizofrenic, sufera de o viziune halucinanta asupra realitatii uitand ca realitatea e complexa.

Tendinta noastra spre pozitiv sau negativ are intr-adevar un efect asupra felului cum ne simtim si asupra felului cum traim si cum muncim. Sunt absolut de acord ca este bine sa fim optimisti, dar nu oricum. Unii oameni, mai ales cei influentati de un val de spiritualitate alienata inspirata din religiile asiatice, folosesc concepte gen energii pozitive, ganduri pozitive, karme, etc si chiar daca tuna si fulgera, ei zambesc ca tembelii si repeta mantre aiuristice in speranta ca totul e doar un vis urat si gandurile noastre optimiste vor converge impreuna in constinta superioara universala unde vor forma o raza de gandire pozitiva care va neutraliza asteroidul care se indreapta spre noi si va face ca sa ajungem toti instant in nirvana. Exagerez, recunosc, aceasta este doar o extrema, dar sunt multi care macar cocheteaza cu ideea ca trebuie sa gandim pozitiv musai, cu sau fara motiv, altfel gandurile negre se vor implini.

Ce putem sa mai spunem despre optimism si pesimism? Este intr-adevar penibil sa fii pesimist la ziua unui prieten, asa cum e penibil sa fii vesel la o inmormantare, fiecare eveniment necesita o anume stare, dar noi trebuie sa ne construim un fel de a gandi si un fel de a ne raporta la viata care sa ne faca pregatiti oricand pentru orice. Si care este cea mai mare certitudine si lucrul de care sigur nu vom scapa si pe care mai devreme sau mai tarziu vom ajunte sa il experimentam? Moartea! Moartea singura este „atractorul” vietii noastre. Omenirea ce este altceva decat miliarde si miliarde de fire de ata, unele mai lungi altele mai scurte, unele mai groase, altele mai subtiri, colorate in miliarde si milarde de culori dar care daca le urmarim toate duc acolo, catre moarte. In momentul in care ne vom raporta corect la moarte, vom putea intelege si rostul fiecarui moment din viata noastra, vom avea o intelegere superioara a realitatii asa cum privind din varful unui munte putem vedea mult mai departe si mult mai clar decat dintr-o groapa de gunoi.

Nici optimismul nu ne va salva de doamna cu coasa, chiar daca ne va duce veseli pana acolo, desi macar daca ar fi asa: optimismul totdeauna este de scurta durata dupa proverbul: „o minune dureaza trei zile”. Daca vom analiza vietile oamenilor din jurul nostru, vom putea vedea ca suferinta a fost mai degraba prezenta decat fericirea, iar durerea decat placerea. Doar cei care pot sa priveasca cu demnitate durerea si sa treaca prin suferinta cu capul sus, cu mintea treaza si cu inima indreptata catre Dumnezeu, traiesc cu adevarat momentul la intaltimea lui. Dumnezeu cel care a facut cerul si pamantul de ce permite raului sa se desfasoare in lume? De ce ingaduie cel Atotputernic ca noi ce slabi sa fim aruncati din colt in colt ca niste frunze in bataia vantului, caci doar nu pentru asta ne-a facut oameni si nu frunze. Toate au un rost, nimic nu este la intamplare, suferinta sau fericirea ne sunt date de Dumnezeu pentru a ne indrepta, pentru a ne invata lucruri de care nici nu avem habar dar de cele mai multe ori aroganta, mandria si prostia din noi ne impiedica sa intelegem cel mai mic lucru din orice ni s-ar intampla.

Imi dau seama ca prin articolele mele probabil am sporit pesimismul unor oameni, si uneori regret asta. Insa imi dau seama totodata cat de fals si periculos este un optimism care nu are baze. Cat de greu si cat de trist poate insemna sa iti faci sperante desarte atunci cand nu este cazul. Si nu ma refer doar la aspectele financiare, ci in general in viata noastra de zi cu zi. Foarte greu este sa dobandim un echlibru, foarte greu este sa nu ne bucuram unde ne bucuram aiurea, dar nici sa nu fim mahniti de lucruri care sunt neimportante. Bucuria si intristarea sunt lucruri firesti, dar nefireasca este trairea lor in momente gresite. Doar o viata echilibrata in toate aspectele ne ajuta sa traim clipa cu adevarat si sa castigam din orice experienta ceva care ne va fi de folos la intalnirea cu moartea, atunci cand toate cele din urma vor navali peste noi cu viteza fulgerului si nu vom mai putea sa ne ascudem nici in ignoranta nici in nepasare si nici pe prostii nu vom putea sa facem, caci constiinta noastra ne va arata cu degetul.

Astazi mi-a venit sa scriu despre optimism in urma discutiei cu un prieten care m-a asigurat ca totul va fi bine, desi eu ii spuneam ca probabil va fi rau. El era insa atat de vesel incat parca nu auzea ce ii spuneam eu, bucuria sa il facea sa fie absolut sigur ca totul va fi bine. M-a socat pentru o secunda si totodata m-a facut sa ma simt bine. Am tachinat cu ideea ca hmm, poate lucrurile se vor indrepta intr-adevar. Discutam despre economie, la asta ne refeream, si acum daca eu sunt aboslut sigur ca o sa se aleaga praful de toate, nici nu am conceput vreodata ca lucrurile vor merge bine, mai ales de anul acesta. Prietenul asta, era sigur insa si m-a biruit (pentru cateva secunde). Abia atunci am inteles forta optimismului si cat de eficient poate fi in a schimba mintile oamenilor, mai ales ale celor care s-au obisnuit sa se lase usor influentati. Mi-am mai dat seama insa si de un lucru, vazand cat de bine ma simt atunci cand sunt optimist. Uneori e bine sa ii minti pe oameni si sa le spui lucruri frumoase. Daca cineva e in depresie, este chiar recomandat sa ii spui poezii frumoase si povesti care sa il ridice usor. Pentru ca pe cineva care e cazut jos il ridici usor cu grija, il iei incet, esti atent in gesturi. Apoi acela cand va fi pe picioarele lui, va incepe el sa cada din nou – caci mersul pe doua picioare nu este altceva decat o cadere repetata.

O tanara mama nu doreste sa isi invete copilul de 5 ani ca diavolul exista. Ea vrea sa il creasca optimist. Desi copilul se uita la desene animate si poate intelege usor despre rau si bine, despre ingeri si diavoli, despre puterea lui Dumnezeu care o dobandeste prin semnul crucii, unii parinti isi menajaza astfel copiii, incercand in zadar sa ii fereasca de niste realitati pesimiste de care insa copilul nu va scapa, ba poate chiar va fi dezavantajat pentru ca nu invata despre ele cat e crud pentru a putea sa le inteleaga si sa le exerseze inca de mic. Iata deci ca optimismul servit uneori cand nu e cazul, poate fi daunator mai tarziu.

Poate ca ar fi meritat sa discutam aici putin si despre nihilism, pe care unii il considera o extrema a pesimismului desi mai degraba eu l-as considera o boala a mintii care s-a saturat cu binele.

Nu se poate sa inchei insa fara a aminti cateva versuri frumoase din Glossa lui Eminescu, care contin in sine mult mai multe lucruri interesante decat tot ce am scris eu mai sus:

(Mihai Eminescu – Glossa)