Pe masura ce evenimentele in criza europeana se succed mai rapid ca spoturile de publicitate TV, fiecare ora aduce o noua stire fierbinte si fiecare zi o noua intorsatura. Tensiunea si incertitudinea plutesc in aer si precum agresivitatea borgilor din serialul Star Trek se desfasura pas cu pas, din ce in ce mai intensa iar finalul nu era deloc greu de banuit, tot asa ne apropiem pas cu pas de pardigma finala a carei forma inca nu o putem banui si daca o banuim nu o putem accepta, cel putin psihologic, daca mental putem sa desenam fiecare un scenariu personal, dupa cat de multa imaginatie, istorie si sociologie cunoastem.

Ne aflam acum intr-un punct de inflexiune destul de ciudat: pe de o parte, ipotetic europenii au acceptat deja ca Grecia poate sa iese din UE – lucru care s-a intamplat foarte greu, abia in ultimele luni -, iar pe de alta parte a intrat in scena Italia, mergand pas cu pas pe urmele Greciei, ba chiar cu pasi mai repezi daca ar fi sa ne gandim ce grecilor le-a luat ceva pana sa schimbe prim-ministrul si pana sa puna in functiune un guvern care sa adere la masurile de austeritate impuse de germani. Este oare greu sa observam cat de mult s-a transformat in ultimul timp dezintegrarea Europei de la un banal scenariu pesimist, considerat exagerat de unii si imposibil de altii, la un scenariu probabil care chiar se incadreaza in curgerea evenimentelor curente? De fapt, scenariu probabil este putin spus, multi discutau cu seriozitate si multi chiar au anuntat fara ezitare ca Europa nu mai are sanse sa reziste. Multi au explicat si chiar au justificat felul cum s-a ajuns aici, prin decuplarea politicii fiscale de cea monetara inca din start. Dar nici un oficial nu a dat macar de inteles ca vreo tara ar putea sa iese din UE – nici macar nu exista tratate care sa permita, lasand la o parte implicatiile asupra sistemului financiar al revenirii la drahma al grecilori.

Sa trecem insa peste Europa, sa mentionam doar in treacat ca o data cu dezintegrarea Europei, va avea de suferit foarte mult si sistemul financiar, practic acesta va suferi un colaps necontrolat in urma caruia nu putem stii ce se va pune in loc si nu mentionam decat ca foarte probabil puterea care va supravietui acestui colaps va decide forma si conditiile noilor finante, asa cum SUA au impus dolarul ca moneda de referinta dupa Al 2-lea Razboi Mondial.

China: dupa ce presedintele chinez a plecat de la summitul G20 cu mainile in buzunar, tinand bine de portofelul din care nu le-a lasat europenilor nici macar ceva maruntis, Republica Capitalista Chineza isi traieste si ea epoca de bunastare. Din pacate pentru ei, daca in vest bunastarea a durat cateva decenii bune, chinezii nu cred ca vor avea parte de ea prea mult timp. Multe sunt motivele, si nu doar legate de economie. Politica demografica de un copil per familie a dus in China la situatia absurda in care un muncitor duce in spate pana la sase oameni: cei doi parinti parintii si cel patru bunicii. Si cum chinezii cu a lor medicina stiu sa traiasca mult, va dati seama ce dezvoltare sustenabila pot sa aiba ei si cat va dura pana pensiile vor ingheta si la ei.

SUA este urata cea mai frumoasa si de aceea deocamdata nimeni nu o arata cu degetul, pentru ca o urata si mai mare – Europa – este in centrul atentiei. Insa pietele nu sunt doar irationale dar sunt si matematic de precise: acolo unde fundamentele sunt subrede, mai devreme sau mai tarziu pesimismul va lovi. Chiar daca nu se mai vorbeste prea mult despre problemele Americii, deoarece din cauza haosului din Europa, banii au fugit pe dolar si pe obligatiunile americane, nu va dura prea mult pana cand va veni din nou randul americanilor sa apese „Print” pe tiparnita dupa ce vor fi ridicat din nou nivelul maxim de indatorare. Cine va mai cumpara insa bondurile americane de data asta, va fi un mare semn de intrebare deoarece chinezii deja au inceput sa isi reduca ritmul de achizitii, intre August 2010 si August 2011 detinerile acestora crescand cu doar 1 mld$, in conditiile in care alte tari au cumparat cu nemiluita pentru a putea sustine dolarul: Japonia – 104 mld$, Marea Britanie – 216 mld$, OPEC 25 mld$, Brazilia 40 mld$, etc (sursa). Nu lipsit de importanta este faptul ca Rusia s-ia diminuat in aceeasi perioada cu 50% detinerile de bonuri de trezorerie americane de la 173 mld$ la 97 mld$. Desi tehnic nu se poate vorbi de un exod de pe bonurile de trezorerie americane, atunci cand detinatorii a 20% din totalul acestora incep sa vanda nu este deloc linistitor iar daca ne gandim ca Rusia si China sunt principalele puteri cu potential de inamici pentru SUA, intelegem putin cate putin din razboiul financiar care se duce in paralel cu evenimentele politice sau economice vizibile – care si acestea sunt oricum greu de descifrat.

Asadar SUA rezista inca doar pentru ca Europa este in genunchi si banii nu au unde sa se duca. Pe masura ce Europa va reusi sa mai castige o batalie de moment, desi rezultatul razboiului nu este greu de estimat, va veni randul americanilor sa preia stafeta.

Traim asadar sfarsitul capitalismului, desi ni se pare incredibil. Oricat de optimisti am fi cu privire la supravietuirea sistemului financiar actual si evitarea unui colaps total – deoarece nu poate sa existe colaps partial, mental nu putem sa credem ca lumea chiar nu va mai fi cum a fost si ca tot ceea ce stim noi despre lumea de azi se va schimba profund. Daca lumea asa-zis dezvoltata a trait pana acum sub zodia consumerismului, si daca lumea este clar ca nu va mai fi cum a fost, merita sa ne intrebam: cum va fi lumea de maine? Este criza trecatoare si lucrurile se vor intoarce, vor descoperii oamenii tehnologii noi care sa impinga lucrurile mai departe si sa aduca salturi noi, asa cum s-a intamplat cu descoperirea motorului pe abur sau cu dezvoltarea electronicii si a calculatoarelor? Se va reusi totusi o impartire mai echilibrata a resurselor si doar cei bogati o vor duce mai rau, cei saraci se vor apropia ca nivel de viata de traiul celor din vest? (principiul vaselor comunicante) Va fi un razboi? Si chiar daca va fi, va fi acesta ultimul razboi? Ce va rezulta dupa?

Grecia pare sa fie lasata de izbeliste si se pare ca nemtii vor sa o dea afara din Zona Euro si chiar din UE pentru a face din ea un exemplu despre cum nu trebuie sa te comporti cand banul vine de la neamt – chiar daca se duce tot la neamt – si cand trebuie sa accepti austeritatea. Nemtii au nevoie nu de un tap ispasitor dar de un elev lenes pe care sa il dea ca exemplu celorlalti canditati la corigenta care nu vor sa puna osul la treaba. Problema fiind ca alti porcusori nu au voie sa pice deoarece ar trage cu ei toata Europa, supravietuirea euro si a nemtilor in consecinta, depinde foarte mult de modul in care popoarele tarilor cu probleme vor accepta masurile de austeritate. Si pentru ca deocamdata, desi s-a tot vorbit si in unele tari chiar s-au implementat pasi firavi de reducere a cheltuielilor publice, pentru a garanta succesul unor masuri de taieri mai adanci, grecii sunt chiar modelul pe care nemtii il aveau nevoie sa il arate celorlalti: popor lenes, care nu plateste taxe, care protesteaza si care nu accepta taieri. „Rabdarea noastra se va consuma” – i-au amenintat nemtii pe greci si intr-adevar va veni momentul cand Grecia va intra in faliment si va iesi din Europa. Atunci va veni randul ca toti mediteraneeni sa inteleaga fara sa protesteze ca este important sa accepte austeritatea, altfel haosul care ii va fi cuprins atunci pe greci ar putea sa vina si la ei. Lucrurile s-au miscat atat de repede insa, incat Grecia nici nu a apucat sa pice pana la capat ca Italia deja incepe sa se clatine: dobanzile la credite au ajuns deja la 7%, un nivel maxim pentru Italia de cand cu UE si un nivel la care Grecia, Irlanda si Portugalia au cerut ajutor FMI-ului si Europei.

Partea proasta care o intrevad eu din toata criza asta este ca austeritatea va deveni noua cultura care va lua locul consumerismului. In numele acestui nou idol, se vor implementa schimbari sociale si politice profunde, pornind de la disparitia democratiei asa cum o cunoastem acum  la constrangeri la care nici nu ne putem gandi deoarece ni se par prea aberante si cu totul neacceptabile. Cine credea insa ca in numele austeritatii, votul democratic va fi anulat si tentativa lui Papandreus de a face referendum pe o chestiune importanta care privea poporul grec a fost taxata foare dur si a fost vazuta ca fiind strigatoare la cer. Putem sa banuim ce i-au spus Merkel si Sarkozy lui Papandreus cand l-au chemat sa explice ce are de gand: „George, tu nu esti pe treaba ta, dupa toate cate facem pentru voi? Ce tupeu ai, auzi, sa faci referendum! Cata nesimtire, dar voi grecii astia chiar nu va vedeti lungul nasului, chiar credeti ca aveti de ales? Ori austeritate, ori afara! Referendum nicht!” Ascultam la una din emisiunile unei televiziuni straine cum un comentator chiar il compatimea pe Sarkozy ca a plecat chiar cand ii nastea nevasta ca sa participe la deciderea planului de salvare pentru ca apoi Papandreus sa vina cu propunerea cu referendumul. Strigator la cer, omul asta si-a lasat nevasta sa nasca si acum grecilor le arde de democratie! De Berlusconi ce sa mai zicem, dupa ce ca a adormit cand nemtii si ceilalti se gandeau cum sa ii salveze, in loc sa ia notite cu masurile de austeritate care trebuie sa le implementeze.

Nu cred ca austeritatea va fi doar o consecinta a statutului de sclavi pe care sudicii il vor avea in fata nordicilor. Ingineriile sociale nu se fac cu jumatati de masura. Austeritatea va fi necesara peste tot in lume, pentru ca deocamdata avem doar criza financiara si criza datoriilor, dar peste doi trei ani, vom avea si criza resurselor si fiecare va trebui sa consume cat mai putin si sa munceasca cat mai mult. Daca in epoca capitalista, cuvantul cheie era „lacomia” (greed is good), in epoca austeritatii cuvantul cheie va fi „eficienta”. In numele eficientei se vor schimba mecanismele politice, fluxurile economice, alocarea resurselor etc. Pana si la banii de hartie vom fi nevoiti sa renuntam pentru ca tiparirea de bancnote nu este eficienta, hartia este redundanta deoarece oricum fiecare acum are cel putin un card. De asemenea, in numele eficientei vom fi nevoiti sa folosim un singur card, la ce bun mai multe, de ce sa ne incurcam si de ce sa ducem grija la mai multe carduri. In numele eficientei, cine nu isi va munci pamantul, va plati amenda si astfel nu vor mai exista gospodarii  si tarani. In numele eficientei in medicina, toti vom fi vaccinati si cine se va opune va fi un paria, va fi marginalizat. In numele eficientei, Biserica nu va mai primi nici un ban de la stat si va fi deposedata de toate bunurile pe care le detine in prezent. Tot in numele eficientei, disputele intre religii vor fi o crima si se va incerca ajungerea la un punct comun pentru ca indocrtrinarea sa fie eficienta si directionata inspre motivarea oamenilor pentru a se adapta la noua societate. Austeritatea nu ne va aduce doar saracie, dar va produce schimbari atat de profunde in societate incat conflictele vor fi o permanenta. Razboaie civile, atacuri teroriste si chiar razboaie pe alocuri vor cuprinde toata lumea. Principalele surse de la care vor izbucni aceste conflicte vor fi dezechilibrele intre anumite centre de putere: puterile actuale care sunt intr-o perioada de metamorfoza si noile puteri care acum par a fi in expansiune si dezvoltare desi cresterea lor este fara prea mare substanta. Ca un exemplu, Turcia care nu a cunoscut inca probleme din cauza crizei, va cauta – si deja o face – un rol mai mare pe plan extern, pornind de la auto-inselarea ca are performante notabile economice si ca trebuie sa devina o putere regionala. Bineinteles, asta nu convine imperiului anglo-american, cata vreme Turcia iese din scenariul acestuia si incearca sa faca mutari independente fara a cere permisiunea. Alte puteri periferice vor fi folosite sau ignorate pe moment, pana cand transformarea se va fi terminat si noua randuire va fi plasata in functiune. Nu este greu sa ne gandim ca Brazilia, India sau Rusia nu pot pune probleme prea mari anglo-americanilor, raporturile fortelor armate fiind cu totul altele decat ale conturilor de datorii si deficite.

La ce bun insa aceasta noua cultura, cu ce a deranjat modus vivendi-ul actual elita mondiala incat sa urmeze aceasta noua paradigma. Multa vreme, conspirationistii lansau ideea ca elitele sunt ingrijorate ca suntem cam multi pe planeta, si intr-adevar multi chiar au recunoscut aceasta si lucreaza intens la gasirea unor „solutii”. Bill Gates care oarecum este mai naiv, mai copilaros si nu prea accepta solutia unui razboi mondial pentru reducerea populatiei, s-a gandit la un vaccin. De aceea trage el si se zbate: ca sa scoata acest vaccin care sa sterilizeze barbatii si sa il introduca inainte ca varianta razboiului mondial sa avanseze si sa se desfasoare. Putem deduce ca daca vaccinul va avea succes, elitele care au pus la cale tot acest scenariu, vor renunta macar la ultima etapa: razboiul armat – care are de fapt si rolul de a duce la capat scopul declansarii acestui plan, anume depopularea.

Ar fi mai mult de tratat pe subiectul austeritatii, vom intelege insa mai mult in urmatoarele zile, cand bursele europene vor pica si dobanzile la obligatiuni vor creste. Din fericire pentru noi romanii, suntem campioni la austeritate: cu exceptia catorva ani de dezmat consumerist pe credit, in general noi am trait in austeritate si avem gaurile la curele date pana la marimi mult mai mici decat pot ei sa ni le stranga.

Cateva linkuri:

– Age of austerity / Noua epoca deja are un nume, iar Cameroun este primul care l-a enuntat – cel putin public

In the wake of the United States debt ceiling crisis and the European sovereign debt crisis, M. Nicolas J. Firzli and Vincent Bazi wrote that the year 2011 could mark the end of an era of government engagement in the economy started with the New Deal in 1933 that saw a massive deployment of public resources and the advancement of state ownership across (formerly private) industries and infrastructures throughout the Western world (“Folkhemmet” in Scandinavia, “Welfare State” in the UK…), and that the budgetary profligacy of the US and other G7 countries on the domestic front (generous social insurance programs, cheap water and electricity, subsidized housings…) won’t be sustainable in the post-2011 „Age of Austerity”.[2]

– Austere Cultures, Cultures of Austerity Conference 2011 (deja se fac conferinte despre austeritate)

– Austerity in the EU, “Budget Cuts” in the USA?

– Mihai Tanasescu (FMI si Comisia Trilaterala): SA NE PREGATIM PENTRU UN ALT MOD DE A TRAI PE PAMANT

– Austérité en Grèce : le point de non retour:

Greece is a democracy and no matter the impatience of its state and private sector creditors, democratic procedures that have to do with values, solidarity, basic social protection and constitutional issues must be taken into account.
These issues are often forgotten when European leaders make declarations about the need for Greece to abandon part of its sovereignty and move on as if it were some 19th century colony in a far off land.