„Deleveraging” – un termen financiar greu de tradus in romana, cel putin cu engleza mea de internaut. Daca ar fi insa sa prezentam intr-un singur cuvant situatia economica mondiala din prezent, acesta este cuvantul: „deleveraging”, ba chiar deleveraging masiv. Pe scurt, deleveraging inseamna retragerea si finalizarea creditelor: toata lumea a facut credite, toti au imprumutat de la altii, de jos pana sus de tot. Oamenii si firmele au imprumutat de la banci si de la alte institutii financiare, bancile au imprumutat unele de la altele sau de asemenea de la alte institutii financiare, cum ar fi fonduri de pensii. A venit apoi momentul adevarului … partial: 2008. Preturile au inceput sa cada la imobiliare, bula a inceput sa se dezumfle si au iesit la iveala niste realitati … partiale. In mod normal, in 2008 cea mai mare parte din sistemul bancar trebuia sa fie rasa, toti cei care au dat credite fara sa le pese cui si de ce, trebuiau sa intre in faliment. Asa spune in teoria capitalista.Insa pentru ca traim intr-un sistem fascist – uniunea dintre stat si domeniul privat – nu s-a intamplat asa, si bancile au fost lasate sa traiasca, ba chiar au fost obligate sa primeasca bani de la stat si sa se faca ca ploua in continuare. S-au tiparit atunci cantitati imense de bani, nemaiintalnite in istorie si s-au dat la banci in speranta ca banii vor ajunge in economie si vor „unge” sitemul pentru ca masinaria sa mearga in continuare inainte. Bineinteles, ca de vreme ce au mirosit ca sunt pe cai mari, bancile nu au dat drumul la bani in economie pentru a face economia sa functioneze ci fie i-au speculat pe bursa, unde au format o noua bula, – caci asta stiu foarte bine sa faca bancherii – fie au imprumutat cu ei diferite guverne care bineinteles aveau nevoie deoarece economia nu mai functiona iar cheltuielile erau cu mult peste venituri, adica deficitele erau mari.

Va aduceti aminte cum spuneau unii „analisti economici” prin anii 2007-2008 ca Romania trebuie sa se imprumute cat mai mult pentru ca asa se face dezvoltarea economica, si aduceau ca exemplu SUA – cea mai indatorata tara din lume? Cata naivitate si cata prostie totodata! Vedeti Grecia azi? Asteptati sa vedeti SUA maine, va fi mai rau. Nu exista friptura gratuita, cum spun americanii si chiar daca lumea mai crede in hartiile lor, va veni cu siguranta momentul cand nu va mai crede, si castelul de nisip se va prabusi. Asta depinde insa de cat de bine le iese razboiul americanilor in Orientul Mijlociu dar mai ales in Africa unde incearca sa ii saboteze pe chienzi, care folosindu-se de hartiile primite de la americani incearca sa puna mana pe cat mai multe resurse.

Asadar traim epoca in care toata lumea incearca sa isi plateasca creditele, de la persoane, la firme si banci si pana la guverne. Austeritate, diminuarea deficitelor, controlul cheltuielilor, politici sustenabile etc – toate sunt sloganuri care ascund in spate aceeasi realitate: plata creditelor. Iar daca a durat 40-50 de ani pentru ca sectorul privat sa acumuleze 300% din PIB in unele tari, iar procentul creste cu fiecare an pe masura ce criza economica se accentueaza, cat credeti ca v-a dura pana cand rata de indatorare va scadea sub 50%, cam unde a fost in anii 50, dupa razboi?

Nu doresc sa speculez eu ce solutii trebuiau luate pentru aceasta acumulare de datorii sa nu produca efectele distructive pe care le-a produs deja dar mai ales pe cele care urmeaza sa le produca. Cert este ca s-a ales solutia cea mai proasta: amanarea colapsului (kicking the can down the road). Adica, facem ce facem, ne prefacem ca totul e bine, tiparim bani cu nemiluita, micsoram dobanzile, punem propteli la preturi (subventii guvernamentale) ca sa nu pice de tot si speram ca o sa creasca economia si ca ritmul de crestere o sa depaseasca viteza acumularii datoriei, adica o sa se inverseze soldul acesteia. Devenise o regula binestiuta pentru romanii dependenti de credit ca atunci cand luau un credit sa se astepte sa plateasca dublu: nu mai calculau, nu se uitau pe desfasurator, stiau doar ca ei vor plati dublu creditul luat – cel putin in imobiliare, pentru alte tipuri de credite, chiar mai mult. Ganditi-va ce inseamna asta la nivelul statelor, cu cat trebuie sa creasca economia unui stat pentru a aduce venituri care sa acopere asemenea datorii, chiar daca nu ar fi publice, desi in mare parte sunt datorii publice, iar unde sunt private oricum au cam fost transferate in domeniul public.

Desi nu vreau sa discut despre solutii si despre cum salvarea sistemului bancar nu a facut decat sa puna si mai multe paie pe foc, as aminti totusi ca daca sistemul politic nu ar fi atat de corupt, chiar daca nu erau lasate sa pice bancile – cum s-ar fi intamplat intr-un capitalism real – tot existau anumite solutii care puteau ajuta economia. Sa ne gandim numai la creditele pe care le-a oferit in ultimele transe Banca Centrala Europeana: peste 1 miliard de EURO. Acesti bani daca erau oferiti pentru investitii cu destinatie clara in infrastructura, ganditi-va ce dezvoltare economica ar fi provocat. Dar de ce sa criticam tocmai BCE-ul desi avem si noi dreptul ca contribuabili ce suntem, sa mergem la BNR: din miliardele de dolari imprumutati de la FMI, in loc sa ii dea la banci cu 5% ca acestea sa imprumute statul cu 7%, sa ne gandim ce ar fi inseamnat daca se investeam intr-un sistem de autostrazi care ar fi eficientizat enorm economia romaneasca si ar fi stimulat dezvoltarea afacerilor precum si infuzia de investitii straine. Nu s-a dorit insa, pentru ca FMI nu ne da bani ca sa ne dezvoltam si sa nu mai avem nevoie de ei. FMI ne da bani ca sa ne santajeze si sa ne ceara sa vindem minele de aur firmelor americane. Sistemul este atat de putred incat am fi uimiti daca am stii toate legaturile ticaloase de la cel mai mic functionaras al FMI pana la agaricii de la ONG-urile romanesti platite de straini pentru a-i convinge pe romani ca e bine sa isi vanda aurul, ca primesc si ei ceva mizilic.

Nu sunt eu in stare sa expun toate meandrele finantelor care ne garanteaza o lunga si deprimanta criza. Iata insa ce spune un mare economist australian, profesor universitar la University of Western Sydney, Australia si declarat de catre revista Forbes economistul cu previziunile cele mai precise cu privire la criza actuala:

capitalists in euphoric states, and certainly finance capitalists … they borrow money, they gamble on asset prices, they’ll cause a bubble…of course the borrowing is badly thought out, projects don’t work, they’re ponzi schemes in many ways to begin with … you go through periods of ratcheting up levels of debt, until you get to the point that there’s so much debt the system simply can’t cope with it and you go into a terminal downturn, and that’s where we are right now (Steve Keen – On the Edge)

Ce inseamna terminal downturn? Precum in Caritas, in ultima faza doar cativa mai primeau banii inmultiti – cei care il controlau pe Stoica si ii tolarau „supravietuirea”, bineinteles cu scopul de a-l folosi – tot asa si in vremurile noastre, doar cei care controleaza sistemul politic au acces la bani ieftini si pot „sa joace” in continuare, ba chiar sa faca profit. Datoriile lor le-au transferat pe state, adica pe popoare, si ei continua sa performeze, sa faca profituri, sa ia salarii mari si sa aiba un trai linistit. Castigurile sunt pastrate de ei, iar pierderile le impart cu poporul. Daca in vremurile de demult, cand un rege nu mai avea bani sa plateasca datoriile la bancheri, le taia capetele, acum este invers: daca un rege ar incerca sa nu mai plateasca datoriile la bancheri, acestia le-ar taia capetele, iar daca un popor s-ar intampla sa se rascoale imotriva regelui (sau a politicienilor) si sa ii ceara acestuia sa nu le puna in carca datoriile si pierderile bancherilor, atunci am avea … dictatura politieneasca, ceea ce se intampla acum in Grecia. Poporul este aratat cu degetul, i se taie salariile, toate beneficiile le sunt ciopartite pas cu pas si dupa ce li se „concesioneaza” insulele, copiii lor vor fi nevoiti sa plateasca zeci de ani datorii catre bancheri. Pe noi romanii, chiar inainte de criza ne avertizau bancherii austrieci ca le vom plati facturile in 20 de ani:

“Mă aştept ca în 20 de ani, facturile austriecilor să fie plătite de unguri, români, cehi sau slovaci” – este declaraţia extrem de sinceră a lui Andreas Treichl, preşedintele ERSTE Group (sursa: money.ro)

Criza nu a schimbat nimic, doar a scurtat si a lungit de ani. A scurtat cand o sa incepem sa le platim si a lungit pentru cata vreme le vom fi robi.

Singura mare necunoscuta este rabdarea popoarelor, cat vor mai rabda popoarele inainte de a gasi modalitatea prin care sa scape din aceste lanturi atat de pervers de discrete dar extrem de puternice. Nu stiu cat va mai dura, stiu insa ca primul pas este constientizarea faptului ca vinovatii nu suntem noi ci sunt ei, iar grecii au inteles asta. De aceea au scos banii din banci (care mai aveau), nu mai platesc impozite si taxe, se retrag in agricultura, pescuit si turism, pornesc miscari de genul miscarii cartofului. Islandezii au ales calea mai usoara: revolutie. Romanii au ales emigrarea: este si asta o solutie, statul va fi nevoit incet-incet sa se constranga, nemaiavand contribuabili. Tocmai insa pentru ca procesul este incet si toleranta oamenilor la taieri este neasptat de mare, procesul va dura mult timp si va fi extrem de dureros.

Razboiul actual intre bancheri si popoare este atat de ascuns si atat de inegal incat va dura mult pana cand popoarele vor constientiza cine le sunt inamicii, vor gasi energia sa se revolte si vor dobandi si curajul sa lupte pana la sfasit. Caci in acest razboi, bancherii nu au scrupule si nu se sfiesc sa calce peste cadavre, dovada ar fi chiar miile de victime din revolutiile din Africa si milioanele de infometati din toata lumea care suporta prin foamete consecintele inflatiei cauzate de tiparnita de bani.

Sa nu se speriem insa de acest razboi, oricat de mult ar dura si oricat de mult ne-ar durea, pentru noi crestinii nu este decat inca un semnal de trezire: sfarsitul nu-i aici.