Val de insolvențe în Spania, pompare de bani în firme în Ungaria

Peste 2500 de firme spaniole au intrat in insolventa in primele trei luni ale anului, cu 45% mai multe ca anul trecut in aceeasi perioada (cf Reuters). Din cauza caderii economice dar mai ales a lipsei creditarii datorata situatiei dificile in care se afla bancile, peste 28.000 de firme spaniole au picat in criza. Somajul a ajuns la peste 25%, in conditiile in care Spania nici nu s-a apucat sa implementeze in totalitate cerintele de austeritate conditionate de Troika pentru ajutorul deja primit pentru salvarea sistemului bancar spaniol. In aceste conditii, va fi foarte interesant de vazut cum va reactiona troika la neindeplinirea cerintelor din partea Spaniei.

Intre timp, prin alte parti, cum ar fi Ungaria, pentru a salva companiile de la faliment, avand in vedere lipsa creditarii, guvernul intervine si impinge din spate banca nationala ca sa ajute firmele. In timp ce in Romania guvernul pompeaza creditul de la FMI in oferirea de lichiditate pentru banci si in mentinerea cursului valutar, Ungaria pompeaza peste 2 miliarde de euro in sustinerea afacerilor (sursa). De unde or avea ungurii astia bani, nu mai intelegem, ca ei nici nu vor sa auda de FMI care nu prea poate face altceva decat sa maraie neputincios. De Troika ce sa mai zicem, ca europenii si-asa au ei destule probleme ca sa le mai pese de Ungaria. Dar ce sa le mai tot zica si europenii ungurilor, ca de cand i-au tot acuzat de ingerinta guvernului in Banca Nationala, moda s-a extins deja si la japonezi care i-au trasat guvernatorului si „target” de … inflatie.

Dar interventionismul nu e atat de blamat nici in UE – poate decat daca e aplicat de colonii care nu au voie sa consume aiurea banii in alte directii decat salvarea bancilor. In Spania, pentru a mai da oleaca in cap bondurilor guvernului, guvernul s-a gandit sa foloseasca banii pensionarilor (fondurile de pensii ale statului) ca sa cumpere oglibatiuni si sa intervina astfel de piata, neavand o banca nationala independenta cum au (oarecum) americanii ca sa centreze si sa dea cu capul singuri. Daca asta nu se numeste interventionism, ce se numeste?

Din fericire insa ungurii nu au apucat sa treaca la euro si prin urmare mai au o banca nationala care poate sa finanteze economia reala. Marele semn de intrebare este daca banca centrala a Ungariei va gasi calea de mijloc si va pompa banii exact unde trebuie nu aiurea cum de exemplu s-a intamplat in Romania prin programele gen „prima casa” sau „rabla” care nu au facut decat sa propteasca preturile la imobiliare pentru a ajuta bancile sa isi mentina activele la un nivel cat mai ridicat respectiv sa sprijine importatorii de masini scumpe care altfel intrau nasol la apa. Ar fi de mentionat ca si pe la noi s-a incercat programul Kogalniceanu care s-a dovedit insa o mare tzeapa pentru cei care au crezut ca guvernul chiar poate ajuta IMM-urile in Romania.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.