„În majoritatea cazurilor, băncile nu reuşesc să livreze rapid fonduri, a spus Conte: „Nu putem tolera ca societăţile să fie private de banii necesari pentru a garanta continuarea activităţii lor”

Bursa

Căderea niciunui Imperiu nu se face peste noapte și nu se dă anunț oficial: de azi imperiul nostru s-a năruit, nu mai există! Imperiul Roman, spre sfarsitul sau a avut parte de un moment interesant. Dupa cum stim, pe final, romanii nu prea mai puteau sa asigure securitatea granitelor cum trebuie. In plus, spre est triburile germanice (dar nu numai) nu erau neaparat dusmani ai Romei cu intentii si capabilitati prea mari ci chiar asimilau cultura romana, admirau societatea romana si incercau sa imite – in masura posibilitatilor – si mai ales cei straluciti, stilul de viata roman. Cam cum sunt acum chinezii cu vestul …

Dar iata momentul de care ziceam ca este interesant. Pe final, gotii au fost goniti de barbarii dinspre est catre romani care i-au primit ca refugiati dar i-au tratat jalnic (nu ca acum – haha). Din acest tratament, atata ura au acumulat gotii si atata PR negativ s-a rostogolit ca mai tarziu, cand s-au pus pe picioare, la Adrianopol, gotii i-au facut praf pe romani. Dar nici atunci nu a fost sfarsitul, au mai urmat multe frecusuri. Insa imperiul nu mai era deja imperiu, ci o mana de soldati pe ici pe colo, un imparat cu putere simbolica, cultura si societatea romana in putinele orase din est.

Istoria nu e niciodata o linie dreapta, de aceea cei care zic ca UE nu s-a destramat ci doar se intareste sunt niste naivi. Ce zice Conti de mi se pare atat de penibil: ca bancile sunt datoare sa doneze bani firmelor. Aata pe scurt. Mai pe larg, diavolul este in detalii – o fraza pe care o repet des, deoarece fiind intr-o perioada de mare volatilitate trebuie sa fim cat mai atenti.

In Italia, ca si prin alte parti, pentru ca capitalismul si piata libera au fost distruse cu mult inainte – poate in 2008 – statul a ramas scaparea ultima a oamenilor. Expectativele populatiei sunt ca statul atot-puternic (in viziunea gloatelor) si singurul care are grija de oameni (in contrast cu patronii lacomi si companiile lacome) sa gaseasca solutii (a se intelege sa ofere bani) pentru orice problema, mai ales pentru o problema asa de … neasteptata ca o pandemie.

Traim acum cumva o limpezire a apelor, o separare intre tarile capitaliste si socialiste, o consolidare pe directia proprie a fiecareia, fie inspre una, fie inspre alta, care separare se face in principal in functie de alegerea cetatenilor: presiunea politica, votul, mass-media si in general actiunea de zi cu zi a oamenilor vor determina aceasta consolirare: in rau, sau in bine.

Evident ca Italia nu de azi, de ieri e un stat esuat. Inca din 2008, Italia era inclusa in categoria „porcusorilor” luptandu-se cu Spania pentru a ocupa primul loc. Raportul PIB/datorie suverana este de mult timp peste cota de alerta iar sistemul bancar este tinut pe picioare doar prin „exceptiile” speciale pe care BCE le-a facut pentru cele cateva banci italiene care sunt de mult timp banci zombie mentinute pe linia de plutire doar de dobanzile negative al BCE-ului cu sprijinul ferm si neezitand al dlui Draghi cu a sa bazuka.

Ca mai toate statele, prima solutie gasita de guverne a fost oferirea de garantii bancare, in ideea de a stimula creditarea. Dar ce stimulare sa mai ajuti cand pacientul este mort? Sau o comparatie si mai buna ar fi: ce sens are sa mai irigi o recolta compromisa de cereale dupa o seceta indelugata, daca oricum sperante sa isi revina nu mai sunt, indiferent de cantitatea de apa pe care o pompezi? E la mintea cocosului, ca mai bine ari terenul si fie plantezi altceva – daca mai ai timp (si bani) – fie apa aia o folosesti mai cu cap pe alte recolte care nu sunt compromise.

Dar de ce fac asta guvernele, de ce se arunca la a oferi garantii de stat la creditele oferite de bancheri? De ce nu ofera sistemul bancar? Pentru a explica in amanunt e nevoie de o mare paranteza. Initial, rolul bancilor era ca sa stimuleze investitii in economie, dar nu orice investitie, ci acele investitii care dau rezultate, adica sa dea credite doar la acei oameni care au sanse sa le plateasca. Caci altfel, tu ca banca, daca dai credit oricui, intri in faliment, pentru ca creditacii nu mai platesc ratele si tu la randul tau nu mai poti sa dai banii inapoi (fie patronilor, fie celorlalti creditori). Sute de anii de capitalism care au dus la suprematia vestului, s-au construit pe sistemul financiar bazat pe credit care a stimulat investitiile si dezvoltarea economica si prin urmare a impins societatea inainte. Asa a fost la inceput cand bancile mai si falimentau, cand bancile erau atente cui dau credite, cand bancile au inceput sa primeasca bani si de la deponenti pe care sa ii reinvesteasca iar brandul unei banci se construia in decenii. Increderea oamenilor ca sa vina sa puna banii la o banca anume, cu greu se castiga si usor se pierdea. Apoi au fost inventate bancile centrale care au facut ideea praf. Nu mai intru in tot ce s-a intampla, sar doar unde suntem acum: acum bancile centrale dau credite nelimitate la toate bancile, nelimitate in sensul ca prost sa fii sa nu poti accesa linii de credit. Singura conditie e sa …. te misti repede, dupa cum vedem ca zice Conti. Sa dai omului/firmei banii cand vine la tine, sa nu ii „privezi” de acest drept, ca sa beneficieze de banii tai, fie ca e sau nu serios.

Daca tu ca banca mai pierzi timpul in ziua de astazi analizand companiile sau persoanele daca sunt bancabile (pot lua credit) esti in pericol sa vina guvernul sa iti dea amenda ca nu dai banii repede. Cata distanta mai e de aici pana la nationalizarea totala a sistemului bancar? De altfel, asemenea tendinte nu sunt ceva nou pentru Italia – dar nu numai.

Aici intervine frecusul cu Germania si cu nordul in general. Care nord e putin mai … altfel. Nu vreau sa zic nici chibzuit, nici capitalist, dar sa zicem ca e nordul e constient ca italienii sunt niste lenesi – in general / pe cifre – in timp ce ei muncesc mai mult si mai serios si daca e sa se faca nationalizarea bancilor, ei – nordicii – vor avea de pierdut in primul rand pentru ca ei nu sunt – deocamdata – in acelasi rahat ca sudul.

Si acum spre final doresc sa explic de ce fac guvernele – incompetente – asemenea propuneri si dau din coate impotriva bancilor. Evident nu doar atat, masurile socialiste sunt mult mai vaste si coronavirusul nu a creat decat situatia ideala pentru dezlegarea duhurilor rosii care vor face prapad. In primul rand, in afara de a da bani gratuiti companiilor (mici, mari, care s-o putea) altceva nu prea stiu ce sa faca. Guvernele in sine nu au de fapt alte parghii de actiune decat sa dea in cap celor care muncesc si sa le fure banii si sa le dea apoi la lenesi isi la paraziti care fiind mai multi, au putere mai mare la vot. Este imposibil sau extrem de rar ca un guvern sa cantareasca bine cui da banii si sa intervina optim acoperind o necesitate vitala pentru un sector sau o companie cu potential si care are doar probleme de moment. Oricum nu s-ar justifica o asemenea interventie nici macar cand ajutorul pare fiabil/fezabil, daramite in ditamai pandemie cand e clar ca lucrurile nu vor reveni la ce a fost inainte.

Ce sens are acum sa dai bani restaurantelor, hotelurilor si la companiile care nu au fost in stare sa reziste 3-4 luni fara cascaval? Sa luam scenarul pozitiv maxim care se poate intampla economic: revenim la ce a fost inainte, companiile sunt ajutate ideal de stat, in cel mai simplu, rapid si eficient mod, apoi intra din nou pe profit, platesc creditele si lumea e fericita. Care sunt consecintele? Evident ca daca guvernul se va arunca acum la a ajuta orice companie, acei manageri si patroni care au pus bani albi pentru zile negre si nu s-au hazardat in investitii aiuristice si nu au adoptat traiul de pe o zi pe alta, gandindu-se sa fie pregatiti pentru evenimente neplacute, vor cadea acum de fraieri si toata lumea de acum inainte va avea un curaj nebunesc in afaceri, nemaifacand nicio pregatire si nicio rezerva, ci aruncandu-se la credite maxime, fiind toti siguri ca statul va interveni oricand se va isca o problema si „totul va fi bine”.

Mai ales in cazul Italiei, unde medical a avut loc un dezastru, guvernul se simte obligat sa ia masuri economice cat mai „revolutionare” ca sa mai spele din imagine si sa arate boporului ca face ceva bine. Bancile insa, chiar si in Italia de azi unde nu putine au fost cele nationalizate, mai au inca pe alocuri un nucleu capitalist si o dorinta de independenta, fiind multe dintre ele branduri puternice care au rezistat peste secole, prin diverse regimuri si stiu ca si acest imperiu va trece iar libertatea – macar financiara – este un bun de nepretuit. De aceea, chiar daca fiind obligate de situatia economica trebuie sa intre in joc, bancile inca mai au unele retineri si probabil nu se arunca la a oferi creditele, chiar daca sunt garantate de stat. Cu siguranta se gandesc ca statul maine-poimaine se razgandeste si le pune lor in spate datoriile sau de ce nu, statul poate intra in faliment, cum s-a intamplat in Grecia si acele garantii devin zero.

Dar mai ales tinand cont de scandalurile si neintelegerile la varful UE – practic pandemia a prins noua conducere in procesul de formare si baietii (si fetele) inca nici isi luasera in primire bine birourile – cu privire la „masurile” „de stimulare” financiara care ar fi bine sa fie luate, e firesc ca bancile sa fie reticente.

In final, cateva comentarii despre ce se intampla pe meleguri mioritice. Din ce am auzit, ING a marit avansul cerut pentru credite ipotecare la 35%. Adica practic a taiat creditarea – caci cine are 35% se duce la alta banca, care cere 15% (sau cat s-o cere pentru ipotecare, nu stiu deoarece eu nu servesc). Masura este un semnal nasol negativ. Personal ma asteptam ca dobanzile sa scada – e o miscare normala, precum retragerea apelor la tsunamic – dar ca sa se inaspreasca atat de mult conditiile de creditare pe fondul unei intregi batalii intre guvernele tarilor membre de a oferi stimulente de toate felurile si pe fondul maririi masive a bilantului bancilor centrale (adica banii tipariti), cresterea avansului este clar o masura anti-curent care este probabil cantecul canarului din mina ….

Avand acces la BCE, adica la tzeava „fara numar” de tiparit euroi la dobanzi negative, cum de adopta ING o masura atat de protectiva/prudenta? Eu zic insa ca e doar chestiune de timp pana cand si alte banci romanesti se vor alinia, dar ramane intrebarea: de ce, daca oricum „revenim la normal” si apoi din ce mai face bani ING? Bancabilitatea unui client nu e determinata neaparat de avansul avut, in situatia de astazi, ori 15, ori 35 nu e mare diferenta pe termen lung (10-20 ani) cand teoretic economia isi va reveni sigur, riscurile pe termen lung nefiind mai mari decat acum 1 an. Banuiesc ca ING are ceva informatii si ia pulsul situatiei destul de bine, iar situatia care se intrevede nu e deloc roza – de unde aceasta inasprire (taiere) a conditiilor de creditare.

Una peste alta, viitorul nu e greu de ghicit: sub presiunea continua a cresterii drastice a raportului PIB/datorie, porcusorii trebuie sa adopte (din nou) ceva masuri de austeritate (macar simulata) pentru a linistii constiinta acrivista a teutonilor cumulatori si calculati din nord care sunt impotriva dezmatului financiar si care au strans destui (poate chiar prea multi) bani albi pentru zile negre. Faptul ca banii stransi de nord sunt din sud, nu mai conteaza insa prea mult acum – pe masura ce Germania exporta din ce in ce mai mult in China, nemtii se vor trezi si vor vedea ca calculat pe decenii, UE a cam ramas in urma la cresterea economica, chiar si dupa tarile emergente. Fara balastul UE, probabil Germania ar exploda economic si ar depasi fara probleme Japonia, luptandu-se cot la cot – dar impreuna – cu China pentru dominatia economica. Blestemul nemtilor este insa ca sunt cam in aceeasi barca cu restul procusorilor: un mic razboi civil in Italia, nu ar fi bun pentru marca, oricat de mari ar fi excedentele nemtilor si oricat de negative dobanzile la bondurile guvernului. Ca sa nu mai zicem ca nealinierea le poate cauza multiple probleme nemtilor, Deutsche Bank fiind tinuta pe linia de plutire doar din bunavointa Fed-ului american.