Printre măsurile propuse de Javier două mi-au atras atenţia.
Interzicerea avortului
Cam târziu dar bine şi acum; Diavolul este însă în detalii: chiar va fi interzis? Chiar şi în cazurile „extreme”? Cine defineşte şi stabileşte cazurile „extreme”? Indiferent, faptul că Javier vrea să interzică avortul este o bilă albă în favoarea lui. De obicei liberalii sunt anti-life nu pro-life, dar Javier nu e liberal ci se declară anarho-capitalist. Şi recent convertit la catolicism. Să vedem însă şi cum vor vota argentinienii şi mai ales în cât timp va fi pus la vot – dacă va fi pus. De la vorbă la faptă e mult. Dacă trece la fapte, există speranţa ca Dumnezeu să ajute Argentina să scape de diavolul roşu sub noile lui blăni de alte culori, cum ar fi galben, albastru, etc.
Trecerea la dolar şi desfiinţarea Băncii Naţionale
Nu mai explic raţiunea pe larg: pentru a elimina tentaţia creditului, Javier propune trecerea pe dolar. Ca şi cum dolarul ar fi însă diferit de peso. Ca să nu mai zicem că dolarul este pe direcţia peso-ului aşa cum am tratat în articolele anterioare pe tema randamentelor bondurilor americane la 10 ani.
Teoretic trecerea la dolar ar constrânge guvernul să cheltuiască câţi bani are şi câţi poate împrumuta extern. Asta taie riscul inflaţionist pe propria monedă, prin emiterea de obligaţiuni şi devalorizarea monedei suverane. Cum face acum România şi Bulgaria. Nu cum face Croaţia de exemplu care având euro, nu are opţiunea să tipărească monedă proprie ci trebuie să se mulţumească cu firimiturile de la BCE şi ca bonus cu inflaţia pe euro.
Fie dolar, fie euro, tot fiat sunt şi creditarea este oricum aproape nelimitată în ziua de astăzi pentru cam toate guvernele. La noi măcăne Ciolacu deoarece accesul la oase de ros (adecă credite la dobânzi neucigătoare) este condiţionat de implementarea unor „măsuri” cum ar fi interzicerea cash-ului, care însă aduce garantat eşec electoral. Nu din cauza lipsei de euroi suntem noi strânşi cu uşa de măriri de impozite ci deoarece măsura nefiind implementată, dobânzile cresc, caşcavalul scade şi guvernul are nevoie de bani, prin urmare măreşte taxele.
Nu zic că ideea este total proastă. Mult mai tare ar fi o monedă suverană tare, care să fie acoperită măcar parţial de aur. Dar aşa ceva nu există deoarece cine încearcă aşa ceva este terminat rapid de rachete. Cel puţin Ghadafi a încercat să facă aşa ceva, şi nu la nivelul ţării sale ci la nivelul întregii Africi. Dar chiar şi fără acoperire în aur, ce împiedică guvernul să se chibzuiască cum trebuie şi să nu cheltuiască banii aiurea, fiind nevoie ulterior să emită datorie?
Măsura în sine poate avea şi raţionamente tehnice, poate că peso a ajuns atât de irelevant încât pur şi simplu nu mai are rost să continue, adică dacă preţurile sunt în dolari, dacă lumea foloseşte doar dolari şi cum primeşte salariul îl schimbă în dolari, cu greu mai poţi restabili încrederea în moneda naţională. O denominare e o soluţie şi la noi a funcţionat, dar a funcţionat la pachet cu un influx de bani din afară care a frânat devalorizarea noului leu care ar fi dus la aceeaşi situaţie.
Evident, adoptarea Bitcoinului ar fi de departe soluţia finală fatală pentru schimbătorii de bani globali şi ar pune fundamentele unei economii strict bazate pe echitate şi pe principii capitaliste reale, cum pretinde Javier că le are. Dar din nou, contează şi boporul ce are în cap, de aceea noi comentăm de la distanţă. Dar dacă poporul l-a vota pe Javier înseamnă că are ceva în cap, deci poate nu ar fi rău Bitcoinul.
Ca paranteză de final, e posibil ca spike-ul Bitcoinului să fie legat de calculele electorale ale Argentinei şi de posibilitatea ca şi Argentina să se alăture Ecuadorului. Se spune în comunitatea crypto că semnele adopţiei generalizate vor fi când ţările vor accepta oficial plata în Bitcoin. Şi că la început mai ales ţările sărace şi mici vor face asta deoarece oricum ele sunt financiarizate puţin, după care va fi un moment când şi o ţară cu o economie cât de cât măricică va adopta, caz în care va fi încă un data-point pe linia care arată spre adopţie globală.
