Avem următoarele evenimente principale recente:

1. Invazia din Kursk
2. Avansul ruşilor în est
3. Lovirea „în adâncime”
4. Modificarea doctrinei nucleare de către ruşi

Toate aceste puncte sunt interconectate şi domină imaginea globală pe care trebuie să ne focusăm în tentativa de a răspunde la întrebări aşa de dificile ca cele din titlu.

1. Invazia din Kursk – 6 AUG 2024

• a avut loc în contextul accelerării avansului ruşilor pe frontul din est; situaţia arăta dezastruos pentru ucrainieni
• deşi discutabil, a avut ca prim scop încetarea acestui avans şi câştigarea de timp
• cu puţin înainte de invazie, ucrainienii trimiseseră la chinezi un ministru să discute „pacea” [1]

Este discutabil dacă această invazie a încetinit avansul ruşilor deoarece vedem că după ea, momentumul nu a fost pierdut şi ruşii continuă să avanseze, zilele acestea urmând să pice Vuhledar care a fost una dintre ultimele puncte de rezistenţă feroce, similare Bahmut-ului din cauza terenului favorabil, a formaţiunilor de apărare construite cu mult înainte şi a trupelor de elită delegate să reziste acolo.

Principalele realizări dar şi consecinţe ale aceste invazii au fost:

• ucrainienii au demonstrat că ruşii nu au dat cu nucleara din prima; prin asta au spart un prim blocaj în narativul celor prudenţi care consideră un război concenţional NATO-Rusia ca o nebunie; „nebunii” care vor pacea lumii şi nu vor ca omenirea să fie distrusă într-un război nuclear între Rusia şi SUA doar pentru Ucraina, au acum probleme să mai susţină o argumentare
• ucrainienii au protejat proactiv un eventual asalt al ruşilor asupra Kievului care plutea în aer ca risc existenţial pentru Ucraina, atac care urma să vină pe direcţia Kursk, prin urmare au acţionat proactiv pe această direcţie
• deşi a jurat că va elibera Kursk, nici după o lună Putin nu a reuşit, ceea ce dovedeşte că Rusia a ajuns la anumite limite convenţionale şi are nevoie de noi resurse şi de noi tactici pentru a putea să îşi îndeplinească obiectivele

2. Avansul ruşilor în est

• ruşii avansează zilnic; nu există zi în care ruşii să nu ocupe o bucată de teren şi nu există zi în care ucrainienii să recupereze orice au pierdut înainte;
• viteza este mică dar constantă; contrângerile legate de mişcarea trupelor, de securizarea poziţiilor câştigate şi de mutările logistice din spatele liniei frontului fac ca avansul să fie încet
• în comentariile despre acest avans, se subliniează această viteză înceată dar se omite faptul că linia frontului este imensă şi mai nou ucrainienii au deschis front şi în nord, atât la Kursk dar şi în restul graniţei; practic, singura graniţă relativ „liniştită” pentru ucrainieni este cea cu Belarus.
• pe lângă avansul liniei de front şi noile cuceriri, ruşii au mărit şi bombardamentele şi dronele
• orice comentator sincer poate observa că este o chestiune de timp până când ruşii vor ajunge la Kiev sau graniţa cu România; nu există argumente pentru care să credem că ucrainienii îi pot opri;

Dacă acum un an când războiul era comentat de experţii generali în rezervă de pe la tembeliziunile televizate sau yutubate de pe meleaguri mioritice situaţia era catalogată ca un „război de uzură”, acum numai mincinoşii notabili pot să mai folosească asemenea gogomănii. Aici am combătut ferm aceste termen. Este evident propagandă fie oficială, fie ecou al acesteia la cei care nu au intenţia să comenteze rece situaţia din acest război ci doar se aliniază ideologic de partea ştirilor oficiale.

Deşi nu este greu să vedem în viitor, este clar ce va urma acestui avans: un alt avans care va continua. Până unde? Până unde vor dori ruşii. Acelaşi bluf pe care l-au jucat ruşii legat de folosirea nuclearelor şi demascarea de către ucrainieni a acestui bluf prin penetrarea în Kursk, poate fi întors şi de ruşi către NATO prin atacarea sau invazia unei alte ţări care nu este Ucraina: fie Moldova, fie România, fie poate vreo ţară baltică.

Se discută acum despre pericolul nuclear, despre dreptul de folosire a rachetelor „în adâncime” dar se omite că până una alta, dacă cu privire la nucleare sunt necunoscute şi dileme, războiul convenţional va continua şi nu există logic şi raţional nicio şansă de succes pentru ucrainieni.

3. Lovirea „în adâncime”

• iniţial se referea doar la dreptul ucrainienilor de a lovit obiective ruseşti în adâncimea teritoriului cu rachete puternice din vest
• acum s-a transformat în „planul de pace” care ar urma după victoria ucrainienilor, de aceea uneori acesta mai este rumegat de vuvuzelele oficiale „planul de victorie” [2]

Acest punct este încă o etapă din serialele cu care suntem obişnuiţi cu privire la Ucraina. „No fly zone”, „tancuri pentru Ucraina”, „avioane pentru Ucraina” etc au fost toate etape de mobilizare a narativului în scopul presiunii politice dar mai ales în scopul consumării unor acţiuni mai mult sau mai puţin importante în planul global de escaladare a acestui război.

Prin loviturile în adâncime, americanii doresc să mapeze reacţia apărării antiaeriene ruseşti care va funcţiona şi în scenariul unui război nuclear. În funcţie de cum arată această hartă, de capacitatea de apărare a ruşilor, de deconspirarea unor eventuale arme noi, SUA va putea lua în calcul şi un atac nuclear direct asupra Rusiei, evident, poate prin intermediul ucrainienilor, căci dacă s-a ajuns până aici de ce credem că în serialele de escaladare nu vom ajunge şi la un episod „nucleare pentru Ucraina”?

Tot ce trebuie pentru a ajunge la acest episod este ca Rusia să fie prima care foloseşte nucleare asupra Ucrainei, de unde şi provocarea din Kursk a fost un test în acest sens. Un test trecut de ruşi prin prisma înfrânării de la folosirea nuclearei, dar picat în sensul apărării convenţionale care a arătat numeroase lacune. Şi mai nasol, după o lună încă nu reuşesc să rezolve Kursk, ceea ce arată din nou slăbiciune pe plan conveţional, încurajând astfel vestul să trimită arme şi bani Ucrainei în ciuda situaţiei din est.

„Lovirea în adâncime” ca şi alte etape ale escaladării venite pas cu pas pe filonul narativului mai întâi şi apoi concretizate mai mult sau mai puţin material, dar cu efecte greu de analizat şi de observat, are următoarea caracteristică: conţine la pachet multe speranţe şi unele riscuri. Speranţe pentru cei care speră că cu aceste lovituri se va produce vreun beneficiu iar cu privire la riscuri, cei care susţin pacea şi sunt precauţi făcând periodic apel la nuclearele ruşilor, sunt cu fiecare etapă bătuţi în discurs de nevalidarea riscurilor care au fost aduse în discurs de către aceştia în etapa anterioară.

De exemplu, după cum ştiţi, la începutul războiului, Germania era prudentă să ofere Ucrainei arme de foc deşi Rusia atacase deja. Fofilarea nemţilor a constat în trimiterea de căşti de protecţie, echipamente vestimentare şi pături termice pentru soldaţi, bineînţelesc cu ajutoare pentru civili, cu sprijin medical etc. Dar nemţii nu au vrut să dea arme la început deoarece le era teamă de vreo reacţie a ruşilor. Acum, după nenumărate etape, orice reticenţă în a trimite chiar şi tancuri a fost eliminată. Chiar dacă tancurile trimise nu au avut mare impact, ce contează este că a fost lovit puternic discursul prudent şi avertismentele nemţilor care consideră nebunie un război direct cu Rusia.

Până unde va continua acest ciclu al escaladării? Până la nucleare! Cel puţin asta e intenţia. Etapele nu sunt întâmplătoare, topicurile nu sunt consecinţe ale evoluţiei din război. Pas cu pas s-a trecut prin toate apelurile la o anumită categorie de arme, de la manpad-uri la piese de artilerie, de la tancuri şi transportoare blindate la avioane F16 şi rachete cu rază medie despre care se face acum lobby ca Ucraina să ia voie să le folosească.

4. Modificarea doctrinei nucleare de către ruşi

Este şi asta o mişcare de apărare cumva forţată, făcută de ruşi deoarece au fost prinşi descoperiţi pe o latură din tabla de şah. Anume, chiar dacă au dominaţie şi raţional nu au şanse să piardă partida decât dacă scad drastic nivelul de joc şi fac greşeli majore, ruşii au fost fortaţi în Kursk să sacrifice o piesă, un cal să zicem. De fapt, ei cam au fost forţaţi să mute un nebun pe care îl aveau în atac, să îl tragă înapoi pentru a bloca o eventuală manevră a ucrainienilor.

Deoarece nu au reuşit eliberarea Kursk şi deoarece şi în Rusia populaţia aude de riscurile unor „lovituri în adâncime” şi fiecare se gândeşte că mâine-poimâine nu o să pice doar drone pe ici pe colo ci poate chiar rachete nasoale, pentru a calma cât de cât rusnacul de rând, Putin a fost nevoit să iese în faţă cu această modificare a doctrinei nucleare.

Personal nu doresc să intru prea mult şi să comentez deşi există anumite argumente valide. Pe de o parte, nu cred că ruşii stau în doctrine şi declaraţii dacă ar fi nevoie şi ar considera utile folosirea nuclearelor. Cred că strategia lor nucleară e una simplă şi clară: când Putin va considera necesar, va apăsa pe buton. Cred că asta e adevărata doctrină rusească indiferent de declaraţii şi documente oficiale. Evident şi la SUA e la fel, preşedintele poate apăsa pe buton.

Am ascultat însă unele comentarii interesante la Tucă recent, de la un general în rezervă care în rest însă a spus mare parte doar nişte trivialităţi şi repetiţii ale narativului oficial. Întrebat de Tucă dacă chiar avem nevoie de o lege pentru a da jos cu dronele ruşilor, dl general a răspuns că teoretic nu e nevoie, dar practic este. Anume, dacă o dronă pune în pericol viaţa oamenilor, autoritatea militară locală, cei care se ocupă cu protecţia ţării în zona aceea pot să decidă să le dea jos. Dar, cum militarii au avut de multe ori probleme cu justiţia şi au fost mătrăşiţi de către politic, e nevoie totuşi de o lege. Problema se pune de exemplu, dacă militarii lansează o rachetă să dea jos cu dronele şi acea rachetă face daune unor cetăţeni. Aceştia pot apela la justiţie şi astfel armata poate fi trasă la socoteală, mai precis cei care au dat ordinele. De aceea ar fi nevoie de o lege.

Mă îndoiesc însă că ruşii chiar au nevoie de legi şi doctrine foarte precise şi elaborate pentru a putea folosi nuclearele dacă o să fie cazul. Pe de altă parte, aşa cum Zelensky este din nou în campanie de propadangă în vest la strâns de bani şi Putin are nevoie să problematizeze populaţia şi să ridice starea de tensiune deoarece are nevoie de soldaţi pe front şi are nevoie de mobilizarea cât mai reală a tuturor categoriilor sociale şi a industriei ţării pentru terminarea acestui război. Iar evident transferarea acestei operaţiuni dintr-o eventuală obsesie a preşedintelui sau exagerare cu privire la politica de protejare a ruşilor aflaţi în afara graniţelor, trecerea operaţiunii în direcţia războiului cu vestul este o operaţiune de propagandă necesară şi reală pe care ruşii trebuie să o susţină pentru a beneficia aşa cum am spus de capacităţi militare mai crescute, în principal pentru a motiva înrolarea în armată.

Una peste alta situaţia Rusiei este una extraordinară pe unele planuri majore:

• avansul în este este unul accelerat şi pierderile au fost drastic reduse
• economia Rusiei este una solidă, decuplarea de vest a fost un succes, Rusia nu a suferit mari probleme şi de aici în colo nu are decât de crescut
• riscurile sociale sunt depăşite, oricine spera la proteste şi revolte, speranţele au ajuns la zero; din contră, putem observa o mobilizare şi o coeziune nesperată de către americani a poporului rus
• militar, Rusia a reuşit să facă faţă deocamdată fără mobilizarea forţată; deşi mare parte din acest punct este datorat că nici Ucraina nu a reuşit mobilizarea, trebuie subliniat deoarece rareori comentatorii realizează că de facto Rusia nu se află în război, nu are mobilizare reală, nu are economie de război, nu are nici măcare emisiunea unor bonduri către populaţie care să finanţeze războiul, cum au făcut americanii în timpul celui de-al 2-lea război mondial
• diplomatic, Rusia rezistă şi se întăreşte; legăturile cu unele ţări au crescut şi în ciuda sancţiunilor, din blocul din vest se prevăd deja unele fisuri şi nu mă refer doar la Ungaria

Concluzie

Toate evenimentele legate de războiul din Ucraina sunt negative în sensul că nu se prevede o terminare şi nici măcar o îngheţare. „Războiul de uzură” văzut greşit de unii acum un an, ar fi fost o soluţie ideală deşi de pe atunci era utopică. Războiul nuclear devine pe zi ce trece un scenariu mai probabil deoarece vedem că Imperiul doreşte noi şi noi războaie şi nu se dă înapoi de la fermentarea conflictelor din lume. Cum altfel putem interpreta escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu, prin atenatele programate din Octombrie care au fost folosite ca justificare pentru măcelul Israelului din Gaza şi mai nou din Liban şi pregătirea războiului cu Iranul?

Cu toate acestea, starea Rusiei ne dă speranţe că aceasta va putea gestiona toate riscurile şi îşi va reuşi obiectivele fără a permite escaladarea într-un război nuclear. Încă mai sunt şanse ca Rusia să finalizeze avansul până la Nipru şi să evite trecerea acestuia. Oprirea avansului va oferi şi posibilitatea recuperării Kursk-ului şi va putea consolida şi mai bine securitatea graniţei din nord, precum şi a sistemului de apărare antiaeriană care poate va neutraliza rachetele trimise „în adâncime” fără consecinţe prea mari. La urma urmei, dacă Israelul reuşeşte cu al său Iron Dome, putem specula că şi ruşii vor putea să dea jos cu aceste rachete înainte de a primi unele lovituri care să îi oblige să apeleze la nucleare.

De fapt, chiar suntem întreptăţiţi să enunţăm aceste scenarii optimiste, că ruşii nu prea au motive să cucerească toată Ucraina şi să rişte implicarea masivă a NATO, cel puţin acum. Cu puţină atenţie şi cu toleranţă la unele lovituri primite, dintre care unele chiar nasoale, cum a fost distrugerea acelui depozi de muniţie, Rusia va putea declara victoria chiar dacă ucrainienii nu o vor recunoaşte. Venirea lui Trump va permite şi mai mult acest scenariu, deşi nici Kamala nu va putea face mai mult dacă ruşii nu acţionează emoţional, ci urmăresc obiectivele cu răceală, acceptând faptul că pentru atingerea acestora trebuie să încaseze unele pierderi.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] 28 IUL 2024 – LeMonde – Ukraine steps up engagement with China

[2] 24 SEP 2024 – Europa Liberă – Ce cuprinde Planul Victoria. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl va prezenta, în premieră, la Washington