Misterele Universului prin prisma creştinismului

Am rămas surprins de un argument adus de un ateu împotriva credinţei, cum că deoarece credinţa (nu a zis neapărat cea creştină) impune un răspuns cu privire la cine a făcut lumea (adică Dumnezeu), este păcat că cei credincioşi nu pot să se bucure de tainele pe care le oferă universul ci rămân cumva “în întuneric” acceptând nişte răspunsuri puse pe tavă, simpliste şi care nu au nicio acoperire.

Oricât de mult am avut parte de propaganda materialist-ştiinţifică a comuniştilor şi de turbarea ateistă legată de faptul că ştiinţa ştie aproape toate şi în curând urmează să aflăm şi restul, o asemenea prostie, legată de misterele creaţiei şi de cum creştinii nu au acces la această mirare nu am mai auzit.

Trebuie să menţionez totuşi că este posibil ca cel care a emis această acuzaţie să fii avut în cap în primul rând alte religii, unde poate este chiar interzis să te uiţi la stele, deşi mă îndoiesc.

Dar este de bun simţ cred eu, că indiferent de ce credinţă are cineva, misterul creaţiei este acelaşi deoarece chiar şi cei credincioşi au capacitatea să înţeleagă ştiinţa, să se mire, să se întrebe şi chiar dacă cred în Dumnezeu şi cred că Dumnezeu a făcut lumea, pot să discute argumente pro şi contra Marelui Bang, de exemplu. Nu mai intru în enumerarea oamenilor de ştiinţă credincioşi şi de cum ei au putut totuşi să se mire …

Am tot discutat despre Marele Bang şi poate o să mai scriu câte ceva despre Materia Întunecată, deoarece sunt chestiuni amuzante care se întâmplă, prin lansarea noilor sateliţi care deja au schimbat vârsta universului de la 13 miliarde la vreo 30 şi de asemenea au negat cel puţin o felie din modelele pe care se baza Big Bang-ul, anume crearea galaxiilor. Ca fapt divers, menţionez că eu critic Big Bangul înainte de lansarea James Web Space Telescope, am peste 10 ani pe acest blog şi multe articole unde am arătat că acest model este doar o poveste care încearcă să evite ideea Creaţiei. Tot ca fapt divers, evident că descoperirile nu vor face pe nimeni să se răzgândescă şi să renunţe la ceva. Aşa cum descoperirile ştiinţifice tangibile nu au distrus poveştile de adormit copiii ale lui Darwin, ba chiar au solidificat o cenzură şi un totalitarism autocratic anti-ştiinţific în domeniul biologiei, tot aşa se va întâmpla şi în cosmologie – oricâte descoperiri vor nega Big Bangul, îl vor ţine în braţe şi vor peceti pe alocuri ce se poate peteci.

Întorcându-ne la mistere, în creştinism sunt mult mai multe mistere de descoperit. Sunt mulţi care tot discută aiurea despre “dialogul dintre ştiinţă şi credinţă” care evident este o aberaţie deoarece sunt categorii total diferite iar din start cine formulează asemenea termeni diferenţiază, separă din start ştiinţa de credinţă ceea ce este o greşală istorică a catolicilor în care sunt atraşi fără să se prindă şi mulţi ortodocşi.

Dincolo de pasiunea pentru cunoaştere care este cumva o anomalie neexplicată dacă o privim dintr-un punct de vedere ateist în care nici măcar logica nu poate fi explicată, creştinismul oferă mai mult decât posibilitatea cunoaşterii: posibilitatea experimentării.

Nu doresc să intru prea mult în discuţii filosofice dar ce vreau să spun prin experimentare este că activitatea de cunoaştere în sine, făcută de un creştin care are credinţă, îl apropie de Dumnezeu şi îl pune permanent în dialog cu Dumnezeu. Orice intenţie a noastră de a găsi răspuns la orice întrebare de orice natură, se conturează în dialogul nostru interior, unde cel mai aproape de noi, chiar în adâncul sufletului nostru este Dumnezeu. Deci chiar dacă avem activităţi raţionale şi chiar dacă în creştinism raţiunea matematică, logică, bazată pe argument şi experiment este considerată una primară, căzută, specifică omului căzut şi e pusă în opoziţie cu iluminarea şi inspiraţia divină, deci chiar în aceste activităţi – să le zicem lumeşti – am depune eforturi şi ne-am toci coatele ca să depistăm vârsta universului în cadrul unei teorii şubrede dar pe baza noilor observaţii, întrebându-ne şi căutând răspunsuri la cele lumeşti, dacă o vom face cu smerenie, vom avea cel puţin un dialog cu Dumnezeu care poate chiar dacă nu ne-ar descoperi cine ştie ce revelaţii, va face cel puţin experienţa căutării noastre una mai amplă şi mai bogată decât a unui ateu care neavând măcar o consistenţă epistemiologică coferentă a propriei viziuni asupra vieţii, are un set limitat şi de sentimente şi de idei pe care le poate parcurge.

Şi dacă tot veni vorba de mistere, ca să nu mă mai lungesc într-un articol separat, vreau să tratez din nou puţin subiectul extratereştrilor şi al OZN-urilor deoarece trecem din nou printr-un puseu de gogoşi cu care se doreşte intoxicarea celor slabi la cerbice.

Am ascultat recent podcastul lui Joe Rogan cu Bret Weinstein (#2198) care deşi este biolog evoluţionist, cu extratereştrii a încercat (fără niciun succes) să îl convingă pe Joe Rogan de ce foarte probabil aceştia nu există.

Printre argumentele aduse de Joe Rogan a fost al observaţiilor care deşi o bună vreme aparţineau mai ales unor personaje dubioase şi erau explicabile în mare parte prin varii fenomene naturale sau artificiale, recent calitatea oamenilor care vin cu argumente a crescut şi de asemenea calitatea unor înregistrări. Cel puţin aşa susţine Rogan, deşi în afara acelui video filma de piloţi unde văd ceva pe radar, nimic nu există palpabil.

Bret Weinstein a explicat pe larg că în ştiinţă, cea mai simplă explicaţie este mereu cea mai validă, atunci când un puzzle nu se poate rezolva cu claritate. Este vorba de Briciul lui Occam (Occam’s Razor) care în cazul ozn-urilor ar fi că există unele fenomene care se manifestă doar la nivelul impresiilor vizuale ale unor oameni şi nimic mai mult. Cu privire la radar, există tehnologie care poate afecta ce se vede pe un radar sau pe mai multe, ca să nu mai zicem că oricum nu avem înregistrări radar certificate, tot ce este sunt comentarii că radarul cutare avion al unui avion al armatei a văzut nu ştiu ce, dar nu avem niciun document oficial.

Un contra-argument simplu enumerat de Bret Weinstein a fost şi al faptului că este imposibil să concepem că extratereştrii pot să vină de prin alte sisteme solare sau galaxii să ne viziteze şi tocmai aici să li se strice nava şi ei să cadă din cer sau să fie observaţi. Din păcate Bret nu a mers până acolo să spună că dacă omenirea, la nivelul actual de tehnologie, ar vrea să viziteze o civilizaţie extraterestră, nu ar avea nevoie să trimită nave ci ar trimite în primul rând sateliţi care să asculte. Ori aceşti sateliţi nu există, pe când ozn-uri care să fie observate sunt cu duiumul, mai ales deasupra SUA.

Deşi Rogan are un IQ foarte scăzut, el recunoaşte totuşi că fenomenul filmelor SF poate fi o explicaţie a acestei discrepanţe a observaţiilor şi de asemenea recunoaşte şi el că accidentul unui ozn e o prostie, nu se poate concepe logic aşa ceva. Ce tot repetă însă înverşunat Rogan este că sunt mulţi oameni care vorbesc despre asta.

Blackbox-ul informaţional în care e captiv Rogan nici nu concepe că sunt şi mulţi sfinţi şi părinţi ortodocişi care prin nevoinţe şi smerenie au ajuns să vorbească pe bune cu extratereştrii admişi de creştinism, anume cu îngerii, care într-adevăr nu doar că nu sunt de pe planeta noastră, dar sunt chiar şi din altă dimensiune. Mărturiile sfinţilor şi ale Bisericii în general de ce nu sunt valide, pe când puţinele artefacte arheologice descoperite care pun unele semne de întrebare sunt ridicate în slăvi şi întoarse pe toate părţile?

Este evident că perspectiva ateismului a creat o întreagă mitologie şi existenţa vieţii pe alte planete este o condiţie obligatorie pentru ca acest mit să poată supravieţui. Multă vreme am crezut că obsesia cu care ateii pretind şi caută viaţă pe alte planete vine din sentimentul de singurătate şi golul ontologic pe care îl au în lipsa credinţei într-un Creator care să ofere şi perspectiva unei alte vieţi, ridicându-ne astfel din statutul de animal accidental care se află în mâna hazardului pentru o clipă după care dispare. Acum însă înţeleg că nu neapărat din acest gol încearcă ei să încropească extratereştrii din deoarece fără extratereştii, pământul este unic şi barajul întregului eşafodaj construit de atei de secole va pica bucăţică cu bucăţică până ce o gaură suficient de mare va declanşa potopul.