Am vazut o conferinta despre Sinodul din Creta (fost Sfantul si Marele Sinod in nomenclatura oficioasa, actual doar Sinodul din Creta) si ma gandeam urmarind-o ca pentru cei care nu sunt ortodocsi, intreaga dezbatere si tensiune interioara a ortodocsilor este un mare mister si o mare necunoscuta.
Ca un argument la aceasta afirmatie as aduce faptul ca presa laica ignora total subiectul, desi cu siguranta avand in vedere ca majoritatea ortodocsilor sunt implicati si preocupati de aceasta chestiune, subiectul „ecumenism & Creta” ar fi mult mai fierbinte decat subiectul „Arsenie Boca” care a fost preluat, exploatat si „rumegat” pana la refulare de presa laica.
O sa incerc sa fac asadar o prezentare a problemei pentru cei care nu sunt ortodocsi sau sunt doar ortodocsi botezati dar neimplicati in chestiunile de zi cu zi ale Bisericii Ortodoxe sau chiar daca sunt implicati, nu au habar de chestiune sau nu o inteleg. Scopul initiativei mele este de a clarifica si a prezenta pe scurt problema, desi evident ca nu voi reusi.
In esenta problema este simpla: in randul ortodocsilor exsita grade diferite de relationare cu eterodocsii (crestinii neortodocsi) care grade, dupa ce ca sunt multe, mai au si o alta consecinta (dimensiune, influenta): fiecare crestin ortodox priveste pe alt crestin ortodox mai ales prin prisma prin care acesta se relationeaza la eterodocsi.
Relationarea la eterodocsi variaza imens de la considerarea catolicilor ca frati de credinta si frati intru Hristos, care au Sfantul Duh si doar ca sunt … putin schismatici si asta din motive istorice, pana la considerarea ca catolicii sunt eretici si sunt total in afara Bisericii, nemaiavand valabila nici o taina si prin urmare si nemaiavand Duhul Sfant; la acest grad maximal de alergie fata de eterodocsi, mai exista un adagio: ortodocsii care au tangente cu ei de asemenea pierd Duhul Sfant si mantuirea, fiecare ortodox fiind dator sa le spuna adevarul, cum ca ei sunt rataciti, ca semn al iubirii totale. De asemenea, pomenirea ierarhilor cu un anume grad de afinitate la ecumenism, este tot erezie.
Pare complicata explicatia, sa facem deci o paralela. Sa presupunem ca intr-o familie sunt doi frati. Unul este alcoolic (eretic). Pozitia ortodocsilor „extremisti” [1] ar fi ca celalalt frate (care nu este alcoolic), deci ortodoxul, nu doar ca nu trebuie sa bea impreuna cu alcoolicul si nu doar ca nu trebuie sa se faca ca ploua si sa nu ii zica nimic acestuia, doar pentru a mentine o legatura ce pace si intelegere. „Extremistii” ortodocsi sunt de parere, ca fratelui alcoolic trebuie sa i se spuna adevarul in fata: „esti alcoolic si o sa mori!”, nu trebuie tratat special sau cu blandete, nu trebuie lasat sa bea fara sa i se atraga atentia si fara a mentine o „sfanta” raceala fata de el, avand contact minimal, utilitar, ocazional si in nici un caz petrecand timpul impreuna cu el sau avand anumite activitati care doar sa il amageasca pe alcoolic ca nu are nici o problema si ca faptul ca el este alcoolic este doar o simpla alegere, in esenta si el este un om normal. Cred ca am complicat si mai mult explicatia prin paralela facuta, deci o termin aici, spunand ca daca ar mai exista inca un frate al celor doi care nu e alcoolic (deci inca un ortodox) acela daca ar fi mai „caldicel” („iubitor”) cu alcoolicul si desi nu ar bea si nu l-ar incuraja pe cel alcoolic in patima lui, daca doar ar avea un alt fel de relatie cu cel alcoolic, fratele „extremist” s-ar certa cu celalalt frate „caldicel” mai rau decat cu „alcoolicul” pe motivul: tu ii faci rau pentru ca ai relatii cu alcoolicul si nu ai curajul sa ii spui in fata ca greseste si ca trebuie sa se indrepte. Tu esti dator sa ii arati adevarul si sa stai departe de el si prin faptul ca nu faci asta, nu te mai consider fratele meu, asa cum nici pe alcoolic nu il mai consider fratele meu.
Ce as vrea sa retineti insa din aceasta paralela este ca eterodocsii sunt cumva ca alcoolicii in perseverenta in credinta lor. Adica asa cum un alcoolic nu prea se lasa de alcool, tot asa si un eterodox nu are nici o sansa sa treaca la ortodoxie, doar pentru ca cineva ii spune ca nu face bine ce face si ca a nimerit pe cai gresite. Aceasta este o evidenta cu care sunt de acord toate taberele: discutia cu eterodocsii nu va duce la nici o convertire. Cu toate acestea, samburele disputei este cum relationam cu ei, cum dialogam, cum facem sau nu facem parte din asociatiile lor, din adunarile lor.
Daca ar sti eterodocsii ce dispute se dau in randul ortodocsilor pe seama lor, cu siguranta ar fi foarte onorati.
Exista asadar mai multe chestiuni legate de relationarea cu eterodocsii, fenomen numit generic „ecumenism”, cel putin din perspectiva ortodoxa. Pentru ca ecumenismul, din perspectiva eteorodoxa, este in general o componenta a triadei politica-religie-economie prin care se incearca mai pe sleau mai pe sustache, unirea tuturor oamenilor intr-o mare hora tovaraseasca globala. Stiu ca pare putin conspirationista aceasta afirmatie, dar numai prostii in ziua de astazi nu observa trendurile pe plan politic, religios si economic de unificare totala a omenirii. Nu acuzam si nu diabolizam (acum) aceast fenomen, doar il amintim, daca veni vorba de ecumenism. Evident, putini ortodocsi inteleg si accepta aceasta viziune a mea, cum ca ecumenismul este doar o miscare globala de nivelare si unifircare fortata a religiilor in vederea acceptarii unei conduceri si mai degraba a unei politici globale, vazuta de multi ca consecinta fireasca a „evolutiei” societatii umane, mai ales din punct de vedere tehnologic si prezentata adeseori (adica unitatea religioasa) ca singura sansa pentru pacea oamenilor pe pamant, de vreme ce religiile (nu-i asa?) au fost cauza tuturor razboaielor [2]
In ce priveste ortodocsii „toleranti” care iubesc si accepta ecumenismul, pentru ei ecumenismul este in esenta un prilej de marturisire, un cadru de a il marturisi pe Hristos lumii, celorlalti, eterodocsilor, o implinire a poruncii lui Hristos sa nu punem lumanarea (becul) in loc ascuns, ci sa-l punem acolo unde lumineaz intreaga incapere. Cum sa afle necredinciosii despre Hristos, daca noi nu mergem acolo sa vorbim cu ei, sa le explicam, sa ii invatam etc. Aceasta raportare se afla insa in conflict total cu realitatea, eterodocsii tratand ortodoxia ca pe o relicva ciudata si total neatragatoare, care are singurul merit de a avea cantari frumoase si rituri „mistice” interesante – cam ce le lipseste lor. De asemenea, evident ca prospectul convertirii eterodocsilor in urma discutiilor si relatiilor ecumeniste oficiale ale capilor bisericiilor ortodoxe este hilar. Daca facem o mica statistica, probabil sunt mai multi eterodocsi convertiti la Athos – apogeul „extremismului” ortodox decat in toate horele unirii cantate si dansate impreuna de toti profesorii si studentii teologi trimisi la universitati eterodoxe in vest in cadrul proiectelor ecumeniste sau a altor manifestari ecumeniste cu implicarea unor elemente „tolerante” din randul ortodocsilor.
As continua cu o revenire la gradele diferite de raportare la eterodocsi, pentru ca principala disputa aici este: gradatia este foarte neclara, nu doar variata. Parametrii relationarii sunt de asemenea amestecati si alambicati ceea ce face extrem de dificila si discutia: de vreme ce nu avem acelasi inteles asupra acelorasi termeni, intelegerea este imposibila. Aici intervine si problema sinodului din Creta si a ierarhiei bisericilor ortodoxe care s-au intalnit: confuzia cu privire la termeni si la chestiuni, incercarea de a cuprinde in discutii si in intelegeri toate perspectivele, toate gradele de raportare ale tuturor ortodocsilor. E ca si cum ai incerca sa scrii o poezie care tradusa in mai multe limbi, sa rimeze in fiecare. Evident ca chiar daca practic s-ar reusi asta, sensul este imposibil sa fie acelasi.
Este poveste lunga sa incercam sa explicam cu punctul pe „i” unde si cum s-a gresit si ce as fi facut eu mai bine sau ce au facut ei gresit. Este de altfel, o ispita si o cale gresita: am cadea in acelasi labirint. Ce nu s-a facut, dupa parerea noastra, este limpezirea si simplificarea raportarii la eterodocsii prin anatemizarea acestora, care ar fi garantat continuitatea cu sinoadele trecute si ar fi asigurat pacea si acceptarea de catre toti ortodocsii a oricaror decizii cu privire la prospectul unor dialoguri sau colaborari cu ereticii in privinta realizarii obiectivelor si scopurilor importante si necesare pretinse a fi luate in calcul in cadrul dialogului cu celelalte biserici / confesiuni / credinte.
Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la sinod s-ar fi hotarat: Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie. Totusi, dorim dialog si colaborare pentru pacea lumii, ceea ce necesita dialog si intelegere cu toate credintele, indiferent de cum se numesc si cum se considera ele (biserici, crestini etc.) Aceasta varianta ar fi fost optima si eu nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce nu s-a mers pe ea.
Revenind la incercarea de a explica neortodocsilor aceste dezbateri din sanul ortodoxiei, trebuie sa facem o mica paranteza. Specific ortodocsilor (in cadrul tuturor crestinilor) este pastrarea cu strictete a dogmelor, importanta pe care dogmele o au. Similar matematicienilor care lucreaza cu notiuni abstracte, clare, cu teoreme, axiome si masuri precise si in ortodoxie lucrurile sunt clare, ortodoxia se mandreste cu unitatea de credinta marturisita la fel de toti sfintii din toate locurile si din toate timpurile. Evident, ca nu toti ortodocsi sunt la fel de orientati inspre dogme si ca in orice ograda, exista si uscaturi. Ca in orice organism sanatos in care apar celule canceroase si in ortodoxie apar anomalii (singularitati) prin intermediul unor personaje sau idei care desi la o prima privire par ortodoxe, la contactul cu ele, ortodocsii care nu au fost inca „infectati” au un reflex alergic (simt mai intai ca ceva nu este in regula). „Mutatiile” pot fi mai mici sau mai mari. Unele „celule” le pot observa mai usor fie pe unele fie pe altele, alte celule nu doar ca nu realizeaza si nu observa mutatiile dar sunt predispuse la a fi „infectate”. Si astfel se produce „inflamatia”.
Am cam lungit deja articolul, si in final simt nevoia sa fac o trecere in revista a punctelor aflate in disensiune
- putem sau nu putem folosi termenul „biserica” cand discutam despre „adunari ale eterodocsilor”?
- trebuie sau nu trebuie noi ortodocsii sa facem parte din Consiliul Mondial al Bisericilor?
- putem sau nu putem sa dialogam cu eterodocsii intr-un cadru oficial?
- acceptam sau nu acceptam validitatea casatoriei dintre un ortodox / o ortodoxa si un eterodox / o eterodoxa? daca da, in ce conditii?
- a fost sau nu a fost Sinodul din Creta un sinod ecumenist si care a facut voia lui Dumnezeu sau a fost un sinod talharesc?
- mai pomenim sau nu mai pomenim pe ierarhii care au semnat documentele acestui sinod?
- e bine sau nu e bine ca ortodocsii de rand sa ia actiune sau trebuie sa ascultam orbeste de ierarhi?
La toate aceste intrebari cred ca eu am mai raspuns, de aceea nu le voi relua. Pun insa o intrebare: daca declararea ecumenismului ca erezie ar fi adus pacea in ortodoxie, cum de ierarhii nostri tin mai mult la un dialog extrem de abstract si discutabil de util sau iminent cu eterodocsii care oricum nu ar fi alterat cu nimic in cazul marturisirii fara tagada a ortodoxiei prin anatemizarea eterodocsilor?
As avea si cateva raspunsuri, dar tare ma tem ca adevarul il stiu si singuri cei pe care intrebarea ii priveste …
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE:
[1] cf. categorisirii facute la inceputul conferintei de la Neamt de Pr. Mihoc
[2] iata si concluzia unui ateu aprig: All Wars are Banker Wars – Mike Rivero
Singurul lucru care e clar este ca sunt multe frustrari in sanul ortodoxiei, care n-au legatura cu dogmele, desi ele clar servesc de pretext.
Proteste pentru ce, practic? Ca nu s-a adus nimic nou.
A, ca este capitala simbolica a ortodoxiei la Constantinopol si nu la Moscova, este o alta chestiune.
„Adica asa cum un alcoolic nu prea se lasa de alcool, tot asa si un eterodox nu are nici o sansa sa treaca la ortodoxie, doar pentru ca cineva ii spune ca nu face bine ce face si ca a nimerit pe cai gresite. Aceasta este o evidenta cu care sunt de acord toate taberele: discutia cu eterodocsii nu va duce la nici o convertire.”
Gresit, este o problema de atitudine aici.
Daca tot facem paralela cu alcoolicii, tratamentul alcoolismului are doua abordari:
Cea „anti-ecumenista”, in care alcoolicul e luat in suturi, internat daca trebuie si se poate cu forta la spital unde i se aplica un tratament chimic, pentru a-l „vindeca” de alcoolism si cea „ecumenista” care e de genul intalnirilor AA unde oamenii discuta despre problemele care i-au dus la alcoolism.
Cred ca e inutil sa mai mentionez ca prima abordare a dus la regretabile situatii care sunt deja istorie, cum ar fi de exemplu „convertirea” ortodocsilor la greco-catolicism sau invers, a greco-catolicilor la ortodoxie.
A doua, desi fara tam tam, da rezultate mai modeste insa personale, cel mai important respecta un detaliu sfant: libertatea individului.
Cum trateaza eterodocsii ortodoxia, nu prea ai de unde sa stii ca n-ai fost acolo. Insa din ceea ce spun oameni care au fost, sunt oarecum fascinati si intrigati de ea. Daca n-ar fi, si ar fi cum zici tu, nici nu i-ar invita la discutii.
La fel, convertiri au fost, dar nu te astepta sa fie in masa, gen „pastorul cutare s-a convertit la ortodoxie si a obligat toata comunitatea sa faca la fel” cum probabil ai aflat ca a facut cutare sau cutare Imparat – genul de convertiri politice, cantitative care nu dau tocmai cel mai inalt randament vs. calitate.
Si daca tot ai pomenit de Athos, aia sunt bine mersi si pomenesc inclusiv pe patriarhul ecumenic (cu exceptia uneia mi se pare, unde e o problema mai veche).
Cu ce ai dreptate insa, desi doar pe jumatate, ecumenismul este SI „o componenta a triadei politica-religie-economie” dar nu neaparat „una prin care se incearca mai pe sleau mai pe sustache, unirea tuturor oamenilor
intr-o mare hora tovaraseasca globala”.
Aspectul practic foarte concret sunt cele cateva sute de parohii ortodoxe din dispora, care intr-o majoritate covarsitoare sunt la bunavointa romano-catolicilor, anglicanilor, neoprotestantilor, etc. vizavi de existenta unui loc unde sa poata tine Sf. Liturghie macar.
Si sper ca esti o persoana rezonabila si n-ai sa incepi cu chestii de genul „primii crestini o tineau in pesteri si pe campii asa sa faca si ei decat sa intre in sinagogile satanei”
Pe urma, mai comiti acte de umor involuntar gen:
„Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca la sinod s-ar fi hotarat: Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie. Totusi, dorim dialog si colaborare pentru pacea lumii, ceea ce necesita dialog si intelegere cu toate credintele, indiferent de cum se numesc si cum se considera ele (biserici, crestini etc.) Aceasta varianta ar fi fost optima si eu nu inteleg si nu voi intelege niciodata de ce nu s-a mers pe ea.”
Pai daca „ii dai anatemei” si „declari ecumenismul erezie” ce ar mai fi de discutat cu ei?
Anatema o da un Sinod cand se constanta un fapt de neclintit: respectivii, parte a Bisericii, li s-a aratat ecumenic (de catre intreaga Biserica) ca sunt pe un drum gresit si totusi prefera sa mearga pe drumul lor, deci nu mai este loc de vreun dialog.
Iar aici trebuie mentionat ca protestantii si neoprotestantii nici macar n-au fost vreodata parte din Biserica, iar cu romano-catolicii problemele sunt mult mai complicate si practic discutiile finale nici nu au avut (inca) loc si putin probabil ca vor avea vreodata la atitudinea care o avem chiar si noi fata de noi insine, dupa cum tocmai s-a demonstrat in Creta.
Apoi, inca o dovada ca romanul nu e priceput chiar la toate, de la fotbal si politica pana la teologie, e tocmai afirmatia:
” Similar matematicienilor care lucreaza cu notiuni abstracte, clare, cu teoreme, axiome si masuri precise si in ortodoxie lucrurile sunt clare, ortodoxia se mandreste cu unitatea de credinta marturisita la fel de toti sfintii din toate locurile si din toate timpurile.”
Asta arata ca probabil n-ai auzit de notiuni cum ar fi acelea de „acrivie” si „iconomie” asa cum un scolar de clasa a II-a inca n-a auzit de numere reale sau mai mult, deci e normal ca la unele operatii sa mai dea si cu virgula.
” Pun insa o intrebare: daca declararea ecumenismului ca erezie ar fi adus pacea in ortodoxie, cum de ierarhii nostri tin mai mult la un dialog extrem de abstract si discutabil de util sau iminent cu eterodocsii care oricum nu ar fi alterat cu nimic in cazul marturisirii fara tagada a ortodoxiei prin anatemizarea eterodocsilor?”
Raspuns: pentru ca ar fi fost absurd si n-ar fi facut decat sa ofere satisfacii unor grupuri centrifuge gen BOSV -istii de la noi, care dupa ce au dat-o in bara urat de tot cu calendarul, intrand practic in schisma chiar si fata de lumea ortodoxa, si-au facut o emblema din „anti-ecumenism” ca un soi de merit care ar trebui sa le fie recunoscut.
De altfel probabil ca asta este si filiera pe care a ajuns antiecumenismul militant la modul cel mai badaran (a se vedea filmarile de pe youtube) si la noi.
Cred că e destul de clar că sinodul a fost „cu probleme”. Întrebarea majoră care se pune acum, din punctul meu de vedere, este cât de departe mergem cu protestele. Întrerupem pomenirea ierarhilor care au semnat? Facem schismă?
Disclaimer: eu sunt genul ortodox mai „caldicel” 🙂 – desi nu doresc fiu „vărsat din gura lui Dumnezeu”
Gigel, nu am inteles insa dpdv logic solutia tu cu „anatemizarea” (citez: „Ii dam anatemei pe eterodocsi (catolici, protestanti, toti care isi zic crestini dar au renuntat la credinta celor 7 Sfinte Sinoade). Numim ecumenismul erezie.”)
Prima propozitie e un fel de truism. Anatema parca inseamna „excluderea a cuiva din sanul Bisericii”. Ni inteleg cum ii excludem pe catolici/etc din sanul Bisericii (Ortodoxa, ca despre ea vorbim) cand ei nu sunt membri ai ei. Nu are sens (ca si cum ii spui alcoolicului ca il excluzi din clubul abstinentilor, el nici macar nefiind acolo).
A doua propozitie iarasi nu prea o inteleg. In ce sens ecumenismul e erezie? Ecumenismul nu e o dogma, deci nu poate fi erezie. Eu inteleg ca sunt multe „biserici” fiecare cu dogmele lor, iar ecumenismul e prin definitie comunicarea membrilor lor, nu e o dogma (nici nu-mi dau seama cum o poti formula :-)) Oricum mi se pare destul de fad ecumenismul in sine. Se mai plimba unii si mai vorbesc (ca nu au alta treaba mai buna de facut), dar nici nu se converteste nimeni, dar probabil nici prea mult rau nu face. E un fel de pierdere de rimp (altii zic ca si de suflet, in fine – eu nu stiu personal oameni care s-au lepadat de ortodoxia dupa discutii ecumenice sau care e pericolul?)
Raspund si eu la intrebarile din sondajul de la sfarsitul articolului (in ordinea care apar separate de ;):
nu; mi-e indiferent (v.mai sus); de ce nu? (prea se face caz de „oficial”); da; a fost un sinod/adunare; da; daca e ceva gresit fundamental, criticam/luam atitudine (dar eu tot nu am inteleg care sunt pietrele de poticnire de la sinod (ce schimbari de dogma problematice au fost adoptate? – nu am urmarit si nici citit documentele).
Alin