A aparut recent un nou numar al revistei Atitudini care ne bucura de fiecare data cu ceva special. De data aceasta, a fost interviul cu Pr. Justin.

Ca de fiecare data, Pr. Justin surprinde prin luciditatea cuvantului sau, pe langa toate celelalte daruri pe care acesta le poarta: darul de a ne indruma si de ne a arata care sunt pericolele, darul de a ne indrepta din caile gresite pe care am purces, darul de a ne descoperi raspunsul corect pe care trebuie sa il dam provocarilor de azi.

Cand a fost problema cu buletinele, parintele a dar un raspuns clar: nu le primiti, retrageti-va in mici comunitati in preajma manastirilor si incercati sa va descurcati singuri, exersati ruperea de societate, construiti comunitati cat mai autosustenabile, astfel incat cand va fi nevoie, sa puteti trai fara buletin. Multi au strambat din nas atunci, sfaturile parintelui li s-au parut aiuristice, apeluri exagerate care sperie si produc panica in popor in loc sa linisteasca si sa calmeze oamenii.

Intre timp, am alfat ca in strainatate, deja exista un concept similar celui propus de Pr. Justin, si nu, nu e vorba de Amish. Miscarea de Tranzitie (Transition Movement) include oameni preocupati de gasirea unui raspuns local la provocarile – dar si oportunitatile – crizei petrolului si a celorlalti combustibili fosili. Pe scurt, oamenii astia se gandesc cum sa faca sa poata trai fara a se baza pe orice vine din petrol, adica cam tot ce consumam noi acum si toate de cate ne folosim. Criza lor „target” este in principal cea petroliera, dar se pare ca nici cea financiara nu i-a prins pe picior gresit, provocarile sunt similare si cu siguranta ei sunt mult mai pregatiti ca altii sa ii faca fata.

Pe langa aceasta miscare, numerosi „profeti ai crizei” ne avertizeaza ca criza inca nu s-a ajuns la fund, abia a inceput. Datoriile de la banci s-au transferat la state si acum statele incearca sa stoarca de la oameni si de la firmele care au mai supravietuit crizei creditelor, tot ce se poate. Iar daca bancile nu au cazut pentru ca le-au sprijinit si le sprijina inca statele, ce se va intampla cand vor incepe sa cada statele si ce inseamna asta?

Ce ne asteapta si cine va rezista? Cred ca deja intrebarea „ce ne asteapta”, nu prea mai prezinta mult interes. Lumea a inceput deja sa simta pe propria piele criza, si deja intuitiv, un raspuns asimetric as putea spune, prinde contur in mentalul colectiv: ce ne asteapta nu o sa fie bine, orice va fi, ca inainte nu va mai fi, tot rau ne asteapta. Deja in mintea multor oameni cu care discut, este evident ca lucrurile nu vor mai reveni la cum au fost si deja se naste o melancolie a vremurilor bune in care oricine cu un buletin putea sa cumpere orice. Ba chiar, poate din setea de un catarsis al societatii, mentalul colectiv a inceput deja sa nasca proorociri apocaliptice. Lumea este atat de trista si deznadajduita, incat in ultimul timp, am incercat sa fiu putin optimist, sa incerc sa le spun ca totusi, orice criza este o sansa, o oportunitate. Poate cu criza asta vom scapa de tot putregaiul din societate, dar si din noi. Poate criza va fi ca un foc care arde toate gunoaiele, sau macar o mare parte din ele.

Un raspuns optimist ni-l transmite si Pr. Justin in acest interviu: criza ne indeamna la seriozitate.

Eu cred ca aceasta criza este si din icono­mia lui Dum­nezeu, pen­tru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seri­oz­i­tate in viata noas­tra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa mul­tumim lui Dum­nezeu ca nu ne-a pedep­sit mai rau pen­tru cat am fi mer­i­tat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necred­inta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea con­sti­inta pacatose­niei noas­tre, ne vom asuma si criza in care traim.

Este greu de primit acest raspuns, deoarece presupune jertfa si osteneala, ceea ce sunt foarte greu de primit de omul modern obisnuit cu comoditatea si egoismul. Practic, firea noastra, a oamenilor de azi, cu greu poate fi dezobisnuita de egoism, de delasare, de moleseala si haosul unei vieti in care Dumnezeu are un rol secundar. Viata crestina din zilele noastre se rezuma in general la principii si pe ici pe colo la cateva ritualuri si cateva gesturi, iar rugaciunea este doar un fel de „tema pentru acasa” pe care trebuie sa o facem caci altfel ne vede Doamne, Doamne. De aceea, eu cred ca Dumnezeu ne va duce pana acolo unde vom invata ca rugaciunea este colacul nostru de salvare, Dumnezeu ne va lasa sa cadem in mare ca sa ne rugam precum Sf. Apostol Petru. Din pacate, altfel nu se poate. Pr. Justin explica:

Nu vedeti ca popoarele mai eman­ci­pate, care au toate la inde­m­ana, nu mai cred in Dum­nezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dum­nezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de alta­data? Dar sa crezi ca un sis­tem politic sau eco­nomic te mai poate izbavi, este o mare inse­lare, pen­tru ca soci­etatea este alter­ata ca si con­d­u­ca­torii lumii pana in adan­curile fiin­tei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solu­tie decat rugaciunea.

Iata ca in cuvantul sau, parintele ne da si un raspuns la intrebarea cum vom iesi din criza – prin rugaciune. Din fericire, daca in criza am fost aruncati de altii, din criza putem iesi singuri, prin rugaciune.

Va recomand sa cititi si sa recititi interviul Pr. Justin. Si cand veti intelege si veti primi mesajul, va propun sa incepeti sa il puneti in practica metodic, cu rabdare, cu osteneala si cu ajutor … prin scoala: scoala rugaciunii.