În ciuda tuturor predicţiilor şi declaraţiilor oficiale, dar şi din presa mainstream, s-a dovedit că criza nu a fost doar o mică răceala, ci deocamdată s-a arătat ca o gripă prelungită, un fel de gripă porcină cu rata de mortalitate mică, însă cu penetrare totală şi durată extinsă. Spun că efectele sunt încă slabe deoarece oamenii încă nu s-au speriat îndeajuns, am văzut ieri un interviu cu mai mulţi cumpărători în hipermarket, care se arătau plăcut suprinşi că după mărirea TVA-ului, preţurile nu erau atât de mari pe cât se aşteptau ei. Săracii nu îşi dau seama că ne fierb aştia ca pe broaşte în oală, ne cresc treptat temperatura ca să nu ne speriem, până o sa fim toţi buni de înfulecat.
Aşadar, suntem blonavi de gripă porcină şi „doctorii” noştri încă nu au gasit un „vaccin” potrivit, şi prin urmare au trebuit să ne bage pe gât cu forţa „doctorii amare” la greu. Marea problemă este că doctorii nu ne garantează că ne vom face bine. Trebuie să mai aşteptăm un an doi, să vedem dacă medicamentele au efect, altfel vom încerca altele. Sau poate se face vremea mai bună şi scăpăm de gripă.
Observ recent un nou val de optimism, care mă sperie. Nici nu a trecut bine creşterea TVA-ului şi oamenii deja vorbesc de scăderea inflaţiei şi revenirea economiei. Mă sperie această atitudine pentru că dă dovadă fie că oamenii nu au înţeles nimic, fie că în lipsa altor idei s-au gândit că dacă vom gândi toţi pozitiv şi vom răspandi în jur gânduri pozitive, lucrurile se vor îndrepta. Nu pentru prima dată se întâmplă aşa în depresiunea actuală 1 şi este uimitor cum oamenii cu răspundere nu încep să comunice corect şi fără manipulări care este situaţia, sau măcăr să recunoască că nici ei nu au habar, şi să transmită mesaje constructive, care să îi ajute pe oameni să facă faţă agravării gripei atunci când aceasta va avea loc.
Dar să trecem concret la a spune mai precis care sunt oamenii care răspândesc optimism nejustificat şi fac declaraţii optimiste bazate pe nici o realitate. Unul dintre ei ar fi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR:
În urma măsurilor de austeritate luate de Guvern, inflaţia României va creşte la 8 – 8,5%, dacă preţurile administrate vor rămâne la acelaşi nivel, iar economia va înregistra o scădere de 2% până la sfârşitul anului, în funcţie situaţia externă, a spus, la The Money Channel, Lucian Croitoru (citeşte articol, vezi emisiunea).
Declaraţiile optimiste s-au referit nu doar la aceste prognoze fantasmagorice, ci a fost efectiv un bombardament, dacă veţi asculta emisiunea, veţi putea identifica cel puţin o bomboană de optimism gratuit per minut, gen: industria deja a început să îşi revină, în exterior deja lucrurile îşi revin, un val de încredere va stimula investiţiile etc
În primul rând, a te juca cu estimări că economia va avea o scădere de doar 2% până la sfârşitul anului, în condiţiile în care TVA-ul abia a fost mărit peste noapte, mi se pare penibil pentru un bancher şi mai ales pentru un om care chiar a avut curajul să accepte să devină prim-ministru. Să explic de ce. Modificarea TVA-ului la valoarea care s-a făcut dar mai ales în felul în care a fost făcută ne spun două lucruri: situaţia este din ce în ce mai gravă, nimeni nu a prevăzut că vom ajunge aici, altfel am fi modificat TVA-ul treptat şi din timp nu peste noapte, iar cel mai grav lucru pe care îl putem înţelege este că guvernul poate tăia peste noapte şi fără milă. Toată lumea a fost de acord că a modifica TVA-ul peste noapte, este de o gravitate care nu poate fi măsurată în cuvinte: dă peste cap orice plan de afaceri, orice intenţie de investiţii, orice strategie de afaceri etc. Orice modificare în grabă, fără a anunţa partenerii din timp (căci la urma urmei firmele sunt partenerii statului 2) este nu doar un semn de disperare şi anarhie, ci este mai ales un semnal: fiecare se descurcă cum poate, de acum afacerile se fac altfel. În aceste condiţii, nu doar pentru că depresia s-a agravat şi suntem cu un picior în groapă, dar chiar şi dacă doar am analiza felul cum s-a mărit TVA-ul, a spune acum că vom avea scădere de doar 2% mi se pare o minciună sfruntată, cu toate nuanţele la care s-a reportat domnul Croitoru. Domnul Croitoru s-a referit la rata inflaţiei în anumite condiţii, legate de scăderea PIB-ului şi de situaţia externă. Chiar dacă nu s-a referit direct la scăderea economiei, ci a luat-o ca pe o premisă, a face o deducţie pe baza unor premise total false, este nu doar o deducţie falsă, ci şi o modalitate de a induce presupuneri – optimiste în cazul de faţă – legate de aceste premise. Practic este cea mai facilă modalitate de a face o translaţie de la presupuneri la predicţii. Puţină lume va sesiza ca 2% scădere economică, e doar o premisă, o presupunere oarecare aiurea-n praznic, şi nu un calcul al consilierului, deoarece lumea crede că la BNR lucrează specialişti.
Cu premise false sau adevărate, e posibil totuşi ca previziunea ratei inflaţiei să fie corectă: inflaţia nu va putea sări prea mult, deoarece ca în orice început de depresie, trăim o perioadă de deflaţie. În tot occidentul deflaţia este regula, noi însă, fiind defazaţi nu am ajuns încă în etapa de deflaţie, prin urmare ne putem aştepta la reducerea preţurilor, chiar dacă va creşte costul utilităţilor, puterea de cumpărare va dicta rata inflaţiei, care nu poate să fie una prea mare, nu are de unde.
Un alt optimist incurabil este Mihai Răzvan, şeful SIE, care declară printre alte aberaţii, că:
UE reprezintă pentru România o plasă de siguranţă în vremuri de restrişte şi că moneda euro este cheia potrivită pentru ieşirea din labirintul crizei. (citeste inteviul)
Discursul acestuia este atât de deplasat de orice realitate încât nu merită nici comentat, e doar o observaţie că încă un optimist încearcă să ne facă să cumpărăm din nou ca înainte. Iată o simplă informaţie de la surse cât se poate de oficiale şi de informate: băncile europene (ca şi cele americane, de altfel) încă sunt cu un picior în groapă:
The BIS said in its annual report that banks on both sides of the Atlantic remain „highly leveraged and still appear to be on life support. The essential task of reducing leverage and repairing balance sheets is simply not finished. The Greek sovereign debt crisis shows just how fragile the financial system still is. „Losses on European bank balance sheets are expected to mount over the next few years. Some banks are rolling over existing loans rather than inducing foreclosures, thus delaying loss recognition.” (Sursa: Telegraph)
Prin urmare dacă pierderile băncilor sunt de aşteptat să explodeze în următorii ani, cum poate spune şeful SIE că:
Zona euro se va dovedi de fapt – destul de curând, cred – o soluţie providenţială de salvare a economiilor naţionale aflate în pragul unor încercări mari.
Oare mai are sens să amintesc că unul dintre marile noastre atuu-uri este faptul că încă nu am aderat la euro şi că nu avem şanse să aderăm prea curând? Oare ştie seful SIE că Germania şi Franţa deja se gândesc la separarea Europei ca la un plan B de ieşire din depresiune?
Germany and France are examining ways of creating a „two-tier” euro system to separate stronger northern European countries from weaker southern states. (Sursa)
Până şi Greenspan, unul dintre actorii importanţi în construirea depresiunii actuale este sceptic cu privire la viitorul constructiei europene: „One possibility is that there will be fewer members of the eurozone.” (Sursa)
Etc, etc …
La ce bun acest optimism? Nu ştiu cum de oamenii mai cred că transmiţând semnale pozitive vom ieşi din criză. Mă mir că oameni cu funcţii importante sunt atât de naivi să facă declaraţiile care le fac. Este fie prostie, fie disperare, fie nepăsare. Prostie – puţin probabil, sunt totuşi oameni cu carte şi care au acces la Internet, iar funcţiile pe care le au îi predispun la a mai citi câte un articol din când în când, ca să nu mai zic de accesul la informaţi de care dispun. Disperare? Se poate. Atunci când nu mai ştii ce să faci, şi optimismul că lucrurile se vor rezolva de la sine este singurul care ne-a mai rămas, nu faci decât să încerci să răspândeşti optimism în jur, ca un fel de mantra. Nepăsare? Cred că întradevăr oamenii au vrut să scape repede de interviu şi au prezentat nişte opinii în care nici ei nu cred, au dat o versiune oficială care să nu îi compromită în faţa şefului şi care să nu ceară prea multe explicaţii şi detalieri care oricum nu pot fi făcute. Prin urmare şablonul oficial al „raportării la problemă” probabil a mai fost petecit în urma noilor măsuri, cu câteva „ajustări” având însă aceeaşi culoare în general, una roză spre gălbui.
În final aş încheia cu un citat despre optimism:
Optimismul este mulţumirea resimţită de oamenii mici aflaţi în posturi înalte (Francis Scott Key Fitzgerald)
Cred că aceasta este de fapt explicaţia corectă a ultimului bombardament cu optimism. Din fericire avem însă şi oameni care spun lucrurilor pe nume, cum ar fi Varujan Pambuccian, dar din păcate aceştia sunt puţini şi nu unde pot să facă ceva.
Note:
1. M-am hotărât să nu mai folosesc cuvântul criză pentru că s-a banalizat. Când toată lumea vorbea de recesiune, criză era un cuvânt potrivit, dar acum cred ca depresiune este unui mai potrivit.
2. De ce o firmă este partener al statului? Un om de afaceri, alege să facă afaceri în România, nu este obligat. Cea mai bună dovadă este faptul că există firme offshore, care aleg să nu plătească impozite şi să ducă banii în altă parte.
