Desi adevaratul ostas al lui Hristos ce doreste a ajunge la desavarsire, nu are nevoie a pune vreo hotarare la progresul sau, totusi cu oarecare masura chibzuita, trebuie sa infraneze acele fierbinteli ale duhului, care aprinzandu-se la inceput cu multa pofta, mai tarziu se sting si-l lasa in mijlocul drumului. De aceea se cuvine a castiga putin cate putin nu numai cele dinafara, trupesti, ci si virtutile dinauntru, sufletesti. In acest chip, in curand putinul se face mult si ramane totdeauna. (Razboiul Nevazut – Sf. Nicodim Aghioritul)

Nu intentioam sa revin prea curand pe blog la problema cipurilor deoarece a venit toamna si odata cu toamna, mai ales cu septembrie, criza se inteteste si mult nedorita si incredibila prabusire totala a societatii actuale este foarte posibil sa ne prinda inainte de datul brumei. Prin urmare, in ultimul timp, preocuparile mele sunt mai mult legate de gasirea unui raspuns la cum sa ma pregatesc mai bine pentru ce va fi dupa. In caz ca voi supravietui… Spun ca prabusirea este incredibila (pentru majoritatea) deoarece la stiri mai aflam ba una buna, ba alta rea … ca si cum am avea scapare, ca si cum lucrurile mai au sansa sa isi revina si ca si cum totul nu este pierdut inca. Ba chiar si presedintele ne calmeaza ca „situaţia ţării nu e dramatică, ci a fondului de pensii” iar Isarescu nu ne da voie sa il criticam pentru prapadul in care a dus milioane de romani prin inlesnirea accesului la credit ci lasa generatiile viitoare sa il critice, daca vor mai exista generatii viitoare si daca nu vor avea deja creierele spalate de masina de formatat dobitoci pentru noua ordine mondiala la ale carui nasteri asistam acum. Si nici pentru „transferul” banilor de la FMI catre bancile straine prin micsorarea RMO-uilui (iata cum) banuiesc ca nu avem voie sa il judecam pe Isarescu, dar oricum la ce bun, cu sau fara el tot prapad. Desi cred ca fara el, prapadul venea mai devreme si scapam odata de marea dilema: cum va fi prapadul si cum vom trece prin el. Ca pe langa el e clar ca nu avem cum, iar peste el doar cei aflati sus de tot, desi nici in locul lor nu as vrea sa fiu, nu se stie ce iese din tulburarile sociale care vor urma, iar unii deja cam isi dau seama ca resetul s-ar putea sa nu le priasca nici lor (vezi ZF).

Dar ca veni vremea de prapad si de trecerea prin prapad, sa revenim la cipuri. Ca sa nu lungesc vorba, o sa recapitulez din start parerea mea, pe care de altfel nu stiu daca am explicitat-o vreodata. Nu cred ca cipul este semnul lui antihrist, nu cred ca are vreo legatura cu 666 si nu cred ca primirea buletinelor ar insemna un pacat sau o cadere. Aberatiile din Apocalipsa 13 sunt in mare parte inspirate din ideile unui protestant care se numeste Texe Marrs, si mai exact din a sa carte Project L.U.C.I.D. In lumea libera (aka SUA) apocalipsa vine permanent de decenii, inca de pe cand comunismul era fiara care venea de la rasarit sa inghita poporul crestin american si prin urmare doar cei care se abonau la newsletterul pe bani ale profetilor sau le cumparau cartile si produsele sponsorilor radioshow-urilor lor erau pregatiti sa infrunte fiara. Buncare indopate cu conserve, generatoare solare sau de vant, purificatoare de apa cu fitlre care convertesc umiditatea in apa de baut, seminte organice sau monezi de aur sunt „produsele” pe care le vand acestia si care vin la pachet cu spaimele si temerile fara de care unii oameni nu pot sa traiasca daca nu le rumega. Iar explozia pretului aurului, desi pusa de multi pe seama scaderii increderii oamenilor in hartiile tiparite de guverne, este mai degraba o consecinta a propagandei pe care dealerii de aur (sub orice forma, de la certificate, actiuni, lingouri pana la monezi) o fac prin intermediul sectarilor apocaliptici expliciti sau mai putini expliciti care sperie oamenii si profetesc sfarsitul inevitabil al sistemului actual.

Si se pare ca au dreptate, macar partial. Adica macar pana acuma, cei care au prezis ca va veni o criza sistemica de proportii au avut dreptate. Dar cum au acestia dreptate? Unul din ei a recunoscut si imi pare rau ca nu am retinut nici numele si nici unde a declarat cum a nimerit predictia ca indicii bursieri vor cadea foarte mult. „De ani de zile prezic ca indicele Dow Jones va cadea cu 25% intr-o zi si dupa ce am nimerit-o, am devenit profet. Nimeni nu isi aduce insa aminte de cate ori am ratat in predictiile mele”. Omul nu spune mot-a-mot, dar sensul marturisirii lui acesta este, ca pur si simplu a nimerit-o. Intr-adevar sunt si cei care au avut argumente pentru pozitia lor, cum ar fi Schiff, dar daca ar fi sa numaram cate a nimerit si cate nu a nimerit, nu stiu daca Schiff poate fi numit un prezicator.

De ce dau aceste exemple? Asa cum am facut o paralela intre profetiile ortodoxe si previziunile unor analisti financiari, in care am subliniat cat de mult converg acestea catre o apocalipsa potentiala, similar as dori acum sa comentez cum ar fi bine sa ne raportam la unele indemnuri facute atat de marii nostri duhovnici cat si de aceiasi faimosi prezicatori ai crizei care desi indeamna oamenii sa nu mai aiba incredere in bani si sa abandoneze hartia in schimbul aurului, ei inca pariaza pe dolar si fac avere din specularea temerilor oamenilor pe care tot ei le alimenteaza prin scenarii apocaliptice. Iar despre mutatul la ferma … in nici un caz nu il vom vedea pe batranul Jim Rogers tragand de magar sau pe Chris Martenson dand graunte la gaini. Cei care spun ca sistemul va cadea, deocamdata se infrupta cu varf si indesat din el.

Sa trecem rapid la esenta problemei: este cipul pecetea sau nu este. Nu cred sa fie cineva care sa spuna ca cipul este pecetea lui antihrist, deoarece nu are nici un argument. In primul rand, unde este antihrist? A venit cumva profetul Ilie, a auzit cineva de el, au anuntat la televizor? In al doilea rand, m-a pus cineva sa ma inchin lui antihrist cand am luat cipul? Vorba Pr. Selafiil: „N-am dat cuvant sa ma inchin la antihrist, nici nu m-a intrebat. Eu ma inchin in fiecare zi si in fiecare ceas lui Dumnezeu. Eu mi-am scos pasaport nu sa ma inchin la pasaport, ci sa ma duc unde vreau sa ma duc. Daca nu ai pasaport, nu te primeste sa te duci, trebuie sa sezi numai acasa.”

Deci daca cipul nu este pecetea, cum de am ajuns sa ne temem atat de mult de el si sa ne punem problema ce sa facem ca sa nu il primim, ba chiar unii oameni au ajuns sa isi puna problema daca sa mai ramana „in sistem” sau sa iese din societate prin renuntarea la actul de identitate si la toate cate aceasta implica. Un raspuns la aceasta intrebare nu poate fi decat: prin inselare. Daca initial respingerea cipului era justificata si macar problematizarea cu privire la acesta era justificata avand in vedere tocmai potentialul de precursor al pecetei pe care acesta il constituie, ulterior s-a dovedit ca prin aceasta problema diavolul a reusit sa loveasca din nou in „turma mica” si sa fragmenteze inca o data pe crestini intre cei care primesc si cei care nu primesc cipul. Pentru ca deja exista oamenii care nu doar ca nu primesc cipul, dar nu sunt primiti la spovedanie si la impartasanie daca il primesc. Cel putin, la Petru Voda am inteles ca nu vor mai fi primiti cei care vor avea rovignete cu cip, iar un prieten de-al meu si-a cumparat rovigneta fara cip pe un an, ca sa fie „acoperit”, sa mai poata merge cu masina, pentru ca probabil de aceea cu cip nu isi va cumpara. Tot acest prieten vroia sa isi vanda o casa si terenul aferent ca sa cumpere o gospodarie de „backup” pentru ca nu stiu ce pustnic din Moldova a profetit ca gata, in toamna va incepe razboiul si mai spre nord va fi mai bine, in sud vor fi probleme.

Cred ca intrebarea pe care trebuie sa si-o puna cei care sunt inca tulburati de cip si nu stiu ce o sa se faca cand o sa fie nevoiti sa primeasca vreun act cu cip este: primesc cipul si merg impotriva recomandarilor multor mari duhovnici sau nu il primesc si ma rup de restul Bisericii? Pentru ca, urmarind trambitele autodeclarate ale luptei anti-cip si anti-antihrist, putem vedea unde trag: la rupere. Deja nu se mai vorbeste de cadere sau de racire … ci de pierderea harului ceea ce implica vrand-nevrand schisma si prin aceasta putem intelege si ce doreste diavolul prin acest cal troian care este cipul: decimarea noastra. Mai intai dupa o lupta cruncena si indelungata cu cipul, ideea salvatoare – neprimirea cipului – ni se arata precum un cal troian, un trofeu al victoriei: frumos, maginific, salvator. Incet-incet patrunde in minte o idee si pe masura ce o acceptam si simturile noastre bune (adica minimul bun-simt) se lasa imbatat, dusmanii pe care ii poarta in ea (semintele schismei) ne vor deschide portile sufletului la dusmanii din afara cetatii (toti fii mandriei care duc la erezie) care ne vor distruge inainte sa apucam sa ne inchinam lui antihrist (adica ne vor rupe de Biserica).

Pentru cei care sunt ferm hotarati sa nu primeaca cipul pe motive duhovnicesti, solutia neprimirii este precum un cal troian pe care il primesc in sufletul lor fara a stii ce pericole ii asteapta: ruperea de Biserica. Pentru ca chiar daca ei acum se vor rupe de societate si vor reusi sa traiasca fara orice act, dupa aceasta „performanţă” diavolul le va baga in cap ca ei sunt mai buni ca altii si că cei care au primit cipul sunt cazuti, precum si ierarhii lor, si prin urmare ei trebuie sa se rupa de Biserica pentru ca traiesc vremurile din urma cand invatatori le vor fi blogurile apologetice si anti-sistem, nu preotii cazuti si care au primit „pecetea”, adica cipul. Care nici macar ei nu cred insa acum ca este pecete, ci doar … o cadere. Din intunecarea mintii insa vor ajunge sa il vada ca pe o pecete si multi deja il vad. Vom avea astfel o apocalipsa inainte de apocalipsa oarecum, adica o mana de oameni care precum vechi-calendaristii se cred ultimii pastratori ai harului si ii considera pe ceilalti cazuti din har pe motivul unor chestiuni cu totul neserioase si care nu doar ca nu tin de canoane si de dogme, dar tin in primul rand de administratia lumii in care traim.

Ca exista sensibiltiati, temeri si suspiciuni, da, sunt de acord. Este adevarat, cipul poate sa fie un precursor al pecetei, dar deocamdata nu este pecete. Ma pot problematiza, pot sa ma pregatesc mai bine, desi cum fac aceasta este la fel de vital pentru mantuirea mea pe cat va fi de vitala primirea sau neprimirea cipului. Nu este deloc exclus ca cei care braveaza acum si in loc sa „castige putin cate putin nu numai cele dinafara, trupesti, ci si virtutile dinauntru„, o sa fie foarte pregatiti ca sa nu primeasca cipul, o sa aiba pamant, porci, gaini si apa, dar nu o sa aiba trezvia, rabdarea si smerenia necesara luptei duhovnicesti care ni se va cere odata cu venirea lui antihrist. Si poate multi vor muri in schisma, adica in afara Bisericii, inainte sa vina antihrist.

Ramane insa o intrebare pe care probabil multi si-o pun: de ce marii duhovnici sunt impotriva cipului? De ce toti ne indeamna sa nu primim? Este o intrebare la care cu greu putem da un raspuns fara a ne expune riscului sa fim atacati si aruncati cu noroi ca niste neascultatori si neseriosi, pentru ca cine se poate pune cu Pr. Iustin, cu Pr. Arsenie sau cu Pr. Adrian?

Marii duhovnici nu doar ca au privilegiul, dar sunt si obligati sa dovedeasca acrivie maxima si atitudine ferma in raportarea la provocarile vremurilor. Depinde insa si de noi sa fim ucenici vrednici si sa avem urechi de auzit, adica minte de judecat si sa facem ce trebuie cu viata noastra in toate privintele nu doar intr-una. Dupa ce vom fi facut si noi ani de puscarie fata in fata cu moartea, probabil ca ni se va parea floare la ureche sa ne rupem de lume, sa lasam toate si sa fugim in munti. Insa din pacate, pentru marea majoritate a oamenilor, solutiile extreme nu doar ca sunt ineficiente dar sunt in primul rand periculoase. Se gasesc oameni care se sperie de cip, dar nu se sperie de faptul ca pierd timpul aiurea vizitand bloguri anonime si alarmiste ale unor oameni pe care nici macar nu i-au cunoscut si in loc sa mearga ei sa ii intrebe personal pe acei duhovnici ce sa faca in cazul lor, se lasa dusi de mana de orbi care au pus mana pe o portavoce si strica lupul! ca prostii nestiind ce rau provoaca si cum pun ei umarul la dezbinarea Bisericii si care sunt duhurile care bantuie vremurile.

Nu am pretentia sa spun ca eu pot sa deosebesc duhurile, aduc insa marturie ca Biserica in care m-a chemat Dumnezeu si in care am vazut Lumina este inca vie si plina de har, iar sentimentul pe care l-am avut prim adata cand am aflat ca exista unii care se cred adevaratii crestini si tin un alt calendar, care s-au rupt acum nu stiu cate zeci de ani de Biserica  si se considera adevaratii pastratori ai credintei, il am si acum cu privire la luptatorii anti-cip, atat de la noi cat si de aiurea. Peste ani si ani, si acestia se vor rupe de Biserica si se vor considera adevarata Biserica desi pe-atunci vor fi trecut si cipurile si biometricele si ei o sa ramana in istorie ca inca o ramura rupta din Trupul lui Hristos.

Este vreme de război şi vreme de pace.  Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulţimea de vorbe.  Cu cit se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deşertăciune.  Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.  O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte miresme; puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune. (Ecclesiastul)