20 Decembrie 2010

Dupa cum stim, criza a pornit in 2008 prin spargerea bulei imobiliare si prabusirea creditelor si a produselor financiare bazate pe credit (asigurari, derivate, etc). Afectate au fost bancile, dar pentru ca ele au fost conduse de oameni cu influenta in politica, bancile au fost salvate si statele (popoarele) au preluat datoriile lor. Aceasta a fost etapa 1 a crizei: cutremurul din sistemul financiar. Pentru a putea duce in spate datoriile bancilor, statele aveau nevoie de crestere economica, pentru a putea plati dobanda si ratele la credite, pe langa cheltuielile sociale deja foarte mari, datorita scaderii numarului populatiei active. Aceasta este etapa a 2-a a crizei: criza datoriei suverane. Asadar, fara crestere economica, bugetele scad in continuu si statele trebuie sa se imprumute si mai mult la dobanzi din ce in ce mai mari. Dupa cum stim, formulat PIB-ului este:

PIB = Consum privat (oameni + firme) + Investitii (private, ale romanilor sau ale strainilor) + Cheltuielile statului + Exporturi – Importuri

Cum facem astfel sa creasca PIB-ul? Consumul a scazut din cauza lipsei creditului, investitiile au scazut din cauza scaderii consumului (cine sa mai investeasca daca nu sunt perspective sa vanda), cheltuielile statului au scazut deoarece preluand datoriile bancilor statul are deja o povara imensa pe cocoasa, au ramas asadar ceilalti termeni: exportul si importul.

Ca sa mareasca exportul si sa scada importul, in mod normal statele trebuie sa beneficieze de devalorizarea monezii proprii pentru ca exporturile lor sa coste mai putin pentru straini si importurile mai scump pentru cetatenii proprii. Bineinteles, nu orice stat isi permite sa controleze propria moneda, dupa cum vedem in Romania asa ceva nu este permis: Isarescu trebuie sa tina leul tare ca nu cumva sa sara FMI-ul pe noi cum a sarit in cazul bancilor (desi nu avea voie sa-si bage nasul aici). Insa la nivel international, in general, statele cam asta fac: incearca sa isi devalorizeze moneda proprie, iar la nivel global putem spune ca se desfasoara in prezent un razboi valutar. Fiecare tara incearca sa isi devalorizeze moneda in raport cu toti ceilalti. Bineinteles, orice victorie este pe termen scurt, pana cand si ceilalti vor face la fel.

Un exemplu clasic de razboi valutar este criza euro.  Pe cat de mult nu le place sa duca in spate pe ceilalti europeni, Germanii beneficiaza din plin de caderea euro in raport cu alte monede, deoarece au doua mari avantaje: euro fiind slab, strainii cumpara mai ieftin produsele lor, prin urmare castiga o felie mai mare din piata, iar pe de alta parte, restul tarilor luptandu-se cu criza nu au posibiltiatea sa produca cum o fac germanii, asadar acestia au un avantaj competitiv prin simpla lipsa a altora de pe piata. Dacia este una dintre putinele exceptii, insa nemtii nu se supara tocmai pentru ca cererea pentru produsele lor este in explozie, chinezii fiind nebuni dupa BMW-uri, Mercedesuri si alte minunatii produse de chinezi.

Un alt razboi valutar, cel mai improtant de altfel, este  SUA-China. Chinezii au moneda legata la dolar, adica un chinez care vine in SUA, ia dolarii, se duce la banca nationala si schimba un yuani la un curs care este mereu acelasi. Pentru ca americanii au datorii fata de chinezi si singura posibilitate de a plati datoriile ar fi ca dolarul sa valoreze mai putin (in raport cu yuan-ul), americanii tiparesc bani si incearca sa produca inflatie. Astfel, deoarece mare parte din dolarii tipariti ajung in China si deoarece moneda chinei este legata direct de dolar, China suporta mare parte din inflatia produsa de americani. Dar asta nu e inca o problema foarte mare. Pe de alta parte, americanii fac presiuni asupra chinezilor ca sa „regleze” mai bine yuan-ul, adica sa il intareasca in raport cu dolarul pentru ca in prezent este tinut „artificial” mai scazut, tocmai pentru a stimula exporturile chinezesti. Practic, unul dintre directiile de atac ale expansiunii chineze a fost yuan-ul scazut in raport cu dolarul care a facut ca bunurile chinezesti sa fie foarte ieftine in comparatie cu alte tari si prin urmare China sa exporte la greu. Bineinteles ca tentativele americanilor sunt amuzante, e ca si cum le-ar spune direct chinezilor sa nu mai exporteze atat de mult ca sa mai poata exporta si ei (americanii). China ii ignora total pe americani, cum este de asteptat si prin urmare in prezent ei sunt castigatori in razboiul valutar. Degeaba americanii tiparesc moneda in incercarea de a devaloriza dolarul pentru ca chinezii deocamdata pot sa duca in spate presiunea excercitata de americani care se manifesta la ei in principal prin inflatie.

Ar mai fi de mentionat la razboiul valutar, esecul Japoniei care deja de peste 15 ani se lupta sa revina ceea ce a fost, numarul unu al exporturilor. Insa tocmai pentru ca nu se pricep prea bine sa isi devalorizeze moneda, japonezii sunt intr-o situatie foarte dificila.

Sa revenim insa la titlul acestui articol. Care este treaba cu armata americana. Poate ar fi trebuit sa dau de la inceput linkul la prezentarea care m-a inspirat sa scriu acest articol:

http://vimeo.com/18160394

Asadar, „Economia si Securitatea Nationala” este titlul unui seminar care are loc a Pentagon deoarece armata SUA de ceva timp incearca sa se pregateasca pentru ceea ce pare inevitabil: colapsul dolarului.

Pentru ca nu au alte variante, americanii nu vor continua decat sa tipareasca in continuare dolari, in speranta ca vor putea astfel sa produca inflatie si prin urmare sa devalorizeze dolarul si sa poata plati datoria. Foarte probabil insa nu vor reusi si nu e decat o chestiune de timp pana la formarea unui prag limita de oameni care sa isi piarda increderea in dolar si apoi sa renunte la el. Exemplul pe care il da Rikards pentru intelegerea fenomenului este o sala de cinema in care la un moment dat, trei oameni se ridica, si ies in fuga din sala. Tie ti se pare ciudat si te uiti in continuare. Daca insa vezi ca zece oameni fac chestia asta, foarte probabil te vei gandi ca ei stiu ceva, ca poate sala ia foc sau urmeaza sa explodeze o bomba si o iei si tu la fuga. La fel este si cu dolarul, cand se va ajunge la un prag limita de oameni care sa nu mai aiba incredere in dolar, acesta va pica si prin urmare toata economia mondiala va ingheta.

Nu vreau sa detaliez aici ce se poate intampla cand pica dolarul, exista un documentar foarte interesant pe tema asta: „The Day The Dollar Fall„. Nu vreau decat sa mentionez ca in armata SUA toti stiu deja ca la putere sunt niste hoti si ca ei trebuie sa pregateasca tara sa nu se prabuseasca o data cu dolarul. Deja ei se gandesc la solutii, din pacate solutia propusa de Rickards este sa fure aurul nemtilor si al altora (printre care si romanii) care il au dat spre pastrare la ei si sa porneasca un nou dolar acoperit partial in aur. Bineinteles, asta dupa ce armata va prelua puterea, va introduce stare de necesitate in toata tara si va impune o dictatura militara. Dar intr-adevar revenirea la standardul de aur este planul B al americanilor care spre deosebire de chinezi si de ceilalti europeni, au un plan B. In Europa nu se stie daca Germania va putea duce in spate toti porcusorii. In China foarte posibil, prin stabilirea preturilor, vor mentine o linie de plutire care sa evite colapsul total al regimului si prabusirea economia. Insa America este gaina care sta pe cele mai mari oua de aur din lume si pentru a ramane puterea dominanta nu va ezita sa dea cu ciocul daca celelalte gaini isi vor cere ouale lor.

Ce va insemna pentru noi asta e foarte greu de spus. Pierderea aurului pastrat la americani nu e relevanta deoarece oricum cantitatea e nesemnificativa. Principala mea ingrijorare este referitoare la conducerea actuala (dar de fapt la toata clasa politica) a Romaniei care gandeste defazat cam cu 2-3 ani. Practic ei abia acum inteleg ceea ce era evident inca din inceputul anului 2009, cand pana si eu, un biet blogger care mai citeste o stire pe ici pe colo mi-am dat seama ca ne asteapta vremuri grele (vezi asta), mult mai grele decat la ce se asteptau politicienii nostri care pe atunci stateau cu mainile in san si se gandeau la criza ca la un risc (vezi asta), dupa cum credea Basescu. Ca sa dau doar un exemplu penibil de masuri anti-criza care de fapt au produs agravarea crizei, este impozitul forfetar. Pentru ca ai nostri credeau ca criza va trece repede si au nevoie de maruntisiul scos din impozitul forfetar pentru a plati salariile, pentru ca in mintile lor bolnave dupa un an nu va mai fi criza si vor avea bani, au dat astfel in cap dezvoltarii antreprenoriatului care este singura scapare pentru balansarea ecuatiei PIB-ului prezentata mai sus deoarece nimeni nu mai are bani, doar exporturile si consumul intern ar fi putut salta in sus PIB-ul si prin urmare bugetul. Ei s-au gandit insa la nevoile urgente si au crezut ca vom iesi din criza trasi de altii si prin urmare e de ajuns sa aruncam cateva sloganuri interesante pentru bopor ca sa le aratam ca facem si noi ceva. Iata ce declara Basescu in Martie 2009:

Intr-un discurs tinut duminica in fata camerelor reunite ale Parlamentului, presedintele roman Traian Basescu a declarat ca Romania ar putea sa devina, la capatul crizei economice mondiale, un stat modernizat si reformat.„Criza poate fi transformata intr-o oportunitate pentru Romania”, a spus Traian Basescu. Presedintele a amintit ca Romania nu are nevoie de un imprumut extern pentru asigurarea platilor de la buget sau ale statului roman, insa deficitul de cont curent si datoria sectorului privat sunt de natura sa creeze preocupare pentru rezolvarea problemei.  (Sursa: timpul.md)

Ei bine, criza nu e doar un risc sau o oportunitate, criza este ca un taifun care acum face sa se retraga apele in ocean dupa care arunca peste noi valul ucigas. Marea intrebare este cine va avea un munte pe care sa se suie ca sa scape cand vine valul. Americanii au un munte de aur, chinezii au un munte de oameni, nemtii au un munte de masini. Romanii din pacate nu au nimic, au numai campii pline de spini si de buruieni. Spinii prostiei conducatorilor si buruienile neputintelor poporului care in afara de fuga in Spania la capsuni sau in Italia la baby-sitting nu are alte idei, agricultura i se pare ceva penibil, ceva josnic. A-ti produce propria paine, a avea un porc crescut de tine, cateva gaini si o oaie de lapte este vazut de majoritatea romanilor ceva mult mai umilitor decat a face pe servitorii pentru straini sau decat a primi ajutoare necuvenite de la stat.