Ati vazut vreodata emisiunea Connections de la Discovery? Daca nu ati urmarit-o, v-ati putea intreba ce legatura sa fie intre cele doua. Ei bine, l-am vazut zilele trecute pe Benigni facand o exegeza a imnului Italiei si mi-a atras atentia un simbol comun cu imnul nostru, anume „trezirea”. Unitatea si libertatea sunt evidente, caci acesta era trendul, cu totii am invatat la istorie care au fost problemele si rezolvarile epocii de atunci. Am ramas insa surprins ca de fapt, nu doar unitatea si dorinta de libertate si de alungare a jugului de secole al imperiilor a fost elementul comun al acestor revolutii. Nu doar nazuintele ci si limbajul si metaforele folosite in formularea si expunerea literara a acestor nazuinte sunt atat de similare, incat cele doua Imnuri in compozitia si structura mesajului lor par copiate unul dupa altul. Cu siguranta ca conteaza si faptul ca cei care au facut revolutia la noi (si prin zona) au venit de prin vest si au importat o data cu ideile si simbolistica. Dar ca sa se ajunga pana acolo incat trezirea din somn sa fie invocata si in imnul Italiei, nu ma asteptam, a fost o surpriza.
Iata mai bine insa exemplificarea ca sa intelegeti despre ce vorbesc:
„Desteapta-te romane din somnul cel de moarte”
„Fratelli d’Italia, / l’Italia s’è desta”
Introducerea incepe cu apelul la trezire in ambele imnuri.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume / Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
dell’elmo di Scipio / s’è cinta la testa.
Dupa trezire, ni se indreapta atentia spre strabunii virtuosi.
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine /Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!Stringiamci a coorte,siam pronti alla morte.Siam pronti alla morte,l’Italia chiamò.
Dupa invocarea trecutului, ochii ne sunt atintiti in prezent inspre multimile de luptatori care stau gata sa se arunce in lupta precum lupii in stane (la romani) sau … mai elegant adunati in cohorte (la italieni) – unitate militara tactica a romanilor care producea spaima dusmanilor numai cand o vedeau.
etc, etc
Cum am ajuns la Wikileaks insa? Pentru multi deja este destul de evident ca Wikileaks nu este pur si simplu o intamplare, un banal hacking, o revolutie din interiorul sistemului sau un pas catre democratizarea informatiei. Wikileaks nu este deloc o scurgere ba chiar este o substanta foarte controlata si foarte bine definita, cu un rol precis definit si pe care il putem deja indentifica prin rezultatele produse deja in cateva state din Africa de Nord. Va amintiti terminatorul din Terminator 2 cum atunci cand a fost aruncat in foc s-a topit intr-un lichid care apoi s-a refacut la loc in cateva secunde, unindu-se picatura cu picatura si facandu-si treaba desi parea o substanta topita fara forma sau substanta, daramite vreun command center sau macar un amarat de circuit care sa coordoneze moleculele substantei catre o anumita directie si care sa duca la auto-reconstructia terminatorului?
Cam asa par wikileakurile astea: pe cat de fragmentate si variate sunt, pe cat de difuzate in toate partile si lasate sa zburde pe internet unde le duc piratii, pe atat de parsiva pare functia rol de dinamita a statului national prin accelerarea si alimentarea repulsiei populatiei fata de clasa politica din toate nivelurile si de toate culorile. Daca ar fi sa asteptam ca criza sa isi faca rolul ei si sa fie schimbate cate 3-4 guverne din cauza nemultumirii populatiei si abia apoi sa fie lumea pregatita pentru schimbarea sistemelor politice actuale, cu siguranta am mai avea de asteptat pana ca desfasurarea marsului diabolic catre o noua ordine mondiala sa poata avansa. Astfel, strategii au elaborat un „aditiv” care sa accelereze procesul prin atacarea in masa a oricarei ramasite de notorietate din clasa politica. Nici nu au aparut bine leak-urile la noi si putem intelege cu mai multa claritate ca dupa tot noroiul care se gaseste in ele, cat de greu va mai fi pentru oameni sa mearga la vot si cat de usor le va fi sa accepte cedarea si ultimelor ramasite ale suveranitatii nationale: politica fiscala si economica. Si catre cine altcineva sa cedam acestea daca nu catre Europa, pentru ca „la noi toti ne fura”. Deja semintele unei astfel idei au mai fost aruncate pe la diverse emisiuni de cativa analisti, cum ca noi nu ne putem guverna, de aceea vine FMI si ne cere sa facem cutare si cutare taiere. Pentru ca deja am acceptat ocazional ca FMI sa ne conduca, si dupa aceasta perioada de test constituita de al doilea acord cu FMI-ul in care se va testa rezistenta populatiei la taieri si mai mari, nu poate urma decat momentul in care vom accepta permanent conducerea prin guvernanta straina, mai direct sau mai indirect, mai pe vrute sau mai pe nevrute, dar cel mai probabil ca o consecinta a crizei politice interne. Ca Romania nu va mai fi ce este azi, este evident, ceea ce putem vedea deja cu Belgia:
Belgium’s Political Crisis Foretells EU’s Future
Belgium has just broken the world record for taking the longest time to build a government. The tension between the country’s French- and Dutch-speaking halves holds a lesson for the rest of Europe. As the European Union gets stronger, and national governments get weaker, ethnic groups are demanding more self-determination within a Europe of regions.
Evenimentele curente formeaza trenduri viitoare, vorba lui Celente, si cum avem deja doua puncte (Tunisia, Belgia) avem o axa. Nu m-am uitat pe harta, dar pun pariu ca axei asteia nu i-ar lipsi inca un punct mai spre nord-est ca sa dobandeasca o consistenta mai puternica.
