De la orice altitudine ar fi sa privim si in orice spectru am analiza, Romania se afla in blocaj. Daca e sa analizam politic, calitatea materialului uman care a ajuns in straturile superioare de conducere este josnica. De fapt, cu greu putem sa spunem ca in politica mai avem ceva material uman, ci mai degraba avem numai „dihanii cu doua picioare„, care s-au degradat atat de mult incat au ajuns sa se manance intre ei chiar si in interiorul aceluiasi clan. Chiar daca par oameni in aparenta, ei nu sunt ce par a fi, ci doar umbra unor imagini bine polishate. Daca este sa ii luam la rand, nu doar ca multi dintre politicienii actuali au simptome de bolnavi mintali, dar unii chiar dau semne de retard, nefiind in stare nici sa mentina un discurs coerent, cursiv sau avand manifestari cu totul aberante si lipsite de sens, cum a fost dansul acelui PDL-ist care oarecum este doar un mic varf de aisberg al nivelului uman care probabil exista in politica romaneasca. Cei care insa au oarece capacitati intelectuale, le folosesc mai ales indvidual pentru luptele cu cei care cauta sa le ia locul, cu cei care cauta sa ii dea jos de pe scaun si cu cei care cauta sa le sustraga sau sa le afecteze in vreun fel „combinatiile”- functia politica nefiind altceva decat parghia de acces catre aceste combinatii, ea fiind totodata intr-o continua efemeritate de care de altfel e constient orice politician, prin urmare lacomia si graba gasindu-si astfel o logica justificare.

Poate ar fi cazul totusi sa spunem cate ceva si despre ce consideram blocaj. Nu stiu in ce masura insa are vreun rost, pentru ca situatia Romaniei, din orice punct de vedere ar fi privita, este tragica: ne aflam in blocaj la toate nivelurile. Va mai amintiti sintagma „posturi blocate” prin care acum un an, doi, – la inceputul colaborarii noastre cu FMI – era folosita pentru a explica oarecum „oficial” de ce statul nu mai angajeaza nicaieri, dar neoficial desi posturile erau blocate, cine avea pile la partid si putea sa si cotizeze corespunzator putea foarte usor debloca orice post? Ei bine, ati prins ideea. Doar ca daca blocajul posturilor era pur si simplu doar un aspect al unui mecanism ticalos al Romaniei pervertite, acum blocajul este nu doar functional, determinat, cauzat de sistem, ci este un blocaj sistemic dar mai ales ideatic.

Cu alte cuvinte, nu doar ca suntem in groapa cu rahat, dar nimeni nu are nici macar o idee vaga ce am putea face ca sa iesim de aici.Si pe deasupra, putini sunt cei care recunosc ca suntem in rahat si si mai putini cei carora le pasa.

Sistemul politic roman este blocat. In primul rand pentru ca prin nivelul de degradare in care s-a ajuns, nici un om de valoare  nu va avea curajul sa intre in politica. Ma refer aici de oameni cu valoare utila care ar putea folosita si care ar putea aduce solutii, nu la oameni cu valoare in diverse domenii cum ar fi cantareti de muzica populara, acovati priceputi, afaceristi de succes, sportivi etc. De acestia cu siguranta or fi si acum prin partide, dar oameni care sa aiba solutii, sa aiba planuri si sa fie un catalist pentru schimbare, nu avem iar sistemul este astfel construit incat ei sa nu poata apare, sa le fie taiata macaroana inca din fasa.

Nu este greu de inteles de ce sistemul este astfel facut: tocmai pentru a putea fi dominat usor, pentru a putea fi stapanit si controlat de cei care au facut de-a lungul anilor regulile, au marcat terenul, au pus gardul, au inchis portile si acum dincolo de gard ne rad in fata si ne fac pe noi lenesi si incapabili de performanta, aratandu-ne cu degetul ca suntem niste sclavi netrebnici si nevrednici de asa stapani.

Si totusi lucrurile nu ar fi atat de grave, pentru ca si sistemul comunist era blocat si am reusit cumva sa il „deblocam”, chiar daca multe fantome s-au conservat si s-au remodelat pentru a se afla la locul potrivit si in noua situatiune a lucrurilor, semn ca delocarea nu a fost prea reusita, nu am spart prea bine vehile lanturi doar am rupt cateva zale iar acum lantul s-a refacut incet-incet si ne strange de gat, de maini si de picioare din nou. Diferenta e ca acum suntem mai putini, deoarece mare parte dintre cei care aveau alergie la lanturi au fugit deja si suntem si mai slabi, atat fizic cat mai ales mental si psihic. Spun ca romanii actuali nu mai sunt capabili de o noua revolutie pentru ca nu prea mai stiu cum ar putea sa o faca si cum ar trebui sa arate aceasta noua revolutie, avand in vedere ca deja am esuat o data. Prin urmare marea majoritate tac si rabda, iar o mare parte din cei nemultumiti gasesc solutia in emigrare: renunta la orice sperante legate de tara lor si cauta „sa se descurce” cum pot in afara. Si o data cu aceasta alegere, constienti sau inconstienti ei isi vand sufletul, renunta la orice aspiratii legate de propasirea lor intr-o intr-o lume frumoasa, la care sa isi aduca si ei contributia, o lume care sa le aduca satisfactii nu doar materiale ci si de alta natura.

Aflati in cautarea disperata dupa supravietuirea materiala, orice lipsuri in alte niveluri ale aspiratiilor lor inceteaza a mai fi lipsuri tocmai pentru ca spatiul in care aceste aspiratii ar avea sens a disparut pentru ei. Poate ca este un aspect greu de inteles, si poate ca multi pot considera viziunea mea ca fiind reductionista. Realitatea este ca daca in teorie pare posibil sa te realizezi oriunde din toate punctele de vedere, si financiar, si sa ai o familie reusita, si sa ai prieteni ok, si sa participi in societate si sa te bucuri de lucrurile bune care se intampla, si sa te simti ca aderi la un set de valori morale sau spirituale pe care le poti practica fara ca cei din jur sa se uite la tine ca un ciudat, in practica realitatea este mult mai sumbra. Am sa va dau doar un singur exemplu: o romanca de origine din Moldova de peste Prut, dupa ce a facut facultatea in Romania si s-a casatorit cu un roman, a ajuns in Germania, s-a realizat cat de cat profesional, s-a integrat destul de bine in societate, dar acasa vorbeste cu sotul in limba germana desi si el este roman. Pe mine, orice argument mi-ar aduce cineva ca acesta este un lucru normal, ca cineva poate sa isi schimbe limba materna si sa inceapa sa gandeasca si sa simta in alta limba si sa mai fie aceeasi persoana ca inainte, eu nu il cred. Este adevarat ca nu toti fac aceasta schimbare radicala, dar eu am dat doar un exemplu, cei care nu isi schimba limba cu siguranta renunta si ei la altceva fundamental care ii face „irecuperabili” fata de ce ar fi putut ei sa fie in Romania daca ar fi reusit sa creasca si sa sporeasca aici asa cum se amagesc ca au facut-o acolo.

Poate am lungit cam mult si nu vreau sa creada „capsunarii” ca am ceva impotriva lor: respect optiunea oricarui om si nu neg ca si eu am avut ganduri de emigrare. Nu vreau decat sa subliniez cat de grave sunt lucrurile, cat de blcati suntem si de ce o solutie probabil nu va veni nici macar dupa inca o generatie de sacrificiu.

Unii optimisti s-ar putea poate gandi ca lucrurile se vor rezolva totusi, chiar daca noi suntem cum suntem, vor veni europenii sa ne conduca, n vor face ei legile, ne vor aduce ei cativa destepti care sa ne conduca si intreprinderile de stat si le vor starni din loc, isi va reveni si economia, va intra in normalitate si statul de drept etc. Acesti optimisti insa din pacate probabil nu au acces la Internet, ori nu stiu limba engleza ca sa citeasca stirile. Acestora le recomand site-ul www.lumeaincriza.info unde pot sa mai citeasca cate ceva din ce se mai intampla pe dinafara.

Deci daca in politica nu doar ca nu avem oamenii care trebuie, dar sistemul e astfel construit incat sa ii rejecteze pe cei care nu au stampila de conformitate, daca la nivel social acei indivizi capabili de fapte marete si doritori de neplafonare s-au scurs spre zari straine, ce anume poate sa schimbe lucrurile. Pai nimic, de asta zic ca suntem blocati.

Desi in alt context, dar nu foarte diferit, Pr. Ilie Moldovan de la Sibiu exlica astfel situatia: „cerul e atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi”. Stiu ca pare oarecum cam ca in Miorita, dar cine are oare vreo solutie? Sa vina sa ne invete si pe noi.

Tot gandindu-ma de ceva timp la aceasta problema, in afara de cateva idei destul de simple si prea putin concrete, nu am gasit. Le voi enumera jos, intr-o ordine aleatara, fara insa a le detalia prea mult cu mentiunea ca nu ader chiar la toate si in nici un caz in aceeasi masura:

– rugaciunea: nu este propriu-zis o solutie pentru ca oricum rugaciunea sta inainte la orice lucru bun; nu cred insa ca este de ajuns, eu cred ca Dumnezeu ne ajuta mai ales atunci cand noi am epuizat tot ce putem face, adica am incercat toate si nu ne-a mai ramas nimic altceva; poporul roman a inteles foarte bine acest lucru si a nascut proverbul „Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista”; chiar daca rugaciunea ne va ajuta in gasirea si punerea in lucru a unei solutii, doar rugaciunea nu este propriu zis o solutie ci doar un „asistent” al unei solutii; de altfel, sa nu uitam ca si politicienii actuali se roaga: „Asa sa imi ajute Dumnezeu!”

– nepasarea: daca nu ne pasa de probleme, nu ne doare; compromisul este insa identic cu al celor care aleg calea emigrarii: renuntarea la lupta si plafonarea;

– autosufiecienta (self-sufficiency): practicata la scara larga si promovata ca o miscare de rezistenta, autosuficienta nu doar ca ar fi o solutie posibila, ci ea este chiar solutia care i-a salvat pe multi; ganditi-va ce ar insemna 40% din populatia tarii sa traiasca doar din salarii, pensii si ajutoare; taranul roman, chiar daca nu este autosuficient 100%, poate sa ajunga daca va fi nevoie; ca un argument al acestei solutii va povestesc o intamplare: prin 2009 pe la inceput, cand se auzea la noi de criza si cand se discuta aprins la TV daca o sa vina si pe la noi, unchiul unui prieten i se confesa: „abia astept sa vina criza sa vad orasenii ce o sa faca”. Desi malitioasa, remarca lui denota faptul ca multi nu se bazeaza deloc pe ce primesc de la stat si de la societate ci incearca sa isi produca singuri cat mai multe din toate cate au nevoie. Ce lipsese autosuficientei noastre, in primul rand constientizarea importantei si viitorului pe care aceasta optiune il va avea in viitorul nostru;

– implicarea: de orice natura (politica, sociala, economica), presupune eforturi majore si perspective minime; oricati de multi oameni de bine s-ar implica in politica, societatea sau economia actuala si oricat de mult efort ar depune ca sa incerce sa schimbe ceva, ei oricum vor fi in minoritate, vor fi niste alieni si orice vor realiza, cel mai probabil nu va avea decat rezultate minime, localizate, ocazionale si de moment. Ei nu vor putea schimba fluxul raului, ci vor fi precum o piatra peste care trec toate. Desi privit din punt de vedere poetic, multora li se pare interesanta aceasta solutie, celor interesati de rezultate palpabile nu li se va parea. Un exemplu de aceasta natura poate fi Paleologu: desi probabil intr-o societate normala, intr-un partid cu oameni normali si care chiar sunt interesati de idei, Paleologu ar fi omul potrivit, in politica romaneasca Paleologu a ajuns sa fie un joker, un personaj care doar legitimeaza sistemul, mentine aparenta dezbaterii, multitudinii de idei etc. Aceasta pare sa fie de fapt si motivul pentru care Paleologu nu a fost inca ejectat de sistem si inca ii este permis sa enunte idei;

– revolutia: despre asta am mai vorbit; principala problema ar fi unde gasesti revolutionari; iar problema secundara, dar deloc mai prejos, unde gasesti revolutionari priceputi;

Asadar, desi nu stiu cat de bine am demonstrat ca ne aflam intr-un blocaj, sper sa fi lansat macar ideea ca blocajul nu trebuie sa devina destin, sau macar nu trebuie sa il privim ca pe un destin.