Incertitudinea este mult mai stresanta pentru multi oameni decat certitudinea unor evenimente viitoare negative pe care le putem cunoaste apriori. De exemplu, cancerul. Putini oameni sunt care atunci cand alfa ca au cancer sa zica: nu-i bai, oricum muream. Chiar daca suntem tineri sau chiar daca suntem in varsta, niciodata nu suntem pregatiti de moarte. Si daca nu suntem pregatiti de moarte, care este usurarea de toate necazurile acestei vieti, cu siguranta nu suntem pregatiti nici pentru suferintele trecatoare pe care ni le poate aduce un viitor nesigur si sumbru, care ne este vestit in ziua de azi din ce in ce mai intens si mai cert. Intensitatea accentuata si amplitudinea evenimentelor negative pare controlata de Cineva in mod special pentru a ne pregati pentru ce urmeaza, precum o mama cand incepe sa diversifice alimentatia sugarului, ii da cate putin din toate ca sa il obisnuiasca si sa il ajute sa isi formeze treptat bacteriile si ce i-o mai trebui omului mic ca sa poata sa digere tot ce va manca mai tarziu. Cam asa suntem si noi pregatiti, incet-incet ba printr-o criza, ba printr-un mic razboi prin afganistan, ba printr-o mica bacterie ucigasa etc

Toate pana acum au lovit doar intr-o mica parte a oamenilor, nu putem spune ca multi au murit din vreun necaz mare ce ni s-a intamplat, desi despre unele locuri in lume nu am putea spune acelasi lucru, Japonia sau Libia fiind doar cateva exemple la indemana.

Cand vine vorba de razboi multi ne gandim: oare cum va fi, oare vom supravietui, oare vor folosi nuclearele sau vor fi doar niste lupte localizate intre armatele hi-tech ale zilei de azi in timp ce orasele vor fi crutate. Raspunsul din pacate il avem uitandu-ne la razboaiele locale recente care de fapt au fost doar atacuri ale americanilor asupra altor tari, cu mult mai mici si cu potential de a opune rezistenta mult limitat. Daca acum civilii nu sunt crutati, nici macar cand soldatii sunt de partea lor (vezi „daunele colaterale”), cum va fi cand razboiul va fi la scara larga, intre state cat de cat echilibrate si cu resurse armate destul de semnificative?

Vom avea asadar de suferit toti, si orasele si satele vor fi atacate, vor exista probabil maceluri, masacre, atentate, pe langa bombardamente si de ce nu: arme nucleare.

Si chiar daca acestea sunt perspectivele, inseamna ca trebuie sa ne temem? Temerea este intr-adevar utila, dar putem foarte usor sa ne gandim pozitiv si sa realizam ca viata merge inainte si pe timp de rezboi, chiar daca exista deportari, atacuri asupra civililor, bombardamente sau alte lipsuri. Viata merge inainte si vom avea dificultati multe, din toate directiile. Exista insa si aspecte pozitive: vom trai cu mult mai mare intensitate. Pe timp de razboi, fiecare minut va fi o binecuvantare, fiecare intalnire cu un alt om va fi o sarbatoare si fiecare clipa de liniste ne va suna in urechi precum cantarea ingerilor. Nu realizam cat de frumoasa e viata, cat de nepretuita este sanatatea si cat de minunata este o zi cu cer senin sau chiar o ploaie abundenta decat atunci cand le pierdem si cand moartea ne ameninta dupa colt, cand boala ne loveste pe nepregatite si ne trezim alergand din spital in spital fara speranta si nu ne dorim nimic altceva decat ca toate sa revina la cum au fost, la normalul pe care nu il puteam aprecia si pe care eram prea grabiti si prea obositi ca sa ne bucuram de el.

Asadar, cred ca razboiul va aduce si lucruri bune, altfel Dumnezeu nu l-ar ingadui, iar bucuria cu care vor trai fiecare clipa va fi doar unul dintre ele.