V-ati intrebat vreodata cum ar putea sa inceapa un nou razboi mondial? Cu siguranta probabil v-ati astepta ca acesta sa inceapa in urma unui atac rapid al SUA asupra vreunui inamic important, cum ar fi de exemplu China sau Rusia. Sau poate sa inceapa cu atacul Iranului asupra Israelului sau invers.

In timpul razboiului rece, perioada cea mai „fierbine” a fost in criza rachetelor din Cuba cand rusii se pregateau sa isi monteze lansatoare de rachete chiar in coasta americanilor. Ca un amanunt interesant, dupa ce Kennedy a instalat carantina maritima din jurul Cubei, singura nava care nu a respectat-o a fost petrolierul „Bucuresti”. Nu am inteles de ce tocmai „Bucurestiul” a vrut sa fie mot si a mers pana acolo incat a incercat la maxim rabdarea americanilor si a riscat sa ii starneasca pe americani si poate sa duca la un razboi nuclear care probabil ar fi facut ca azi sa nu mai existe viata pe pamant. Americanii s-au abtinut insa si au lasat „Bucurestiul” sa isi faca de cap, pornind de la premiza ca putin probabil acesta ar transporta focoase nucleare. Dupa oarece complicatii, negocieri si miscari din ambele parti, criza s-a dezamorsat din ea cea mai castigata iesind Cuba, prin garantia data de americani rusilor ca nu o vor invada. Privit la rece, peste ani, miscarile rusilor au fost extrem de inteligente, ca un joc de sah jucat cu sange rece, sacrificand piese importante doar pentru a dobandi un avantaj strategic. De altfel, politica externa a rusilor a fost mereu ca un joc de sah, niciodata o miscare nu este singulara, nu iese din nervi ci din calcule, are un context extins, cauta sa loveasca in mai multe directii si sa protejeze din toate directiile. Expansiunea rusilor de altfel nu este decat o manifestare a temerilor lor fata de pericolele care pot veni dinspre sud, vest sau est – fiind atat de mari, doar Polul Nord le este garant al unei bune vecinatati.

Sa revenim insa in prezent cand Bucurestiul, aflat in alta tabara de data aceasta, este din nou folosit ca un pion de atac pe tabla de sah a lumii, fiind mutat inainte pentru a vedea ce va muta oponentul si cum va decurge strategia acestuia. Si ca in orice joc de sah, pionii sunt primii sacrificati iar noi avem sa ii multumim lui Obama pentru asta pentru ca Bush alesese Cehia si Polonia.

In ce fel va fi Romania una dintre primele tari care vor intra in razboi? In primul rand prin pozitia sa geografica si prin faptul ca este deja un picior de pod al americanilor, slabiciunea politicienilor romani facand din Romania cea mai usor manevrabila dintre papusile acestora. Iar mutarea adversarului a fost facuta: Rusii instaleaza propriul sistem antiaerian in Bielorusia.

Pe un alt front asistam la miscari chiar mai amenintatoare decat cele de pe meleaguri mioritice, unde acum abia s-au stabilit declarativ unele intentii, scutul urmand sa fie dotat cu rachete performante abia in 2015. Amenintarile vin din partea Chinei care au dat ultimatum SUA ca orice atac viitor asupra Pakistanului va fi considerat un atac asupra Chinei. Si ca sa intareasca acest ultimatum, le-au vandut pakistanezilor 50 de avioane fighter. Practic, chinezii incearca si ei un NATO al lor, asa cum au americanii. Pakistanul prezinta pentru China cap de pod pentru petrolul din Orientul Mijlociu si pentru toate resursele la care poate avea acces prin Marea Arabica. Privind retrospectiv, foarte probabil intereul americanilor in invadarea afganilor nu a fost legat doar de eliminarea teroristilor si prinderea lui Osama, ci si de provocarea de tulburari in Pakistan si dominarea acestuia dupa retetele deja perfectionate in Irak si exersate acum inclusiv in Libia si alte state africane. Nu degeaba a fost realizat scenariul pentru prinderea lui Osama in Pakistan langa o academie militara: americanii au vrut sa intinda si ei coarda sa vada pana unde pot merge.

Ce este ingrijorator in toata treaba asta, este raspunsul dat de Obama la ultimatului Chinei: daca va fi nevoie, vom mai face incursiuni in Pakistan pentru a captura teroristi.

Nu doar aceste zanganituri de arme sunt semne premergatoare ale unui posibil razboi mondial intre SUA pe de o parte si China si Rusia de cealalta parte. Pe mine ma ingrijoreaza si atacurile cu drone care se fac acum de catre americani in Pakistan si Afganistan. Aceste atacuri nu fac decat sa umple de ură o generatie de musulmani si sa ii pregateasca pentru un jihad veritabil atunci cand vor fi in stare si cand dronele americanilor nu vor fi atat de numeroase dar mai ales nu vor mai avea atata petrol ca sa zboare, avand in vedere economia in colaps a americanilor.

Venind si mai aproape de noi, in Orientul Mijlociu, conflictul intre israeliteni si palestinieni si-a aratat impasul profund in care se afla, solutia nu fiind doar imposibila, dar imposibila de impus chiar si de Obama, teoretic cel mai puternic om al lumii si presedintele principalului sponsor al Israelului: SUA. Pe de o parte, Israelul nu va putea ceda teritoriile,  avand in vedere riscurile si faptul ca chiar daca ar accepta, bine nu le va fi prea mult timp intre o mare de arabi. Pe de alta parte, palestinienii deja au primit o mica mana intinsa pe jumatate de Netanyahu ca pe o declaratie de razboi. Ranile sunt atat de profunde si situatia atat de imposibila incat eu cred ca recenta luare de pozitie a lui Obama care cere Israelului sa revina in vechile granite din 1967 este ultima si cea mai semnificativa initiativa a americanilor de a face ceva. Practic, Obama i-a cam impuns pe evrei pe la spate, pe nevazute, avand in vedere puternicul lobby evreiesc din SUA, nu ar fi reusit sa faca acea declaratie daca o pregatea din timp si incerca sa o impinga in fata prin alti mesageri sau prin alte canale diplomatice. Fiind o initiativa personala a lui Obama, nu cred ca viziunea acestuia despre primavara araba va avea vreun efect, nefiind mai mult decat un fel de efect al betiei parfumului de salcami pe care il putem simti in aceste zile, cu alte cuvinte putem spune ca Obama a avut un hippy-flashback, s-a crezut in anii 60 pentru cateva zile si a venit si el cu ceva declaratii ca sa mai starneasca ceva valuri si sa arate lumii arabe ca Obama le vrea binele. In realitate, fara un plan similar planului Marshal pentru Africa si Orientul Mijlociu, primavara araba se va sfarsit urat de tot si nu este exclus ca razboiul mondial sa inceapa totusi de aici.

Iata asadar numai evenimente care ar trebui sa ne angajeze intr-o mobilizare personala cat mai serioasa, dar mai ales sa ne indemne sa ne pregatim de moarte cat mai minutios: traieste clipa capata cu adevarat semnificatii puternice pentru cei care mai au timp sa priveasca ce se intampla in jurul lor si vad cum criza economica nu este de fapt – ca si alta data – decat un preambul al razboiului mondial.

UPDATE 23 Iunie 2011

Am putea oare considera stransele legaturi economico- financiare intre chinezi si americani ca un argument impotriva unui eventual razboi intre cele doua super-puteri? Aceasta preconceptie este fireasca si logica, insa daca ne uitam in istorie, avem exemple similare de combatanti intre care erau astfel de legaturi si care nu i-au impiedicat ulterior sa devina dusman aprigi. Sa amintim oare colaborarea intre Sadam Hussein si americani? Dar sa mergem putin mai in urma si sa ne amintim de colaborarea intre IBM si Hitler. Iata cum explica un oficial IBM legaturile intre IBM si regimul nazist:

IBM also defended Chairman Thomas Watson for his dealings with Hitler and his regime.  „As chairman of a major international company and a strong supporter of international trade, he met and corresponded with senior government officials from many, many countries, Hitler and Germany among them, in the 1930s,” Makovich wrote. „As far as we know, the nature of the contacts between IBM executives and German government officials during the 1930s were similar to those with other government officials in other countries and consistent with IBM practices in the various countries in which the company did business during that era.”

Iata asadar ca colaborarile sunt business as usual, din pacate colaborarea economica nu poate preveni razboiul, il poate insa amana tocmai pentru interconexiunile existente, pana cand o parte sau alta pune in balanta plusurile cu minusurile si decide ca este mai profitabil sa atace.