La summit-ul G20 in care puternicii lumii s-au adunat ca sa rezolve problema Europei in general si a Greciei si a Italiei in particular, Berlusconi a fost atat de plictisit si sictirit incat a adormit.
Există o îngrijorare tot mai mare în legătură cu faptul că Berlusconi nu deţine controlul asupra a ceea ce se petrece în Italia. A adormit de două ori în timpul discuţiilor. I-a alarmat foarte tare pe oficialii săi. Au fost nevoiţi să îl trezească cu un ghiont. Ceilalţi oficiali nu au avut cum să nu observe”, a declarat un diplomat care a participat la discuţii. (Sursa: Mediafax)
Dupa ce tragedia greceasca va ajunge la apogeu, sa vedeti comedia italiana cum va contribui la acest cor al porcusorilor si cum cantarea lor va da fiori din ce in ce mai mari tuturor bancherilor in lume – pentru ca politicienii oricum dorm pe ei.
> Vezi si articolul de ieri unde Plesu ne prezinta mai multe mostre de aceeasi natura precum stirea de sus.
NB: Desi este posibil ca Berlusconi sa fie bolnav – deoarece nu e ceva iesit din comun pentru el ca sa adoarme in timpul unor sedinte, parerea mea e ca azi-noapte a fost ocupat cavalerul. Bine insa ca au si altii astfel premieri sa nu fim doar noi de rasul lumii.