In timp ce toata lumea este cu ochii spre Grecia si sondajele de opinie legate de intentia de vot a grecilor la urmatoarele alegeri atrag mai mult interes decat sondajele legate de alegerile prezidentiale din America din Noiembrie, intre timp este posibil ca marea surpriza neplacuta sa vina din partea Spaniei. Si nu intoarcerea la peseta si Spexit-ul ar fi problema aici ci implozia sistemului bancar.
Bula imobiliara in Spania a fost cu mult mai mare decat exuberanta cheltuielilor din Grecia si desi statul spaniol a mentinut o rata de indatorare destul de limitata in perioada anterioara crizei in comparatie cu Grecia – aviz papagalilor care ii acuza aiurea pe greci – dezechilibrele din economie si toate cauzele care au dus la bula imobiliara si care nu le vom analiza aici, vor duce catre aceeasi finalitate: austeritate, saracie, dezastru.
Spania, la fel ca si Irlanda nu are o problema de proasta administratie guvernamentala. Evident, poate ca spaniolii nu sunt nemti, dar cel putin irlandezii au avut guverne si administratie deosebit de orientata inspre afaceri si dezvoltare. Cu toate acestea, cele doua tari porcusoare nu au rezitat Imperiului Bancar care a imprumutat nelimitat domeniul privat, a riscat peste masura in instrumente financiare periculoase (derivate) si au ajuns in pragul colapsului, punand pistolul la tampla guvernelor si obligandu-le sa ia asupra poporului datoriile lor. Inca o data, daca mai era nevoie, trebuie sa iesim din mentalul colectiv al ideilor preconcepute si sa privim in ansamblu asupra crizei europene. Imaginati-va sistemul bancar precum un mare fluviu care isi raspandeste apa otravita (creditul) peste tot unde poate. Acolo unde gaseste baraje, trece pe langa. Asa s-a intamplat ca daca la greci i-au vrajit pe politicieni sa supraindatoreze statul, in Spania si Irlanda au „invadat” domeniu privat si au oferit dobanzi care nu puteau fi refuzate atat de persoane cat mai ales de investitori. Rezultatul, ca la orice inundatie, este acelasi: prapad.
Matematic, Spania nu are cum sa treaca 2012 fara ajutor masiv din afara. Daca in privinta grecilor, Troica isi permite sa ii ameninte si sa latre la ei, in privinta spanililor nu vor avea tupeul deoarece situatia e mult mai grava. Oricat de mult ar taia spanioli nu vor face fata platilor si avand in vedere ca bancile sunt deja pe marginea prapastiei, si nu vor reusi sa le tina pe plutire cu ceva mizilic precum in Grecia, vor fi nevoiti sa faca ceva: aruncarea problemei in fata nu va mai fi o optiune.
An important metric in the euro zone debt crisis has been government debt as a percentage of the total economic output, and Spain has a relatively low ratio of 70 percent, compared with 165 percent for Greece and 120 percent for Italy.
But according to a recent report by McKinsey on global debt, Spain’s nonfinancial private sector debt is 134 percent of gross domestic product, higher than any major economy in the world with the exception of Ireland, where the figures are skewed by the outsize presence of foreign multinationals. Factoring in bank, household and government obligations, the total figure rises to 363 percent of G.D.P., trailing only Japan at 512 percent and Britain at 507 percent.
“The problem in Spain is not government debt, it’s private sector debt,” said Jonathan Tepper of Variant Perception, a London-based research boutique with a specialty in Spain. “A.C.S. perfectly captures this problem.” (New York Times)
Pentru a rezolva permanent problema, nemtii trebuie sa se decida:
- dezintegrarea UE
- nemtii acopera gaurile
Lucrurile din pacate insa nu sunt simple deoarece nici nemtii intre ei nu s-au hotarat:
- banca nationala este pentru dezintegrare, pentru austeritate, pentru un euro puternic, economie solida bazata pe fundamente ; pana acum Merkel se pare ca a ascultat cat de cat de banca nationala, dar presiunea din partea partidului creste deoarece pierde din electorat;
- partidele nu stiu ce sa faca ca sa castige (sau sa nu piarda) puterea; iar pentru asta, trebuie cumva sa linisteasca ego-ul neamtului de rand care oricum economic o duce destul de bine in comparatie cu altii; de aici vine discursul pro-austeritate si de aceea incearca sa ii faca pe greci macar sa promita ca vor face taieri si vor suferi, chiar daca este evident ca oricum nu vor deveni eficienti si oricum nu vor putea niciodata sa isi plateasca toate datoriile;
- bancile vor cu siguranta pastrarea UE si acoperirea datoriilor statelor si a privatilor din banul public; bancile vor ca UE sa dea drumul cat mai repede la tiparnita, pentru ele prelungirea status-quo-ului este nu doar o preferinta ci conditia esentiala pentru supravietuire; evident, dezintegrarea UE si default-ul oricarui stat va lovi in primul rand in banci;
- capitalistii (cei care produc, vand, fac comert) sunt prea ocupati cu munca ca sa faca lobby; ei nu fac decat sa beneficieze de status quo si sa stabileasca noi recorduri de export pentru Germania, dar bineinteles ca sunt si ei ingijorati si urmaresc cu atentie ce se intampla fara a avea insa un cuvant de spus;
Cel mai probabil curs al evenimentelor la ora actuala pare a fi acceptarea eurobondurilor, care intre noi fie spus deja exista si le zice „euro”. Ma rog, emiterea de eurobonduri va dilua putin datoria actuala si va mai oferi un respiro constructului european care poate varia intre 1 an si poate chiar 5-6 ani. Ce este insa nasol este ca eurobondurile nu inseamna rezolvarea problemei, ci doar amanarea catastrofei. Precum la un baraj cand mai adaugam 2-3 metri, se acumuleaza mai mutla apa, tot asa si cu eurobondurile. De vreme ce fundamentele sunt aceleasi si apa este otravita, degeaba mai construim noi 2-3 metri si mai turnam ceva apa din aceleasi rauri otravite: cand va crapa barajul si va inunda valea, vai de cei care se vor afla in cale.
