Singurul lucru bun care li s-a promis grecilor dupa ce au ales „cum trebuie” se pare ca ar fi austeritate cu lingurita in locul lingurei. Spun ca se pare pentru ca nici nu a trecut o zi de cand ministrul de externe german a declarat ca el crede ca s-ar putea discuta problema temporizarii (adica a perioadelor in care grecii trebuie sa implementeze masurile de austeritate) si deja spoiala de promisiuni ca ceva bun o sa iese totusi pentru ei din alegerile astea, se destrama: un membru al parlamentului a declarat luni ca nici vorba de asa ceva: „No one is talking about the timeline for reform today”. (Sursa)
Ce este ciudat este ca dupa ce ca au ajuns tot in pozitia in care erau acum sase saptamani, grecii se lupta sa obtina si ei cea mai mica pasuiala din partea creditorilor dupa ce spaniolii tocmai au primit un miliard neconditionat. Dar asta e, Grecia nu e prea mare pentru a da jos cu toata Europa, oricat de speciali s-ar credea ei. Cert este ca sansa de a se intampla ceva bun in Europa s-a pierdut, o data cu infrangerea socialistilor, care nu doar ca aveau un program clar de lupta impotriva bancherilor dar aveau si cohones ca sa il puna in aplicare.
Deocamdata Hollande, desi a declarat inainte de alegeri ca sistemul financiar este un dusman personal al sau, pana acum nu a facut si nu da semne ca va face nimic. Se pare ca a tras si el doua-trei cantari de cucurigu la intalnirile cu Merkel si atat. Cocosul galic din pacate nemai-avand in punguta prea multi bani nu are decat sa stea la cheremul bulldog-ului nemtesc.
Este trist pentru greci că dupa ce ca au ajuns de râsul curcilor si toata presa ii face cu ou si cu otet, nu au reusit nici macar sa detoneze o data toata sandramaua asta, care inevitabil va pica. Mai au insa macar sansa se le dea o lectie nemtilor la fotbal in sferturi …
Grecii ca reprezentati ai unei majoritati ortodoxe chipurile traitoare sau chiar nationalisti – sunt o guma trista.
Ultimele alegeri sunt cea mai buna dovada ca si la ei chestiile astea trec prin stomac.
Si inca un stomac lenes, care vrea sa traiasca pe picior mare. Piciorul altora.
Dar in directia in care fug, nu se pot intalni decat cu chestiile de care fug.
Se pare ca nu va trece mult si ne vom intoarce la glorioasa perioada a rationalizarii mancarii si dormitului cu doua plapumi + sobita de bloc.
Daca facem o paralela intre istoria grecilor si istoria romanilor din ultimul secol sa zicem, am constata ca grecii ies clar in avantaj. De ce?
Desi popor ortodox de doua mii de ani, desi avand cel mai puternic centru de spiritualitate ortodoxa din lume langa ei, Muntele Athos, care este practic legat de tara lor, chiar daca functioneaza de sine statator, grecii au preferat regimuri de stanga fara numar, si si-au alungat familia regala fara ajutor strain. Doar impartirea Europei in sferele de influenta bine stabilite de „invingatorii” celui de-al doilea razboi mondial a ferit Grecia sa nu devina tara comnista, desi majoritatea populatiei dorea sincer un regim de stanga. Noi dupa ce am luptat in cel de-al doilea razboi mondial, dupa august 1944 ca sa eliberam atatea tari, si am pierdut mai mult de o suta de mii de soldati romani pe front, am primit drept multumire ocupatia sovietica pe cap, si distrugerea fara precedent si fara de intoarcere a tarii.
Astfel dupa razboi Grecia s-a putut dezvolta liber, fara ocupatie straina explicita si implicita asa cum s-a petrecut in Romania. Singurul lor dusman adevarat erau si sunt turcii. Cu turcii am avut insa si noi foarte mult de furca de-a lungul timpului, si am scapat de ei dupa cateva secole de lupte, ocupatii, si suferinte multiple. Dupa cel de-al doilea razboi mondial in Grecia nu s-a nationalizat tot ceea ce avea populatia ca la noi, nu au avut cizma starina care sa le falsifice alegerile si sa le impuna cel mai ateu tip de regim care a existat vreodata pe fata pamantului, nu a fost inchisa toata crema intelectualitatii, a preotilor, a oamenilor de cultura, a industriasilor, a ofiterilor, a taranilor gospodari, a multor tineri studenti, si a atator romani iubitori de Dumnezeu si de tara. Practic s-a decapitat Romania de tot ceea ce avea mai bun, mai reprezentativ, de oamenii care ar fi putut face multe lucruri bune pentru tara. Au murit sute de mii de romani, chiar milioane daca ne gandim si la romanii basarabeni care au fost inchisi si trimisi in deportari in Siberia si in alte locuri unde si-au lasat oasele. Grecii nu au „beneficiat” nici de un colos ca Rusia in coasta lor care sa le fure teritorii, bogatiile subsolului, si care sa faca din tara lor o colonie buna de muls.
Grecii nu au fost izolati cu forta de restul lumii atatia ani, nu au fost deportati, nu au lucrat la canal si in mine, nu li s-au daramat biserici, nu au fost urmariti daca isi boteaza copiii si se cununa la biserica, nu li s-au desfiintat manastiri si inchis atatea biserici. Nu au fost urmariti pas cu pas ce fac, cu cine vorbesc si unde calatoresc, daca au valuta, sau doua case sau doua masini. Nu au trait ca natie intr-o inchisoare mai mare, cat o tara intreaga. Pentu faptul ca oamenii au fost progoniti tot timpul pana in ultimul moment stau marturie pr. Gheorghe Calciu si pr. Constatin Sarbu printre multi altii.
Caderea comunismului in toate tarile, cadere facuta la comanda ca intr-un joc de domino, a creeat conditiile „necesare” ca dupa 1990 sa se puna in practica mult dorita de catre unii globalizare. Ideea unei Europe unite se profila tot mai concret la orizont.
La noi dupa 1990 in momentul de deruta totala al schimbarii, s-a lucrat rapid, chiar daca nu profesionist la distrugerea intregii industrii romanesti, a flotei navale, a sistemului de aparare a tarii, a agriculturii, s-au defrisat padurile cu nemiluita, etc., etc. S-a distrus tot ceea ce se putea distruge, si de unde la inceput nu ne vindeam tara, am ajuns acum sa o vindem la bucata, de parca s-ar sfarsi lumea dupa noi.
Dupa 1990 Grecia nu a trecut brusc prin schimbarile majore prin care a trecut Romania, care de la o dictatura dura a austeritarii extreme a trecut la o democtatie originala in care, iata, totul a fost posibil, in care s-au rupt zagazurile. La greci lucrurile erau bine asezate de zeci de ani, si nu ar fi trebuit sa apara mari surprize si schimbari. De ce ar fi aparut o criza intr-o tara in care lucrurile erau indrepatate pe fagasul normal al dezvoltarii economice? Dar criza s-a creeat artificial. A fost creeata dorinta artificiala si compulsiva de a acumula, de a avea mai mult decat era necesar, si populatia a inceput sa cheltuie mai mult decat producea. Si astfel au inceput sa aiba nevoie de imprumuturi. Dar si acele imprumituri au fost facute de guvernantii tarii pentru sume mult mai mari decat nevoile reale, si astfel din imprumut in imprumut s-au acumulat datorii din ce in ce mai mari, au aparut si termenele scadente de plata a datoriiilor, reesalolnari, toate facute cu dobanzi din ce in ce mari mari, ce mai, camata pe fata. Unde erau grecii in toata aceasta perioada, pai „darse la buena vida” cum ar spune spaniolii, profitand din plin de sumele nerambursabile de la UE care a fost foarte generoasa cu ei in primii ani dupa aderarea lor. Agricultura lor s-a dezvoltat intensiv beneficiind de subventii masive. Turismul la fel. Au fost ani in care grecii ar fi putut pune deoparte bani albi pentru zile negre, dar n-au facut asa. Credeau ca laptele si mierea vor curge nelimitat. Dar cum sa se intample asta cand sistemul de camata european este unic, si bine controlat, si este „designed” ca sa controleze sistemele bancare ale tuturor tarilor, si sa le duca in sapa de lemn in mod programat? Oare nimeni nu a prevazut asta? Nu stiu cum ar fi reactionat romanii daca ar fi fost in locul grecilor. Noi am fost insa mult prea preocupati cu supravietuirea in conditii mult mai precare, si ne-am plans mult mai putin in comparatie cu grecii. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau nu, dar este adevarat ca si noi ne-am facut-o cu mana noastra, asa ca ar fi nedrept sa ne plangem.
P.S. Nu mai vorbesc de politica foarte agresiva de asimilare a populatiei de aromani din Grecia, care era odata numeroasa, si de totala lipsa de drepturi de care aceasta minoritate „beneficiaza”. Oricum au ajuns cu „ajutorul” grecilor sa fie pe cale de disparitie.
Mi-ai adus aminte de razboiul civil cu comunistii, ce paradox al istoriei: la ei au fost grupuri care doreau comunismul si au luptat ca sa il aduca si pana la urma comunismul nu a intrat pe cand la noi mare parte a oamenilor au fost impotriva, multi au luptat cum au putut si nu a fost scapare. Dumnezeu are judecatile lui si invarte toate spre folosul fiecarui popor. Iata deci ca nu doar vointa unui popor conteaza ci si ajutorul lui Dumnezeu. Poate ca noi am fi fost mult mai atei decat grecii daca nu aveam comunismul iar poate ca ei nu si-ar fi pastrat credinta nici macar cat noi daca treceau sub bocancul rusilor.