Un mare mister tulbura mintea usl-istilor de rand. In timp ce lupta cu basistii se inteteste si razboiul capata intensitate invers proportionala cu numarul de zile ramas pana la alegeri, Ponta s-a gasit sa imparte cu generozitate locuri in parlament unor partide politice concurente denimite generic „verzi” (ca o mica paranteza daca verzii nu erau concurenti ai USL, ei erau deja membri in PSD sau in PNL). Iata ce declara Ponta in urma cu aproape o luna:
Este extrem de important să existe reprezentanţi în Parlament care aparţin acestei familii politice europene (verzii, n.r.). Din 2000 nu au mai fost în Parlament. Am această intenţie, o să o prezint în PSD, în USL”, a spus Ponta, el fiind prezent la conferinţa de presă susţinută de PER, MV şi MVDA în care au anunţat comasarea. (Adevarul)
Oare care sa fie adevaratul motiv al acestei generozitati si interes aparte al lui Ponta fata de un partid care nu are alta relevanta decat ca nu a mai fost in parlament din 2000? Nu putem intelege noi de aici de jos toate meandrele concrete ale motivatiilor politice sau de alta natura care au dus la aceasta situatie, ratiunea noastra fiind eludata de sinergia factorilor de influenta ale actorilor principali discreti care regleaza canalele de actiune si actorii din scena politica romaneasca.
Altfel spus, nu stim noi tainele viesparului, dar putem specula. Pentru asta, sa detaliem insa faptele pana la capat. Bunaoara, tot din articolul citat mai sus, putem afla ca:
Surse din USL au precizat, pentru Mediafax, după reuniunea USL de la Murghiol, că preşedintele MVDA, Remus Cernea, va candida într-un colegiu eligibil din Hunedoara, pe care USL îl va ceda acestuia. Ar putea exista însă şi alte colegii eligibile pe care USL le va ceda reprezentanţilor noului partid ecologist.
Deci deocamdata e vorba ca USL sa cedeze doar un loc, nimic mai mult. Pare putin pentru a atrage niscavai voturi dar avem totusi o problema. Verzii nu ar fi in stare nici toti daca s-ar aduna intr-o circumscriptie ca sa aduca un singur om in parlament, doctrina ecologista fiind total straina de meleagurile mioritice, ecologistii nefiind mai mult decat o mana de activisti ai lui Soros platiti sa impunga pe ici pe colo o agenda care inainteaza pas cu pas si cauta fisuri in clasa politica romaneasca pentru a infige niste cuie tzepene de care sa agate sfori pe care sa azvarle pana in sfera legislativa dar mai ales in mentalitatea si ideologia romanilor probleme greu de digerat si care nu ar avea in mod normal nici o sansa sa fie promovate [1], poporul roman fiind inca un popor intreg la minte si sanatos. Si de data aceasta, s-au gasit sa bata cuiul tocmai in capul lui Ponta si sa-l azvarle pe Cernea pana sus de tot, in Parlament.
Pe de o parte, oricat de ingrijoratoare pare aceasta stire si cat de dezamagitoare pentru cei care aveam oarece afinitate fata de Ponta si eram hotarati sa votam cu USL-ul, faptul ca Soros nu are in Romania alt ciumat decat pe Cernea este o veste buna, e semn ca nu prea a mai gasit pe altul. Nu de alta, dar sa nu credem ca astia de la Open Society ar fi prosti si ar folosi un looser de mai multe ori, caci Cernea nu se afla la prima tentativa de a trage si el o basina mai voluptoasa pe piata ideilor si faptelor politice marete de pe plai mioritic.
Pe de alta parte, nu atat faptul in sine este trist si indeajuns de dezgustator pentru a ne spulbera orice speranta ca Romania va fi vreodata a romanilor, dar usurinta cu care Ponta este manevrat de niste forte obscure dar totusi fara prea mare putere in Romania – ce poate Soros la urma urmei? – ne ingrijoreaza. Daca un viitor prim-ministru – caci deocamdata Ponta a fost in campanie electorala perpetua – poate fi atat de usor manevrat, lucrurile sunt grave. Si mai grav este ca nimeni din USL nu prea a reactionat la asemenea aberatie si nu s-a atacat, mai ales ca probabil foarte putini stiu motivele reale din spatele acestei decizii si cu siguranta cel putini cei din zona unde vor candida verzii ar trebui sa isi ceara dreptul la ciolan. Nu vi se pare paradoxal ca in PNL in timp un candidat ca Becali abia a fost primit si certurile aproape au scindat partidul, in cazul verzilor, nu s-a auzit nici car nici mar cand Ponta le-a oferit cu generozitate cel putin un scaun?
Fata de Cernea care nu o sa aduca decat blamul ortodocsilor, Becali are cel putin doua avantaje majore: aduce bani pentru campanie si aduce procente certe si consistente. Ce aduce Cernea in afara de posibila amenintare in cazul refuzului sau? Cu toate acestea nimeni nu l-a contestat pe Cernea. I-a strans oare Soros cu usa si pe altii in afara de Ponta de e asa liniste in USL?
Note:
– [1] pentru mai multe informatii legate de Open Society, va recomand articolul scris de Srđa Trifković in Chronicles Magazine. Srđa Trifković a fost consilier al mai multor presedinti sarbi si director al Rockford Institute.
– [2] conform Widipedia, Remus Cernea este un activist român împotriva discriminării bazate pe credință sau religie, partizan al separării dintre Biserică și Stat și fondatorul asociației umaniste și seculariste Solidaritatea pentru libertatea de conștiință. Este cunoscut pentru numeroasele acțiuni civice derulate în ultimii ani care vizează apărarea și promovarea drepturilor omului și în special apărarea libertății de exprimare și a libertății de gândire conștiință și religie a fiecărui cetățean, indiferent de convingerile sau credințele acestuia, respectarea principiului democratic al separării dintre stat și biserică, sau respectarea dreptului de a alege și de a fi ales.
Iata deci ca pana si Wikipedia stie ca Cernea nu este egologist ci doar un luptator impotriva Bisericii. Oare Ponta nu citeste Wikipedia inainte sa doneze locurile in parlament?
– [3] tot un articol interesant despre Cernea il putem gasi si in ziarul Times New Roman: Părinţii lui Remus Cernea spun că Ponta le abuzează copilul: „Munceşte şi câte 2 ore pe zi”