Cat de geniu in cunoasterea sufletului romanului a fost Caragiale nu cred ca am ajuns inca sa realizam. Am trait sa o vedem si pe asta … Dupa atatea certuri, conflicte si trancaneli iata ca s-a ajuns si la pace post-electorala: avem guvern! Va aduceti aminte momentul de final din „O scrisoare pierduta”? Mai lipseau doar imbratisarile si pupaciunile ca sa ii vedem pe iubitii nostri conducatori jucand ca la carte acelasi vesnic scenariu de tragi-comedie care caracterizeaza politichia romaneasca in vremuri de oarecare liniste (cata poate fi ea pe meleaguri mioritice pururea fierbande) cand se-ntampla sa nu fim sub bocancul vreunei dictaturi mai severe.
Dar nu doar cu cearta si pacea politica le-a nimeric neica, ci si cu situatiunea economica:
Din punct de vedere economic stam rau. Industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Travaliul, nu se face deloc. Adevaruri perene.
Singura ramura care ar putea sa ne scoata din subdezvoltare, industria, a ajuns la cote infime din PIB, invartindu-se la aproximativ 25% in conditiile in care in „epoca de aur” atinsese 50% si asta probabil in competitie cu raportarile astronomice din agricultura.
In ciuda acestei „mosteniri” pe care am vandut-o la pret de fier vechi desi valoarea era imensa, chiar si dupa ce s-a distrus totul in tranzitia turbulenta, nici un politician nu trage semnale de alarma cu privire la industrie si nici unul nu e constient cat de vital este pentru noi ca sa devenim producatori si sa vindem produse nu doar sa importam. Avem inflatie de parlamentari, inflatie de ministere, inflatie de bani dar la factori de stimulare a industriei nimeni nu se gandeste. Si cand spun factor de stimulare nu ma gandesc in nici un caz la ce s-a tot rumegat prin presa pseudo-economica specifica unei economi sub-dezvoltate in care traim. Ma refer in primul rand la cadrul in care o industrie se poate construi: infrastructura rutiera, energie ieftina si forta de munca specializata. Daca forta de munca mai e ceva de samanta, celelalte nu doar ca lipsesc cu desavarsire dar nu sunt nici macar planuri sau intentii pentru crearea lor. Energie ieftina se gaseste pentru unii, asa numitii „baieti destepti” care nu sunt deloc numai cei din energia hidro – astia au fost atacati ca sa se schimbe garda, sa mai suga si astelalti ca ailalti au supt destul. Baietii cu adevarati destepti sunt cei care au pus mana pe petrol si gaze si exporta legal energie ieftina facand profituri record in timp ce industria romana nu are nici o sansa sa se dezvolte neavand un minim suport de plecare.
De aceea, niciodata in viitorul previzibil nu putem sa avem sperante la o dezvoltare a Romaniei cel putin la nivelul Ungariei sau (pe viitor chiar al Bulgariei) deoarece industria nu poate creste fara infrastructura si energie ieftina. Infrastructura nu se face peste noapte si neavand bani nu se face nici peste zeci de ani. Cum nu am reusit in decadele de la revolutie nu vom reusi nici pe viitor, cu toate fondurile europene din lume. Daca la infrastructura nu putem visa, forta de munca desi am avut din belsug, este un „asset” in continua „devaluare”, pentru ca granitele s-au deschis, oricine e liber sa plece, ba chiar este chemat acolo, este dorit si este platit mai mult decat aici deoarece AFARA DEJA EXISTA INDUSTRIE. Singurul camp de atac pe care il are noul guvern si pe care poate castiga singura batalie pe care o poate duce in lupta cu subdezvoltarea si stagnarea este campul energetic: lupta cu marii giganti care au pus gheara pe energie si o exploateaza in interes propriu in loc sa o furnizeze industriei romane la preturi mici pentru a o ajuta sa se dezvolte pentru simplul motiv ca aceasta energie este un bun al poporului roman si trebuie folosit pentru binele comun nu doar pentru buzunarul unora.
Dar nici astea nu prea se mai poate si maestrul Caragiale are o vorba care explica si de ce: „Progresul guverneaza lumea dupa legi fatale! Odata pornit, nimeni si nimic nu-l mai poate opri!”.
