Nu ar fi frumos ca si in economie sa stea lucrurile la fel? Adica, dupa iarna (criza), o data cu trecerea timpului, incet-incet, lucrurile sa reintre in normal, temperatura sa se incalzeasca treptat si sa vina primavara mult-asteptata si apoi vara paradisiaca. Aproape ca chiar incepuse sa fie asa: dupa marea austeritate din 2009-2010, a venit in sfarsit un guvern socialist, economia a inceput cat de cat sa isi revina, ba chiar pe alocuri chiar afacerile si-au revenit destul de binisor. Si deodata, veni treaba asta cu Cipru care foarte probabil va exploda toata Europa.

Din pacate in economie nu este la fel ca in natura pentru ca economia nu este un sistem natural, un sistem care sa functioneze dupa anumite legi fixe care nu pot fi schimbate, ci economia este un sistem care desi complex si desi destul de mult controlat de unele legi fixe si previzibile, are inca multe componente necunoscute si greu de analizat care nu exclud – ba chiar implica – un cotrol si o programare mai degraba comparabila unui calculator decat unui fenomen natural. Pe scurt, economia toata este controlata de undeva.

La aproape o saptamana de la declansarea crizei din Cipru, eu unul inca nu inteleg de ce UE/FMI/BCE au declansat aceasta criza. Nu cred ca se mai indoieste cineva vazand reactiile ca fitilul a fost aprins stiindu-se precis cantitatea crescuta de gaz metan existenta in cladire. Ce va urma acum va fi probabil o explozie in lant: intai Cipru, apoi Grecia, apoi Italia, apoi Spania, etc. Stiu, stiu: vor zice unii ca am mai trecut prin asta, ca ne-am mai speriat aiurea si alta data si ca pana la urma se va gasi o solutie si la asta. Acestora le raspund: ati citit articolul in care spuneam ca distanta intre civilizatie si anarhie este de sapte mese lipsa? Daca nu, cititi-l si cititi si urmatoarea stire:

Ciprioţii vor muri de foame: Magazinele alimentare mai au produse doar pentru maximum trei zile. După criza finaciară, Ciprul trebuie să se lupte acum şi cu o criză alimentară, supermarketurile anunţând că mai dispun de alimente pentru cel mult două zile. Ciprul se află în pragul unei crizei alimentare. Preşedintele Asociaţiei cipriote pentru supermarketuri (wow, au si astia asa ceva, oare cate mii se supermarketuri sunt in Cipru?!? – n.r.), Adamos Hadjiadamou , a declarat, potrivit canalului de televiziune RT, că în supermarketurile din insulă au mai rămas produse doar pentru două-trei zile. În cazul în care băncile nu se vor deschide la începutul săptămânii viitoare, rafturile magazinelor din Cipru vor rămâne goale, a avertizat Hadjiadamou într-o declaraţie pentru televiziunea locală Sigma, informează Agerpres. (sursa)

Ce ma suprinde la aceasta stire este faptul ca si ei vorbesc tot de 2-3 zile, adica cam 72 de ore – rezerva de aprovizionare care se zice ca o au hipermarketurile. Nu ma asteptam ca Ciprul sa fie prima tara in care chiar se vor inchide bancile si toata activitatea chiar se va bloca, de vreme ce nu mai exista bani.

Nu mai repet, nu mai recapitulez cat si cate am tot scris de-a lungul celor patru ani de cand am vorbit de necesitatea intoarcerii la tara pentru asigurarea supravietuirii. Recunosc ca nici eu nu m-am mutat inca la tara (nu a fost in puterea mea, caci sotia tot timpul m-a catalogat „doomer”)  si totodata recunosc ca nu prea mi-a folosit la ceva faptul ca am pierdut atata timp atatia ani tot citind presa, ascultand podcasturi si privind emisiuni economice. Poate ca nu vad eu insa folosul si cu siguranta ca uitandu-ne inapoi mereu gasim lucruri proaste pe care le-am facut si lucruri bune pe care nu le-am facut desi pareau evidente.

Si pentru mine era evident inca din 2009 ca mai devreme sau mai tarziu se va ajunge aici si ca lucrurile vor merge din ce in ce mai rau. Exista insa mereu o marja de variatie intre ceea ce ti se pare „evident”  si ceea ce pare evident „sigur”. Iata de exemplu inca cateva lucruri care pe-atunci mi se pareau evidente si pe-acum mi se par aproape sigure:

Sistemul a fost făcut să pice, aşa cum o maşină care o îndreptăm spre o prăpastie este predestinată unui sfârşit crunt. Criza actuală va dura ceva timp, viaţa va fi din ce în ce mai grea, se vor încerca tot felul de soluţii, inclusiv războaie, vor fi şi momente de pace şi optimism, încercări de ieşire din impas dar degeaba. (sursa)

Nu stiu daca in 2009 sau 2010, m-am vazut cu un prieten grec si i-am expus viziunea mea asupra viitorului. Pe-atunci nu stiu daca se discuta despre Grecia. Trecand pas cu pas prin toate (criza creditelor, insolventa bancilor, tiparirea necontrolata, inflatie, scadere economica, somaj, tulburari sociale, dezintegrarea societatii, razboi), cand am ajuns la razboi mi-a zis: „pai Gigel, daca discutam despre razboi, inseamna ca ne tragem un glont in cap si terminam cu toate”. Reactia lui de grec deznadajduit m-a surprins putin, mai ales cunoscand istoria grecilor si eroismul poporului grec neinfrant dupa secole de dominatie otomana. Am incercat atunci sa il intreb de ce daca o sa vina razboiul trebuie sa inchidem pravalia, sa mergem acasa si sa ne tragem un glont in cap? Ce, pe timp de razboi nu exista economie? Poate ca glumeam, poate ca e usor sa vorbesti despre razboi in vremuri de pace si despre foamete in vremuri de abundenta, cand pana si cel mai sarac somer isi permite o caserola de mici si o bere ieftina.

Evident, ce spun eu nu sunt lucruri noi si nu sunt incurajari aiuristice, poetul a spus-o mai frumos si mai cu impact ca mine: „nu credeam sa invat a muri vreodata”. Tot asa si noi, nu credeam ca vom putea invata sa traim in criza si mai departe unii vom ajunge sa spunem si „nu credeam ca o sa prind eu un razboi ca asta”. Vom invata insa multe, vom trai de pe o zi pe alta, vom manca lucruri pe care alta data ne era sila si sa le aruncam la gunoi, vom invata sa traim fara electricitate si TV, ne vom bucura de cele mai mici nimicuri, vom trece prin focul foamei, prin cel al frigului, prin cel al stresului si al fricii de bandele de raufacatori care ne vor invada casele in cautarea ultimelor conserve si poate multi vom avea si greaua misiune de a face groapa in curtea blocului pentru cel de langa noi sau pentru vreun vecin care nu a ma rezistat. Sau poate vom face o groapa comuna, in cel mai fericit caz. Fereasca Dumnezeu sa traim chiar zile in care mortii vor fi lasati sa putrezeasca pe strada, atunci chiar e nasol.