Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. (Matei 24, 30)

Conform Wikipedia:

Radiația cosmică de fond este o formă de radiație electromagnetică care se găsește peste tot în Univers. Are temperatura de 2,725 K și frecvența de 160,4 GHz ce corespunde unei lungimi de undă de 1,9 mm, fiind încadrată în domeniul microundelor. Este cea mai concludentă dovadă pentru modelul Big Bang al apariției Universului. Aceasta poate fi detectată cu ajutorul unui radiotelescop ca o prezență constantă, ce nu are ca sursă vreo stea sau alt obiect ceresc.

Conform teoriei Big Bangului, întreg universul – materie și energie – a explodat dintr-un singur punct foarte fierbinte numit singularitate. Universul în expansiune s-a răcit adiabatic iar o mare parte din energia inițială a fost transformată în materie. Totuși o cantitate de energie a rămas sub formă de fotoni. Aceasta este radiația cosmică de fond.

Micile variatii in temperatura, cartografiate pe o harta, dau nastere la faimoasa imagine pe care dezbat oamenii de stiinta probleme spinoase, incercand sa explice diferentele, de ce o zona e mai rece si alta mai calda, de ce distributia zonelor nu e cum s-ar astepta ei, etc. Deja mai multe telescoape performante au „scanat” pe largimea de banda respectiva in incercarea de a raspunde la unele suspiciuni de anomalii tehnice – asta pentru ca poza nu prea bate cu teoria. Ma depaseste sa inteleg prea mult din poza asta si din consecintele diferentelor, dar mi se pare ceva extraordinar, ca se poate reprezenta grafic un fel de imagine a universului primordial, chiar daca deformata si la o rezolutie foarte proasta. Nu ar fi exagerata comparatia intre aceasta poza si ecografia unui bebe in pantecele mamei, sau mai degrama cu un snapshot dintr-o ecografie, caci bebele este in continua miscare, pe cand poza asta nu am auzit sa aiba alte variante care sa urmareasca evolutia in timp. Nu stiu de fapt daca e posibil, probabil snapshotul pur si simplu caracterizeaza o perioada intreaga si ce s-a intamplat inainte si dupa nu are cum sa fie inclus in radiatie.

Ilc 9yr moll4096” by NASA / WMAP Science Team – http://map.gsfc.nasa.gov/media/121238/ilc_9yr_moll4096.png. Licensed under Public domain via Wikimedia Commons

Problema cu poza asta, pe langa intrebarile si dezbaterile teoretice, este rezolutia si calitatea: unii inca pun sub semnul intrebarii in ce masura ce vedem chiar este ce credem ca vedem, adica exista suspiciunea ca in date exista prea mult „noise”. S-au facut, de aceea, unele inregistrari cu aparate diferite pentru a elimina unele suspiciuni, dar evident rezolutia poate fi mereu imbunatatita si cu siguranta va fi si cum se intampla de obicei in stiinta, si intrebarile vor fi si mai multe si mai grele.

Poza asta trebuie sa ne miste pe toti pentru ca oricat de interesante si spectaculoase ar fi alte observatii astronomice, nasterea universului este totusi o tema grea si chiar daca nu intelegem noi prea multe, unii comentatori mai reusesc sa ne faca macar sa ne miram si sa ne uimim.

Parintele Cleopa povestea o data cum pe vremea comunismului, cand rusii au trimis primul om in spatiu, masina de propaganda a partidului spunea oamenilor: „uite, am iesit in cer si nu l-am gasit pe Dumnezeu; acum mai credeti?”. Evident, probabil asta s-a intamplat la rusi, desi nici la noi nu cred ca comunistii au pierdut ocazia sa mai atace putin credinta oamenilor – care mai ramasesera credinciosi. Cred ca parintele citise asta intr-un ziar, stiut fiind ca avea o memorie extraordinara si obisnuia sa citeasca Scanteia uneori. Parintele mai adauga: rusii se lauda cum s-ar lauda albina care iese din stup, se invarte o data sau de doua ori si apoi se intoarce mandra si le bajocoreste pe cele care spuneau ca exista avioane doar pentru ca au auzit de albinele batrane care si ele au auzit de la stramoase si tot asa ca ar exista niste zburatoare grozave numite „avioane”.

Cu privire la a doua venire a Mantuitorului, la Matei spune ca „se va arăta pe cer semnul Fiului Omului”. De multe ori m-am intrebat – desi este hilar – oare cum se va arata semnul pe cer, de vreme ce oamenii traiesc pe varii longitudini si latitudini. Tainele lui Dumnezeu nu le putem noi deslusi. Exista poate chiar talcuieli ale sfintilor, poate ca aratarea nu va fi musai fizica si nu musai „pe cer”. Poate ca toata lumea il va vedea prin transmisiunile televiziunilor si astfel „toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului”. Dar semnul?

Nu ar fi exclus ca pe viitor, tocmai poza asta cu universul in primele cateva sute de mii de ani de la formare, cand aparatele de masurare vor evolua din ce in ce mai mult, la o versiune viitoare la mare rezolutie, tocmai poza asta sa fie „cerul” pe care se va arata semnul Fiului Omului. Cum poza reprezinta toata imaginea universului si e cumulul tempearturilor inregistrate in toate directiile posibile, nu e greu de accepta ca aceasta este o poza a cerului pe care Dumnezeu se poate arata tuturor oamenilor, din cer. Poate ca semnul deja se intrevede de-acum dar nu am gasit noi inca patternul …