Economia este o disciplina destul de inexacta: un melaj de matematica, astrologie, filosofie, sociologie si alte discipline mai mult sau mai putin exacte in cele din urma.

Pentru a exemplifica cat de inapoiata este aceasta disciplina si cat de putine progrese s-au facut in ultimii ani, Peter Schiff facea o parabola: sa ne imaginam ca in domeniul masinilor auto, in ultimii 50 de ani nu s-ar fi inventat nimic, masinile de azi ar fi aceleasi ca cele de acum 50 de ani. Nu ar fi ciudat? Nu ar fi paradoxal? Nu ar contrazice total perceptia pozitiva asupra evolutiei societatii umane si a progresului? Am reprodus aproximativ, dar ati inteles ideea.

De asemenea, in alta parte, face o comparatie cu privire la predictibilitatea si simptomatologia masurilor economice – sau mai bine zis impredictibilitatea. Nu retin prea bine nici aceasta parabola, dar o sa fac una similara. Sa presupunem ca vi se strica frigiderul acasa si chemati un specialist. Cand vine acesta va spune: o sa va repar frigiderul. Cand termina, il platiti, va recomanda sa bagati frigiderul in priza peste o ora si apoi pleaca. Peste o ora, bagati frigiderul in priza si nu merge. Il sunati sa il luati la rost si el va intreaba: de cand am plecat eu ati dat cumva drumul la robinetul de apa? „Da!”, ii raspundeti mirat. „Pai de aia nu va merge frigiderul!” va raspunde specialistul frigorific. Il credeti pentru ca nu sunteti specialist si il invitati la o noua consultatie a frigiderului, evident urmand sa il platiti din nou.

In parabola de sus, in locul specialistului frigorific puneti guvern si in locul frigiderului puneti economia. Singura problema in parabola de sus este ca in realitate economia este mult mai compelxa ca un frigider si specialisti cu adevarat sunt foarte putini. Economia este mai complexa poate si decat oncologia sau alte discipline medicale, pentru ca asa cum oncologia stapaneste niste principii solide dar majoritatea problemelor nu le da explicatii si nu are solutii, la fel se intampla si in economie, doar ca in loc de un pacient, se lucreaza cu milioane de pacienti la un loc. Pe un pacient care fumeaza, cum il poate trata un oncolog? Pe un drogat care are nenumarate boli, cum il poate ajuta un doctor? Nu de putine ori, masurile luate de guvernanti sunt precum aspirina oferita unui drogat: in loc sa il ajuti sa se rupa de droguri si sa duca un stil de viata sanatos, doctorul ii da o aspirina si ii ia banii pe consultatie aiurea.

Ce este salariul minim? Salariul minim este un salariu declarat prin lege. Statul spune: atata trebuie sa castige minim un om care munceste 8 ore pe zi, 365-23-sarbatorile legale zile pe an. Paradoxal, pe de alta parte, banca nationala incearca sa produca inflatie. Dar nu doar banca nationala, ci si unii guvernanti spun: ne trebuie minim atata inflatie. Iata doar o mica mostra: „O inflaţie de 5% nu trebuie să ne sperie – o inflaţie de 5% este mică pentru România – Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului (BNR)” (sursa). Aceste lucruri nu se spun prea des, guvernantii stiu ce inseamna sa tai salariile. Care guvernant mai are curajul sa spuna: „trebuie sa scada salariile cu 10%, sunt prea mari acum?”.

Inainte de a trece mai departe cred ca este clar pentru toata lumea de ce este o echivalenta extrema intre marimea unui salariu si puterea de cumparare. Un salariu mic si cu inflatie mica, are peste 10 ani o putere mult mai mare decat un salariu mare si cu o inflatie mare. Tine evident de calcule si doar putini specialisti pot sa spuna: o inflatie de 2% scade in 5 ani puterea de cumparare cu atat. Sa dam insa un exemplu.

Sa prespupunem ca o paine costa 1 leu, salariul este 1000 lei si inflatia 0. Peste 5 ani, o paine va costa 1 leu si salariul va avea valoarea reala tot de 1000 lei. Cu o inflatie de 2%, peste 5 ani, o paine va costa 1.08 lei. Nu pare mult. Si la benzina daca calculam, nu pare mult cand vedem pretul unitar pentru un singur produs ieftin. De exemplu, daca la inceputul perioadei 1l costa 4 lei, peste 5 ani cu o inflatie de 2%, benzina costa 4.32. Nu pare strigator la cer. Sa vedem insa cum afecteaza salariul total, caci inflatia afecteaza toate preturile si prin urmare tot ce cumparam. Ei bine, un salariu de 1000 lei la inceputul perioadei, cu o inflatie de 2% ajunge peste 5 ani la 922. Iar daca inflatia este 5%, ajunge la 814. Iata deci cat de mult erodeaza inflatia puterea de cumparare a oamenilor. Cu toate acestea, perceptia oamenilor este mult mai blanda, putini cer statului sa faca ceva impotriva preturilor care cresc si nimeni nu il acuza pe Isarescu ca are avea un rol in treaba asta, ba din contra Isarescu este mereu la aceleasi cote de popoularitate cu Patriarhul Daniel.

Argumentarea mea nu se termina aici. Ba chiar, pana aici, am putea spune: are dreptate guvernul sa ceara cresterea salariului minim, pentru a proteja oamenii de inflatie. Sa nu ne pripim insa si sa nu ne pronuntam acolo unde nu stim. Sa nu primim propaganda oficiala, amintindu-ne de parabola cu frigiderul.

Iubeste statul inflatia sa nu o iubeste? Sa ne intoarcem la realitate. Statul roman functioneaza in ziua de azi pe credit. Nu doar statul roman, dar asta e alta discutie. Daca nu ar mai putea lua credit maine, statul roman ar inchide portile maine. Punct. Nu stiu sa dau cifre si sa explic ce s-ar intampla. Dar imaginati-va o familie care are de platit curent, gaze, mancare, gaze si veniturile familiei acopera doar jumatate din cheltuieli, restul familia respectiva il trage din credite. Evident pare un exemplu ridicol: ce banca minunata e aia care sa crediteze pe cineva cu jumatate din salariu, fara sa puna gaj nimci? Este ridicol dar nu la nivel de tari unde guvernul poate pune multe gajuri incat sa asigure orice banca sa ofere nu doar 50% din venituri cum se intampla cu Romania (avem aproape 50% rata de indatorare din PIB [1]) dar daca tara e de incredere, procentul poate sari de 100% cum e cazul Ungariei. Deci guvernul traieste pe credit. Cand creditarea este problematica, guvernul e cam strans cu usa si trebuie sa taie din cheltuieli pentru ca venituri peste noapte e mai greu de facut. Asa s-a intamplat in 2009 cand s-au taiat salariile la bugetari cu 25% peste noapte si cand s-a marit TVA-ul. Al doilea punct din argumentarea mea este deci ca statul traieste din credit.

Sa facem deci o recapitulare a ideilor de baza:
– inflatia are o putere de erodare imensa, mult mai mare decat perceptia generala
– statul traieste din credit

La calculul cu salariul de mai sus, sa punem in loc soldul datoriei si vom vedea ca inflatia are un efect interesant si pentru soldul datoriei: acesta scade, sau mai bine zis scade pe moment, pentru generatia actuala de guvernanti. Pentru ca, desi cu intarziere, investitorii ia seama la inflatie si cer dobanzi in general mai mari ca inflatia. Ce spun eu, rareori dobanzile oferite de guvern sunt sub inflatie ca doar marii investitori nu sunt prosti sa finanteze statul in pierdere. Marile finante nu pierd niciodata, sa nu uitam o axioma nescrisa a economiei. De ce totusi statului ii convine inflatia? Raspunsul este simplu: pentru ca se poate indatora mai mult si astfel datoriile statului par mai acceptabile si statul are acces la credite din ce in ce mai mari. In plus, plata dobanzilor este mai usoara din cauza inflatiei si nu este exlus ca „magia” sa continue ani buni fara probleme. In ecuatia datorii-inflatie intervin si alti parametrii: puterea monedei, stabilitatea economica, increderea investitorilor. De multe ori insa, gandirea economica este ca o boala care se raspandeste peste tot si prin imitiatie, precum maimuţele slabe fac si ele ce vad la sefii maimuţelor, si guvernantii nostri imita (sau incearca sa imite) gandirea „mainstream”, general acceptata. Altfel spus, toti mesterii frigotehnici fac la fel ca mesterul din exemplul de mai sus: uni explica esecul reparatiei prin faptul ca clientul a dat drumul la apa, altul prin faptul ca a dat drumul la aragaz, altul prin faptul ca a maturat pe jos etc. Adaptarea metodelor variaza dar idiotenia intrinseca este aceeasi.

De ce am dat acest exemplu? Am vrut sa dovedesc in primul rand ca guvernului nu ii pasa de puterea de cumparare reala si de bunastarea oamenilor, ci de perceptia pe care o au oamenii. Guvernul traieste din votul oamenilor si nu din eficienta rezultatelor. Cata vreme convingi oamenii ca tu le dai dar patronii le ia, vei fi votat, chiar daca adevarul este altul.

Prin marirea salariului minim, guvernul are cu totul alte interese si il intereseaza in principal cresterea veniturilor proprii (asta nici nu mai trebuie demonstrat, de aceea nu am zis nimic) si stimularea inflatiei. Pare strigator la cer: cum sa vrea guvernul sa produca inflatie, cand guvernul vrea de fapt ca oamenii sa castige mai multi bani? Oricat de strigator la cer pare, tinand cont de ignoranta oamenilor si de cat de usor este sa operezi cu propaganda in domeniul economiei (vezi pilda cu frigiderul), acesta este simplul adevar: daca chiar ar dori sa creasca puterea de cumparare a oamenilor, sa produca prosperitate si sanse egale pentru toti oamenii, guvernul ar lupta in primul rand cu inflatia si ar lupta sa faca ce tine de el. Bunastarea nu se poate impune cu legi, o economie solida, puternica nu prin legi de marire a salariului este realizabila. Iar aici, ar fi multe exemple de dat, dar nu ne mai lungim.

Si in final inca ceva de rumegat pentru bunele intentii ale guvernului Ponta: cand a fost vorba de marirea redeventelor, Ponta a explicat: nu putem sa le marim peste noapte, ca nu am anuntat investitorii, nu vrem sa destabilizam mediul economic. Cu marirea salariului minim insa, desi ii afecteaza pe mult mai multi investitori decat redeventele si in principal pe investitorii mici care ar trebui sa fie plamada din care se coace prosperitatea generalizata, nu a fost nevoie de predictibilitate si analize serioasa inainte. La buticarul de la colt sau micul producator care si-a deschis o afacere in vara asta si in planul de afaceri nu avea habar ca salariul minim o sa creasca cu peste 10%, faptul ca o sa plateasca mai multe taxe la anul, nu e improtant. La OMV, Rosia Montana si alte balene e problema, Ponta nu vrea sa ii deranjeze si sa ii sperie.

Din pacate insa, avand in vedere nostalgia si mentalitatea comunista, romanii nu prea inteleg care e treaba cu salariul minim si care sunt efectele pe termen lung. Putini viseaza sa fie patroni si prin urmare nu ii intereseaza problemele patronilor si chestiunile economice, ei doar se vad exploatati si cer salarii mari. Nu doar romanii insa, in Italia ieri a fost greva generala pentru ca s-a liberalizat piata muncii. Din pacate, criza economica nu are ca efecte perverse doar riscul populismului, dar pune presiune si pe diviziunea intre clase si crearea de razboaie in interioriul societatii. Oamenii vad ca sufera, dar nu realizeaza cauza sau sunt manipulati in a vedea raul in „burghezie” sau „bancheri”. Nimic nou sub soare … Un exemplu clasic este ura generalizata din America impotriva clasei 1% – vezi We are 99%, miscarea Occupy. Din pacate, ce nu au inteles ocupistii este ca ei nu sunt 99 ci sunt 99,999%. O mana de bancheri – poate 500 sau 1000 de oameni au pus mana pe tiparnita, tin ostatic guvernul si ameninta cu detonarea sistemului financiar daca ei nu sunt lasati sa tipareasca cati bani vor. Dar asta e alta discutie si nu prea priveste Romania. La noi nu e cazul insa, esecul guvernantilor si lipsa bunului simt in strategia economica si fiscala afecteaza pe toata lumea, de sus pana jos.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] PIB-ul nu inseamna venituri, veniturile guvernului sunt chiar mult mai mici decat PIB-ul, dar am simplificat.