Nu o sa intru in maruntaiele acestui program si o sa va recomand in schimb un articol de pe Wall Street Journal. Nimeni nu contesta acest program. Tiparirea de bani a devenit atat de fireasca si de nevinovata incat nu exista nici un semn de intrebare cu privire la acest program, nici un guvern, nici un partid, nimeni nu se problematizeaza. Doar pe alocuri, in Germania – ultimul bastion al capitalismului poate in UE. De subliniat ca nu am zis in Europa, Germania fiind cu mult sub Elvetia din acest punct de vedere.
Citeam azi un articol in revista Lumea in care autorul repeta faimosul citat al lui Jean Monnet, arhitectul Uniunii Europene, politicianul care nu a fost votat niciodata, dar a lucrat tot timpul in spatele guvernelor ca un internationalist pragmatic:
Oamenii nu accepta schimbarea decat atunci cand se afla intr-o stare de acuta necesitate, iar necesitatea nu apare decat in situatiile de criza.
Putina lume mai vorbeste zilele astea de faptul ca Draghi a fost director al Goldman Sachs International intre anii 2005-2007 si si mai putina lume isi pune intrebarea unde ajung banii astia tipariti si de ce este deflatia ceva care trebuie combatuta cu orice pret. A ne mai intreba daca nu cumva tiparirea de bani este oricum doar o aspirina la un muribund este deja prea mult.
Vrem, nu vrem, prin criza suntem una si ne vom uni si mai mult. Datoriile ii unesc pe toti si sub semnul datoriilor si al crizei economice se fac progrese majore, inacceptabile in alte vremuri. Dar stati sa vedem, ca nici asa nemtii nu au acceptat inca tiparirea.
Pentru ca inainte de a da drumul la tiparnita, este posibil sa avem cateva evenimente interesante, cum ar fi de exemplu taierea datoriilor Greciei si ridicarea unor pretentii similare de catre spanioli si portughezi. Nu sunt sigur daca guvernantii greci stiu ca pot merge pana la capat (sunt sanse totusi sa stie), dar cu siguranta Varoufalis citeste Zerohedge cap coada si a citit si articolul care explica de ce grecii au upperhand-ul in negocierea cu europenii. Dar Yanis stia asta de ceva timp si nu a ezitat sa o spuna public clar inca din 2013, pe atunci neavand insa pe umeri povara soartei unei tari.
In nici un caz nemtii, in tratativele cu grecii, nu se uita doar la PIB-ul Greciei, cum simplist sugereaza un ziarist autohton. Si nici macar spaima formarii unui precedent sau renuntarii la „angajamente” cum ipocrit le atrage atentia tanti Merkel grecilor [1]. Marele elefant din camera despre care nimeni nu vorbeste dar toata lumea il vede, este mormanul de derivate si cds-uri care stau in spatele bondurilor grecesti. Si precum un elefant intr-o camera, fiecare vede doar o felie, nimeni nu stie cat este de mare in totalitate si cand o sa se prabuseasca peste cine o sa se prabuseasca.
In fata unor asemenea prospecte, cine se mai gandeste acum la hazardurile morale ale unui amarat de QE al BCE si cine se mai problematizeaza de ce banciile o sa primeasca donatii iar populatia o sa fie mai saraca cu fiecare rotatie a imprimantei (sau a bitilor in computerul BCE-ului) care loveste in puterea monedei direct proportional cu numarul de zerouri pe care il va hotara Draghi si pe care l-a declarat deja: „whatever it takes!” (to keepalive the banks).
~ ~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE
[1] German Chancellor Angela Merkel, vilified by the Greek left as Europe’s „austerity queen”, said Berlin was ready for a compromise: „However, it must also be said that Europe’s credibility naturally depends on us respecting rules and being reliable with each other,” she said. (sursa)
Interesanta piramida aia dar niste comentarii ar fi totusi binevenite eu personal n-am inteles mare lucru din ea.
La ce te referi cand spui „consumul profiturilor”?
Eu din cate inteleg, ar fi cam doua caile prin care banii aia pot intra in „economia reala”.
1. Programe de investitii publice – dar aici intra prea putini, nu creaza cine stie ce locuri de munca (daca nu cumva prin asta unii inteleg marirea inutila a aparatului bugetar)
2. Imprumuturile – astea sunt cam in doua categorii.
Cele de consum – care teoretic ar trebui sa stimuleze productia si implicit investitiile dar in practica nu se va intampla pentru ca o buna parte din productie nu este localizata in Europa iar salariile nu vor fi direct afectate intr-o masura semnificativa de existenta surplusului de hartie.
Cele de investitii – care iarasi, nu cred ca reprezinta o problema din cauza faptului ca ar fi creditarea o problema majora in prezent ci ca nu exista suficienta cerere.
Cerere exista si ar putea creste, problema este ca nu cresc salariile si la salarii mici si o economie perceputa (si nu subiectiv) ca fiind in recesiune cine se avanta la credite?
E un cerc vicios si joaca cu banii pe burse cu siguranta nu-l va rupe.
piramida depicteaza unde se duc „smart money” in cautarea de randamente, la inceput (mai sus in piramida) mai mari, mai tarziu (mai jos in piramida) mai mici sau chiar deloc; restul masei monetare, din cauza sistemului fiat (bani creati ca credit), se duce in credite si face boom cand in cadrul piramidei smart money ajung in aur;
„To recap, John Exter (a former Fed official, ironically) thought of the post-Bretton Woods financial system as an inverted pyramid resting on its apex, emphasizing its inherent instability compared with a pyramid resting on its base. Within the pyramid are layers representing different asset classes, from the most risky at the top down to the least risky at the bottom.
He foresaw a situation where capital would progressively flow from the top layers of the pyramid towards the bottom layers.
“…creditors in the debt pyramid will move down the pyramid out of the most illiquid debtors at the top of the pyramid…Creditors will try to get out of those weak debtors & go down the debt pyramid, to the very bottom.”
Below is his drawing of the inverted pyramid as he saw it in the late-1980s, when the riskiest assets were Savings & Loans (“thrifts”), Third World debt and (relevant to today) junk bonds, etc.”
Apropo de:
„Oamenii nu accepta schimbarea decat atunci cand se afla intr-o stare de acuta necesitate, iar necesitatea nu apare decat in situatiile de criza.”
S-ar putea ca de fapt sa ne indreptam spre o noua forma de guvernare, globala, dar care nu poate fi impusa „soft”, mai intai trebuie declansata o criza majora (economico-financiara (foamea e cel mai puternic instrument de mass-control), politica (razboi) eventual sau/si o epidemie) ca pe urma sub presiunea evenimentelor, oamenii sa accepte ceea ce in prezent ar parea inacceptabil, o reintoarcere a dictaturii, etc.
pai ca directia e guvernare globala, este evident de mai mult timp si clar presiunea este in directia asta, in primul rand dovada fiind tocmai aparitia unor noi puteri suprastatale – si nu ma refer la UE; am mai scris despre BIS, dar cred ca Goldma Sachs este doar un mic colt de iceberg pe langa ce exista mai la fund
Pai guvernele n-au de ce sa protesteze, cum ..ca vor primi bani gratis?
Nu mai stiu cine zicea, ca inflatia este o forma de impozitare, atunci cand nu mai poti stoarce bani de la populatie pe calea „clasica” a taxelor si impozitelor (pentru ca ar strani revolte) se apeleaza la inflatie, mai exact, prin tiparirea de bani.
Uite un articol interesant de acum cca. 2 ani, care spunea ce se intampla de fapt cand tiparesti bani, ignorand contextul economic si simplificand lucrurile la modul tiparnita -> inflatie -> crestere economica.
Iată de ce tipărirea de euro şi dolari nu provoacă inflaţie ci deflaţie
http://riscograma.ro/8030/iata-de-ce-tiparirea-de-euro-si-dolari-nu-provoaca-inflatie-ci-deflatie/
Pe scurt, banii astia vor servi strict clientela politica, vor creste gradul de indatorare al statelor, vor acoperi (pe hartie) niste gauri prin banci, in economie va ajunge f. putin sau deloc din ei.
Si asta pentru ca investitiile nu sunt blocate din cauza lipsei creditarii (ieftine) cum se vehiculeaza ideea ci din cauza unor mecanisme care tin de insasi regulile de baza ale capitalismului: eficientizare cu orice pret in primul rand, omul la sfarsit.
banii ajung in primul rand la banci; bancile private sunt primele care au acces la bani in urma tiparirii de catre cele centrale; de la bancile centrale, banii intra apoi pe piata financiara in tot felul de instrumente financiare: obligatiuni, actiuni, derivate; aici este nivelul 2 de diluare a puterii banilor pentru ca investitiile nu se mai fac pe fundamente, toata lumea castiga (evident mai mult sau mai putin); un al 3-lea nivel ar fi la marcarea profiturilor: cand „investitorii” in piata financiara au nevoie sa consume, parte din profituri intra in economia reala, prin consumul acestora; bineinteles, intre timp inflatia a diminuat din puterea acelor bani si oricum cantitatea care intra in economie, raportata la cantitatea de bani tiparita este infima; grosul banilor intra deci in obligatiuni guvernamentale, in fonduri de investitii si in unele piete in care se produc noi bule care vor exploda peste 5-10 ani; mai nou se reumfla bula in imobiliare si a explodat pur si simplu piata artei, bijuterii, ceasuri, luxul altfel spus; mai inainte de astea, bula speculativa se manifestase pe piata financiara in comoditati: aur, petrol, etc; acum vedem ca aia s-a desumflat, trasa in jos de scaderea puternica a consumului si a productiei economice;
procesul este explicat frumos in poza asta care nu am apucat sa o comentez: https://chiazna.ro/8456/o-piramida/piramida