Multi romani, cred ca legea imobiliarelor afecteaza in primul rand bancile si ajuta creditacii. Aceasta este opinia generala, lansata in primul rand de la tribuna parlamentului si digerata fara discernamant de majoritatea.

Precum e-urile din alimente, legile contrafacute arata cu totul altfel insa in realitate si efectele lor sunt cu totul altele.

Bunaoara, o solutie fireasca la criza creditacilor ar fi fost legea falimentului personal – o lege care trebuia de mult sa existe si sa ajute la repornirea reala a motorului de la firme pana la persoane. Din pacate, dupa cum am mentionat, in Romania socialista exista o spaima si de cuvantul faliment. Atat de mare e spaima incat nici macar firmelor nu este permis sa intre in faliment, pana nu treci prin anti-camera „insolventei”. Inca o papilocopilcarita romaneasca care gaseste solutii intortocheate si iluzorii la probleme care au un diagnostic clar.

Prin urmare, nu este cumva aceasta lege, calul troian sub acoperamantul caruia bancile si-au aranjat de fapt o pozitie mult mai solida pe piata prin viitoarea „reasezare” a pietei creditelor? Se intelege ca mare parte din creditele cu probleme sunt la Prima Casa, unde statul este garantul principal. Acolo unde va fi cazul, bancile vor prelua apartamentele si vor plasa pierderile statului. In plus, avand justificarea si fiind obligate, vor mari drastic comisioanele la viitoarele credite si nu doar la creditele imobiliare.

Am mai mentionat asta: pretul banilor este dependent de cerere si cum pe piata creditelor comisioanele vor creste, vor trage dupa ele si comisioanele creditelor pentru afaceri, atat cele de credit cat si cele operationale.

Cine a citit arta razboiului intelege ce rol are un decoy. Daca ar fi fost un pericol mai mare pentru bancile romanesti, acesta nu este legea creditacilor, ci legea falimentului personal care ar afecta toate tipurile de credite si ar curata cazierul „bancar” al celor care au credite „neperformante”. O lege a falimentului bine facuta, ar taia din veniturile bancilor pe care le obtin din vanzarea catre recuperatori a creditelor neperformante. Totodata, printr-o lege a falimentului bine facuta, bancile ar fi obligate sa nu descrimineze pe viitori clienti „curati” cu istoric „neperformant” – in esenta aceasta ar fi rolul legii, sa permita accesul ulterior la creditare al celor care au credite „ratate”. Riscuri mari si costuri si mai mari. Acum, cu legea asta, parlamentul ofera „sange” si spectacol suficient, deturnand interestul, asteptarile si motivatia legii falimentului, amananta de nenumarate ori. Creditacii s-ar gandi mai bine, daca bancile au avut puterea sa amane prin lobby legea falimentului, cum de au permis totusi sa treaca legea aceasta?