Cateva consideratiuni despre incalzirea globala

Ori e incalzire ori e racire? Oamenii de stiinta sa se hotarasca!

A inceput mai intai cu “incalzirea globala”. Apoi, vazand ca pe alocuri clima se raceste sau in orice caz nu se incalzeste indeajuns pentru a speria oamenii, s-a trecut la nomenclatura de “schimbarea climei” (climate change) ceea ce este o idiotenie, prin definitie clima fiind in schimbare inca de la formarea pamantului si va tot continua sa se schimbe.

Realitate versus modelare

Populatia nu face diferentierea intre stiinta – tot ce se poate experimenta si testa si modelare – o unealta prin care se incearca reproducerea unor procese reale. Am subliniat “se incearca” pentru ca istoria incalzirii globale, care incepe poate chiar inainte de anii 70 (Clubul de la Roma) este plina de profetii apocaliptice bazate pe modele defectuoase care nu au prezis nici pe-aproape evolutia ulterioara.

Modelarea nu este ceva rau in sine, este foarte buna si nu se poate fara. Cu cat computerele sunt mai puternice cu atat se pot face mai multe modelari. Puterea de calcul insa nu este principala problema, cat mai ales algoritmul modelarii, regulile pe care se face modelarea, ecuatiile, parametrii de intrare si de iesire, intreg sistemul de calcul folosit. Dupa cum stim din teoria haosului, intr-un sistem complex neliniar (ceea ce un model al climei este fara tagada), modificarea infima a parametrilor de intrare poate schimba dramatic rezultatul final, fenomen cunoscut drept “efectul fluturelui“. Pentru cei care aud prima data de butterfy effect, deseori este folosita explicatia: “Bataile de aripi ale unui fluture in Craiova, pot sa provoate o furtuna la Bucuresti”. Aceasta nu e o gluma, ci sunt lucruri reale, cu care opereaza oamenii de stiinta care prezic apocalipsa climatica daca nu marim pretul la gaze si la benzina! Bineinteles, avem incredere in acesti oameni de stiinta ca modele lor sunt bine facute, desi inca asteptam o prognoza a vremii pe 2-3 saptamani pe care sa ne putem baza. Nu ii acuzam, se intelege ca vremea este un fenomen extrem de complex, doar ca …

Temperatura medie

Eu unul nu inteleg cum se calculeaza temperatura medie la nivel global. Este o chestiune atat de esentiala si in jurul careia se invart toate discutiile incat eu ma mir ca subiectul in sine nu este dezbatut si explicat. Sa dau un exemplu. Sa presupunem ca toata lumea este doar o multime de 10 puncte si vrem sa ii calculam termperatura medie. In aceste 10 puncte, temperatura este 1 1 1 2 2 2 3 3 3 4.

Pentru ca este foarte complicat sa captam temperatura in toate locatiile, avem bineinteles doar cateva sonde, sa zicem 3. Deci la nivel global, asta ar insemna ca 30% din teritorul pamantului este monitorizat si intra in medie. In functie de unde avem aceste sonde, temperatura medie poate rezulta fie 1 (am luat sondele 1,2,3) fie 3 (am luat sondele 7,8,9).

Deci cum pot ei sa discute despre temperatura medie la nivel global cand este aproape imposibil sa poti acoperi tot pamantul pentru a avea un parametru corect de care sa te legi si pe care sa iti bazezi intreaga religie a incalzirii globale.

Se va gasi probabil un credincios al religiei incalzirii globale care sa imi atraga atentia ca statiile sunt aceleasi si ca trendurile conteaza, media este medie si chiar masurata cu un grad de precizie scazut, important este trendul. Acestui “credincios” i-as putea raspunde: ok, dar in jurul statiilor nimic nu s-a schimbat? Daca statiile / sondele care masoara temperatura sunt in zone unde a crescut temperatura din cauze locale (de exemplu, dezvoltarea urbana in zona) ce relevanta mai are trendul, chiar daca locatia si numarul sondelor au ramas aceleasi?

Temperatura medie este elefantul din camera in toate discutiile despre mediu …

Importanta petrolului

Inainte de a trata importanta petrolului (si a celorlalti combustibili, vom simplifica insa) sa mentionam ca intr-un mediu controlat (sistem inchis), cresterea de CO2 produce o crestere logaritmica a temperaturii, adica de exemplu o dublare a emisiei de CO2 nu duce la o dublare a temperaturii, sau daca in urmatorii 10 ani crestem CO2-ul cu 10% si temperatura creste cu 1 grad, peste acesti 10 ani, daca vom mai creste emisile cu aceeasi cantitate, temperatura ar trebui sa creasca cu mai putin de 1 grad. Asta intr-un mediu inchis, experimental.

La nivel global, in lumea reala, bineinteles ca sunt multe procese si este cel putin curajos de extrapolat concluziile rezultate din experimentele in mediu inchis. In aceeasi masura in care profetii incalzirii atrag atentia ca se poate topi zapada si asta poate accentua incalzirea, in aceeasi masura “necredinciosii” pot sustine si ei ca flora va creste in asemenea masura incat de la un punct nu vom putea noi produce atat de mult CO2 cat va fi consumat.

Sa revenim insa la importanta petrolului pentru umanitate. Cand se discuta despre reducerea consumului de petrol, cuiul lui Pepelea il constituie bineinteles efectele economice. Nimeni nu s-ar opune religiei incalzirii globale daca adeptii ei ar inventa noi tehnologii care sa le inlocuiasca pe cele actuale fara a reduce din nivelul de trai. Ecologistii hipsteri care merg cu Prius si cei care viseaza sa ajunga ca ei mergand cu metroul deocamdata dar visand cel putin la un scooter din acela electric de costa cateva zeci de mii productia, nu se gandesc inca ce ar inseamna un consens global pentru reducerea drastica a emisiei de CO2 pentru tarile mai putin dezvoltate. Romanii intr-o oarecare masura au simtit insa deja pe pielea lor, prin introducerea taxei de cogenerare. Pentru alte natii insa e posibil ca viitoarea politie a mediului sa ii trimita un urma cu cateva deceni din punct de vedere economic. Imaginati-va ce ar fi insemnat Japonia fara petrol sau China fara minele de carbune pentru economia mondiala …

Hidrocarburile au adus umanitatii un progres imens, care a permis dublarea sperantei de viata. Numarul de victime datorate schimbarilor climatice este nesemnificativ deocamdata, ba chiar, in scadere in epoca moderna, tocmai avand in vedere beneficiile oferite de hidrocarburi: transport ieftin, incalzire, hrana, produse accesibile etc.

Petrolul ne ofera sansa de a domina clima si de a supravietui in cele mai ostile medii. Schimbarea climatica este deja acasa la noi prin sursele de control al temperaturii si prin constructiile care ne feresc de vicisitudinile naturii (mai ales acolo unde primariile au bani pentru dezapezire). Fara petrol nu se poate. Cu mai putin petrol este o mare problema.

Natura – intre utopie si realism

Natura e frumoasa. Toti orasenii iubesc natura. Insa taranii care stau toata ziua in praf, vant si soare si isi castiga painea din munca campului ar fugi cat ar putea la oras, sa munceasca vara intr-un birou cu aer conditionat, sa nu fie nevoiti sa mearga iarna in curte sa taie lemne sau sa mearga la buda etc. Deci civilizatia cu ale sale beneficii este dorita de toti oamenii si problema este ca deocamdata nu s-a gasit inca solutia pentru pastrarea naturii asa cum este (aer si apa curate, paduri cat mai virgine, campuri pline de flori si fara sonde daca se poate, etc) si obtinerea tuturor celorlalte beneficii cu care n-am obisnuit. Utopie este si “intoarcerea la natura”, renuntarea si trairea unei “vieti simple” cum mai lanseaza sloganuri unii visatori. Insa nici nu avem nevoie de “natura pura” care este doar o fantezie paranoica a ecologistilor. O natura care sa nu ne omoare este ideala din toate punctele de vedere, chiar daca va contine mai putine specii sau mai putini pomi. Si chiar daca unele insule o sa fie inghitite de ocean, pamantul are inca mult loc pentru toata lumea.

Raul mai mic

Sa presupunem o scara de la 1 la 10 a consecintelor pe care incalzirea globala le poate avea, unde 1 inseamna incalzirea nesemnificativa desi greu de contestat pe cifre/statistici oferite de specialisti (cam ce s-a intamplat acum) si 10 (cvasi-apocalipsa: topirea ghetarilor, ridicarea nivelului oceanelor si marilor, furtuni si tornade peste tot). Sa presupunem de asemenea o scara de la 1 la 10 si a consecintelor reducerilor emisiilor de la 1 la 10, unde 1 este scumpirea energiei (ce se intampla acum) si 10 este infometarea intregii populatii a globului. Principala problema ar fi cum alegem acele masuri care sa ne ofere un rezultat optim atat la prima ecuatie cat si la a doua. Problema este extrem de complexa si nici nu am abordat in discutie riscul ca in acest proces anumite centre de putere sa beneficieze si sa profite de baubaul unor grade inalte pe scara efectelor, impunand masuri care nici macar nu ataca problema ci doar impun politici si presiuni care pot duce omenirea intr-o cu totul alta directie. Nu ar fi prima data cand sub stindardul oamenilor de stiinta, dictatorii nebuni si insetati de sange rascolesc istoria omenirii.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.