Initial am vrut sa intitulez acest articol „Despre mitul lui Eminescu”, virusat fiind de recenta vizionare a dialogului domnului Patapievici cu Lucian Boia despre „mitul Eminescu”, discutie motivata de recenta (relativ – 2015) aparitie a cartii domnului Boia „Mihai Eminescu, romanul absolut. Facerea si desfacerea unui mit„.

Recomand vizionarea acestui dialog, cel putin pentru informatiile foarte interesante care completeaza mai ales cunostintele celor care nu sunt initiati in Eminescu, nu i-au studiat prea mult viata si opera si cu atat mai putin perceptia de-a lungul anilor in randul contemporanilor a lui Eminescu. Celor care il iubesc pe Eminescu, orice informatie le va hrani curiozitatea si vor trece peste celealte lucruri.

Ar fi multe de zis, am nenumarate opinii, dar nu doresc sa ma prostesc cum au facut-o cei doi, vorbind despre Eminescu. Pare intr-adevar ceva normal: sa ai o opinie, pare intr-adevar ceva firesc sa faci o analiza istorica, o critica literara, in ziua de azi, pare chiar normal si sa incerci sa il demitizezi pe Eminescu. Eu insa nu inteleg cum poti sa vorbesti despre Eminescu dupa ce ai citit o poezie a lui Eminescu, cum sa ai curajul sa emiti opinii, fara a parea absurd.

Unul ca mine intr-adevar e normal sa nu aiba curajul, dar nu as fi indraznit sa semnalez penibilitatea situatiei in care se afla cei doi – pe care totusi ii apreciez si stimez – daca domnul Boia nu ar fi amintit ca nenumarati carcotasi pe care i-a mai avut cultura romaneasca (termenul făţarnic folosit de dansii ar fi „detractor”) l-au evitat pe Eminescu in vomitarile lor, din respect si teama. Si din putina minte pe care totusi au mai avut-o, as adauga eu. Pe care minte, domnul Boia, cu tot respectul fata de varsta lui, nu o mai are, cel putin in ceea ce priveste tentativa acestei carti. Bineinteles, preocuparile domnului Boia sunt variate si opera prolifica in varii domenii de eseistica nu ar ridica semne de intrebare cu privire la tentativa de demitizare a lui Eminescu a domniei sale. Nu ne riscam sa lansam teorii conspirationiste cu privire la programa domnului Boia, cu atat mai putin la presupusa programa a editurii Humanitas (avand in vedere si cazul Djuvara sau alte cazuri). Chiar ne opunem acestor teorii.

Sa revin insa la imposibilitatea analizarii lui Eminescu. Cum poti sa vorbesti despre Eminescu, cu pretentia ca il poti cataloga influenta sau ca poti „desface mitul”? Pentru toata lumea cred ca este extrem de clar ca Eminescu este „out of this world”, un geniu nu poate fi explicat, nu doar opera sa, dar si impactul operei si vietii sale in timp. Incercarile arogante de acest gen care pretind sa observe fenomene, sa explice procese, ba chiar sa „etapizeze evolutia mitului” sunt fara indoiala niste glume proaste. Nu am nici cea mai mica indoiala ca in istoria literaturii cartea domnului Boia, pe care nu am citit-o dar probabil o sa o citesc, va fi irelevanta in istoria fenomenului Eminescu. Pentru ca fenomenul Eminescu (nu stiu daca e bine sa zic fenomen, dar oricum este un termen mai putin mincinos zic eu decat „mit”) inca nu a ajuns la apogeu, Eminescu inca nu este inteles si cunoscut. Un simplu argument: eu nu stiu sa existe o carte care sa il explice pe Eminescu, cum au englezii „Shakespeare for Dummies”. Avem tot felul de antologii, unele comentate, avem opera completa, publicistica, dar o carte care sa ajute facerea unor primi pasi in Eminescu, sa dezlege primele taine si sa deschida cateva drumuri in universul eminescian nu avem. Poate ma insel si accept corecturi sau chiar mi-as dori recomandari. Avem insa „dezlegari de mituri” ca intr-adevar si-asa avem prea multe mituri noi romanii si si-asa avem un popor cu o mare incredere de sine. Nu ne e de ajuns ca suntem facuti tigani in afara si cumani inauntru, ne mai trebuie si „demitificatori” care sa ne explice ei de ce pana si complexele noastre de superioritate sunt tot o rezultanta a complexelor de inferioritate.

Boia in sine este un fenomen si nu dorim sa ne alaturam „detractorilor” lui in necunostinta de cauza. Eu doar ridic un semn de intrebare, daca Boia a citit vreo poezie de Eminescu. Nu de alta, dar Boia pare sa vorbeasca despre un fenomen, doar privind prin prisma articolelor din ziar care relateaza fenomenul si folosind schemele proprii de gandire pe care le aplica mai multor topicuri: un fel de contrarianism (scuze de englezism, dar nu stiu cum sa il traduc) obsedant cu argumentare selectiva si deductie antinomica, hilara pe alocuri. Nu vreau sa detaliez, dar amintesc ca singur domnul Boia recunoaste ca nu putem prevedea viitorul desi avem evenimente curente la indemana si rationamentele pe baza carora am putea emite previziunile sunt aceleasi folosite in studiul istoriei. Deci, studiind istoria, observand fenomenele si evenimentele – atat cat putem, cu ce ne-a mai ramas – si folosind rationamentele, tragem concluzii cu indrazneala, desi cu privire la viitor suntem rezervati, avand bineinteles prezentul la indemana.

Mi-a placut totusi in emisiune tentativa lui Patapievici de a explica „muzica” poeziei lui Eminescu, muzica de dincolo de muzicalitate. Este totusi prea putin, a vorbi despre muzica poeziei lui Eminescu inseamna ca nu ai simtit nici o scanteie, ce sa mai vorbim de foc sau de tunet …

Dar totusi, au si detractorii – fie ei moderati sau pseudo-detractori – rolul lor, precum vantul care clatina tulpina unui pom incolo si incoace, doar pentru a-i impinge radacinile si mai adanc.

CONTINUARE in DESPRE “MITUL EMINESCU” DIAVOLUL ESTE IN DETALII