Aniversare Pr. Savatie

Cu ocazia implinirii a 7 ani de activitate a Editurii Cathisma, Pr. Savatie a tinut o conferinta la Libraria Sophia din Bucuresti. Cu aceasta ocazie, m-am gandit sa vad cum mai sta Pr. Savatie pe site-urile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane, stiut ca parintele era intr-o perioada trecut pe lista neagra a lui Daniel alaturi de alte nume cum ar fi Maica Siluana, Zoe-Dumitrescu Busulenga etc.

Nu o sa intru in amanunte, povestea e veche, ma gandeam ca poate intre timp s-a mai schimbat ceva. Iata deci ce am descoperit investigand prezenta pe site-urile episcopiilor a numelui parintelui Savatie Bastovoi:

basilica.ro – site-ul de presa oficial al patriarhiei: o singura mentiune a numelui parintelui, intr-o stire preluata de la Episcopia Slatinei, probabil a trecut de cenzura stirea … semn ca Daniel inca il cenzureaza pe Pr. Savatie

ziarullumina.ro – ziar care tine tot de patriarhie – numele parintelui apare ocazional, prin preluari de stiri, mentiuni ale unor redactori sau intervievati; o singura carte este recenzata: Pildele lui Cehov care a aparut la editura parintelui; ca un mic amanunt amuzant, daca parintele oricum nu este intervievat/recenzat/citat, am gasit in schimb un articol intitulat savant „Postmodernismul creştin, un miracol al Răsăritului” in care o tanti anonima ataca tocmai cartea cea mai vanduta a parintelui: „Ortodoxia pentru postmodernişti” cum ca nu ar intelege parintele ca postmodernismul trebuie atacat cu propriile arme si ca trage semnale alarmiste acolo unde nu e cazul. Aceasta tanti super-stratega duhovniceasca probabil nu a citit cartea parintelui si nici nu stie cati cititor ahtiati de postmodernism au fost „anihilati” de aceasta carte.

doxologia.ro – site care tine de Mitropolia Moldovei – IPS Teofan; parintele nu e cenzurat, chiar sunt preluate fragmente din carti. Inca o data kudos iubitului nostru mitropolit si probabil viitor patriarh nu doar pentru acest fapt ci si pentru intreaga lucrare a Doxologiei.

trinitastv.ro,  radiotrinitas.ro – aici probabil cenzura este automatizata pentru ca nici o referinta la parintele nu este continuta in nici o pagina. Fiind insa mare parte continut audio-video nu putem verifica.

In continuare, dintre toate site-urile de episcopii doar urmatoarele nu l-au cenzurat pe parintele, de unde reiese cum este privit parintele de episcopul locului:

Episcopia Slatinei – parintele a conferentiat in Slatina in 2014.

Mitropolia Ardealului – cartile parintelui sunt vandute prin magazinele mitropoliei, deci banuim ca aici nu este cenzurat sau cel putin foarte cenzurat.

Episcopia de Alba Iulia – in magazinul online putem gasi o carte a parintelui, dar la cat de veche este coperta, probabil a ramas in stoc inainte de lista lui Daniel …

Episcopia Severinului – numele parintelui apare doar intr-o scanare a revistei Didahia de prin anul 2006, cand parintele inca nu era catalogat „periculos” de catre unii ierarhi BOR si camarilele de lingusitori care nu misca in front in preajma unor asemenea ierarhi.

Episcopia din Ungaria a preluat un articol mai vechi si „cuminte” al parintelui „De ce se sting luminile in discoteci”

Episcopia Caransebesului: numele parintelui apare doar la referinte, citat de un autor intr-un articol in format pdf al revistei locale.

Arhiepiscopia Craiovei: cartile parintelui sunt la vanzare, inclusiv titlurile mai noi.

Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale: parintele e mentionat ca conferentiar la un eveniment organizat de tinerii ortodocsi din Marea Britanie, care poate au sau nu legatura cu Mitropolia.

Episcopia Italiei: Revista Apostolia contine un articol preluat din Formula AS al parintelui. Off-topic, recomandam cu caldura Revista Apostolia, probabil cea mai profesionista revista oficiala a vreunei organizatii bisericesti romanesti (din toate timpurile) – atat cat a fost.

Mitropolia Germaniei – parintele Savatie apare cu cateva articole (nu mi-am dat seama daca originale sau preluari din carti) in vreo 3-4 numere ale publicatiei oficiale „Scrisoare Duhovniceasca”

Episcopia de Australia si Noua Zeelanda: parintele apare cu cateva preluari de articole si fragmente din conferinte in publicatia oficiala „Ruga Romaneasca”.

Sper ca lista facuta sa nu dauneze parintelui si sa duca la cenzura completa. Posibil ca unele mitropolii / episcopii sa fi trecut cu vederea lista sau e posibil sa fie mai laxe cu aceasta lista neagra. Cel putin probabil la Sibiu e cazul. Acolo unde „nealinierea” este vadita, denota de ce parte se afla ierarhul respectiv, stiuta fiind lupta continua din sanul Sf. Sinod intre ierarhii „extremisti” si cei cu o alta agenda.

Ce intelegem noi din treaba asta? Eu unul inteleg ca intr-adevar nimeni nu este profet in tara lui si cu atat mai putin in biserica lui. Dupa cum vedem, cu toata cenzura (mai mult sau mai putin explicita si ranfortata), parintele apare mai des in episcopiile din afara tarii, unde probabil episcopii lucreaza cu mireni si nu prea pot sa isi impuna vointa la fel de puternic ca in tara, fiind si problema de bani si de castigarea increderii si a acceptiunii poporului. In schimb, episcopii cei mai puternici din tara, taie si spanzura, uneori in cele mai mici amanunte cand este vorba de cenzura sau de alte „porunci”, chiar cand nu e vorba de chestiuni importante. Sub stindardul „ascultarii”, „nealiniarii” si al „apararii bisericii”, uneori cei care au curajul sa emita cea mai mica idee sau actiune independenta de „centru” – ma refer la cei angajati si care pot fi controlati – sunt rapid „certati” si amenintati, dupa cum e cazul, cu raspopirea, demisia sau datul in judecata.

Nu acuzam, doar constatam ca cel mai vandut scriitor de carte ortodoxa, care de departe a castigat increderea poporului drept-credincios si-a atras totodata si disgratia unor ierarhi care in loc sa atraga in jurul lor oameni vii, plini de duh, conectati la realitate, cu deschidere catre dialog si totodata ancorati in traditia si cutumele bisericesti, dar mai presus de toate cu dragoste fata de Biserica, isi construiesc un turn de fildes si se incojoara de yesmani facuti din plastilina care nu fac decat sa isi asume si sa opereze cu un limbaj de lemn sec si fara continut, care in cel mai fericit caz, nu zideste nimic desi cine nu lucreaza, oricum darama.

This Post Has 4 Comments

  1. Adrian S

    Se poate masura si in numarul de carti vandute sau descarcate ilegal de pe net si citite. Parintele Savatie este citit, nu doar frunzarit. Ba chiar asimilat. Sigur ca sunt destui scriitori care au dat carti valoroase si cu priza la public, cum ar fi par. Cleopa. Prin valoare inteleg puterea unui cuvant viu care intoarce sufletele in sus. Nu multi au darul de a asimila Dogmatica par. Staniloae; desi este mai hranitoare, e totusi prea tare – oase. Avantajul parintelui Savatie este ca, pe langa talentul literar in care ambaleaza si face gustos mesajul, e tanar si are multi ani in fata de activitate. Si e raspicat, spune lucrurilor pe nume. Caci vremurile sunt altele decat cele in care s-au ridicat marii nostri duhovnici. Tehnologia asta ii ofera o cale extraordinara „nefartatului” sa faca ravagii in mintile oamenilor. Pe vremuri, dusmanul vazut era unul mare si lat – conducerea comunista – acum treburile au devenit atat de difuze ca pana si conducerea statului nu prea stie pe ce lume se afla. Sa ne bucuram ca se ridica oameni de valoare si ca Duhul sufla in ei, caci am cam ramas orfani de duhovnici mari in ultimele doua decenii. Dar Hristos a promis ca nu ne va lasa orfani; noi sa nu-L lasam pe El !

  2. Alin

    Sa-i scoatem in fata cum?
    Sa distribuim calendare cu poza lor si o vorba de duh?
    Sa le conferim titlul popular de „mari duhovnici” si pe urma sa dam cu ei de pamant?

    Scriitor ortodox este, dar nu „de mare talie”. Oricum s-o fi masurand asta..

  3. delia

    Cateva nume de intelectuali mari avem si noi in ortodoxie si in loc sa-i scoatem in fata, le dam in cap. Super,ce sa zic. Parintele Zavatie nu e numai un scriitor , e un scriitor ortodox de mare talie, care, sunt convinsa, va intoarce multi oameni destepti la Dumnezeu, daca vor avea ocazia sa deschida o carte. Iar Maica Siluana… e un fenomen, nu un om. Doxa de psihologie, teologie si ideii care, odata lasate in pace creeaza un fenomen , ca la Iasi. Cinste Mitrop. Moldovei.
    Dar…Hai sa stam toti cu plapuma in cap si sa asteptam sa fim legati.

  4. Alin

    Este un om ok, a scris niste lucruri ok, dar nu extraordinare, probabil mai prezent in sfera cititorilor de carti dar altfel nu prea.

    Si e mai bine asa, cel putin pentru el.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.