De la minerii chemati de Ion Iliescu in primavara anului 1990 pana la profesori si pensionari indoctrinati de Ponta ca el le-a redat demnitatea prin maririle din 2015, nimic nu s-a schimbat in Romania in privinta vrajelii cu care politicienii castiga alegerile in Romania.

Si nu ma refer doar la politicienii rosii. Indiferent de culoare, in ciuda simulacrului de pluralism politic, care niciodata nu a facut un pas macar inspre pluralismul doctrinelor, in fiecare an politicienii romani castiga alegerile doar promitand pomeni si oferind ajutoare.

Crearea unei mase de votanti care sa fie cat mai dependenta de ajutoarele guvernului sau de sistemul de stat a fost poate cea mai geniala opera a ilustrului nemuritor, desi sa nu-i dam atata credit: a facut-o din instinct de comunist, nu gandind pe termen lung. Faptul ca strategia a rezistat atatea decenii pana acolo incat orice partid si orice lider nu poate castiga decat promitand ca da ceva, il mira probabil si pe Iliescu. Continuitatea cu comunismul ar fi justificat sa tina metoda viabila 2-3 ani, pana cand oamenii dadeau de gustul capitalismului sau cel mult 20 de ani, pana se schimba o generatie. Insa, prin franarea dezvoltarii economice, s-a perpetuat modelul la nesfarsit, facand un arc de timp intre Epoca de Aur si viitoarea Epoca Europeana care va fi una comunista sau nu va mai fi deloc.

Nu neg ca s-ar gasi istorici care sa sustina ca si inainte de comunisti existau situatii similare (taranii erau dependenti de boieri, de exemplu), dar eu unul ma indoiesc ca a mai existat o perioada in care aceasta legatura intre votantul vulnerabil si policianul care imparte indulgente sa fii fost mai sincera si mai puternica, mai ales pentru ca aceasta legatura are unele particularitati: este „de bunavoie si nesilit de nimeni” (doar avem democratie, nu?), si mai ales este intretinuta prin amanetarea viitorului copiilor acelorasi pensionari si bugetari. Caci dependenta se intretine …. prin creditare si cresterea datoriei nationale, in ciuda gogosilor legate de mai buna administrare, gestionare eficienta, etc.

Se pune intrebarea: care ar fi alternativa la PSD? Caci si PNL-ul este tot aceeasi „marie”, si ceilalti sunt tot o apa si un pamant, iar noile partide sunt niste glume proaste. Merita sa ii acuzam pe acesti oameni, mai ales daca ne gandim putin la situatia lor? Eu zic ca merita, pentru ca in primul rand, nu ne lasa sa ingropam mortul si sa incepem sa ne refacem tara. Actualul sistem politic este mort, fie ca vrem sau ca nu vrem sa recunoastem. Procentele de participare la vot in scadere si miscarile sociale anti-sistem dau marturie. Schimbarea prin alegeri si intrarea politica actuala sunt doar false piste, culoare blocate in acelasi labirint, pe care culoare mergand, ne vor intoarce de unde am plecat.

Un exemplu al blocarii sistemului actual ar fi chiar noile partide infiintate si care au sanse sa intre in parlament. Pe langa faptul ca in nici un caz in Romania un nou partid infiintat, fara sa aiba „binecuvantarea” mafiotilor actuali, nu va avea nici o sansa sa domine, chiar si in minoritate, noile partide sunt la fel de murdare si la fel de putrede ca si actualele partide parlamentare. Sa luam doar PRU-ul, un partid care a dat sperante multor romani, cel putin prin prisma mesajului nationalist si anti-coruptie. De la un partid nationalist, PRU s-a dat pe fata si a ajuns sa fie ceea ce a fost PUNR-ul pentru PDL: un aghiotant in care sunt trimisi galagiosii disponibizabili care pot trage voturi, dar ar face rau daca ar ramane in partid, carora insa nu li se permite sa voteze altfel decat li se spune, pentru ca daca misca in front, incep sa iasa dosarele, asa cum i s-a intamplat „generalului”.

Cine isi imagina ca noul copil minune al politicii romanesti care are toate sansele sa recastige cele 15% pe care le primea mereu Vadim, va ajunge sa fie laudat chiar de Victor Ponta si denumit „util”:  „Eu cred ca si pentru PSD, si pentru Romania ar fi bine sa avem un partid national sau nationalist” (sursa).

Dar oare ce vrea sa spuna Ponta prin aceste laude? De ce e bine sa exista PRU?

O varianta ar fi: e mai bine sa existe un partid nationalist controlat de noi, decat unul controlat de ceilalti sau, Doamne-fereste!, unul necontrolat de nimeni,care se naste „organic”.

O alta varianta ar fi: e mai bine sa se nasca un partid nationalist, cat mai extremist pentru ca nationalismul pare in crestere si nu se stie niciodata cand avem nevoie sa schimbam barca.

Ideal ar fi insa, daca Ponta ar zice asta in sensul ca: este bine sa mai dezbatem si pe alte subiecte, cum ar fi traditie, nationalism etc decat pe pensii si pe salariile bugetarilor. Astfel, PSD-ul ar putea schimba mesajul si ar castiga si mai mult, caci cu siguranta sentimentul nationalist este prezent si in randul dependentilor de partid, car voteaza vor – nu vor cu partidul. Cand PSD-ul o sa inceapa sa le zica si de dragostea de patrie, legatura cu dependentii nu va mai fi una perversa si imorala, ci daca implicit contractul se va baza pe dependenta, explicit acesta se va baza pe apararea patriei. De altfel Ponta a tatonat cu mesajul nationalist, in incercarea de a lovi in germanismul lui Klaus si se pare ca are ceva melancolii in aceasta directie.

Exista urmatoarele tipuri de dependenti, in ordinea descrescatoare a legaturii puternice cu partidul:

• membrii de partid: toti membrii de partid s-au inscris in partid din interes; posibil sa existe 0.1% care sa aiba o afinitate ideologica desi ar fi greu de gasit, avand in vedere ca in primul rand nu exista o ideologie: avantajele si omerta sunt singurele ideolgii in partid; PSD se lauda ca are un milion de membri; toti castiga o paine oferita de partid si nu doar ei ci si rudele lor; la milion se mai aduga frati, veri, nepoti, prieteni care toti au de castigat daca „ies ai nostri”;
• pensionarii: despre pensionari am mai discutat; pensionarii de azi sunt in mare parte tinerii crescuti de comunisti si care si-au trait mare parte din viata in comunism, luptand pentru supravietuire; compromisul si „descurcatul” erau obisnuite, prin urmare, pretentii morale nu prea putem avea, in sensul sa le cerem puterea sa se jerfeasca pentru copiii lor si sa stea acasa la alegeri; poate singura sansa prin care pensionarii se pot rupe de dependenta de partid este sa se gandeasca ca prin votarea comunistilor fac un rau copiilor lor si le fura viitorul; sau sa isi reaminteasca ca aici au ajuns tot din vina aceluiasi partid pe care ei il voteaza astazi; pensionarii din Polonia, Cehia sau Ungaria au votat altfel dupa comunism si ei o duc mai bine;
• bugetari: este dovedit in Romania la buget se castiga mai mult ca la privat, cu mici exceptii, „rezolvate” insa de Ponta si de tehnocrati mai recent; in plus, munca este cu totul alta; cel mai mare cosmar al bugetarului este prospectul sa mearga la patron sau la corporatie; de aceea bugetarii sunt stransi legat de partid, mai ales daca vad ca numarul lor creste si noi institutii si directii sunt infiintate;
• angajatii in companiile de stat; desi sunt doar 400.000, angajatii in companiile de stat (de departe mai bine platiti ca cei de la buget sau cei din privat) au o singura spaima: sa se privatizeze compania si sa inceapa sa aiba si ei norme sau deadline-uri ca cei din domeniul privat; acestia vor vota cu partidul, pentru ca stiu ca directorii lor sunt din partid si daca va castiga partidul, directorii lor vor avea grija sa nu se vanda compania;

Daca am aduna totalul acestor categorii am ajunge la 7 milioane, pe dinafara ramanand doar 3 milioane de muncitori in privat si 3-4 milioane care muncesc la negru (cifre cf ZF).

Este surprinzator deci ca PSD-ul nu castiga detasat cand castiga, cel putin nu peste tot. Vom vedea insa o mare rosie la viitoarele alegeri. Foarte probabil, PSD va iregistra un nou record uimitor si va ajunge la o suprasaturatie care va cauza un nou split, cum a fost PSDR – PDL. Atunci cand o populatie de bacterii se dezvolta prea mult intr-un mediu saturat (altfel zis in care nu prea mai ajunge imparteala chiar la toti) incep involutiile. Inevitabil vor aparea grupuri si grupulete, caci ciolanul ori nu va mai ajunge chiar la toti (cat sa traga saracii 3 milioane pentru restul de 10 in spate?) ori va fi prea mare (dobanzi negative, investitii nesperate din vest, in urma unui contex – cel putin pe moment – favorabil.

In concluzie, suntem condamnati la o perpetuare a culturii dependentei, orice speranta de schimbare in urma trezirii constiintelor fiind improbabila, necesarul de milioane de dependenti care ar trebui sa inceapa sa gandeasca si sa voteze nu pentru a primi ceva in schimb, ci pentru idei sau pentru oameni, fiind de peste 4-5 milioane.