Acum mai mult de un an, în pragul deschideri anului școlar trecut, scriam un articol intitulat MR. BEAN ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC în care observam patternul „renovărilor” periodice a învățământului, mai ales după ce anul școlar a început deja, sursa perpetuă de haos și tulburări. Am putea deja spune, „tradițional” sau „tipic românesc”.

Faptul ca in fiecare an se schimba cate ceva, se face “o noua revolutie in sistemul de invatamant” este binecunoscut. Pare imposibil sa existe un an in care nimic nu se schimba si in care totul este la fel ca anul trecut – semnul unei oarecare normalitati.

Cu atatea schimbari, ne-am astepta totusi ca fiecare sa fie un pas inainte, sa aduca un plus de coerenta, de progres, de organizare etc. Din contra, nu am auzit nimic bun despre invatamantul romanesc de pe vremea de cand s-au scos uniformele obligatorii. Poate ca nu sunt eu prea la curent, dar daca gresesc, sa ma corecteze cineva: ce s-a facut bun in invatamantul romanesc in ultimii 25 de ani? Si ma refer la schimbari importante, care sa insemne ceva, nu doar la schimbari de cadre si o data cu cadrele de strategii si “abodari” diferite, altfel spus schimbarea schimbarii, corolarul inevitabil al dinamicii politichiei romanesti. (sursa)

Și anul acesta s-a întâmplat la fel. Noutatea anlui educațional 2016 este că directorii trebuie să dea concurs pentru ocuparea posturilor comparativ cu anii trecuți în care directorii erau numiți de Inspectoratul Școlar, o instituție condusă de membri de partid. Prin urmare politizarea mergea până la nivelul directorilor și chiar al profesorilor, un lucru evident caracteristic unei țări bananiere, de unde și încercarea de schimbare.

Când directorii sunt numiți de partid și când în școli se fac „bisericuțe” prin care fiecare profesor încearcă să lingă fundul directorului (și al partidului indirect) mai bine ca să aibă parte de tratament preferențial și avantaje din partea directorului, asta se numete mica corpuție. În joc nu sunt neapărat bani concreți, ci sistemul politizării învățământului lovește în calitate și mai ales în normalitate. Nu este normal ca între doi profesori: unui de nota 10 și unul de nota 5, cel de nota 5 să ocupe postul doar pentru că are un prieten la partid care poate să îi sugereze domnului director să ii ofere lui postul.

Evident, teoretic, există un simulacru de cadru legislativ și procedural, dar „punctele” și concursurile din învățâmânt sunt doar o procedura birocratică, sistemul actual permițând unui profesor care nu e pregătit deloc sau e pregătit cu mult sub altul, să ia fața, pe criterii politice. În cele din urmă, cine împarte, parte face și până acum, împărțeala o făcea partidul, căci el numea inspectorii și directorii care organizau treaba.

Salutara intenția guvernului de schimbare dar totodata inutilă și din categoria formelor fără fond. Vom explica mai în amanunt.

În primul rând, anunțarea acestui concurs și a cerințelor s-a făcut cu prea multă întârziere. Nici un director serios, dacă ar dori să se pregătească nu are cum să învețe 3 cărți în 2-3 săptămâni. Este aberant. Eu aș compara programarea din scurt similară măsluirilor licitațiilor la stat, prin care acestea sunt organizate astfel încât să fie imposibile pentru concurenții onești. Tot așa și în acest caz: organizarea find din scurt și nici un director având timp să învețe, la singurul și cel mai important criteriu de diferențiere – examenul scris – mai toți vor fi o apă și un pământ, diferențierea făcându-se pe celelalte criterii care sunt subiective și cad în sarcina … organizatorului. Care organizator este din nou Inspectoratul Școlar, care este bineînțele fief de partid.

Prin urmare, din nou avem parte de forme fără fond, o firavă tentativă de schimbare, un cântec de lebădă al tehnocrației iluzorii și fără nici o sanșă într-o țară în care toți iubim partidul și nu dorim egalitate de sanșe, onestitate, valoare și calitate. Nici măcar când e vorba de copiii noștri …