Veșnicele pomeni electorale

PSD se pregătește de alegeri cu noi pomeni electorale deși oricum probabil va câștiga, având în vedere consumarea iluziei tehnocratice și alinierea alternativei PNL la această mârțoagă politică muribundă alcătuită de duo-ul Iohannis-Ciolos încropat în grabă de păpușarii din umbră și folosit acum în prelungiri deși deja ambii abia mai se țin pe picioare. Se pare că păpușarii ezită să facă schimbarea cu USR-ul, ori altfel nu înțelegem bâlbâielile și șchiopătările până și în rezolvarea unor chestiuni organizatorice infime cum ar fi strângerea de semnături sau încropirea unei sigle.

Eu unul sunt însă curios dacă profesorii și doctorii vor mai răbda în continuare să facă parte din masa de manevră penibilă a acestui partid, alături de pensionari și țigani – baza electorală a PSD-ului. Nu din alt motiv, ci din acela că de oricâte ori le-au fost mărite salariile, profesorii s-au trezit peste puțin timp că prețurile s-au mărit și mai mult. Este povestea tranziției post-decembriste care văd că nu se oprește și pe care o cunosc bine pentru că părinții mei au fost profesori. Mărirea salariilor, produce inetivabil inflație și oricât de mult ar măslui babacii de la statistică indicatorii, românul sesizează creșterea prețurilor și dacă nu e inflația e cursul și cu cursul cresc internetul, telefonul, benzina și mai nou hainele cumpărate online din afară.

Nu blamez însă în totalitate PSD-ul pentru aceste măriri. Fără aceste măriri în prag de alegeri probabil bugetarii nu ar mai avea parte deloc de măriri. Deși, pe vremuri funcționa eficient constrângerea prin grevă – mai puțin viabilă în cazul profesorilor și al doctorilor, care unii nu pot (doctorii) și alții chiar dacă pot, pe politicieni îi doar în cot (profesorii). De altfel, eu am o teorie legată de acest amănunt: tocmai de aceea profesorii și doctorii au rămas cu salariile cele mai mici din domeniul bugetar, pentru că greva lor este irelevantă spre deosebire de mineri care vin cu bâtele, conducătorii de locomotivă care blochează trenurile sau administrația publică care în general conține camarila politicienilor (rude, prieteni, membri de partid de jos, care lipesc afișe)

În ciclul mărire-inflație dintre perioada de campanie când se măreau salariile și până când prețurile depășeau creșterile, existau pe vremuri sincope care produceau mișcări sociale ample, la care partidele răspundeau tot cu măriri în urma negocierilor. De aceea, românul bugetar, în mare parte este rob al acestor condiționări: eu îți măresc salariul – tu mă votezi, care au cangrenizat toată politica românească și au inhibat capacitatea mentală a românului de a observa, analiza și în cele din urmă de a vota un partid sau un candidat pe bază de convingeri (nici macar doctrine) și nu ca consecința a reflexului pavlovian. Deși, dacă întrăm mai mult în psihologie, am putea spune ca tocmai experiența ar trebui să îi învețe pe oameni că simplele măriri salariale fără politici de dezvoltare și creștere economică reale, nu vor aduce decât fioroasa inflație care va mânca din orice speranță de mai bine.

Însă memoria românului este de pește. Uita de la mână până la gură și se lipește de darurile grecului, preferând iluziile proxime, grijilor îndepărtate și lăsând viitorul într-o speranță iluzorie, pe seama europei sau a americanilor care vor face cumva ca prin minune ca și noi să avem bunăstare ca nemții deși noi votam ca rușii.

Despre incapacitatea românilor de a avea proiecte mari și curajoase am mai vorbit în articolul despre Unire. Evident au existat excepții în istorie, dar tocmai faptul că momentele cât de cât strălucite au fost doar punctuale și ca rezultat al unui grup mic de elite, este cauza pentru care ne bălăcim în continuare pe ultimele locuri în Europa, alături de Bulgaria și Albania.

Eu unul, dacă aș avea 1 miliard de euro în buget, înainte de a mări salariile doctorilor, aș porni un program spațial național care să aibă un target precis pentru dezvoltarea capacităților de lansare de sateliți. Este o idee nebunească pentru mulți, însă România s-ar putea alia cu câteva țări care au bani dar nu au know-how și ar folosi creierele noastre și forța de muncă ieftină pentru dezvoltarea unei rachete capabilă să plaseze sateliți. Ar fi un program îndrazneț, total neînțeles pentru majoritatea oamenilor, însă cu consecințe economice extraordinare. România este deja angajată în ESA și colaborează dar contribuția noastră este apă de ploaie și niciodată nu vom putea profita economic din participarea la ESA, pe când dezvoltarea unui program spațial propriu ne-ar lansa pe o traiectorie cu bătaie lungă care ar produce un mic boom economic veritabil și ar rezolva din start două grave probleme ale țării: fuga creierelor și lipsa investițiilor.

O rachetă capabilă să lanseze sateliți într-o lume a comunicațiilor s-ar amortiza rapid și ar trece pe profit din primii ani de funcționare. Există deja tehnologii și avem deja materie cenușie capabilă să asimileze rapid aceste tehnologii. Ne lipsește însă oameni serioși care să fie îndeajuns de nebuni încât să creadă într-un asemenea de proiect și care să nu doarmă noaptea până nu găsesc rezolvare la toate piedicile pe care un asemenea proiect le-ar avea.

Știu că poate am sărit cam mult. Poate ar fi mai urgente niște autostrăzi sau drumuri bine făcute, poate ar fi de impact mai rapid o infrastructura feroviară eficientă care sa decongestioneze traficul rutier și să scadă costurile de transport, ajutând astfel profitul companiilor care produc aici și de asemenea ar permite creșterea investițiilor mari. Însă, fără un proiect mare, extraordinar, nu vom putea face nici proiectele mai mici prin comparație, mai la îndemână și mai aparent utile pe termen scurt.

Problema mare a politicianului care ar propune însă un proiect spațial românesc este: cum vinzi alegătorilor o rachetă în locul măririlor salariale?

Related Posts:

This Post Has 10 Comments

  2. Alin noiembrie 10, 2016 Răspunde

    RobertCr: se stie ca politicienii nostri sunt mari cercetatori de moaste si biserici in campanie electorala.
    Pe urma, sufletu’.

    Era de asteptat sa fie amantata o decizie, pana DUPA alegeri, atunci initiativa va putea fi ingropata lejer.
    Am spus asta deja altora si nu credeau, acum poftim.

    PSD -ul care s-a dat mare sustinator pana acum cateva zile, dupa ce va castiga alegerile, va intoarce foaia, nici macar nu va ajunge la mana lui Klaus.

    Sa mai zic si maririle de taxe ce urmeaza pentru compensarea pomenilor pre-electorale?

  3. Alin noiembrie 10, 2016 Răspunde

    Greu de spus daca este sau nu numarul bugetarilor o problema atat timp cat nu stim cum sunt repartizati banii, pe salarii vs. „investitii” si cheltuieli curente.
    Directorii si directorasii aia nu sunt atat de multi daca sunt sa zicem jumatate de milion de bugetari „extra” – angajati pentru ca asa a zis FMI (inainte de criza din 2007/2008) ca sa dam bine in statistici la somaj si alte povesti asemenea.

    Binenteles ca tot ce se fura, se fura cu scop politic si protectie politica – DNA este si va ramane praf in ochi, usor de vazut dupa pedepsele ridicole pentru tunuri de zeci si sute de milioane de euro – nu de putine ori ala care a furat o gaina sau un portmoneu ia si de doua ori mai mult, pe urma cand e vorba de recuperarea prejudiciului, car mar, ca nu avem legi, ca nu stiu ce.

    Costurile de care vorbesti acolo sunt costurile cu „consumabillele” & munca pentru lansarea propriuzisa, R&D ca sa ajungi in punctul la care 5 oameni sa-ti dea pe mana sateliti de > 1 mld $ (200mil e ala care a fost distrus la lansare cu SpaceX) sunt probabil de 10x mai mari (depinde cate vehicole mai pierzi la lansare/aterizare), DACA ajungi acolo.

    Oricum, CEVA puteam face si noi, de exemplu sa nu le punem bete in roate celor de la ARCA care au niste relizari interesante, daca nu sa-i finanteze macar nitel.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/ARCA_Space_Corporation

    Oricum, nu are sens sa vorbim acum ce se putea face cu banii deja furati din Romania sau care se fura in continuare, banci si panouri solare intre blocuri darapanate, borduri si pavele, piste pentru biciclisti cu stalpi si lazi de gunoi, investitii numite pompos „in infrastructura”.
    Lucrurile astea nu se vor schimba niciodata, indiferent unde si cum pune romanul stampila.

    1. admin noiembrie 9, 2016 Răspunde

      cand a fost vorba de pomeni electorale cu maririle de salarii si „reducerea birocratiei” au votat totul urgent, s-au mobilizat; sunt niste ipocriti, vor sa castige si dupa aceea o sa puna bete in roate initiativei

  5. Alin noiembrie 9, 2016 Răspunde

    „O rachetă capabilă să lanseze sateliți într-o lume a comunicațiilor s-ar amortiza rapid și ar trece pe profit din primii ani de funcționare.”

    Serios, pe baza carui studiu economic ai ajuns la concluzia astea?
    Ce te face sa crezi ca un miliard ar fi suficient, fie si daca iti pune cineva tehnologia pe tava?

    Eu cred ca mai degraba profitul e marginal spre minus, concurenta este semnificativa si de ce ar da cineva un satelit de cateva zeci/sute de milioane de dolari unora care abia au cativa ani in domeniu si nu unora „cu traditie”.

    Raspunsul e simplu: daca o fac in (mult) pierdere, pentru marketing, iar rezultatele?

    Se poate intampla si asa:
    http://gizmodo.com/elon-musk-s-bad-day-was-much-worse-than-we-thought-1786094708

    In plus, esti prea optimist crezand ca avem oamenii cu pregatirea necesara pentru a reinventa roata spatiala.

    Ce am produs noi ca motoare cu reactie, au fost sub licenta straina si am reusit, in cazul cel mai fericit sa asimilam tehnologia de productie – nici vorba de proiectare.

    Chiar si chinezii care au infinit mai multe resurse, inclusiv intelectuale produc, in cel mai fericit caz, copii reusite:

    http://www.defensetech.org/2015/09/29/lawmaker-chinese-j-31-j-20-mirror-american-f-35-f-22/

    In ceea ce priveste salariile bugetarilor, n-ar fi nici o problema maririle daca

    1. DNA -ul si-ar face treaba (+recuperarile) si s-ar fura mai putin prin „investitii” si „achizitii publice”.
    Ar fi interesant in directia asta sa vedem in cifre, ce inseamna salariile vs. cheltuieli curente vs. investitii.

    2. Ar fi mai putini bugetari unde nu este cazul (functionari publici) – dar ar iesi nasol cifrele cu somajul

    Am fost zilele trecute la primarie cu o treaba – pai doar intr-un singur colt erau inghesuite la birouri vreo 8-10 doamne intre doua varste fara absolut nici o ocupatie la ora 10.
    Pentru o simpla chestiune, aveai sa vii cu de un teanc de adeverinte si copii, toate dupa date aflate practic deja intr-un sistem informatic, la cateva clicuri distanta.

    De achizitii publice de tot felul de porcarii la preturi premium ce sa mai vorbim.

    Deci da, cererile oamenilor aia sunt mai mult decat legitime, bani sunt, dar si naravuri cleptomane la fel.

    Sunt curios ce va face PSD -ul o data ajuns la putere, va pune noi biruri sufocand privatul ca sa acopere deficitul public ?
    Ca de furat mai putin, slabe sperante.

    1. admin noiembrie 10, 2016 Răspunde

      in primul rand nu numarul bugetarilor e problema ci tunurile pe care acesti bugetari (o mica parte, evident) le trag; nu salariile sunt problema: Romania ar putea sustine fara problema un salariu decent pentru bugetari daca nu ar fi anormalitatile cu primele, directorii si directorasii; sunt nenumarate „directii” care au un director, sub el 2-3 sub-directori si asa mai departe, intr-un raport inimaginabil la privat intre directori si forta de munca; cred ca cel mai clar se vede asta la lucratorii de jos, la cei care strang frunzele si planteaza flori: oriunde te uiti, vezi 2-3 care muncesc si inca 2-3 care stau si se uita la ei; si nu ma refer la echipa lui Dorel, nu e vorba ca freaca menta; efectiv daca urmaresti o jumatate de ora sau mai mult o echipa de asta, realizezi ca 2-3 sunt sefii care ii „coordoneaza” pe ceilalti; ce se vede jos, este idem si sus; sa nu uitam insa: grosul banilor se fura pe contracte si proiecte; in orice oras se baga sute de milioane pe flori: toate firmele de flori sunt ale partidului si la fel cu tot ce se cumpara;

      nu se pierde 1 leu din proiecte de achizitii aiurea pe firme care nu sunt de partid; nimic nu se cumpara fara grija ca parandaratul sa se intoarca; oricat de mare ar fi DNA-ul, obiceiul asta nu se va schimba pentru ca hotia ca mentalitate a cam inceput sa domine in populatia care locuieste in prezent pe teritoriul Romaniei;

      cu privire la lansarea satelitilor: pretul unei lansari de sateli este intre 50-400 mil $; costul unei lansari de racheta este de 500 mil $; daca pui 5 sateliti de 100 mil $ iti scoti banii; nu e musai insa sa fii pe profit de la inceput, este de vital insa sa pornesti aceasta industrie deoarece viitorul este al spatiului si daca oricum suntem in coada in UE in prezent, macar am pune bazele unui viitor mai bun pentru nepotii si stranepotii nostri; investitia intr-un program spatial ar fi o investitie cu bataie lunga in viitor; nu prea lunga insa, eu estimez ca in 20 ani, firmele care s-au lansat anii acestia in industria spatiala vor fi la fel de profitabile ca firmele de IT din ziua de astazi (cele de succes, evident)

      ca fapt divers, Space X deja face bani si doar o mica parte (cam 25% sa zicem) ii vine din contractele NASA; rusii poate insa sunt cel mai bun exemplu de activitate spatiala profitabila; insa cererea de sateliti este in continua crestere si la nivel mondial doar 15% din cerere vine din partea guvernului SUA;

      prea multe calcule nu trebuie insa facute pentru ca afacerile mari s-ar face pe calcule, nimeni nu ar mai investi; in orice initiativa este un risc si castigurile mari se fac doar acolo unde este si risc mare; sa ne imaginam ca in loc de stadioanele in panta si salile de sport de la sate aveam un satelit de predictie a vremei care sa ofere gratuit informatii agriculturii romanesti in timp …

  6. Alin noiembrie 8, 2016 Răspunde

    Hai sa fim seriosi, Marian Munteanu, e un oportunist scos de la naftalina si cosmetizat cu articole ca ala de mai sus.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.