• Tineri vs. batrani

Prin marirea pensiilor si mai ales prin accentuarea si comunicarea in perioada electorala a promisiunilor cu pensiile, PSD-ul si-a atras cu efort minim cea mai activa felie din placinta electoratului. Tinerii, in general dezinteresati de politica se trezesc insa doar in momente de criza, cand efectele guvernarii dezastruoase incep sa-i atinga. Nici tinerii si nici batranii insa nu fac legatura intre partidul votat si starea economiei. In fapt, pensiile au fost mereu marite de fiecare partid, cu exceptia crizei fatidice din 2008 ale carei cauze si efecte sunt dificil de inteles de pensionari care nu il vor ierta pana la moarte pe Basescu.

• Afaceri romanesti vs. multinationale

Xenofobia si alergia la „multinationale” ii aduceau lui Vadim Tudor in perioada de glorie 15% fara campanii prea complexe sau costisitoare. Un procent important din romani inca nu au iesit in strainatate si nu realizeaza nici in cea mai mica masura importanta capitalului strain in dezvoltarea Romaniei. Cum PRM-ul fara Vadim s-a dezintegrat din mancareala intre tovarasi, cele mai „luminate” capete din acest partid de trista amintire au sarit barca la PSD si au venit la pachet cu sloganuri si discursuri nationaliste ieftine, care aduc insa voturi.

Cum procentul de 50% de care PSD-ul avea nevoie pentru a-si putea face de cap cu tot felul de legi si ordonante fara stres nu putea fi acoperit doar cu pensionarii si bugetarii, in aceasta campanie PSD-istii au incercat sa introduca in „programul de guvernare” si niscavai gogosi pentru firme: reduceri de impozite, promisiuni cu simplificarea birocratiei, ajutoare de stat, etc.

• Privati vs bugetari

Mai putin explicit, acest clivaj este indirect sustinut de marirea salariului minim – o masura cu efect mai ales in domeniul bugetar unde salariile, primele si alte bonusuri sunt calculate relativ la salariul minim. Pe langa salariul minim insa, guvernul PSD a marit salariile in administratia publica intre 20% si 50% in Ianuarie 2017 [sursa]. Aceste mariri s-au facut desi salariile medii in sectorul bugetar sunt oricum mai mari decat in domeniul privat, pe orice categorie ne-am uita: administratie, doctori, invatamant etc. Cum politizarea in sectorul de stat merge pana la posturi cat mai de jos cum ar fi la directorii de gradinita si cum mii si zeci de mii de posturi depind de succesul partidului, marirea a venit ca un os aruncat cainilor de casa ai partidului.

• muncitori vs. patroni / manageri

Odata cu marirea semnificativa a salariului minim comparativ cu alti ani, PSD-ul si-a asigurat cu usurinta si categoria angajatilor cu salariu minim din sectorul privat; acestia constituie o felie importanta de muncitori care au ramas „pe langa” (stat), nereusind sa „prinda” un post la buget si neavand meserii prea banoase intr-o economie subdezvoltata, suprataxata si sufocata de lipsa infrastructurii si coruptia endemica. Desi aceasta categorie reprezinta „rezervorul” principal din care se scurge forta de munca in exterior, o clasa de jos va exista tot timpul, Romania mai avand mult efort de depus pana clasa dominanta numeric va fi o clasa de mijloc veritabila.

Prin taierea limitarii CAS-ului la salariile mari, desi financiar suma adunata nu are relevanta pentru stat prea mare, PSD-ul a oferit o „razbunare” clasei de jos – miscare din categoria „paine si circ”.

Spoiala de masuri in favoarea economiei reale, a stimularii unei competitivitati imposibile intr-un mediu corupt si a lipsei unei piete libere reale au fost menite sa ajute la proiectia unei imagini cat mai lucioase a faimosului program de guvernare bazat pe gogosi si fara nicio strategie realista. Cata vreme fundamentul schimbarii nu sunt principiile cinstei si promovarea valorilor, orice program „de guvernare” nu este decat o unealta propagandistica, adevaratul „program” fiind in fapt intarirea parghiilor de control a fondurilor statului si gestionarea riscurilor potentiale (justitia/procuratura).