Un dezastru anunțat

Nu este greu de prevăzut că la viitorul mare cutremur care va lovi România conform științei (chiar dacă știința imprecisă a fizicii pământului), vor muri mai mulți oameni decât trebuie.

Zilele acestea se sărbătoresc 2 ani de la Colectiv și revolta din acele momente din păcate încă nu a schimbat nimic în societatea noastră în ciuda evenimentelor și optimismului unora ca urmare a acestor evenimente. Presa tot trage semnale cu privire la incompetența și prostia autorităților în gestionarea crizei.

Evenimentul Colectiv, pe cât de tragic, a fost totuși unul izolat, cu puține victime. Cutremurul mare când va veni, va face însă mii de victime. Ca la orice cutremur, sunt două tipuri de victime: cele din momentul cutremurului (clădiri care cad, obiecte care zboară prin casă, tencuieli, cărămizi care se desprind și cad în cap la lume) și cele de după cutremur ca urmare a exploziilor de gaze, a focului, a infecțiilor etc.

Cele din a doua categorie sunt vieți care pot fi salvate într-un stat serios căruia îi pasă de viața cetățenilor și ia măsurile care trebuie când trebuie atât pentru a pregăti infrastructura și a rezolva problemele clare care sunt și care vor duce la pierderi sigure de multe vieți (clădiri cu bulină, infrastructură cu riscuri).

Din păcate, conducătorilor noștri nu le pasă de viitoarele victime, de vreme ce nu le-a păsat nici de victimele de la Colectiv când din teama de a arăta deficiențele și incapacitatea României de a trata bolnavii, au refuzat chiar ajutorul altor state care s-au oferit să ne ajute când a fost cazul.

Faptul că urgențele noastre nu sunt pregătite pentru următorul cutremur este dovedit cu fiecare furtună, mai ales în ultimul timp. Ieri a fost iar furtună în București și echipele de intervenții nu au făcut față, fiind multe evenimente unde nu a avut cine să se mai ducă, toți fiind prinși deja chemați pe teren. Dacă la o amărâtă de furtună nu facem față, unde în cel mai grav scenariu a căzut un acoperiș peste o mașină sau un pom stă să cadă, cum vom face față când vor fi zeci de clădiri căzute cu oameni îngropați în moluz care așteaptă să fie salvați și când nenumărate incendii vor izbucni în tot Bucureștiul?

Dar nu doar echipele de intervenție nu sunt pregătite, ci și spitalele și pompierii. În general nu sunt un adept al cheltuielilor și al extinderii aparatului bugetofag, însă este strigător la cer că partidul angajază plimbători de hârtii și directorași pe la tot felul de agenții și institute inutile și fără niciun rost din administratia publică dar și peste tot pe unde poate, pe când tocmai unde e nevoie, la pompieri, la ISU și la altele stăm atât de jalnic.

Paza bună trece primejdia rea, însă noi deși știm că urmează un cutremur mare care va face multe pagube, nu suntem pregătiți deloc și nu avem niciun plan. Iată deci de ce vom avea mii de morți și sute de mii de răniți care vor muri aiurea la viitorul cutremur, doar pentru că în loc să angajăm pompieri și să cumpărăm tot ce ne trebuie pentru viitorul cutremur care va veni sigur și va veni în curand, noi cumpărăm aiurea patrioate ca să nu mai zic de cât se fură cu salariile mărite ale tovarășilor și cu proiectele dedicate pentru companiile de partid.

Până să ne invadeze rușii, mai bine ar pregăti armata pentru intervenții specifice unui cutremur mare care distruge multe clădiri, dă jos cu poduri, produce incendii în fabrici, depozite sau în casele oamenilor.

This Post Has 7 Comments

  1. JE

    Oare incepe sa le vina mintea la cap, sau fac acest lucru pentru ca ii avantajeaza pe ei si nu mai merge vrajeala cu Cipru si alte offshore-uri de duzina?
    – Guvernul anunță noi schimbări în privința pensiilor și salariilor. Principalele modificări care vor fi operate în Codul fiscal. Cât va fi salariul minim de la 1 ianuarie 2018
    https://www.activenews.ro/economie-finante-banci/Guvernul-anunta-noi-schimbari-in-privinta-pensiilor-si-salariilor.-Principalele-modificari-care-vor-fi-operate-in-Codul-fiscal.-Cat-va-fi-salariul-minim-de-la-1-ianuarie-2018-147063

    1. admin

      pai ti se pare ca le-a venit mintea la cap cu ce masuri ia?

    2. JE

      Reduc mult taxele fiscale pentru PFA si IMM cu cifra de afaceri de sub 1 milion de euro pe an. Astea sunt lucruri bune. Practic vorbind, statutul PFA revine la nivelul lui de dinainte de 2008, de dinainte de a incepe a fi distrus de imbecilul ala de Boc si mai apoi de cretinul de Ponta. In acest moment nu mai este nici o diferenta intre impozitarea unui angajat „clasic” si a unui PFA. Pana si la cheltuielile si deducerile in care activeaza PFA s-au bagat restrictii anapoda.
      De ex daca prestezi ceva activitati economice in apartamentul in care locuiesti, nu ai voie sa deduci cheltuieli de intretinere si chirie decat pentru o singura camera. Ponta si cu infractotul Valcov, au fost cu ideile astea cretine. Si uite asa romanii au inceput sa descopere offshoreul, companiile „normale” in tarile din UE si chiar din Bulgaria, si munca la negru. Asa au „disparut” intre 200.000 si 500.000 de PFA-uri din 2008 si pana acum.
      Chiar si cu aceste masuri, in mare parte bune pentru PFA si IMM s-ar putea sa fie prea tarziu. Sa nu uitam ca si birocratia sau infrastructura proasta iti cresc costutile de operare ale unei afaceri in Romania iar emigrarea creste.

      Ce ti se pare tie aiurea la masurile urmatoare, pentru ca mie mi se par foarte OK in special pentru PFA. Daca mai are si bani investiti in diverse active cu atat mai bine. Ai impozite de 10% si indiferent de suma castigata platesti contributii sociale la nivelul salariului minim pe economie.
      – Scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe veniturile salariale, veniturile din activități independente, pe pensii (sumele care depășesc 2.000 de lei/lună), pe veniturile din chirii, dobânzi și activități agricole
      – Reducerea contribuțiilor pentru cei care obțin venituri din activități independente. Românii care desfășoară activități independente (medici, avocați, notari, jurnaliști, scriitori, artiști, etc.) nu vor mai plăti contribuții sociale raportate la sumele obținute, ci la nivelul salariului minim pe economie.

      Si pentru IMM… Sunt avantajati cei din servicii nu cei din retail sau care implica stocuri de marfa, utilaje, etc Inchiriezi un apartament sau un spatiu mic, il utilezi cu birouri si calculatoare si ii dai drumul la treaba si la facut bani. Este util si pentru alte afaceri mici cu 1-2 angajati care sunt si proprietari, de ex frizerii, cabinete stomatologice, etc
      – Impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru firmele care au o cifră de afaceri de sub 1 milion de euro (în prezent, acestea plătesc impozit de 16% pe profitul obținut).

      Se poate si mai bine? Sigur ca da!
      Cine te opreste sa-ti faci o firma „clasica” cu 16% pe impozit si platitoare de TVA, pemtru a-ti putea desfasura operatiunile si deduce toate cheltuielile pe langa care adaugi unul sau mai multe IMM-uri cu 1% pe care sa-ti incasezi grosul capitalului iar „salariul” sa ti-l iei de la mai multe firme pe PFA? In acest fel poti sa-ti reduci legal impozitele aproape la zero dupa care, daca vrei, poti sa-ti scoti banii afara din tara. Ghici cati politicieni vor face acest lucru? Ghici cati dintre ei au mai multe salarii pentru ca sunt angajati in mai multe parti in acelasi timp sau sunt prin diverse „consilii de administratie” si au mai multe salarii in acelasi timp. Una e sa ai 5 locuri de munca cu 5 salarii si alta e sa ai 5 locuri de munca cu un IMM de 1% sau cu un PFA de 10%.
      Practic „optimizarea fiscala” este ridicata la un alt nivel si devine accesibila tuturor, inclusiv tolomacilor care isi desfasurau activitatea economica pe o singura firma in loc de mai multe firme de tipuri diferite.

      Aceste masuri nu a fost luate „pentru tara”, au fost luate pentru ei. S-a spart treaba cu Cipru si risti sa ramai fara bani si au mai aparut si diverse organizatii si acorduri ca FATCA sau OECD.
      Uite un ex:
      – Global FATCA: How automatic information sharing affects your bank account
      http://nomadcapitalist.com/2016/10/12/global-fatca-automatic-information-sharing/

      – FATCA and new IRS penalties on offshore accounts
      http://nomadcapitalist.com/2014/06/10/fatca-new-irs-penalties-offshore-accounts/

    3. JE

      Nu ai cum sa ai „crestere salariala” pentru angajat fara sa ai si „cost suplimentar” pentru angajator. In articolul respectiv se vorbeste despre o crestere a costurilor per angajat in valoare de 120 lei adica ~25 de euro.
      Daca 25 de euro pe luna sunt o problema pentru un „patron” ar fi cazul ca individul respectiv sa renunte la a face afaceri.

      Nu ar trebui sa te intereseze ce debiteaza idioata aia de la PwC si anume „Aplicarea unui astfel de impozit pe cifra de afaceri, de 1%, va afecta îndeosebi companiile cu profitabilitate scăzută sau care înregistrează pierderi. Practic, companiile care au o rată de profit mai mică de 6,25% raportată la cifra de afaceri vor fi nevoite să plătească un impozit mai mare decât în prezent.”

      Daca ai pierderi sau daca ai un profit brut doar de 6.25%, lasa-te nene de afaceri. Afacerile nu sunt pentru tine. Lasa sa vina altii mai competenti care pot obtine profituri mai mari, pentru care o crestere salariala de 25 de euro pe luna nu este o corvoada si care pot plati salarii cel putin la nivelul mediei europene pentru ca altfel ITI FUG TOTI OAMENII DIN TARA.

      Aia „afectati” sunt bouticurile de cartier care fac evaziune neiregistrand facturi, vand fara bon fiscal, angajeaza la negru sau pe minimul pe economie si aia care lucreaza in lohn. Cei mai castigati sunt cei din servicii.

      Ma umplu de scarba si de nervi cand citesc asemenea justificari aberante „Desigur, astfel de măsuri sunt de salutat, însă mediul de afaceri are semne de întrebare în privinţa sustenabilităţii bugetare a unor astfel de iniţiative…”

      Astia ne considera pe toti idioti! Ei sunt Dumnezeu pe Pamant si realitatea este cea care ne-o povestesc ei, nu ceea ce vedem noi cu ochii nostrii.
      Uite care este „realitatea reala” nu fictiunea aia super-docta pe care toti idiotii astia sinistrii gen Mihaela Mitroi incearca sa ne-o vanda. Asta cica are dreptate si stie mai bine pentru ca e mare scula pe bascula, adica „liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România”
      Ia sa vdedem putin cum stau lucrurile in realitate:
      – Creșterea salariului minim la 1.111. lei net este contestată de patronate. În același timp, firmele se plâng că nu găsesc forță de muncă
      https://www.activenews.ro/economie/Cresterea-salariului-minim-la-1.111.-lei-net-este-contestata-de-patronate.-In-acelasi-timp-firmele-se-plang-ca-nu-gasesc-forta-de-munca-147100

      – Ţară, ţară, vrem români! (a se citi SCLAVI nu „romani”)
      https://pressone.ro/tara-tara-vrem-romani/

      _
      Apropo…
      A aparut alt articol al astora de la PwC. De data asta scris de Adrian Mitroi (o fi vreo legatura intre asta ai idioata care a scris articolul anterior?).
      De data asta Dracul nu mai e chiar asa de negru. Mitroi asta al II-lea spune inca de la inceputul articolului ca „Unele dintre modificările fiscale anunţate de autorităţi vor avea un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, în timp ce altele ridică semne de întrebare”

      Deci de la vai… valeu… aoleu… „nesustenabil”… PRAPAD!…
      S-a ajuns la „ridica semne de intrebare”.
      Ha! Ha! Ha!

      Adrian Mitroi asta spune exact ceea ce spuneam si eu in comentariul antrior si anume ca, prin noua legislatie fiscala nu mai are nici un sens sa te complici cu „evaziune fiscala”, cu totul facut „la negru”, atata timp cat de acum inainte poti obtine rezultatea chiar mai bune facand totul legal, la vedere. Evaziunea fiscala este rea, ilegala si se pedepseste, „optimizarea fiscala” care face exact acelasi lucru, dar in mod legal si la vedere, este buna si se premiaza. Uite ce zice asta: „Deficitul de TVA nu mai este atât de mare, am început să încasăm mai mult din TVA, ceea ce mă încântă şi mi se pare că economia românească se îndreaptă spre mai puţină evaziune, ca dovadă că măsurile publice devin din ce în ce mai importante. Adică astăzi evazionistul ştie că nu are zile prea multe şi succes prea mare în viitor. Eu cred că este un trend bun pe care mergem”.

      Asta este ceea ce ii doare pe ei: „Firmele care înregistrează pierderi vor înregistra costuri fiscale mai mari, deoarece în momentul de faţă acestea nu plătesc impozit pe profit. Un număr de 2.177 de companii se regăsesc în această situaţie şi vor plăti un impozit suplimentar de 68 milioane lei începând cu anul 2018. Firmele care înregistrează o margine a profitului brut între 0% – 6,25% vor înregistra costuri fiscale mai mari, deoarece impozitul de 16% aplicat profitului brut este inferior impozitului de 1% aplicat cifrei de afaceri. Un număr de 8.239 de companii se regăsesc în această situaţie”…”Astfel, din totalul celor 415.698 companii cu venituri sub 1 milion de euro, aproximativ 70% vor plăti un impozit identic cu cel actual, 27% vor înregistra un impozit inferior şi doar 3% vor plăti un impozit mai mare.”

      Deci facem totul si criticam de parca ar cadea cerul pe noi, doar pentru ca 8.239 de companii, reprezentand 3% din totalul de 415.698 de companii, marea lor majoritate obtin profit foarte mic sau sunt pe pierdere, vor trebui in sfarsit sa plateasca si ei niste sume derizorii ca impozit pe profit.
      Intrebarea care se pune este: Cine sunt acele companii care au profituri foarte mici, zero sau chiar sunt pe pierdere? Cum vor fi afectate multinationalele si bancile care chiar si dupa mai mult de 10 ani de cand se afla in Romania exporta tot profitul si se declara pe zero? Cati sunt clienti PwC? Tot scandalul asta nu este pentru aia cu cifra de afaceri anuala sub 1 milion.

      – Modificările fiscale – şi bune, şi rele
      http://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=334113

      1. admin

        singura consecinta pozitiva a acestor masuri o sa fie cresterea cifrei de afaceri a companiilor cipriote din Romania care faciliteaza deschiderea de offshore-uri;

        Zici ca cine nu face profit mare sa se lase de afaceri? Pai tocmai asta o sa se intample! Cei care nu reusesc sa scoata profituri conforme asteptarilor, fie se muta in alta parte, fie renunta la investitiile respective. Ori asta nu ajuta de loc dezvoltarea Romaniei. Singurele cresteri salariale reale sunt produse doar de competitia de pe piata de munca, toate celelalte „stimulente” si constrangeri nu sunt decat cu impact de moment. Pana si in sectorul bugetar vedem cum maririle au produs cresterea consumului necontrolata si mai ales a creditelor de consum. Oare pe cine va ajuta cresterea creditelor? Va creste bunastarea, va produce crestere economica sau doar va creste cifra de afaceri si profiturile bancilor?

        Fuga oamenilor din tara nu va fi oprita cu masuri comuniste prin care iei de la burghezi si multinationale si ii fortezi sa dea la muncitori. Nu asa se creste o clasa mijlocie si se dezvolta spiritul antreprenoriale. Tot cei mici vor fi loviti, marile companie au oricum know-how sa sifoneze tot ce se poate indiferent de taxe si in ultima instanta, maresc preturile ca sa isi atinga targeturile de profit.

    4. JE

      In Cipru numai idiotii isi mai deschid afaceri in ziua de astazi. Ai foarte usor acces la alte locatii „premium” gen Gibraltar, Andora, Luxembourg, etc (referindu-ne doar la cele din Europa), asta fara sa mai vorbim de tari ca Olanda unde super mahari ca Tiriac au inregistrate afacerile, care evident ca sunt detinute de fundatia lui nonprofit din Panama.

      Cipru tot timpul a fost doar pentru aia mici, nu pentru mahari. Cand aia mici se jucau cu firme prin Cipru si plateau 10% pe profit si 0% pe dividende, Tiriac si aia ca el se jucau in Olanda cu „double dutch irish sandwich” si plateau 0% pe profit si 0% pe dividende dupa care isi scoteau profitul pe fundatia din Panama. Asta ti-o spune unul care a avut prima firma deschisa in Cipru in 2003 si era prea mic (ca cifra de afaceri si profit) pentru a putea sa-si deschida in alte locatii mai bune desi avea acces la asa ceva.

      Dupa ceea ce s-a intamplat in urma cu cativa ani in Cipru cand foarte multi oameni si-au prierdut banii, si statul cipriot a pus sechestru pe conturi, numai idiotii se mai incurca cu Cipru. Sa nu mai vorbim de faptul ca la momentul cand mi-am deschis eu firma in Cipru, era mare secretomanie cu aceste firme pe care oricum le deschideai doar prin intermediul firmelor de avocatura de top care aveau in componenta pe langa avocati si un mare numar de experti contabili si alti profesionisti.
      Acum… orice avocat de duzina si orice papagal iti deschide o firma in Cipru.
      Cunosti povestea cu „venitul la spartul targului”?

      _
      „Zici ca cine nu face profit mare sa se lase de afaceri? Pai tocmai asta o sa se intample!”

      Exact asta zic. Si exact asta trebuie sa se intample.
      Daca ai o cifra de afaceri anuala de 1 milion de euro, din care obtii un profit brut doar de 6.25%, dupa care te apuci sa scazi cheltuielile, taxele, impozitele, eventual pierderile si/sau spagile, s-ar putea sa constati ca este mai bine sa-ti cauti un loc de munca. Ai sa castigi la fel sau chiar mai multi bani si cu mult mai putin stres sau munca.

      Dupa cum am mai spus si alte dati, prima investitie pe care trebuie sa o faci este in propria ta educatie. Daca nu castigi destul de multi bani facand ceea ce faci in acest moment, este cazul sa inveti fie sa faci altceva, adica sa te recalifici, fie sa inveti sa faci ceva in plus, adica sa te „supra califici”.
      Nu in ultimul rand, daca vrei sa faci afaceri, mai intai ar trebui sa inveti si ce e aia o afacere si cum se administreaza. Afaceile nu se conduc dupa ureche. In ziua de astazi poti face aceste lucruri inclusiv online. Numai idiotii nu iau in consideratie aceste oportunitati. (In cazul in care nu ai asa ceva disponibil la tine in oras.)

      Poti sa te recalifici/specializezi in diverse meserii:
      https://www.link-academy.com/

      Poti sa inveti diverse aspecte din infiintarea si conducerea afacerilor:
      https://www.business-academy.ro/

      Si ca sa-ti dau un simplu exemplu.
      La mine in orasul natal am un fost vecin de bloc care si-a deschis o fabrica de paine pe la sfarsitul anilor 90, tocmai cand incepusera sa se inchida fabricile de stat. I-a mers bine o perioada pentru ca nu avea concurenta, piata era libera si obtinea profit oricum, chiar daca conducea afacerea dupa ureche. Prin 2007 m-am dus o data acasa si m-am intalnit cu el pe scara blocului. Am stat putin de vorba despre una despre alta. Tocmai isi construia un viloi de prost gust cu doua etaje intr-o suburbie a orasului in care bagase jumatate de milion de euro. Imi mai spunea ca dupa ce o termina de construit isi va cumpara o linie de facut biscuti sau napolitane. Evident ca nu si-a cumparat-o niciodata.

      I-am spus ca un urma cu cateva saptamani, in Bucuresti o firma de promovare media cu care eu colaboram in mod frecvent pe diverse proiecte, organizase niste evenimente media ca la carte pentru lansarea unor produse a unei fime de panificatie numita Vel Pitar. In urma acestei campannii media, toata presa a vuit si televiziunile, si radiourile si presa scrisa „generala” si presa „business”.

      M-am oferit sa-l pun in legatura si sa-l duc la firma respectiva sa-i faca si lui o campanie de promovare. Cand a auzit de „publicitate si promovare media”, a inceput sa rada si sa spuna ca doar prostii dau banii pe asa ceva, iar lui nu-i trebuie pentru ca oricum toata lumea mananca paine. Cand a auzit de „campanie de ralatii publice” si de „branding”, nici macar nu auzise de asa ceve si el oricum nu se incurca cu „ciudatenii” din astea care oricum sunt inutile.

      Astazi in oras au aparut multe alte fabrici de paine si brutarii artizanale. Unele vand paine „industriala” ca vecinul asta al meu, altele vand paine „artizanala” pe vatra, din cereale integrale, cu tot felul de seminte, cartofi, etc, plus alte produse derivate si produse de patiserie. Astazi vecinul asta al meu, nu mai are loc cu painea lui de duzina si cu niste cozonaci la fel de prosti si ieftini in magazine. Isi vinde produsele in niste rulote amplasate pe langa niste piete si este inconjurat de magazine si afaceri care vand paine, gogosi, covrigi, patiserie, etc. Sunt firme aparute in urma cu cativa ani care sunt mai prospere decat el si sunt in plina expansiune. Produsele lor le gasesti aproape peste tot. El si firma lui mirifica, intr-un an sau doi vor disparea de pe piata in mod natural.

      Intre timp, Vel Pitar a ajuns un brand recunoscut la nivel national, cu produse prezente in toate magazinele si mici si mari si hypermarketuri, cu reclame pe toate televiziunile, in toate ziarele si revistele si pe toate panourile outdoor din toata tara. Ba chiar au si un website foarte frumos, in timp ce vecinul asta al meu nici macar pana in 2017 nu si-a facut unul, pe motiv ca… nu da el banii pe prostii si ciundatenii ca doar toata lumea mananca paine. Evident ca toata lumea mananca paine, dar atunci cand nu manaca painea pe care o produci tu, eu zic ca ai o mare problema, idiferent cat de mare, mandra si seameata ti-e vila de la periferie din mijlocul campului.

      Si inca ceva… Daca ai impresia ca asta a platit vreo data la viata lui mai mult decat salariul minim pe economie, te inseli amarnic. Tot timpul era in cautare de angajati noi.

      „Anterprenorii” atia de genul vecinului meu vor diparea in mod natural pe pe piata. Ba chiar trebuie sa dispara. Daca tu ai impresia ca astia sunt „antreprenoriatul care construieste Romania” te inseli. Astia la prima „cicnire” cu concurenta deja s-au cacat pe ei. Stiu ce vorbesc. Pot sa o tin asa cu exemplele pana maine. Inclusiv cu exemple din Bucuresti de care sunt satul. Pot sa-ti spun povesti incepand cu buticari care iti radeau in nas din BMW-ul second-hand vechi de 10 ani si care te faceau prost ca nu ai si tu „o masina ca lumea” si ajungand pana la „jmecheri” care de la afaceri de zeci de milioane si de la drumuri in Bentley si Ferrari la cazinourile din Monte Carlo au ajuns sa traiasca din chioscuri care vand ziare si guma de mestecat si care stau cu chirie prin garsoniere ca dupa ce au pierdut totul mai sunt si datori vanduti. Astia nici macar nu dispar din cauza concurentei, sau a taxelor, astia dispar din cauza propriei prostii.

      Si astia tot salariul minim si uneori mediu pe economie au platit. Tu parca vorbesti din cartile de economie cand afirmi ca „Singurele cresteri salariale reale sunt produse doar de competitia de pe piata de munca”. Competitia de pe piata de munca nu mai exista. Milioane de oameni au plecat afara si pleaca in continuare. Vatafii din Romania au intrat de mult in criza de personal calificat si nici macar acum nu vor sa creasca salariile. Inainte de criza de personal spuneau ca nu vor creste salariile pe motiv ca „mai sunt altii 10 la usa care asteapta”, iar acum spun ca „asta este pretul si nu vor sa strice piata”. Ceea ce se intampla in viata reala este total diferit. Stii cum se spune „viata bate filmul”.

      _
      „Pana si in sectorul bugetar vedem cum maririle au produs cresterea consumului necontrolata si mai ales a creditelor de consum.”

      Cresterile salariale ale bugetarilor sunt nejustificate, dar… Nu iti baga nimeni mana in buzunar sa iti fure banii, nu iti pune nimeni pistolul la tampla sa „consumi” sau sa iei credit.

      „Oare pe cine va ajuta cresterea creditelor?”

      Nu conteaza. Banii se misca dintr-o parte in alta, dintr-un buzunar in altul. Intotdeauna a castigat cel care in buzunarul lui au intrat banii celorlalti. Asa a fost decand lumea si pamntul. Mai uita-te o data la documentarul ala „Datori pe viata” sa vezi cum niste natarai sinistrii isi pierd apartamentele pentru niste credite derizorii pe care le iau aiurea de la IFN-uri.

      Asta este problema ta? Cu ce te afecteaza pe tine faptul ca niste idioti fac consum aiurea si bancile castiga? Daca ai bani pregateste-ti un loc de retragere in afara Romaniei, eventual in afara Europei, sa fii pregatit pentru vremurile grele care vor veni sau nu. Nu vrei sa ajungi „refugiat sirian” si sa pleci la miloaga cu traista in bat. Nemtii isteti deja isi pregatesc retragerea pentru cazul in care vor deveni (sau nu) minoritari etnic, rasial si religios in Germania. Aia mai saraci deja isi cumpara case si isi deschid mici afaceri prin Ungaria pe langa Balaton sau in Cehia. Aia mai cu bani se duc si isi cumpara proprietati si afaceri chiar si ferme prin Panama sau Chile. Ba chiar au si cetatenie panameza care se obtine relativ usor. Aia bogati stiu deja ce sa faca si au facut de mult timp.

      – Germans Leaving Germany ‘In Droves’
      https://www.gatestoneinstitute.org/9154/germans-leaving-germany

      _
      „Fuga oamenilor din tara nu va fi oprita cu masuri comuniste prin care iei de la burghezi si multinationale si ii fortezi sa dea la muncitori.”

      Care masuri comuniste? Cele prin care scazi impozitele de la 16% la 10% si prin care scazi contributiile sociale care erau platite la valoarea reala obtinuta si vor fi platite la nivelul salariului minim indiferent de cati bani obti? Sau alea prin care se ridica plafonul pentru care poti plati 1% impozit pe cifra de afaceri de la 500.000 pe an la 1 milion pe an? Daca nu-i place impozitul pe cifra de afaceri cine te pune sa-ti structurezi firma in acest fel? Fa-ti altfel de firma si plateste 16% pe profit, daca iti convine asa. Nu inteleg cum astfel de reduceri de taxe si impozite „distrug clasa mijlocie”. Te deranjeaza ca unii oameni vor avea mai multi bani sa consume si bancile vor castiga? Nu forteaza nimeni pe nimeni sa faca nimic, nici sa consume, nici sa nu, nici sa ia credite, nici sa nu. Fiecare este raspunzator pentru propria lui viata.

      Cat despre multinationalele alea… pana acum au avut statut privilegiat, iar ANAF-ul nu s-a atins de niciuna, dar pe romani i-a cocosat. Daca tot am intrat in hora, ori jucam toti in acelsi fel, ori nu mai jucam de loc.

      Asa cum am mai spus in primul comentariu, va deveni posibil si pentru omul de rand sa se optimizeze fiscal si operational, 100% legal pe teritoriul Romaniei, fara sa se mai incurce cu offsoreuri si toate platile aferente sau cu cunoasterea unei limbi straine. Cine este in stare sa beneficieze de aceste oportunitati va avea de castiugat. Cine nu, nu.
      Poti sa-ti faci 1000 de firme cu impozit pe cifra de afaceri de 1% si pe fiecare dintre ele sa incasezi cate 1 milion pe an, sau sa-ti faci un PFA la care nu ai limita de incasari, dar platesti 10% impozit pe venit si contributii sociale la salariul minim pe economie care insemnau un CASS de 600 ron pe an plus inca ceva maruntis. Unde vezi tu „luat de la burgehzi” aici? Ba din contra, acum se vor crea noi burghezi. Si ma refer la romanii de rand nu la multinationale. Au posibilitatea sa acumuleze capital si daca il investesc inteligent sa castige si mai mult. Cine il cheltuie aiurea sau cine doarme pe el, tot sarac si cocosat de taxe va fi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.