Deși gloatele au întotdeauna dreptate și la 100 de ani de la Revoluția din Octombrie – cea mai neagră zi din istoria omenirii după Vinerea Neagră – în România noastră democratică și europeană, la câteva decenii de la Revoluția din 1989, capitalismul, piața liberă dar în general libertatea de gândire și adevărul sunt din nou ținta fiarei roșii renăscută din cenușă, trebuie să clarificăm câteva erori cu privire la offshore-uri mai ales că aceste neadevăruri sunt răspândite nu doar în outlet-urile media ale neo-comuniștilor, ci chiar în ziare mai puțin roșii cum ar fi Ziarul Financiar (culmea!) unde cel puțin dl. Sorim Pâslaru are mari lacune la înțelegerea sănătoase a ce înseamnă piața liberă și mai ales a motivației producției de bunuri și servicii.

1. Offshore-ul este gri (dacă nu chiar negru)

Total fals: offshore-ul este atât de legal și alb pe cât este schimbul economic și comerțul internațional. A avea o companie offshore nu este ilegal, nu este imoral și nu înseamnă că ai activități suspecte.

2. Cine face offshore încearcă să ocolească legea

Fals. Offshore-urile ajută la optimizarea taxelor și nimic mai mult. Din contră, ocolirea legii se poate face mult mai ușor prin asumarea unor riscuri locale decât a-ți pune toți banii și toata afacerea în mâna unor necunoscuți la mii de kilometrii depărtare. Poate cel mai clar exemplu este patroana firmei Siveco care făcea afaceri negre cu țigani și care în cele din urmă a arătat ca banul poate cumpăra orice în țara asta, inclusiv libertatea. Cel mai simplu mod de a face evaziune cu riscuri minime este colaborarea cu „corporațiile” din Strehaia care sunt de facto un offshore pentru mafioții români. În schimb, un offshore în cea mai simplă jurisdicție, cum ar fi Seychelles, de exemplu, este totuși supus unor minime reguli și în cazuri în care există mandat juridic, compania respectivă poate fi investigată și patronii ei pedepsiți. Iată doar un caz. O companie din Strehaia însă nu va fi în veci judecată sau pedepsită în România iar „colaboratorii” ei, nici atât.

Nu mai vorbim de offshore-uri din Cipru sau Olanda (dacă le putem numi offshore), membre UE și supuse legilor UE. E mult mai ușor să faci chestii gri sau negre pe o companie din Strehaia decât pe una din Cipru.

3. Offshore-urile produc pierderi la impozite

Poate cel mai greșit mit dintre toate deoarece privește matematic o situație mult mai complexă, care trebuie mai degrabă privită psihologic. Mai exact, profiturile scoase pe offshore-uri, foarte probabil nu ar fi aceleași dacă ar trebui să treacă prin secera impozitelor deoarece oamenii de afaceri nu ar mai avea aceeași motivație și aspirațiile lor ar fi mult mai limitate. Banul mișcă lumea, dar mișcă și mintea și activitatea umană, ori dacă banul este mai puțin și rezultatele vor fi pe măsură. Prin urmare, dacă banii care fug în offshore ar fi impozitați, aceștia ar disparea și poate chiar ar cauza exodul celor care îi fac și alte daune „colaterale” ale acestei situații.

De ce fabricăm noi în România Dacia și nu Tesla ca în SUA? Tocmai pentru că există undeva acolo sus, o mare secure care seceră pe toți care scot capul peste un anumit nivel tolerat încă aici și companiile sau persoanele care pot face lucruri mari, cum ar fi de exemplu Dumitru Popescu de la Arca Space Corporation, dar și alte mii de doctori, it-iști și specialiști în orice domeniu, trebuie să fugă pe alte meleaguri pentru a nu fi retezați.

Dacă de exemplu Arca Space Corporation ar fi rămas în România și ar fi angajat 2000 de cercetători (să zicem), de la 1 Ianuarie ar fi avut peste noapte de plătit mai mult cu 25% pentru salarii cu acei cercetători. În SUA în schimb, cu siguranța Arca are deduceri și facilități de la stat deși Dumitru al nostru nu e chiar Elon Musk care construiește Tesla și SpaceX pe banii guvernului în mare parte și ce e mai important, deși au și ei un președinte turbat (așa cum avem noi un guvern turbat), măcar la ei lucrurile sunt cu mult mai așezate și corporațiile care folosesc offshore-uri pentru optimizarea costurilor nu sunt ostracizate și amenințate cu impozitarea.

Similar cu „pierderile” cauzate de companiile din offshore, nu sunt de acord cu formulele de genul „se pierd x bani în economia neagră”. Nu se pierd deloc acei bani, deoarece dacă toți ar juca după reguli, acea economie probabil nu ar mai exista deloc, deoarece nu ar mai exista motivația profitului și fără profit, s-a văzut în comunism că societatea umană nu poate supraviețui oricâta tehnologie, oricâtă ordine și oricâta reglementare ar exista. Cu toate pârghiile de control ale sistemului socialist, singurul rezultat al acestuia nu a fost egalitatea între oameni ci distrugerea demnității umane, în fapt.

În ciuda discrepanțelor și diferențelor între cei 1% din capitalism și restul oamenilor, este indiscutabil mult mai bine pentru nemți, americani, britanici sau chiar mexicani, decât pentru koreenii din nord, chinezi, vietnamezi sau chiar ruși care vedem că au fost distruși într-o atât de mare măsura de ciuma roșie încât nu mai pot să-și revină nici după atâtea decenii.

4. Statul poate combate optimizările fiscale

Singurul mod prin care statul poate combate exodul capitalului în legislații cu impozitare mai laxă este să scadă impozitele. Orice altă tentativă este inutilă și sortită eșecului. Megacorporațiile au deja experiența nomadismului (a se vedea exodul manufacturierilor din SUA spre China) și chiar și companiile care se bazează pe un întreg ecosistem local cum ar fi producătorii auto, pot oricând să se adapteze la dificultățile economice, mai ales în ultimul timp când merge-urile și parteneriatele au format entități hybride extrem de complicate și evoluate care cu greu pot fi analizate și înțelese pe deplin. De exemplu, o companie auto, colaborează cu competitorii pe anumite segmente, folosesc în comun motoare, una are acțiuni la alta, una face cercetare împreuna cu alta pentru anumite tehnologii etc.

Dar nu doar în domeniul auto. Ecranul iPhone-ului este fabricat de Samsung. Cu asemenea îmbârligări, cum pari tu prim-ministru de o țară periferică minusculă aflată la capătul tabelului în orice clasament să acuzi sau să ameninți multi-naționalele și marile corporații că nu plătesc impozite și că externalizează profiturile. TU, Tudose, ești cantitate atât de neglijabilă încât eu sunt sigur că în schemele pe care funcționează marile companii, activitatea din România nici măcar nu are o persoană anume delegată ca să ia decizia, ci totul este relativ automatizat în stabilirea targeturilor. Există un target de profit și există un soft care reglează prețurile (la hypermarket-uri de exemplu) astfel încât acel target de profit să fie realizat, luând în calcul toate costurile. Dar nu doar România, ci probabil toată zona. Fie pe zonă, fie pe istoric, targeturile determină totul. Altceva nici nu îi interesează. Când targetul nu mai este atins, poate abia atunci cineva se alerteaza și filiala din România este analizată și este luat în calcul vânzarea.

Mare parte din companii lucrează cu softuri care au incluse în ele nu doar toate cifrele, toate intrările și ieșirile, proiecții și rapoarte, analiza competiției, urmărirea indicatorilor de performanță etc. Deși nu am informații specifice, sunt sigur că ținta de profit (atât minim cât și maxim) este una reglată și multe acțiuni (prețuri, bugete de salarii, prime, investiții) sunt determinate automat și pe principiul apelor comunicante, o scădere sau o creștere într-o parte, determină reglarea nivelului în cealaltă parte.

5. Oamenii de afaceri care folosesc offshore-uri au ceva de ascuns

Obscurul și necunoscutul provoaca tot timpul senzație, de aceea mulți au în cap că dacă politicienii noștri folosesc offshore-uri ca să tragă tunuri și să nu fie prinși, toți oamenii de afaceri care folosesc offshore-uri, trebuie să aibă ceva de ascuns (ilegalități, bani negri, contracte cu statul etc). Nimic mai fals. Oricine ar folosi un mecanism aflat la îndemană dacă i-ar aduce un avantaj. Să presupunem că exista două bancomate: unul care ia comision la retragere 5% și unul care ia 0.01 lei. Pe care l-am folosi? Pe cel care ne ia 0.01 lei, indiferent de suma retrasă. La fel este și cu offshore-urile.

O companie cu profit de 1 mil lei, trebuie sa plătească impozit pe profit de 16%, adică 160.000 lei. Aceeași companie, dacă ar fi înregistrată în Seychelle, trebuie să plătească doar 1500$/an, indiferent de cât profit face. Prin urmare, este lesne de înțeles că orice om de afaceri care are profit, este nu doar tentat ci forțat să folosească offshore-uri. 99% dintre tovarășii de partid care au afaceri (și cam 90% dintre membri au afaceri, mai mari sau mai mici) și care ajung la o cifră relevantă care să justifice costurile și riscurile, își fac offshore-uri.

De altfel, tovarașii au pus chiar la cale și o lege – votată deja, dar relativ ignorată din cauza haosului cu revoluția – prin care să înființeze offshore-uri în România, ca să nu se mai deplaseze până în Cipru aiurea și ca să poată să ajute mai bine muncitorul român, votantul PSD. Dar despre asta poate într-un articol viitor.

PS: deși punctele 2 și 4 sunt cam același lucru, la 2 ma refer mai ales la impozitare, pe când la 4 am dorit să abordez perspectiva legală (chestiuni de corupție)