Cu siguranta orice rau pe acest pamant este probabil cu mult sub iad, dar ce este altceva iadul decat departarea de Dumnezeu si viata in frica si in durere continua? Ori, astea se pot intampla deja, desi mai exista speranta.

Si chiar daca subiectul acestui articol este iad-ul la figurat, trebuie totusi sa stim ca si iadul are mai multe „camari” asa cum raiul are mai multe „camari”. Exista o gradatie a raului ca si o gradatie a binelui, deci e firesc sa ne asteptam si la nivele diferite de rasplata si pedeapsa. In cazul iadului, de exemplu, una este sa arzi pana la genunchi si alta e sa arzi pana la gat, desi cand aceasta se face in vesnicie este imposibil sa spui cat de diferite cu adevarat sunt cele doua chinuri.

Se intelege ca prin ars in iad, crestinismul nu foloseste decat o expresie familiara noua pentru a ne descrie realitati dincolo de capacitatea umana de intelegere. Multora ne place sa credem ca focul iadului nu exista in realitate, ci este doar o formula figurativa. Da, este la figurat, dar asta pentru ca o expresie mai potrivita care sa descrie cat mai apropiat de intelegerea noastra chinurile iadului nu exista. Asa cum „locul de verdeata” unde se odinesc dreptii nu este decat o expersie care sa denote pacea si linistea, focul iadului nu sugereaza altceva decat arderea interna a constiintei noastre care este una reala. Si daca multi oameni pot avea reactii fiziologice cauzate de unele dureri si dezechilibre psihice, cat de deplasata poate fi formula „focul iadului” de a descrie starea de remuscare infinita pe care cei care refuza iubirea lui Dumnezeu o vor experimenta?

Ca realitate supra-fireasca (dincolo de lumea noastra), chinurile iadului ca si vesnicia sunt greu de inteles cu mintea. Matematicienii au bagat infinitul intr-un 8 intors si se joaca cu el toata ziua. Cosmologii de asemenea opereaza cu concepte apropiate de ceea ce ne invata crestinismul, in sensul de existenta unei lumi „dincolo”. Ei le numesc insa singularitati si sunt acele „obiecte” sau „entitati” in care legile fuzice nu se mai aplica, sau se aplica doar la granita cu universul nostru sau sunt dominate de alte legi pe care nu le cunoastem deocamdata.

Sa ne intoarcem insa la iadul razboiului din fosta Yugoslavie, caci acesta este subiectul acestui articol si mai concret, experienta unui supravietuitor dintr-un oras din Bosnia intre anii 1992-1995, relatata intr-un articol care in engleza suna asa: „One Year In Hell…Surviving a Full SHTF Collapse in Bosnia” pe care initial aveam de gand sa il traduc, insa ulterior m-am gandit ca mai bine pierd timpul comentandu-l putin, decat cu traducerea care probabil nu este necesara, iar daca este necesara, exista Google Translate.

Experienta relatata de supravietuitor m-a miscat putin, mai ales ca in aceasta perioada citesc Viata si aventurile unui cioban roman in Bulgaria in vremuri de razboi. 1908-1918, o carte atat de interesanta incat s-a epuizat deja prima editie. Istoria nu se repeta dar rimeaza. Singura constanta a istoriei umane atat universala, cat si personala este poate suferinta. Rareori lipseste si cand aceasta se intampla trebuie sa fim extrem de multumitori lui Dumnezeu pentru acele momente. De multe ori am spus si o repet: omul contemporan se plange de multe, se tanguie, este chiar nefericit daca ne uitam la statistici si sondaje. Mai ales romanii, au tendinta sa vada prea mult raul. Sau mai bine zis, au dificultatea in a-l ignora, caci pe meleaguri mioritice nu e usor sa nu vezi raul, ca niste meleaguri mere cotropite, ravasite si aruncate de istorie si de geografie in sus si in jos continuu. Si daca romanii sunt tanguitori, ortodocsii romani sunt de-a dreptul deprimati si deprimanti vazand pe dracul, pe 666 si pe antihrist peste tot si tot timpul. De la cardurile de sanatate, pana la vaccinuri sau sinoade talharesti exista o stare de tanguire si disperare cu privire la „vremurile apocaliptice” pe care le traim. Ca si cum toate acestea pe care le avem, nu ar mai fi existat inainte: peceti, pacate, hotii, furturi, nedreptati, desfranare, hula, etc.

Spun deci ca istoria nu se repeta si invataturile trase din articolul de mai sus nu pot fi neaparat un ghid sau un manual. Foarte probabil situatia de care ne vom lovi noi va fi cu totul alta, dar sigur multe asemanari vor exista, cel putin neprevazutul aparitiei acestei situatii, lucru invatat acum de acest supravietuitor: „Today, I know everything can collapse really fast”.

De la inceput mi-am pus intrebarea: dar oare cum au ajuns 6000 de oameni in situatia sa fie inconjurati de armata ostila si sa nu poata fugii? Istoria ne da insa multe exemple. In cazul de fata, desi este vorba de Bosnia, orasul cu pricina nu este Sarajevo, ci un orasel de 6000 de locuitori de asemenea inconjurat de armata si care nemaiprimind niciun fel de resursa din afara, decat periodic cateva parasute cu mancare de la americani (total insuficiente ca americani aveau probabil austeritate) a ajuns sa fie un adevarat Mad Max. Situatia nu a fost insa unica, mai multe localitati avand aceeasi soarta. Ce putem insa spune de asediul de peste 2 ani al Saint Petersburg-ului?

In timp de razboi am putea fugi, ar spune unii. Sunt sigur ca adanc acolo in mintea fiecaruia scaparea in fata unei situatii dezastruoase este fuga din timp in alte locuri. Cati evrei nu au asteptat insa in vremea nazistilor pana cand nu s-a mai putut fugi? Romanii nu se dau inapoi de la fuga, drept dovada milioanele deja fugite in Europa. Da, poate exista cativa care nici nu concep fuga desi daca ar veni rusii peste noi si ar vedea la televizor sau ar auzi zvonuri de cum violeaza soldatii rusi femeile in orasele ocupate, nu stiu cat de patrioti ar mai fi. De altfel, ciobanul roman din cartea amintita mai sus chiar asta a incercat sa faca: sa fuga de razboi. A fugit de razboi si razboiul l-a prins din urma peste tot. Cate drame nu au fost in Primul Razboi Mondial sau inainte, in razboaiele balcanice dar nu numai, cu dezertori care erau fie facuti prizonieri de inamici, ulterior teritoriile respective fiind ocupate de armata tarii mama erau condamnati sau fortati sa isi dovedeasca datoria fata de tara facand stagiul militar.

Insa razboiul inainte de Primul Razboi Mondial era floare la ureche as zice eu fata de ce razboaie vom avea noi parte. Nu vreau sa subestimez suferinta inaintasilor nostri, dar cand ma gandesc la ce poate insemna un nuclear fallout si o ploaie de rachete balistice cu niscavai nucleare presarate pe ici pe colo, nu cred ca exagerez cu prea mult.

Intorcandu-ne la articol, o prima problema pe care o vad eu cu privire la asimilarea experientei si sfaturilor acestui supravietuitor sunt legate de un mic mare amanunt: moralitatea. Din articol nu prea reiese ce religie are supravietuitorul, dar nu e greu de presupus ca era musulman, din ce stiu eu sarbii au sechestrat teritorii de musulmani si desi foarte posibil sa fii fost situatii similare si viceversa, cert este ca supravietuitorul nu reiese a fi fost un om prea credincios, de vreme ce face mentiunea ca cu o conserva puteai avea o femeie si indirect recunoaste ca a omorat si el oameni: „Erau multi oameni normal, ca tine si ca mine, tati si bunici care ucideau si jefuiau. Nu existau oameni buni sau oameni rai.”

Este evident ca intr-o situatie de asa natura, neavand pregatirea spirituala si exercitiul unei vieti virtuoase, majoritatea oamenilor vor fi capabili de orice. Exista un proverb spaniol care zice: „Civilizatia este la 2 mese si 24 de ore distanta de barbarism”. Nici nu vreau sa incep sa elaborez toate dilemele pe care le-ar avea un crestin intr-o asemenea situatie. Daca apararea familiei este o datorie, in cazul de fata de exemplu, se naste imediat intrebarea: iti aperi doar familia tau sau si pe a vecinului? Daca e sa fii crestin bun, nu doar pe a vecinului ci si pe a intregului sat trebuie sa o aperi. Dar daca resursele sunt limitate si oamenii sunt deja animale, unde se opreste datoria ta?

Apoi, se intelege ca intr-o asemenea situatie, este probabil imposibil sa fii cinstit in toate situatiile si circumstantele te vor indemna sa mai ocolesti unele porunci, pe ici pe colo. Dar nu doar in asemenea situatii extreme ci chiar in societatea actuala compromisul si abaterea de la cinstea ceruta unui crestin, este vazuta ca un dat si ca o realitate care nu poate fi schimbata, fiind chiar mai degraba recomandat sa „fii in rand cu lumea” decat sa faci tu pe sfantul si sa incerci sa schimbi lumea. Ma refer aici de exemplu la micile (credem noi) compromisuri pe care suntem toti obligati sa le facem din cand in cand, cum ar fi o spaga la un doctor, o atentie la o vecina care ne-a pus o vorba buna pe la vreo autoritate sau de vreo minciuna prin omisiune la interviul de angajare, sau chiar prin mersul la cumparaturi duminica de exemplu, un pacat de care majoritatea crestinilor nici nu realizeaza ca-l fac. Daca in vremurile de pace si bunastare (raportat la trecut) facem compromisuri, cu atat mai multe situatii si probleme se pot ivi in cazul in care TSHTF.

Ajuns la acest punct as face o mica paranteza: in ce masura are sens si este o preocupare corecta sa ne punem aceste probleme? Desi sunt cu totul de acord ca ignoranta este o binecuvantare si ca nu ar strica sa ne folosim resursele mai degraba pentru a gasi o solutie la cum sa scapam o data pentru totdeauna de dracul rosu care s-a lipit de noi ca ciuma si nu ne lasa, parerea mea este ca tocmai aceasta ciuma (dar nu doar din cauza ei) este un motiv intemeiat sa ne preocupam serios. As mai putea aduce nenumarate argumente, poate chiar spirala disolutiei in care a intrat Turcia  unde in maxim 2-3 luni vom avea o infaltie galopanta care probabil va produce miscari sociale puternice, insa pe cat de posibila este varianta unui viitor optimist, pe atat de posibila (si chiar mult mai posibila) este cea a trecerii vremurilor bune de care am avut parte dupa anii 90 si iata care ar fi doar o lista de factori declansatori ai unei situatii SHTF:

• disolutia UE si haosul care s-ar propaga in Europa de Est
• un razboi cu Rusia sau trecerea Romaniei in zona de razboi proxy ocupata acum de Ucraina
• ruperea Romaniei de UE si intrarea intr-un haos social profund, similar Greciei careia desi i s-au taiat ba o mana, ba un picior, a avut totusi parte de ingrijiri medicale minime. Noi insa, neavand „card de sanatate” (adica nefiind parte a Zonei Euro), vom putea fi rejectati de „serviciile de urgenta” ale UE si mai ales in cazul unei posibile dictaturi comuniste, nu va dura mult pana cand trocul va deveni ocupatia noastra de zi cu zi
• o criza financiara mondiala mult mai dura ca in anii 2008 cauzata de implozia sistemului financiar actual

Dincolo de aspectele morale si dificultatea analizarii unui scenariu posibil, cu privire la aspectele tactice, articolul ne este foarte de folos zic eu. As atrage atentia mai ales cu privire la importanta abilitatilor si a cunostintelor: „I was a paramedic. In these conditions, my knowledge was my wealth. Be curious and skilled. In these conditions, the ability to fix things is more valuable than gold.”

De asemenea, o alta regula de baza a pregatirii este coeziunea umana: o familie numeroase, prieteni de nadejde care iti sunt aproape, micile comunitati. Multa vreme am considerat ca in caz de SHTF satul romanesc este destul de auto-suficient, cel putin in ideea ca supravietuieste in prezent cu o prezenta minima a politiei care oricum rareori rezolva vreun caz. Legea nescrisa si traiul in pace este o consecinta a vietii la sat nu atat a societatii. Mai nou insa cred invers: frica de mana puternica a legii care te poate ajunge si in cel mai departat cotlon, este totusi suficienta pentru a garanta o minima ordine si in niciun caz moralitatea si calitatea oamenilor sunt motivele pentru care satele noastre nu sunt deja o jungla in care oamenii sa se fure pe capete sau sa se bata intre ei ca gastile de tigani cand apar conflicte majore.

„Strength was in numbers. A man living alone getting killed and robbed would be just a matter of time, even if he was armed.” – iata concluzia clara a supravietuitorului bosniac. De altfel, importanta numarului este subliniata la tot pasul in articol, chiar pusa in balanta cu necesarul mai mare de alimente sau cu alte probleme pe care le are un grup de oameni care traiesc impreuna, cum securitatea este principala conditie a supravietuirii, faptul ca ei erau multi si ca puteau organiza o aparare le-a permis sa supravietuiasca.

Articolul este plin de sfaturi interesante cu privire la stocuri si de asemenea cu amanunte care pe mine m-au socat de-a dreptul si ne arata cat de mare este diferenta intre o pregatire rationala si realitate. De exemplu, cu privire la lemne, autorul aminteste ca ajunsesera sa puna pe foc usi, geamuri si parchet de la casele parasite sau in care proprietarii murisera deja. Asta in conditile in care oraselul era inconjurat de pomi si avea parcuri, oamenii aveau gradinii etc. (Un orasel de 6000 oameni inseamna cam 2 comune medii de la noi). Ei bine, cum totul a durat vreo 3 ani si cum oamenii foloseau focul atat pentru incalzit (iarna) cat si pentru fiert apa de baut (foloseau apa de ploaie) sau pentru gatit, lemnul s-a epuizat rapid, de aceea au ajuns in situatia sa arda usi si ferestre.

Un alt comentariu pe care doresc sa il fac este cu privire la vicii. Vai de fumatori si de cei dependenti de droguri in caz de SHTF! Supravietuitorul nostru, s-a nimerit sa aiba o butelie de gaz pe care nu a consumat-o la gatit ci a folosit-o la umplut brichete, primind o cutie de conserva pentru o bricheta si uneori chiar si un pistol.

Desi ne-am astepta ca mancarea sa fie pe primul loc, supravietuitorul are cu totul alt sfat: daca nu dorim sa traim din furt (caz in care armele si munitia ne sunt de-ajuns ca stocuri), este mai important decat mancarea sa avem stocuri de materiale pentru igiena cum ar fi dezinfectante, saci de gunoi, sapun etc. Pentru mancare poti impusca un porumbel sau mai gasesti o leguma, dar nu poti impusca un dezinfectant care poate fi vital in caz ca te-ai taiat putin mai serios.

Ce mi s-a mai parut interesant este ca consumul de alcool a crescut de 10 ori (zice el) fata de timp de pace. De unde or fi avut sa bea atata alcool insa nu ne spune: „Alcohol consumption grew over 10 times as compared to peacetime. Perhaps today, it’s more useful to keep a stock of cigarettes, lighters and batteries. They take up less space.”

De departe, cel mai amuzant amanunt este cel cu privire la casele „sigure” si super-ranforsate, care au fost primele atacate: „Maybe this would seem strange, but the most protected houses were looted and destroyed first. In my area of the city, there were beautiful houses with walls, dogs, alarms and barred windows. People attacked them first. Some held out; others didn’t. It all depended how many hands and guns they had inside.”

Comentariile par intr-adevar fanteziste si multora li se vor parea cu totul deplasate si departate de noi. Cu toate acestea, daca ne amintim, Yugoslavia dupa caderea comunismului statea mult mai bine ca Romania, singura problema fiind lipsa unui liant care sa ii tina uniti, ceea ce ar fi schimbat cu totul istoria Europei de Est (in bine, zic eu). Imaginati-va o Yugoslavie ca Slovenia de astazi. Ar fi fost mai bine pentru toata lumea, si pentru noi, si pentru greci si pentru vest-europeni. Multi speculeaza ca nemtii au vrut sa ii rupa pentru a nu fi prea puternici. Ma indoesc: daca asa a fost, de ce nu i-au rupt si pe polonezi? Balcanii au fost mereu nisipuri miscatoare si popoatele balcanice s-au batut intre ele tot timpul, rareori fiind unite si atunci cand aveau un dusman comun si acesta era indeajuns de slab incat sa le dea curajul sa se rascoale uniti impotriva lui. Poate chiar lipsa unitatii a fost cauza dominarii otomane pe aceste meleguri. Daca doar romanii atunci cand erau uniti si motivati de un conducator virtuos puteau face fata tavalugului, cu atat mai mult daca popoarele balcanice erau unite puteau sa se elibereze de jugul otoman mult mai devreme? Dar aici intram in speculatii istorice …

Cert este ca nici noi nu suntem deloc scutiti si situatia se poate agrava rapid peste noapte, de aceea trebuie sa fim pregatiti din toate punctele de vedere in orice moment. Deja e prea tarziu!