Flori moarte la fereastra unui restaurant specializat în organizarea de pomeni. Ca să nu cumpere la fiecare pomană flori dar ca să nu aibă un cadru prea sumbru, un restaurant mortuar a cumparat aceste minunate flori de plasti împreună cu colivia care dă o notă aparte întregului ansablu. Interiorul este similar. Atât de mult s-a optimizat mașinăria de „rezolvat” cele din urmă socoteli ale omului pe pământ.

Nu au trecut mulți ani de când firmele pentru organizarea de servicii funerale s-au dezvoltat de la magazine pentru vânzarea de coșciuge și cruci în întregi operațiuni complexe care rezolvă  toate doleanțele clienților (evident cărora și le permit) de la închiriat coșciug cu refrigerator până la închiriat mașină pentru transportul la cimitir, închiriat personal care să pună doliu la participanții la înmormântare și până la organizarea meselor pentru diversele pomeni, inclusiv cea mai importantă, cea de după înmormântare.

Într-un fel, fenomenul este unul pozitiv: eliberează pe cei apropiați de calvarul organizării tuturor problemelor și le îngăduie astfel să petreacă ultimele momente de proximitate fizică față de trupul adormitului în reculegere și pace. Dar, ce bine ar fi dacă ar fi așa de ușor … Cu sigurantă, „locul” debarasat de acești binevoitori este ocupat rapid de aghiuță cu ale lui bagatele, pregătite pentru fiecare în parte.

Tradițiile și ritualurile au un rol al lor. Oricât de triviale, inutile sau prea complexe ni s-ar părea nouă, tocmai puterea simbolică pe care o au este cea care le-a făcut să dăinuiească deoarece timpul le-a testat, oamenii au văzut că le este bine dacă le urmează pe acestea și nu pe altele, cu ce ne-am trezit moștenind de la cei bătrâni, făcând și noi am văzut că ne e bine și că pierderea suferită este mai ușor astfel de purtat decât fără aceste tradiții. Până să vină „firmele” peste noi …

Optimizările și modernizările în acest domeniu nu fac altceva decât să ofere un simulacru. Să dăm doar un banal scenariu. Este evident că un eveniment nefericit precum trecerea la cele veșnice a unui membru al familiei, adună toată familia. Dacă această adunare se întâmplă însă la un restaurant și nu acasă, timpul reîntâlnirii familiei este extrem de scurt: 2-3 ore cât durează masa, căci restaurantul trebuie să fie rapid pregătit pentru următoarea pomană, angajaților li se termină programul sau trebuie să spele vesela etc. Reuniunea familiei este într-un fel „optimizată” și ea, ajungându-se la o nedorită eficientizare și în privința timpului pregătit împreună: și ce este mai important decât întâlnirile între oameni pe acest pământ?

Culmea face ca tocmai această părelnică binefacere pe care o oferă „funeralele” să ne despartă tocmai de adevăratele binefaceri pe care tradițiile pe care încercăm să le „imităm” însă mai „optimizat” în prezent le ofereau. Tradițiile, așa cum erau, prin toate câte le incorporau ele, creau un cadru și un pretext pentru exprimarea și dezvoltarea comuniunii: timpul petrecut alături de cei mai apropiați, ajutorul și jerfta făcută de toți membrii mai depărtați ai familiei pentru cei imediați afectați de trecerea la cele veșnice se desfășurau mult mai „eficient” decât în cadrul lesnicios pus la îndemână de firmele de funerale din ziua de astăzi.

Mai amintim și priveghiul care s-a mutat cu ordin de la stat (care vrea să ne protejeze de bacterii) de acasă la capelă și la care priveghi (când se mai face), nefiind în casa adormitului, ci într-un loc oarecum străin atât pentru cei mai apropiați cât și pentru cei îndepărtați de asemenea este un simulacru de priveghi. Ce sens mai are să ții mortul noaptea într-o cameră (fie ea capela, în proximitatea unei biserici) dacă mortul nu stă în casa lui unde a trăit, ca să vină la el cei care au venit la el pe când trăia, ca să retrăiască aceștia momentele întâlnirilor lor trecute și să le povestească tuturor și să cugete la relația dintre ei, la trecerea timpului și la toate celelalte?

Sunt multe și variate probleme ale acestui fenomen păgubos numit servicii furerale. Este extrem de interesant și progresia și evoluția în timp a acestora. Sunt de exemplu tare curios dacă în „pachet” este inclusă și dusul de apă cu găleata la mormânt 30 de zile (sau aproximativ) un obicei care se practică cel puțin la noi în Oltenia. Dacă tot plătim pentru cei care pregătesc mâncarea, de ce nu am plăti firma ca să ducă și apa, la urma urmei, oricum tradiția e ca femeia care aduce apa să fie plătită. Dacă acest aspect a fost deja inclus, este extrem de interesant, părerea mea, că s-a ajuns până aici. Dacă nu s-a inclus, de asemenea este foarte interesant de ce nu. De asemenea, va fi interesant când va pica și acest mic teritoriu rămas încă „neacoperit” de firmele de servicii funerare.

Închei cu un mic amănunt interesant. Într-o perioadă, cuvântul „servicii funerare” era unul dintre cele mai scumpe cuvinte de cumpărat pe motorul de căutare Google în sistemul de reclame AdWords. Prețul plătit de un site pentru a apărea în top la anunțurile după un anume cuvât, denotă competiția pe acel domeniu și de asemenea profitabilitatea. De exemplu, cuvântul „servicii funerare” domina de departe cuvinte cum ar fi „cumpar laptop” sau „magazin haine femei” care de asemenea vă dați seama ce profituri au în spate. Fiind un domeniu „aparte”, se înțelege că în ciuda banilor, nu orice întreprinzător ia în considerare să deschidă o mică firme de „funerale” așa cum nici angajații nu se vor bate pe locurile deschise la aceste firme în ciuda salariilor speciale. De unde, cerere mare, ofertă mică, rezultă profituri maxime. Este doar un mic amănunt, dar cu un mare semne de exclamare cu privința la unde s-a ajuns dacă cererea este atât de mare.

Nu am zis prea mult de evoluția fenomenului și nu am de gând să o fac, nefiind prea mult de spus decât că pas cu pas, toate s-au adăugat, pe măsură ce cei mai puțin timizi patroni încercau chestii mai noi. Sau poate „dezvoltarea” s-a făcut împinsă de cerere: oamenii au cerut toate acestea. Din ce imi aduc aminte, totul a început cu organizarea mesei la restaurant, dar la început nu se făcea în restaurante speciale, ci toate restaurantele (ca și acum probabil) puteau închiria tot localul pentru o pomană pentru câteva ore.

Cert este că în ziua de astăzi chiar dacă prin absurd cineva ar avea dorința să se descurce „fără”, sunt șanse mari că făcând înmormântarea așa cum se făcea acum 30 de ani să nu aibă prea mulți invitați, lumea având o mie de scuze în ziua de astăzi, toate ascunse sub mantra „nu am timp”. Am scurtat timpul de priveghi, am scurtat timpul de pregătit mâncare pentru pomană, am scurtat timpul de plimbat mortul până la cimitir, am scurtat numărul de pomeni care le facem după, toate le-am „eficientizat”.