Ce se putea întâmpla mai rău după toate relele din politica noastră: hoție, prostie, corupție, incompetență, minciună și toate celelalte? Păi, distrugerea Bisericii Ortodoxe. Asta se mai putea întâmpla.

Cred că din start e de înțeles că o biserică fără tineri este una moartă. Tot din start cred că nu e greu să afirmăm că principalii visători și luptători împotriva corupției și cei care doresc să schimbe lucrurile, să aibă parte de un viitor mai bun în țara în care s-au născut, sunt tinerii.

Nu au experiența care să le arate că schimbarea este o utopie și că maimuța filosof nu se face și din păcate au și ceva energie în plus care trebuie cumva consumată. Cei mai fără îndrumare de calitate, care nu au obiective individuale și o misiune personală își îndreaptă o bună felie din energia „revoluționară” în proiecte „mari” cum ar fi lupta împotriva corupției.

Tinerii, în România de azi, nu sunt deloc mădular al Bisericii Ortodoxe. Nu au cum, pentru că nici părinți lor nu au fost. Chiar dacă au fost duși la biserică, vârsta și confuzia vremurilor i-a rupt. Nu e ușor să fii tânăr în Biserică în ziua de astăzi. Fiind necopți, deci având încă potențial de trezvie, nu putem trece nici la extrema cealaltă să îi considerăm total pierduți. Nu au făcut încă îndeajuns de multe păcate și nu au apucat să se murdărească prea mult încât să considerăm că nu mai sunt speranțe pentru ei. Cum putem, de exemplu, considera ateii după o anumită vârstă. Să trăiești 30 de ani și să nu îți pese că există Dumnezeu, este de neînțeles. Să trăiești 40 și să ajungi la concluzia că nu există, arată prostia ta. Majoritatea însă se încadrează la cei care știu că există Dumnezeu dar nu le pasă. Aceștia sunt … cam pierduți.

Afinitatea către un set de valori pozitive (să le zicem idei) și mai ales către un grup cât mai bine conturat care are o misiune cât mai nobilă cu o finalitate potențială cât mai spectaculoasă este o tentație puternică pentru orice tânăr dar nu numai: tot omul care nu are un caracter puternic și un set de valori propriu bine definit, toți cei care nu au un simț de orientare în viață cât mai experimentat și un discernământ cât mai precaut se lasă cu ușurintă pradă sindromului numit spirit de turmă.

Există o idee gresită în mentalul colectiv mioritic că spiritul de turmă ar fi cel mai specific creștinilor. Din interior privind, din păcate nu prea există acest spirit de turmă în sensul că există nenumărate fragmentări și nenumărate grupări. Problema este însă că atunci când o grupare, fie ea cât de mică din rândul ortodocșilor face o greșală, diavolul exploatează prilejul și arată cu degetul înspre toată Biserica. De exemplu, dacă unii ortodocși au afinități la anumite conspirații, toți sunt conspiraționiști. Dacă unii sar în sus împotriva vaccinurilor, toți sunt trecuți la grămadă în rândul tehno-fobilor care se sperie de orice nouă invenție sau progres.

Această situație este o grijă permanentă a ierarhilor care din păcate au dat în exterma cealaltă: nu prea permit dialogul și confruntările de idei cu privire la problemele contemporane și promovează o militărie (mai puțin în domeniul canoanelor, care sunt din ce in ce mai flexibile) tocmai pentru a nu produce „sminteală”. Măcar dacă ar fi grija de sminteală, căci mai degrabă este o grijă exagerată față de imagine – perpetua obsesie și nelipsitul complex de inferioritate de care nu ne putem lepăda.

Din păcate grija de imagine nu e prea luată în calcul când vine vorba de relațiile cu politicul. Relația cu politicul a ierarhiei BOR are două repere: banii și învățământul religios. Fără banii de la primării sau de la guvern, probabil construcția de biserici s-ar opri. Fără protocoalele cu guvernul, de asemenea învățământul religios ar fi în pericol și de asemenea să nu uităm posturile plătite de la buget. Pentru a obține acestea, ierarhii s-au cam ferit însă de-a lungul timpului să arate cu degetul înspre politicieni. Dar nu doar că s-au ferit să înfiereze păcatul conducătorilor, așa cum făceau Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, ci sub tentația unor beneficii, unii ierarhi și membrii ai ierarhiei, s-au cam întinat și eu cu dulceața apartenenței la clasa „celor aleși”.  Aș exemplifica aici argumentul cu care se lăuda un lider PSD din nordul Moldovei la alegerile de acum ceva vreme, că „popii o să voteze cu noi că le-am angajat nevestele la primării” – sau ceva de genul.

Cea mai mare capcană pentru BOR este ca tinerii să o bage în aceeași oală cu PSD-ul.  Cu greu BOR-ul a ieșit din stigmata compromisurilor făcute în perioada comunistă. A fost nevoie de sute de cărți, conferințe și documentare cu martirii din închisorile comuniste pentru a șterge umbrele trecutului. 

Singura posibilitate pentru BOR de a ieși din capcana în care a fost aruncată de Dragnea este să acuze corupția, să anatemizeze pe corupți, să acuze hoția, să îndemne la cinste și la muncă, să fie un far călăuzitor pentru toată țărăminea ținută și ea captivă de armata de tovarăși împărțitori de ajutoare sociale și mai ales să nu mai tolereze căsătoriile de a 2-a, a 3-a si a 7-a oară ale politicienilor.

Iată cum o mică omisiune și o părelnică iconomie față de această cădere a permis să se ajungă la situația jalnică în care soarta țării să fie decisă de doi desfrânați care își trag o nevastă nouă, mai tânără cu 30 de ani decât ei, cam la o frecvență de 5-6 ani. Nu că tovareșele din politica noastră ar fi mai familiste, unele măritându-se pentru bani cu diverși baroni sau când n-au avut parte de baroni, lăsându-și bărbații pentru colegi de combinații din partid.

Viața de familie și conduita morală trebuie să fie din ce în ce mai importante pentru români și preoții trebuie să învețe cât mai mult oamenii, mai ales pe cei mai ușor manipulabili să se uite la ce viață de familie au candidații și să nu mai voteze toți curvarii și desfrânații. E greu să știi care om e credincios și care e bun pentru a fi ales. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar sunt onești sau sunt iubitori de țară. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar au orgoliul să facă ceva bun pentru a rămâne în istorie. E greu de vâzut care merită votat și e prostie să consideri credincios un politician doar că vine de 2-3 ori la slujbe și atunci pe la final și doar de fațadă. 

Însă presa de scandal ne ajută chiar fără să vrem să aflăm care politician trăiește neînsurat, care divorțează pentru a-și lua nevastă mai tânără pe care o vrăjește cu bani și fasoane, care chefuiește în post, care își cumpără la plozi bolizi sau îi lasă să calce legea pentru a le plăti ulterior avocați scumpi și a-i spălăcii prin combinații și influențe la judecători. Viața de familie sănătoasă este doar un criteriu, dar este unul sigur, fără riscuri. Așa cum este și raportarea la homosexuali sau la avort, care sunt chestiuni extrem de importante în SUA, de exemplu. Experiența americană ne arată că deși majoritatea politicienilor mint și una e ce spun înainte de alegeri, alta e ce spun și ce fac după alegeri, balanța puterii este de multe ori înclinată de acrivia și perseverența cu care creștinii se arată interesați cu privire la opțiunile politicienilor cu privire la avort sau homosexualitate, înainte de a le da votul.

Din pacate, la noi pensia bate toate chestiunile de interes (issues le zic americanii) . Adică dacă PSD dă pensii mari, liderii PSD pot să fie orice: hoți, desfrânați etc. Aici trebuie să lucreze preoții, ierarhia și adevărata unitate ortodoxă în plan social se va realiza când ortodocșii își vor alinia votul cu aceste orientări ale politicienilor și nu cu stafiile și spaimele lor conspiraționiste.