Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii.
Luca 19,39-40
Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.
Vorbeam intr-un articol recent despre endorsement-ul pe care mitropolitul Banatului l-a facut televiziunii Antena 3 si blasfemiatorului + mancatorul de rahat Mircea Badea pe care l-a numit „pustincul de la miezul noptii”. Am uitat atunci sa mentionez ca bine macar ca PS-ul nu a venit invitat la emisiunea de prime-time de la Antena 3 se Sambata Seara intitulata „Adevaruri Ascunse” si care este un altar al paranormalului din Romania prin care de data aceasta se face sucirea mintii pe plan religios, nu politic, social si uman in general ca la celelalte emisiuni. Realizatorii emisiunii, evident indraciti si experti in propagarea si sucirea mintilor naivilor care au preocupari spirituale dar nu au radacina in credinta adevarata, au reusit sa obtina cea mai de varf ora a zilei in cea mai de varf zi a saptamanii: sambata seara – ceea ce cred eu spune mult depre duhurile care stau la carma acestei televiziuni sataniste.
Astazi a aparut o stire amuzanta cum ca vrajitoarele au dat blesteme impotriva politicienilor corupti. Stirea este amuzanta prin iscusinta cu care vrajitoarele reusesc sa perceapa preocuparile si interesele poporului si se gandesc sa vina in intampinarea unei sfortari imposibile si a unei lupte care pare fara nicio sansa de succes in Romania: lupta cu coruptia. Evident interesul lor este sa isi faca reclama pentru a atrage clienti. Dar mi se pare strigator la cer ca vrajitoarele au luat cumva locul Bisericii care de departe ar fi fost cea mai indreptatita sa dea anateme impotriva coruptiei, sa puna la zid pe corupti, sa indemne oamenii – mai ales la sate – sa nu mai voteze cu hotii si cu cei care le dau pomeni doar ca sa poata fura nestingheriti banul public, etc, etc.
Evident, chestiunea coruptiei este una sensibila in randul Bisericii datorita meandrelor concretului. De asemenea, in Biserica Ortodoxa nu oricine arunca anateme. Istoria ne-a aratat ca anatemele le arunca fie sfintii, care insa cantaresc greu si trec prin toti pasii anteriori anatemei, folosind cu extrema delicatete si ca pe o ultima masura anatemele, atunci cand exista un risc major pentru turma, fie folosesc anatemele pastorii nechemati, care cred ca Dumnezeu le-a dat lor dreptul sa taie si sa spanzure cum gasesc de cuviinta, netinand cont de traditia si canoanele Bisericii, considerand anatemele ca un instrument pe care il pot folosi cu discretie impotriva tuturor celor care le zgarma cumva orgoliul si nu tac malc ca niste oi obediente si neganditoare cum le-ar conveni lor. Nu imi place in general sa vorbesc idei abstracte fara a da exemple, am insa in minte o intamplare cu un ierarh ecumenist care a amenintat cu anatema pe un credincios care il intrebase de ce se slujeste impreuna cu ereticii. Anatemele au mai fost deseori apanajul sinoadelor, dar in ultimul timp, datorita corectitudinii politice, politicianismului eclesiastic si discursului „orientat spre dragoste” – toate consecinte ale slabiciunii si departarii ierarhiei de focul cel sfant al duhului si de simplitatea si firescul traditiei si canoanelor, nu a mai existat prea recent un sinod in care sa se dea vreo anatema – nu doar in cazul BOR, dar nici in cazul altor sinoade mai mari. Sinodul din Creta, de exemplu, desi se pretinde a fi continuator al celor 7 Sfinte Sinoade ale Bisericii Ortodoxe, nu a dat in hotararile sale nicio anatema, ca si cum in ziua de astazi nu am mai avea deloc eretici.
Sa ne intoarcem insa la vrajitoare. Nu intamplator am atras atentia asupra lor. Nu intamplator am ales ca motto al acestui articol versetul pe care l-am ales. Nu vreau sa nu mentionez ca desi am ales acest verset nu insinuez ca Dumnezeu lucreaza prin vrajitoare si ca biserica ortodoxa a ajuns chiar in stadiul in care sa nu mai existe un preot care sa inteleaga gravitatea coruptiei generalizate care a devenit un cancer in poporul roman de astazi – Slava Domnului exista multi preoti. Din pacate, stam cam prost la capitolul ierarhi, care pur si simplu se feresc de subiectul coruptiei ca duca-se-n-pustie de tamaie.
Deci, nu lucreaza Dumnezeu prin vrajitoare si faptul in sine nu este decat unul amuzant dar totodata rusinos pentru cei care ar fi trebuit sa strige si nu o fac. Putem totusi sa speculam: oare se va prinde acest blestem? Stim ca blestemele in general, daca sunt indreptatite se prind. Adica, daca un om a patit o suferinta din cauza altui om care i-a facut un rau mare, si aflandu-se la necaz blesteama pe cel vinovat, diavolul este indreptatit sa duca la finalitate blestemul, pentru ca Dumnezeu respecta dreptatea. Sf. Paisie Aghioritul a explicat foarte clar cand se prinde blestemul si nu voi mai repeta. Mai ramane deci sa ne intrebam in cazul de fata, daca vrajitoarele care blesteama politicienii corupti in numele romanilor asupriti au vreo sansa de reusita, ca blestemul lor sa se prinda. Parerea mea este ca nu. La nivel de popor, Dumnezeu calculeaza altfel indreptatirea. Bunaoara, daca in popor majoritatea sunt corupti in sensul ca sunt de acord cu hotia si cu dezincriminarea hotiei daca primesc o marire de 100 de lei la pensie, politicienii corupti nu fac decat sa indeplineasca vointa poporului. Deci blestemul nu va functiona si politicienii corupti vor avea succes de cauza, Dumnezeu avand mainile legate de vointa poporului.
Poate de aceea tac si ierarhii nostri si poate de aceea nici preotii nu sunt prea exigenti in privinta coruptiei. Am intrebat o data un preot: parinte, ce spuneti unui credincios apt de munca daca vine la spovedanie si va spune ca a facut acte false si a mintit la comisiile medicale ca sa obtina pe nedrept certificat de handicap pentru a castiga o pensie neindreptatita, care poate altfel ar merge la oameni indreptatiti care chiar au nevoie de ea si care chiar nu pot sa munceasca? Ce credeti ca mi-a raspuns? Cel mai diplomat raspuns primit vreodata: nu am astfel de cazuri. Evident ca intrebarea mea nu era daca are un caz sau nu, ci era una ipotetica, eram curios cum vede sfintia sa lucrurile.
Lucrurile sunt atat de negre si coruptia sub diversele ei forme a cuprins atat de mult pe fiecare madular al bisericii incat speranta unei renasteri si reaprinderi a flacarii credintei este desarta. Culmea e ca multi pun decaderea morala pe seama Europei, nu pe mostenirea comunista. Se amagesc cei care cred ca prin toleranta, prin trecutul cu vederea, prin apelul la pace si intelegere in societate vom ajunge sa avem un popor credincios, unit, puternic, mandru de el. Se iluzioneaza cei care zic ca si altii au uscaturi si ca coruptia e general umana sau tine de veacul apocaliptic in care traim. Culmea ca o mare parte a ortodoxiei striga si tuna impotriva cipurilor care ar „intina” cumva pe detinatori si i-ar face mai „expusi” si mai „delasatori” in cazul venirii pecetluirii adevarate, insa toleranta la hotie, lenea generalizata, promovarea si alimentarea intereselor de grup, accesul la diverse avantaje prin mijloace mai putin binecuvantate, sunt luate in deradere si tinerii curati care lupta – fara izbanda si ca niste prosti, intr-adevar – impotriva coruptiei sunt batjocoriti, desconsiderati si facuti cate si mai cate. Paradoxal, acestia sunt adevarata drojdie si adevaratii carbuni pe care ii va aprinde Dumnezeu, pentru ca acestia nu tolereaza hotia, nu accepta colaborationismul si nu fac pactul cu diavolul. Daca nu au ajuns insa sa il cunoasca pe Dumnezeu, este doar vina generatiei ratate care ne-a adus in situatia in care suntem, generatia celor care au supravietuit comunismului prin compromisuri si nu ii lasa nici pe copiii lor sa scape de diavol, tragandu-i dupa ei in iad. Nu vor reusi, si asta nu datorita blestemelor vrajitoarelor, ci pentru ca sangele martirilor morti pentru libertate, adevar si dreptate in 89 cere inca lui Dumnezeu biruinta asupra diavolului rosu.
Mda, sunt rugaciunile celor care au murit pentru libertate in 1989. Si ale celor care au platit cu sange in puscariile deceniilor 5-6-7 din veacul trecut. Si, mai ‘napoi, ale romanilor care au fost ucisi in chinuri salbatice de armatele habsurgica, austro-ungara si apoi maghiara, din pura dorinta hegemonista si ca dovada a cruzimii mostenite de la stramosii lor mongoli. De aceea, nu ma ingrijorez cand ii vad pe antiromanii din CV-HG-MS ca se agita. Nu vor putea misca nimic, sunt doar niste caraghiosi plini de ura, care au reusit sa fie xenofobi in propria tara. Pentru rugaciunile martirilor, nu vor fi lasati sa-si faca de cap.
Cat despre tehnofobia fratilor ortodocsi, remarc mai intai lipsa lor de informare. Pe oricare il iei la scuturat ca sa afli de ce un cip te impiedica de la rugaciune sau te face sa votezi cu PSD-ul ori cu antihristul, nu va putea debita ceva coerent stiintific. Cel mult, pseudo-stiintific. Eu nu am sesizat sa ma impiedice de la rugaciune cand mi-am cumparat al doilea telefon sau un calculator, ori cand mi-am mai facut un card de debit la vreo banca. Dar am observat o mare cadere cand ma las prins de griji fara sa imi pun nadejdea in Dumnezeu, ori cand se intampla sa gandesc sau sa vorbesc pe cineva de rau. Atunci da, s-a ales praful, dar nu din cauza CIP-urilor sau a 4G-ului sau a lui Dragnea, ci a MEA.
Ca avocat am obiceiul sa tratez foarte critic orice. Sa nu primesc nemestecat un lucru, ci sa-l intorc pe toate fetele. Asa ca am studiat problema si nu am o problema cu CIP-urile in sine. Am o problema in schimb cu biometria bagata pe gat cu de’a sila, una de demnitate: mai nou vor sa ne stocheze (si) amprentele. Neoficial se face asta de ani buni, de cand s-au facut primele telefoane cu senzor de amprenta. Sa nu credeti ca amprenta e stocata doar in telefon, bag mana’n foc ca e trimisa mai departe. La fel, si forma fetei daca e folosita ca parola pentru deblocare sau logare. Dar e inca neoficial, adica nu exista un cadru legal pentru a fi folosite de terti (ex. autoritatile fiscale sau judiciare), pentru ca inca nu se recunoaste ca ni se stocheaza amprentele, ci toti se jura cu privacy policies ca nu stie nimeni ce le dam noi (aiurea, fingers crossed behind !). In fine, revenind la demnitate, amprentarea se facea DOAR la infractori pana mai acum 10 ani. De ce ma obliga sa le dau eu amprentele mele ca sa pot circula in strainatate sau pot avea un act de identitate? Asta ma nemultumeste, faptul ca ne injosesc. Autoritatile vor sa ne masoare pe toate partile pana’n fund, apoi sa ne vaccineze scelerat, ca pe vaci. Asa ca daca am alternativa sa pot solicita „cartonul” demodat in loc de „plasticul” modern, voi merge pe solutia simpla. Atat la pasaport, cat si la CI. Cat va mai merge. Daca nu va mai merge, nu voi fugi in munti, ci voi primi umilirea de a fi amprentat. Nu in asta sta caderea din credinta cata vreme nu mi se cere sa ma lepad, sa renunt la Hristos, ci e doar o cheste de organizare sociala impusa de cezarul vremurilor noastre. Hristos a primit umilirile, n-a fugit de ele, dar cu demnitate. Cand L-a palmuit sluga arhiereului, nu a blestememat-o, ci l-a intrebat pe arhiereu care invatara s-a dovedit a fi gresita, iar cand sareau cu pumnii asupra Lui, a tacut. Nu mai zic de biciuirile primite de la soldatii cezarului. Deci nu cand ma va umili cezearul va trebui sa fug, ci atunci cand cezarul va dori sa-l tamaiez, atunci va fi momentul alegerii, pentru care voi fi judecat sau incununat.
Sa nu cadem in capcana de a crede ca devenim mucenici si marturisitori ai lui Hristos cand ni se scoala noua. Mucenicia e un dar. E bine sa-l dorim, dar sa nu alergam dupa el, ci sa-l asteptam smeriti si sa fim gata a-l primi DACA ni se va da. Caci nu stim noi prin gura cui Se vrea Domnul marturisit.
Adrian, regulamentul european privind cartea de identitate biometrică e trimis la vot final în consiliu UE. Doar Cehia se opune. Așteptăm după 7.06 programul pe comisii, dar e o chestiune de săptămâni, în cel mai bun caz.
vocea falimentului:
– Sesizarea unei asociații din Italia: cazuri numeroase de români notificați să plătească contribuții în România.
https://www.gazetaromaneasca.com/integrare/asociatii/sesizarea-unei-asociatii-din-italia-cazuri-numeroase-de-romani-notificati-sa-plateasca-contributii-in-romania/
– Patron român: «Ospătarii din Londra câștigă ca în România. Dar chiria acolo e 600 de lire, la noi 400 de lei»
https://ziarulromanesc.net/focus/diaspora/patron-roman-ospatarii-din-londra-castiga-ca-in-romania-dar-chiria-acolo-e-600-de-lire-la-noi-400-de-lei/
– Criza locurilor de muncă ia proporții. În România nu se mai deschid afaceri din cauză că nu există muncitori
https://ziarulromanesc.net/observator/prim-plan/criza-locurilor-de-munca-ia-proportii-in-romania-nu-se-mai-deschid-afaceri-din-cauza-ca-nu-exista-muncitori/
– Caz revoltător la Spitalul Universitar București: pacienţi loviţi şi înjuraţi de infirmiere
https://ziarulromanesc.net/focus/romania/caz-revoltator-la-spitalul-universitar-bucuresti-pacienti-loviti-si-injurati-de-infirmiere/
https://www.facebook.com/sanatate.respect/videos/2404002916488650/
vocea prostiei:
– Statuia lui Mihai Viteazul, scoasă din centrul unui important oraș din Transilvania
https://ziarulromanesc.net/focus/romania/video-statuia-lui-mihai-viteazul-scoasa-din-centrul-unui-important-oras-din-transilvania/
– România stupidă și mentalitatea de slugă: Și în Timișoara a apărut o GARDĂ AUSTRIACĂ care dă onorul publicului, în onoarea Stăpânului din trecut: IMPERIUL HABSBURGIC
http://www.cunoastelumea.ro/romania-stupida-si-mentalitatea-de-sluga-si-in-timisoara-a-aparut-o-garda-austriaca-care-da-onorul-publicului-in-onoarea-stapanului-din-trecut-imperiul-habsburgic/
vocea realitatii:
– Cântăreața Lili Constantinescu din Italia: ”Aș putea veni și mâine acasă, nu știu însă dacă îmi mai doresc acest lucru”
https://www.gazetaromaneasca.com/observator/comunitate/cantareata-lili-constantinescu-din-italia-as-putea-veni-si-maine-acasa-nu-stiu-insa-daca-imi-mai-doresc-acest-lucru/
– Un număr record de români a renunţat la cetăţenie anul trecut. Au devenit străini și au plătit pentru asta
https://ziarulromanesc.net/focus/diaspora/un-numar-record-de-romani-a-renuntat-la-cetatenie-anul-trecut-au-devenit-straini-si-au-platit-pentru-asta/
– 70% dintre specialiștii în IT ar pleca să lucreze peste hotare
https://ziarulromanesc.net/observator/prim-plan/70-dintre-specialistii-in-it-ar-pleca-sa-lucreze-peste-hotare/
– Sărăcia, mai puternică decât Brexitul. Românii continuă să vină să lucreze în Marea Britanie
https://ziarulromanesc.net/observator/prim-plan/saracia-mai-puternica-decat-brexitul-romanii-continua-sa-vina-sa-lucreze-in-marea-britanie/
– Gianina Corondan: „La Londra nu-ți mai poți exersa engleza… E plin de români”
https://ziarulromanesc.net/focus/diaspora/gianina-corondan-la-londra-nu-ti-mai-poti-exersa-engleza-e-plin-de-romani/
– Sute de mii de europeni au aplicat pentru rezidența în Marea Britanie după Brexit. Cei mai mulți sunt români
https://ziarulromanesc.net/observator/prim-plan/sute-de-mii-de-europeni-au-aplicat-pentru-rezidenta-in-marea-britanie-dupa-brexit-cei-mai-multi-sunt-romani/
referitor la aia cu ospatarii: in multe domenii salariile din Romania trebuie sa ajunga mult mai mari ca in afara pentru ca oamenii sa se intoarca sa munceasca aici unde au parte de serviciile sociale … de care au parte; oamenii au fugit nu doar de saracie ci si din scarba; ca sa depaseasca aceasta scarba o sa fie nevoie sa platim mult mai mult; altfel, importam pakistanezi
specialistii IT care ar ramane in Romania sunt:
1) cei care nu se uita la stiri, nu deschid televizorul, nu le pasa de ce se intampla in tara
2) cei care au familie (sot/sotie/copii) si le e prea greu sa se mute
3) cei care sunt prea fricosi (da, exista oameni care sunt indeajuns de destepti ca sa faca bani multi, dar nu au curajul sa isi ia zborul)
ar mai fi categoria patronilor/antreprenorilor din IT: cei care au o lacomie atat de mare dupa bani incat ii exploateaza pe cei de la 1/2/3 si prin urmare prefera sa ramana aici si sa castige foarte mult, decat sa mearga in afara si sa o ia de jos sau sa castige mult mai putin
o atitudine solitara (si salutara): https://www.youtube.com/watch?v=TjxZxSn5XjE
Bun, nu votam cu PSD. Dar ce alternativa avem? USR?!!
– Ce reprezinta Votul ?
https://nuvotati.wordpress.com/2012/05/03/ce-reprezinta-votul/
– Dacă aveți de ales între două rele, mai bine stați acasă
https://logec.ro/daca-aveti-de-ales-intre-doua-rele-mai-bine-stati-acasa/
Sunt surprinzător de apropiat de concluziile acestui articol, cu excepția faptului că nu consider subiectul cipurilor în competiție cu cel al corupției, ci mai degrabă congruent. Problema cipurilor este astăzi mult mai cuprinzătoare decât se reflectă în online-ul ortodox, deşi consider că apelurile iniţiale din anii 2000 au nimerit fix în ţinta problematicii, care se camuflează astăzi sub alte paravane.
Pe de altă parte, subscriu în totalitate ideii că astăzi corupţia şi tolerarea corupţiei face mai mult rău ortodocşilor decât orice altă scădere socială, cu excepţa „ecumenismului lucid”. Personal însă, aş alege formulări mai blânde. Totuşi, cred că trebuia cumva subliniat sau, mă rog, diferenţiat cumva, între lupta poporului împotriva corupţiei şi lupta împotriva poporului în numele corupţiei. Cred că ar fi unele chestii de lămurit în această privinţă. Spor!
cu cipurile (ca si cu 5G-ul, vaccinurile sau altele asemenea), desi nu este intr-un fel o problema spirituala / religioasa, exista o preocupare exagerata (ca sa nu ii zic patima obsesica) si oricum fara nicio baza (fara pregatire reala, fara macar informare corecta) a unor oameni din biserica; ideea de baza e de a trezi populatia, de a trage semnale de alarma pentru ca cipurile (de ex) pot sa afecteze „trezvia” si sa dimineze rezistenta (viitoare, intr-un viitor apocaliptic apropiat) la antihrist; evident, toate cele enumerate sunt chestiuni fara o baza solida si denota mai degraba o tehnofobie nejustificata decat un risc real pentru credinciosi; cu toate acestea, caderi de zi cu zi ale oamenilor in viata lor de ASTAZI sunt ignorate si trecute prea usor cu vederea; ma refer de exemplu la datul unei spagi la doctor sau datul unei spagi/atentii pentru angajarea intr-un post; in plus, mai este si lipsa educarii oamenilor ca sa incerce sa isi castige painea prin munca, nu asteptand „sa li se dea”, fie de la stat, fie de la primarie etc; exista o categorie eurofoba in randul ortodocsilor (dar nu numai) care si-a asumat – culmea – ideologia „anti-sistem” a neo-marxistilor din occident: acestia acuza marile corporatii, bancile si guvernele ca asupresc popoarele; nu mai zic de „ceata” anarhistilor care oricum sunt impotriva oricarei organizari desi aici e mai mult de discutat; atitudinea anti-sistem insa este imborbodita cu spoiala patriotarda si cu tanguieli nationaliste si din asta se naste vederea obtuza in alb-negru; albi (buni) sunt cei care sunt anti-europeni si negri (rai) sunt cei care sunt pro-europeni; nu mai conteaza altceva …
si un alt paradox: am ajuns sa ni se urasca cu binele; chiar in randul ierarhilor sunt unii care zic ca „totalitarismul” de astazi e mai rau decat bolsevismul de alta-data; atat de mare a ajuns prostia si ignoranta incat naivii care nu inteleg binecuvantarea lui Dumnezeu care ne-a scapat de bolsevism si de crimele acestuia (pe de o parte) si scuipa pe jertfa sfintilor morti in inchisorile comuniste;
pe de alta parte, tanguitorii comunismului si acuzatorii „totalitarismului globalist” desconsidera binecuvantarea lui Dumnezeu care a ajutat progresul omenirii astfel incat foametea, mizeria, bolile si alti „maracinii” care faceau grea viata omului sa fie in buna parte probleme rezolvate si omul de astazi sa aiba oportunitati si perspective sporite de a duce un trai linistit, care nu poate fi daunator credintei; nu mai zic de razboaie …
desi se roaga pentru buna-stare, pentru „sporirea granelor” si alte asemenea, multi ortodocsi acuza starea de bine si promoveaza falsa idee ca bunastarea materiala este periculoasa pentru cresterea spirituala, dar totodata ei personal nu se dau inapoi de la avantajele societatii moderne ci folosesc electricitate, masini, merg la mall sa faca cumparaturi ieftine, etc; le place insa sa macane prosteli si sa mentina o ideologie anti-europeana si anti-progresista gresita; cei mai blanzi si mai lucizi, macar desi acuza metehnele vestului, fac apel „sa luam cele bune”; din pacate complexele de inferioritate si gandirea prin comparatie sunt boli si ale ortodocsilor romani care nici macar nu concep ca noi am putea fi o mare putere prin noi insine, atat economica, cat si militara si sociala si nici nu concep ca am putea sa avem o tara independenta care sa fie si prospera economica, si aparata militar si sa aiba aliante cu vestul si sa isi pastreze identitatea religioasa etc
Da, şi eu sunt de aceeaşi părere.
Mai mult, eu insist să cred că nu ne putem vindeca de tehnofobie, în forma asta paralizantă, dacă nu punem ordine în celelalte ce ţin de viaţa noastră socială, care este pur şi simplu vraişte. Pe de altă parte, există o literatură foarte consistentă despre edificarea gulagului digital care este ignorată cu totul, în favoarea abordărilor care induc teamă şi nesiguranţă. Din cauza asta pierdem tot felul de ferestre de oportunitate în domeniu legislativ, de configurare a standardelor, de accesare a serviciilor etc. Practic nu participăm deloc la toată dezbaterea asta altfel decât făcând gălăgie la noi în curte, deşi discuţia se poartă în altă parte. Nu este vorba despre eforturi care pot fi făcute la nivel individual, ci este nevoie de o minimă coeziune şi ceva mai multă pricepere. Dinspre ortodocşi însă, abandon total şi exact această atitudine ne înfundă mai tare. Există însă o linie roşie pentru fiecare, aceea de a nu primi astfel de acte. Până se vor lămuri elitele ortodocşilor, care acum dorm în post, despre cum trebuie procedat mai departe, măcar atât lucru să nu facem.
În fine, raportat la ce ai scris în ultimul paragraf, am fost şi eu şocat să citesc nişte declaraţii politice din interbelic, în care se vorbea despre România ca mare putere economică europeană, ca mare putere militară etc. Mă rog, discursuri demagogice, dar simplul fapt că am trecut cu ochii peste aşa ceva m-a trimis într-o cu totul altă dimensiune. Noi nici nu mai suntem în stare să ne gândim la aşa ceva, la o Românie independentă şi puternică. Nici eu nu sunt anti-european, dar sunt pentru RoExit. Eu unul fac diferenţa între tehnologia administrativ-birocratică europeană care, faţă de ce avem noi este efectiv un Mercedes-Benz lângă un car cu boi, iar pe de altă parte, între civilizaţia europeană astfel cum este astăzi construită şi orientată spre viitor, pe care o consider complet incompatibilă cu civilizaţia românească, în măsura în care reuşesc eu să o înţeleg. Asta nu înseamnă că nu văd avantajele, chiar dacă nu sunt absolute, ale integrării noastre în UE.
În fine, sunt chestiuni foarte îndepărtate de urgenţele noastre imediate, noi fiind rupţi în fund şi cu bube pe cap destul de grave. În orice caz, partea asta cu viaţa socială a ortodocşilor mă roade de departe cel mai tare, la nivelul cel mai profund, de asta am şi scris la articolul acesta. Subiectul ăsta cu vrăjitoarele a făcut între timp pârtie în presa occidentală şi cred că este un foarte bun exemplu pentru falimentul prezenţei ortodoxiei noastre civice în viaţa socială. Ata ete.. mergem înainte. Spor!