Perioada comunista prin asaltul reformator irational in toate domeniile a creat inevitabil un recul in mentalul romanilor care s-a descatusat dupa revolutie. Un recul de simpatie, admiratie si adorare a trecutului ante-comunist a carui imagine s-a format si conturat mai mult sau mai putin corect in mintea tuturor, mai mult din zvonuri si sloganuri decat din documentare, citit carti de istorie, biografii, marturii – caci de transmis din tata in fiu sau din bunic in fiu, putini au avut acest privilegiu.
Poate acest recul justifica si „renasterea” spirituala post-decembrista si mai putin „setea de Dumnezeu” a poporului roman, pe care renastere eu personal pun multe semne de intrebare in ce masura chiar a fost o renastere. Caci daca era renastere, puteam vedea ceva consecinte in prezent, ceva schimbari in bine. Ori la cum se arata situatia pe meleaguri mioritice, Romania devine treptat un teritoriu de trecere pentru vietnamezi, pakistanezi si alti africani inspre occident. Caci romanii au fugit deja. Prin romani ma refer la oamenii care aveau capacitatea sa inteleaga, sa asimileze, sa emane si sa transmita mai departe un set de valori, un comportament, un fel de a vedea lumea, un fel de a trai timpul si timpurile [1]. Ori cata vreme hotia, incompetenta, smecheria, improvizatia si compromisurile devin norme, inevitabil cei care nu se pot adapta locului au luat calea pribegiei iar cei care au ramas se adapteaza, au pierdut din entuziasmul post-decembrist, la nivelul societatii seva renasterii s-a cam dus si o noua modelare, dupa noi valori si de un cu totul alt duh nu doar ca prinde radacini, dar incepe chiar sa dea roade.
In pletora de tipologii a romanilor care nu se simt prea confortabili cu noile norme dar nu se regasesc nici in ceata jalnica a tanguitorilor regimului bolsevic din care fac parte in princpial profitorii si beneficiarii vremurilor de trista amintre, ar fi traditionalistii. Marea majoritate – dar nu toti – dintre traditionalisti se regasesc in randul ortodocsilor. Dintre cei care nu sunt ordocsi as enumera fie nationalistii atei (de facto, desi declarati crestini), fie sectantii – desi acestia adera mai degraba la traditii straine, de import, fie dacopatii – o curioasa si interesanta noua specie de bolnavi mentali desi nu chiar si poate o data voi face o analiza a fenomenului. In continuare, prin traditionalisti ma voi referi doar la traditionalistii ortodocsi desi unele lucruri se aplica indiferent de traditia la care aderam.
Principala problema a traditionalistilor este lipsa cunoasterii traditiei. Vina este evident a comunismului desi asta nu scuza totul. Este evident ca progresul social in ultima vreme are un ritm mai alert si transmiterea traditiei devine cvasi-imposibila chiar acolo unde comunismul nu a fost o piedica. Tot progresele sociale ne ofera insa si posibilitati mult mai mari de a cunoaste traditia in amanunt: nenumarate carti, documentare, siteuri si forumuri de discutii pe internet ne sunt la indemana [2]. Muzee in toate colturile tarii pline cu zeci si sute de specialisti gata sa raspunda intrebarilor noastre ne stau la indemana. Si cu toate acestea, preferam de multe ori sa adoptam calea usoara a ignorantei si sa idolatrizam si sa proiectam intr-un cadru de basm viata de alta data – cel putin din punct de vedere religios. Prin contrast cu vremurile de alta data cand tot satul tinea post, lumea mergea la biserica, nu existau adulteruri, nu existau atei etc, lumea de astazi este apocaliptica, plina de pacat, venirea lui antihrist este doar o chestiune de ani pentru ca pacatele oamenilor s-au inmultit. Franturi de asemenea idei gasim adeseori nu doar in conferintele unor biofizicieni care nu au practicat biofizica in viata lor nicaieri dar sunt experti in toate domeniile si dau citate si referinte la nenumarate studii ca sa demonstreze cum Facebook distruge copiii dar si mai grav e cand acest limbaj „porno-fear” este utilizat chiar de la amvon de preoti profesori universitari care au predat la facultati de teologie si teoretic cunosc istoria bine si istoria bisericii in special. In care istorie nu a fost deloc tot timpul pace si bunavoire intre oameni.
Tristetea dupa trecutul pierdut este cu atat mai periculoasa cu cat nici macar nu cunoastem acel trecut pierdut ci doar franturi si cioburi sparte, pe care le unificam si proiectam din ele o imagine utopica, cu totul diferita de realitate. Dar sa zicem ca totusi, chiar daca acel trecut frumos pe care ni-l imaginam noi nu a existat, ar fi frumos sa existe si ne-am dori sa existe si dorim sa reinviem acele traditii frumoase dupa care suntem nostalgici. Ce este de facut? Pai, in niciun caz lamentarea, tanguirea si fobia fata de ce este nou si fata de societatea actuala in general. O raportare corecta, echilibrata si o adaptare realista la contemporaneitate este evident punctul de pornire in construirea sau reconstruirea oricarei traditii. Adevarata problema referitoare la traditie este poate ancorarea in forme si lipsa continutului. Substanta care da consistenta unor forme este principala lipsa pentru ca necesita nu doar osteneala, efort si iesirea din zona de confort ci chiar creativitate, curaj si viziune. Formele sunt usor de adaptat si alinierea dupa ele ofera un confort mental celor care cred ca transmit mai departe credinta strabunilor daca isi invata copiii ca numai handicapatii folosesc Facebook (caz real).
Teoria mea este ca nostalgia dupa un trecut utopic ofera doar iluzii si este o falsa solutie la confruntarea cu lumea, timpul si ispitele. Doar cunoasterea reala a traditiei ne poate oferi uneori raspunsuri reale in fata provocarilor, istoria meritand sa fie studiata fie poate si doar pentru a putea intampina cu seninatate orice umbre ne-ar pune in fata lumea de maine. In niciun caz panica, repulsia si tanguirea pot fi o stare normala spirituala si mentala pentru a trai cu adevarat o viata frumoasa asa cum ne place sa credem ca au trait inaintasii nostri.
Iar cand cumulul de simptome mentionate mai sus derivate din nostalgia bolnavicioasa dupa traditie devin un mod de trai, orbirea spirituala cuprinde intreaga noastra fiinta si cancerul deviaza in toate directiile nascand noi fobii [3] si punand nenumarate bariere intre noi si societate si in cele din urma intre noi si cei de langa noi, transformandu-ne pas cu pas in epave si facandu-ne viata un iad.
NOTE:
[3] Ortodoxia şi Erezia „vegetarianismului biblic”
