Pupătorii de moaște este un termen care deși în zgomotul gâlcevei cu diavolul are conotații jignitoare, trebuie asumat de creștinii ortodocși pentru că face din start o delimitare între creștinii care cred în moaște – deci le pupă – și cei care nu cred (pseudo-creștini, eretici, etc). Personal, mă declar pupător de moaște. Nu este nimic jignitor și nimic rușinos în această expresie, în ciuda intenției inițiale și a contextului în care este în general folosit.
Este mai greu în ziua de astăzi să te declari ortodox din cauza confuziei. Există riscul să fii confundat cu ortodocșii nepracticanți sau cu cei practicanți dar mai mult superstițioși care văd în biserică doar o păcănea de minuni unde bagi pomelnicul și câștigi sănătate și noroc.
Un termen similar cu pupătorii de moaște, dar care pare mai „fardat” este cel de „creștini practicanți” sau „ortodocși practicanți”. Fardul vine însă la pachet cu niscavai mireasmă de putoare, căci în fapt nu există creștin nepracticant, este o formulare tehnică care mai mult tinde să marginalizeze în fapt pe creștini și să-i împartă în practicanți și nepracticanți. Prin această diviziune, creștinii – care sunt de fapt doar practicanți – sunt pregătiți de a fi puși la zid și arătați cu degetul. Diavolul divide și evident îi iubește pe „creștinii” nepracticanți pentru că de fapt nu sunt creștini, dar îi convine ca aceștia să stea liniștiți în banca lor considerându-se creștini deși „nu participă”. Cu atât mai mult crește inima în creștinii nepracticanți când diviziunea se transformă în ostracizare și creștinii practicanți sunt asociați deseori cu habotnicii, deoarece țin post și fac alte de-astea. Strigător la cer este că acest termen a fost adoptat și de purtătorii de vorbe și „protectorii imaginii” bisericii în societate, adică de oficioșii (sau neoficioșii) din clerul și intelighenția laică ortodoxă.
Vaccinul este tehnic un medicament. Medicamentele sunt date de doctori. Doctorii fac lucrarea lui Dumnezeu. E firesc deci ca un creștin să nu aibă probleme să facă vaccinul, la o primă vedere. Să presupunem însă că nu vorbim de vaccin. Să ne gândim la panadol. Ne doare capul și suntem pupători de moaște. Ce facem? Luăm un panadol sau pupăm moaștele sau ne dăm cu mir sau cu ulei sfințit? Fiecare după credința sa! Eu uneori iau 2 panadoale pentru că de obicei unul nu face față – mai ales cele vândute în Românika.
Tot așa și cu vaccinul. Este o chestiune de credință: în privința bolii asteia, ne punem nădejdea în Dumnezeu sau în vaccin? Nu există și-și. Ne amăgim dacă credem că vaccinul este ca un panadol, deoarece panadolul a fost deja produs în miliarde de pastile și se știe eficiența lui și efectele secundare, pe când un vaccin nou necesită multă încredere în doctorii care l-au făcut. Este deci nevoie de credință. Dar și Dumnezeu ne cere credință. Putem să dăm și colo și colo credință? Am putea spune că nu este aceeași credință, că sunt credințe diferite?
Chestiunea în sine este de risc. Dacă boala este nasoală – și eu nu cred că e – și e necesar un medicament atât de riscant, oare nu e firesc să gândim că doar Dumnezeu ne poate scăpa de o așa boală grea? Aici nu cred că mai funcționază îndemnul să ascultăm de doctori că și ei sunt de la Dumnezeu. Ascultăm dacă facem boala și ajungem în spital de Covid sau ne tratăm acasă. Dar cu vaccinul este o chestiune de credință. Așa cum mergem la biserică și ne rugăm de sănătate și nădăjduim că Dumnezeu ne va feri de boală, tot așa putem face vaccinul și ne punem nădejdea în doctori în legătură cu boala asta.
Dar afectează cumva această alegere credința noastră în Dumnezeu? Nu cred. Nu cred că Dumnezeu se va supăra dacă vor exista unii care nu vor avea credința în El ci își vor pune nădejdea în vaccin. Din contra, Dumnezeu poate chiar îi va feri de posibilele intenții malefice ale celor care s-au agățat de această oportunitate a plandemiei Covid pentru a face experimente genetice pe populație. Problema este, dacă cei care își fac vaccinul acum, au un plan pentru ce va urma. Căci după cum am mai spus încă dinainte ca aceste discuții să fie în public, vaccinul nu va fi unul singur, vor apărea noi tulpini sau noi virusuri care vor necesita vaccinarea permanentă și alte minunății.
Deci, pierzând această oportunitate de a ne pune nadejdea în Dumnezeu încă de la începutul unei posibile crize de proporții cu amploare apocaliptică, oare vom recupera cu acest pas greșit credința pierdută acum și ne vom fortifica pentru dilemele și mai mari care deocamdată sunt doar potențiale?
Nu sunt profet și nu știu, cuminte e să spun că Dumnezeu îi va ajuta pe cei care acum nu au credința să aleagă între nădejdea în Dumnezeu și nădejdea în Pfizer în legătură cu Covidul. Doar dacă dilemele nu o să devină prea mari căci deja vedem că unii încep să cadă în iconoclasm fără să știe ce înseamnă asta și fără să aibă o lepădare explicită de Hristos. Practic lepădarea lor este doar vădită pentru cei care sunt atât de … practicanți încât să cunoască ce este iconoclasmul și să înțeleagă că puparea unei icoane cu masca înseamnă lepădare de credință.
Mai este un aspect de comentat. Drumul spre iad este mereu pavat cu intenții bune. Cu siguranță se va găsi unul sau doi care vor zice: trebuie să facem vaccinul (acum când e opțional) sau trebuie să facem ascultare de autorități (când va fi obligatoriu) deoarece asta nu afectează credința noastră. Ascultarea de cezar e necesară pentru că dacă nu, se vor închide iar bisericile și nu o să mai primim pomelnice. Aceștia nu se problematizează de faptul că slujbele nu mai sunt slujbe dacă oamenii trebuie să pupe icoanele cu masca sau dacă trebuie să fie împărtășiți cu lingurița. Nici semnele de întrebare care se ridică asupra întregii crize pandemice nu sunt o problemă, ascultarea de cezar este prima opțiune, pentru că altfel ne taie salariile sau nu mai avem speranțe de niciun post căldicel în vreun minister, ong sau de ce nu – chiar în scaunul de patriarh.
Există însă diverse grade între cei care pun umărul la noul reset. Unii o fac din superioritate și megalomanie – ei se cred mai deștepți, mai intelectuali, mai informați și consideră retrogradă rezistența la o banală mască. Condițiile „excepționale”, criza medicală, impun să adoptăm toate aceste măsuri pentru ca să ieșim o dată din criză. Pentru ei și resetul este doar o conspirație, deși bancherii centrali ai lumii vorbesc pe zoom despre cât de cool o să fie să poată urmări tranzacțiile fiecărui cetățean în fiecare magazin prin noile monede virtuale – lucru imposibil acum prin banii lichizi. Acești megalomani care se cred culți și moderați și se detașază de habotnicii care nu poartă mască și se opun dictaturii medicale, sunt atât de întunecați încât cred că marele reset este un termen conspiraționist, nu programa Formului Economic Mondial de la Davos, o grupare a miliardarilor care conduc lumea, o grupare neoficială dar publică și unde s-a discutat în octombrie 2019 despre cum liderii lumii trebuiesc pregătiți pentru o pandemie.
Sunt nenumărate semnale că pandemia nu este doar un moment, un incident care va trece, ci pe zi ce trece, pe săptămână și lună care trec, căpătăm noi și noi indicii că această boală cu o rată de supraviețuire de 99.95% este folosită pentru consolidarea puterii și a controlului populației, măsurile medicale fiind deseori iraționale.
Întorcându-ne însă la dilemele vaccinării, pe lângă problema credinței de care am discutat, care este una de conștiință în mare parte, nu doresc să dezbat aici evaluarea riscului – o problemă pe care trebuie să și-o pună orice om, indiferent de credință.
Orice tehnologie nouă, vine la pachet cu unele riscuri. Raportat la risc, oamenii sunt în general prudenți deși există o categorie restrânsă de curajoși și pasionați de risc. În cazul vaccinului actual, frica de moarte – în ciuda confruntării cu o boală cu rată de supraviețuire de 99.95% – cam inversează ierarhia și îi transformă pe toți prudenții și conservatorii în adoptarea noilor tehnologii în entuziaști ai adoptării rapide a vaccinului. Deci frica este cea care schimbă raportul. O foarte mica felie dintre cei care nu erau tentați de orice gadget minune apărut (în orice domeniu) vor avea acum încredere nelimitată în promisiunile acestui vaccin (deja cam dezumflate de noile tulpini, chiar înainte de penetrarea masivă în rândul populației).
Spuse fiind cele mai de sus, nu este oare firesc, ca un creștin care are puțină credință și mai puțină frică decât cei necredincioși să adopte prudența și scepticismul în privința vaccinului și să aștepte? Cu siguranță vedem însă că la cât de unsă este fabrica de produs consens, vaccinul va avea succes, sau dacă nu va avea, va fi prezentat ca având succes, iar eșecurile și semnele de întrebare vor fi etichetate conspirații. În vremuri atât de tulburi în care vedem că adevărul este incert și minciuna, propaganda, manipularea, se fac cu vehemență, urmând probabil legalizarea pedepsirii contestatarilor adevărului unic, oare nu e logic pentru creștini să își pună întrebarea dacă nu cumva vaccinul asta nu e de la Dumnezeu?
Pe de altă parte, orice lucru bun are opoziție și am putea spune (și sunt unii care zic) că Dumnezeu a luminat doctorii ca să facă acest vaccin și că cei care fac lucrarea lui Dumnezeu sunt cei care se luptă ca să convingă conspiraționiștii habotnici și anti-vaxxeri retrograzi că vaccinul este bun. În acest cadru de gândire, am putea spune că diavolul se opune binelui și nu vrea să scăpăm odată de boală ca să putem să facem slujbe normale, fără a pupa icoanele cu masca și fără a avea mereu stresul că vin pândarii noului reset să ne amendeze dacă mergem în pelerinaj și pupăm moaștele.
În cele din urmă totul este un risc, orice alegere este riscantă. Când însă suntem în dilemă, să facem rugăciune către Dumnezeu ca să primim răspuns. Sau dacă nu putem face rugăciune, să ne uităm către reperele noastre în jurul nostru la oamenii care și în alte situații au spus lucruri corecte și ce au spus ei s-a întâmplat și sfaturile lor au fost bune. De asemenea, să luăm medicamente de la firme care au mai făcut medicamente bune, care nu au avut incidente cu medicamentele produse, să luăm vaccinuri de la firme bune, nu de la cele care au făcut dezastru prin Africa, să avem încredere în autorități serioase, nu în alea de încurcă cadavrele la morgă și să ne uităm la televiziuni corecte, care prezintă adevărul exact așa cum este și nu ne mint și printr-o dezbatere pro și contra echilibrată, evaluează o problemă din toate punctele de vedere, invitând experți care susțin și o opinie și alta.
