Mi se pare mie că asistăm la formarea unei găuri negre a consensului social – care niciodată nu a fost oricum la cote maxime, mai ales pe meleaguri mioritice – și de asemenea, cred că una dintre armele folosite de stăpânul acestui „proiect” (diavolul) și slugile lui oarbe este manipularea discursului public nu atât prin amestecarea adevărului cu minciuna cât prin simplificarea și bagatelizarea oricărui discurs și reducerea oricărei argumentări la o dialectică binară: dacă nu ești cu noi, dacă nu te aliniezi tuturor punctelor din aquis-ul nostru comunitar, ești dușmanul binelui și trebuie să fii pedepsit!

Reducerea la argumentarea binară este de departe cel mai vizibil pattern care poate fi observat în toate mediile de comunicare (de la televiziuni până la twitter) și rezultatele acestei cangrene este propagarea unei reacții în lanț care nu poate duce decât la o autodistrugere a oricărei speranțe de limpezire a apelor, calmare a situației sau de găsire a unui răspuns.

Dacă înainte de Covid, aveam războiul politic, unde să zicem că lupta este simplă și tabelere clare, putem observa că indiferent de „subiectul zilei”, orice brumă de încropire a unui dialog sau a unor idei mai nuanțate a fost mereu tăiată din fașă și retezată rapid de către inginerii tehnici ai fabricii de consens, în final totul reducându-se la catalogarea în alb sau negru – în funcție de topic – a evenimentului / persoanei / subiectului. Și în general în negru, deoarece mizeria și știrile negative, prin efectul pishologic asupra omului, sunt de departe mai atractive și mai eficiente, frica fiind vectorul de control în societatea modernă.

Tembelizarea

De ce se întâmplă asta? Să enumerăm câteva răspunsuri care ar ieși poate singure la suprafață. În primul rând, tembelizarea. Prostimea populației este deja o certitudine. Vremurile în care sute de oameni stăteau pe vremea comunismului la coadă la librării ca să cumpere o carte, s-au dus de mult. Nu doresc să insist care ar fi cauzele tembelizării – unii le pun pe seama creșterii accesului la informație sau pe baza dezvoltării puterii vizualului în detrimentul scrisului, dar acesta este un alt topic și părerea mea este că mediul în sine nu contează, deși este cert că fiecare mediu are strict o influență asupra patternului sinapselor. Dar mediul nu poate fi complet de vină pentru scăderea nivelului de inteligență și mai ales pentru distorsionarea capacității de a purta (și de a consuma) un dialog nuanțat.

Temporizarea

Un alt răspuns poate fi influența nocivă a televiziunii care prin presiunea comercialului și constrângerile ratingului, ducând o luptă acerbă între ele pentru public, și-a perfecționat și a cizelat cele mai eficiente metode de a o atrage atenția și de a o ține captivă. Iar discursul bazat pe logica binară este de departe cea mai la îndemână metodă care se adaptează atât cerințelor de stimulare a interesului cât mai ales constrângerilor legate de timpul redus. Televiziunile nu doar că trebuie să stimuleze atenția și să determine clientul să apese pe un anume buton, dar trebuie ca să îl și țină captiv iar alocarea unui timp prea mare pentru un singur topic, în care s-ar putea ca dezbaterea unui subiect să acopere mai multe fațete ale adevărului, este imposibilă. De aceea vedem că subiectele curg într-un ritm alert, breaking news-urile au un tempo dinamic și în general orice emisiune, orice dezbatere, orice subiect nu poate fi prezentat pentru o perioadă prea lungă deoarece publicul obosește și schimbă canalul. Dar tembelizarea a ajuns până la punctul în care subiectul trebuie reluat, și experiența fascinației narativului funcționează chiar dacă conținutul este același și a mai fost prezentat acum o ora. Așa cum la un copil mic, infant, aceeași poantă, același giumbușluc poate fi repetat de mai multe ori până interesul se pierde, tot așa, creierelor reduse ale contemporanilor noștri, repetarea sacadată a aceluiași subiect nu crează deloc oboseală sau plictis ca la un om normal, ci din contră – îi ține „aproape”.

Tot la capitolul temporizare aș înclude și rețelele sociale care deși permit (unele – mai puțin Twitter) o comunicare eficientă, un discurs pe larg, cu întrebări și răspunsuri, cu „thread”-uri de mesaje, cu posibilități de atașări multiple (grafica, video, audio), cu refințe externe, constrângerea fundamentală este disponibilitatea de atenție a interlocutorilor, care fiind deja erodată de televiziuni, cu greu poate fi angajată într-un dialog real, nuanțat și care nu solicită neapărat unele sentințe și cu atât mai mult separă interlocutorii între pro și contra.

Divide et impera

Care să fie însă consecințele și cum se va sfârși totul? Dacă la diagnosticarea problemei și găsirea unor cauze, discuția se poate lungi și accept că poate nu am acoperit toate cauzele și poate altele sunt chiar mai nasoale (cum ar fi de exemplu distrugerea sistematică a sistemului educațional și formarea noului om care are nevoie să gândească binar pentru că statul îl va învăța mereu care este binele), cu privire la efectele certe ale acestui fenomen, nu cred să existe dubii: prin aceste diviziuni repetate societatea se va fărâmița în noi și noi bucăți și nu doar societatea, ci chiar individul.

Pe cât de grave sunt lucrurile, pe meleaguri mioritice avem oricum beneficiul „întârzierii”. Faptul că suntem în urmă are unele particularități. Bunăoară, să fim mulțumiți că încă putem avea dezbateri la care există variante de a opta: pro și contra. Căci în afară, în vestul luminat, nu doar că dezbaterile sunt pseudo-dezbateri și chestiunile sunt tranșate deja, dar nealinierea prin abținere sau eludarea unei rapotări cu privire mai ales la subiectele cu substrat ideologic (și care subiecte nu mai au acest substrat?) este suficientă pentru a fi ostracizat. Poate se necesită un exemplu. La noi de exemplu, ar putea să există o dezbatere: să dea sau sa nu dea statul român despăgubiri țiganilor pentru că au fost robi acum x sute de ani? În România, la această dezbatere putem avea opinii pro și contra, ne putem poziționa de o parte sau de alta. Dar în SUA, nu avem dreptul să ignorăm un răspuns și chiar dacă suntem sau nu interesați, trebuie să afirmăm versiunea mainstream a răspunsului pentru a fi acceptați / incluși în societate. Cam cum era jurământul față de partid în Epoca de Aur: fără carnet de partid, rămâneai un paria.

Dar de ce zic că dialectica binară va duce în cele din urmă la divizarea interioară chiar a conștiinței individului? Este simplu: ecoul gâlcevei cu diavolul se va răsfânge din mediul social în interiorul fiecărui avorton al pseudo-culturii contemporane, care fără un sistem clar sau măcar propriu de valori, va fi azvârlit dintr-o parte în alta până va fi făcut praf și golit de orice potențial constructiv.

Soluții

Nu-mi stă în fire să propun soluții, mai ales la probleme abstracte care pot părea neclare unora. Evident că cea mai la îndemână soluție ar fi auto-educarea și adoptarea conștientă a exercițiului dialogului dar pentru ca aceste soluții să funcționeze, trebuie ca „pacientul” să accepte boala, să realizeze că este bolnav sau măcar să fie dispus a accepta că … virusul există!

Din păcate chiar pentru cei care simt o durere interioară din expunerea la acest război nevăzut al sabiei cu laser care împarte toate ideile în două, observarea fenomenului și punerea degetului pe rană sunt imposibile.

Doar „medicamente” (ca să nu le zicem pilule roșii) ingerate accidental, pe ici pe colo ne pot ajuta. Unul dintre ele, ales aleator sunt de exemplu podcasturile care prin durata largă (cele care au durată largă) oferă o perspectivă mai colorată a persoanei intervievate și a subiectului tratat. Cultura podcastului este însă încă fringe pe meleaguri mioritice, deci medicamentul doar de import.

Cărțile, evident sunt și ele niște vitamine care ne ranforsează sistemul imunitar în fața virusului dialecticii binare, dar există și unele efecte adverse: bibliofilia nu prea dezvoltă simțul și capacitățile de dialog, ci din contră.

Deconectarea este o variantă facilă, la îndemână pentru cei care sunt auto-satisfăcuți. Dar eu o pun alături de dezertare.

Rămâne în cele din urmă resemnarea. Dar din resemnare și delimitare, propun și înțelegerea și deconspirarea fenomenului, contracarearea cu ferminate prin punerea punctului pe i, darea răului pe față, folosirea armelor diavolui împotriva sa și mai ales exersarea în prorpiul forum intern al simțului dialogului și a sensibilității față de misterul celuilalt, căci în cele din urmă, societatea este formată din oameni și fiecare om în parte este un întreg univers.