La procesul lui Hristos – pe care nu romanii l-au condamnat – au avut loc câteva fenomene juridice care s-au tot repetat peste ani și ani acolo unde diavolul a pus stăpânire pe oameni și pe conducătorii lor și a răstignit, de data aceasta, pe urmașii lui Hristos.

Degradarea judecății oamenilor a decăzut mult mai mult. Dacă pe atunci, măcar pretextul era păstrarea tradiției religioase [1] (deci integritatea Legii, a neamului în cele din urmă) în prezent judecarea urmașilor lui Hristos are ca pretext introducerea unor noi tradiții, împotriva neamului și chiar împotriva umanității [2]. Deci deși inițial s-a pornit de la judecata strâmbă, malițioasă, sub influența diavolului, dar cu pretexte bune, de apărare a neamului și a credinței, în prezent s-a ajuns la judecarea directă pe criterii diabolice antiumane – legea este deja anti-umana.

Diavolul care urăște făptura omului își crește influența până acolo încât și legea și mersul societății și gândirea omului tinde către anihilarea persoanei umane fizică, nu doar spirituală sau psihologică. Spun că diavolul are nevoie de colaborarea omului pentru realizarea acestui scop deoarece singur nu este lăsat. După cum știm dacă ar putea, diavolul ar înghiți tot pământul dintr-o dată și l-ar trage cu el în iad. Dar Dumnezeu apără omul atâta vreme cât omul se lasă apărat și nu-L alungă din viața și lumea lui. Orice pas pe care îl face diavolul are nevoie de acordul omului, are nevoie de acțiunea omului și are nevoie ca mult mai mulți oameni să dorească acel rău pentru ca Dumnezeu care iubește omul, dar ține la dreptate, să îngăduie totuși răului să avanseze.

Transhumanța, singularitatea, modificarea ADN-ului, ingineriile sociale globale și alte „deziderate globale” toate au în comun o singură cheie: distrugerea omului ca individ și fâlfâirea steagului binelui comun. De altfel și Caiafa a spus-o: „mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul” (Ioan 11,50)

Ne mirăm uneori astăzi cum de la nivelul decidenților, la nivelul hotărârilor celor mari se ia decizii atât de absurde și atât de fără niciun sens. Ne mirăm cum se poate instituționaliza distrugerea memoriei și simbolurilor naționale, a civilizației și a culturii care ne-a adus până aici. Ne mirăm în prezent, în lupta cu plandemia, cum se instituționalizează distrugerea fizică prin „protocoale”, dezechilibrarea serviciilor și stimularea războiului psihologic.

Nu mai revin la pretexte, deoarece am comantat mai sus: fie direct, fie indirect, acestea sunt controlate de diavol. Marea dilemă a mea este legată de colaborarea oamenilor, de tăcerea și pasivitatea cu care acești pași sunt făcuți deși pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul lumii, pași sunt din ce în ce mai clari și devierile din ce în ce mai evidente.

Confuzia și slăbiciunea credinței au fost mereu explicația de ce gloatele se lasă duse ca vitele la abator și acceptă manipularea conducătorilor controlați de diavol. Vedem că oarecare dilemă a existat la nivelul factorilor activi din societate (idioții utili, agenții de marketing și implementatorii „masurilor”) tot timpul și perceperea realității la nivelul acestora a fost corectă și pe-atunci doar că nu suficient de ancorată în credință: „arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. (Ioan 11, 47).

Pe de o parte recunoșteau că Acest Om făcea multe minuni. Așa cum și idioții utili văd adevărul alb pe negru și nu au dileme. Dar se gândesc la UE: ce ne facem dacă UE așa și pe dincolo? Dacă nu ne mai lasă să mergem în excursii pentru că nu acceptăm certificatul verde? Dacă nu mai trimit la noi turiști și ne pică PIB-ul cu 0.5%? Deci, în loc să treacă mai departe și să facă pasul pe care oamenii de jos îl făcuseră deja și exista riscul ca „toți să creadă în El”, administrația publică din vremea lui Iisus a venit să raporteze situația la Caiafa care fiind un singur om, toate ezitările și păcatele poporului la toate nivelurile s-au reflectat în el și diavolul a avut dreptul să-l influențeze și să-i spună ce trebuie făcut: „să-L ucidă”.

Ce mi se mai pare interesant în întreaga prindere și judecare a lui Hristos este că proasta decizie și acțiune a administrației, a conducerii iudeilor, din momentul deciziei până în momentul procesului, putea fi răsturnată dacă poporul avea totuși prezență de spirit: în momentul în care Pilat i-a întrebat pe cine să elibereze. Aici, încă o dată, căderea poporului este dată pe față explicit (de unde înainte, prin arhiereii și conducătorii poporului era subînțeleasă implicit) deoarece nu au trezvia să ceară eliberarea lui Hristos. Ne spune Biblia că Pilat a întrebat oamenii, dar eu mă îndoiesc că a fost un referendum corect. Mă îndoiesc că după câte minuni făcuse Hristos printre ei și la cât de alertați s-au arătat arhiereii și fariseii, cum că exista posibilitatea ca toată lumea să ajungă să creadă în El, dacă poporul ar fi fost întrebat direct, nu ar fi cerut eliberarea lui Iisus. Eu cred mai degrabă că acele mulțimi care au strigat erau manpulați, erau coordonați și puși acolo fie de susținătorii lui Baraba, împreună cu fariseii și cărturarii care îl urau pe Hristos deoarece le dăduse viclenia și răutatea pe față și ei nu erau interesați de metanoia ci se credeau îngeri în trup. Deci, eu cred că deși majoritatea îl iubeau pe Hristos, puterea lor era mică, frica era mare, trezvia era lipsă. Nu realizau importanța momentului. Credeau că Hristos va avea singur grijă de el. Așa cum făcuse minuni, credea că va mai face o minune și acum. Nu înțelegeau că Dumnezeu are nevoie de ajutorul lor prin manifestarea concreta a unirii lor într-un glas. Dacă toți pe cei care Hristos îi făcuse bine veneau să-L apere, împreună cu familiile lor, până și Pilat s-ar fi cutremurat de mulțime și ar fi dat înapoi, darămite cărturarii și fariseii care nu erau decât niște „influenceri” ai puterii romane care trăiau în simbioză cu aceasta și care se folosea de ei pentru a controla populația.

Peste puțini ani evreii au fost călcați în picioare și toți cărturarii și fariseii trecuți prin sabie. Peste puțin mai mulți ani, după ce și-a jucat rolul său, Roma a apus și Imperiul Roman care părea veșnic, a intrat în putrefacție. În istorie vedem că de fiecare dată când în raportul cu Dumnezeu omul se lasă condus de diavol, deși pe moment diavolul pare să aibă câștig de cauză, în cele din urmă el va pierde și Dumnezeu va duce omenirea mai departe întorcându-l pe om la El în feluri tainice și minunate cum numai un Dumnezeu poate să o facă.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

REFERINȚE

[1] Ioan 16,2 – „vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu”

[2] Christian pastor arrested for making ‘homophobic statements’ after preaching from the Bible says he was treated ‘shamefully’ – and was ‘doing what my job description says’ – DailyMail