Nenea din interviu este un fizician teoretician – jongleur de ecuații. Ca fapt divers el a câștigat un Nobel (un premiu fără relevanță după ce Obama a luat Nobel pentru pace deși a extins războaiele mai mult ca Bush și l-a tensionat pe tembelul de Kim până la amenințarea cu războiul nuclear în peninsula koreană).

Observați cu câtă nonșalanță tratează o problema importantă cum ar fi liberul arbitru și cum neagă existența (relevanța) conștiinței. Nu exista „eu” zice el, ca și cum conștiința ar fi o entitate omogenă simplă, un singletone. Tot el aduce ca contra-argument că cică uite cât am vorbit cu tine mi-au venit în cap gânduri pe care nu le-am mai avut – și asta explică el ar fi argument că conștiința nu există deoacere nu poate fi delimitată. Cu toate acestea, gândurile alea nu pot veni oricui în cap ci doar celui care a învățat și a citit despre ele, care de altfel se află în acest interviu tocmai din acest motiv. Deci, există totuși o legătură între gânduri și cel care vorbește, nu se pot diferenția.

Una peste alta, fizicienii teoreticieni sunt faimoși pentru entuziasmul cu care rejectează orice teorie și orice idee care ar putea sugera – chiar dacă de la o poștă – ideea unei cauze primare a universului și adoptă cu brațele deschise și cu mult entuziasm teorii ilogice care nu au nici consistență cum ar fi multi-versul, care prin definiție este o teorie care nu poate fi niciodată probată, prin urmare nu este știință. În fapt, simplist vorbind, multiversul este un model matematic care include în el și câteva (nu toate) din faimoasele ecuații care descriu universul macro (teoria gravitației) și micro (teoria cuantică).

Spun că teoria multiversului nu poate fi niciodată testată pentru că testarea ei ar presupune posibilitatea interacțiunii cu un alt univers, ori dacă putem interacționa cu particule/forțe/câmpuri înseamnă că acelea fac parte din universul nostru, deci, prin definiție orice teorie care presupune mai multe universuri este un fel de poveste SF, un exercițiu de virtozitate în operarea cu modele matematice, formule și teoreme complicate care includ în ele cele câteva formule care descriu lumea macro și micro și astfel incluzându-le pretind că realizează unificarea.

În fapt, unificarea ar însemna descoperirea unor formule clare și indubitabile, nu a unui sistem care să le poate incorpora pe cele actuale care oricum sunt cam trase de păr, prin includerea unui morman de constante pentru că totul a pornit de la observații și s-a încercat găsirea unei relații între cauză și efect și cum nicio formulă nu apare din senin decât poate din revelație divină, restul sunt încropite inginerește prin măsurători care completează necunoscutele cu niște constante (plank, gravitaționala, viteza luminii, etc).

Treaba e destul de nasoală cu fine-tuning-ul – oricine încearcă să abordeze așa ceva, e scuipat de academie și aruncat în fringe să se descurce pe cont propriu. Total neștiințific să cenzurezi cercetarea într-un asemenea hal, dar astea sunt vremurile în care trăim. Și ne mai mirăm de ce fizica nu face progrese … păi face, dar face spre F-ul din SF …