Darurile lui Moș Crăciun

A cam trecut Crăciunul și cam toți copiii fac bilanțul darurilor primite de Moș Crăciun. Majoritatea sunt probabil nemulțumiți. A mulțumi un copil care nu are lipsuri este misiune imposibilă chiar și pentru Moșul. Ce ar putea să îi aducă dacă oricum are parte de orice își dorește? Este suficient să plângă și primește. E suficient să ia un 10 și se crede îndreptățit să ceară ultimul titirez apărut pe piață. Dl Goe este prototipul copilului de pe meleaguri mioritice de ieri și de azi, poate chiar mai mult pe meleaguri mioritice decât în cultura pe care o importăm – vrem-nu vrem – și încercăm să o imităm de vreo 30 de ani.

Este deprimant să fii Moș Crăciun în ziua de astăzi. Nu atât copiii sunt problema cât părinții. Căci în cele din urmă copilul este un produs. Fără a intra în lamentări inutile, trebuie să observăm că puțini sunt părinții care se abțin să nu dea totul copiilor. Prin totul înțelegând tot ce ei cer. Și astfel se nasc domni goe în serie care vor cere peste 5-10-15 ani Universal Basic Income și vor avea minime noțiuni despre capitalism – vaca din al cărui lapte produs până acum vreo 20-30 de ani încă trăiește omenirea.

Practic capitalismul a supraviețuit doar în contrast cu socialismul falimentar al URSS. Doar văzând dezastrul sovietic, s-au concentrat americanii și au împins capitalismul până la anumite extreme. Apoi, după ce capitalismul a câștigat, totul s-a dus de râpă. Nemai-având un pericol existențial SUA au deraiat de la principiile fundamentale care i-a dus unde i-a dus și s-a ajuns la ceea ce astăzi numim corporatism – puterea corporațiilor domină peste puterea statului, corporațiile conduc lumea prin deciderea alegerilor, șantajarea politicienilor (vezi Epstein), cumpărarea acestora și în general prin controlarea tuturor organizațiilor politice, atât la nivel statal cât mai ales la nivel suprastatal unde controlul este chiar mai facil.

Întorcându-ne la Moș Crăciun nu pot să nu-mi exprim durerea – uitându-mă înainte – la chinul prin care vor trece domnii goe de astăzi în viitorul apropiat când plandemia își va da masca jos și prigoana va fi directă, văzută, explicită și programată. Prin prigoană înțeleg ducerea la capăt a tuturor măsurilor care au ca scop reducerea populației și descurajarea nașterii de copii. Prin boală și distrugerea serviciilor sociale se va reduce media de viață, prin creșterea vârstei de pensionare vor fi distruși cei bătrâni și care altfel ar începe doar să consume, iar prin vaccinuri și alimentație vor fi distruși copiii și tinerii. Descurajarea familiei se va face prin măsurile deja începute: inflație, reducerea producției de bunuri de larg consum și alimentare, scumpirea energiei și creșterea accelerată a prețului întregului lanț de producție, prin carantine se vor produce tot felul de sincope în lanțul de distribuție, care vor avea ca efect tot creșteri de prețuri și o stare generală încertă. Apoi, prin așa numitul Green Deal, se va reduce consumul de cărbune și gaze și prin urmare energia electrică va fi în viitor o resursă limitată dedicată “sectoarelor vitale”. Pentru cei care se vor prinde de cum merg lucrurile și vor încerca evident să devină independenți mutându-se la țară li se vor pune tot felul de piedici, cum vedem măsurile gen maxim 5 porci, care vor ajunge 2 în 3-4 ani, tăierea consumului de lemn (pentru mufarea la rețeaua electrică căci gazele o să fie oricum reduse și ele), interzicerea folosirii de utilaje agricole etc.

E vremea aici de o paranteză. Din hazadrul vieții mi s-a întâmplat acum 2-3 luni să merg vreo 15 minute în mașină cu un trompetist de cântă la înmormântări la țară prin sudul Olteniei. Din vorbă în vorbă, vedem pe stradă un măgar și apoi pe câmp un țăran cu motosapa și eu mă arăt entuziast. “Uite, ăstuia nu îi mai trebuie măgar” remarc eu, sau ceva de genul. Ca și cum mare muncă face măgarul oricum … El zice: “las’ că-l văd eu pe ăsta când or tăia ăștia și mașinile astea”. “Păi?” – răspund eu nedumerit gândindu-mă că se referă la faptul că nu va mai fi motorină pentru ele. “Pai cum a fost cu porcii o să le interzică și pe ăștea …” răspunde el. La interzicerea motosapelor nu m-am gândit niciodată, dar temerile organice și mirosul vremurilor al acestui tatae care a cântat la capul multor morți la viața lui m-a făcut să mă gândesc serios dacă are rost să-mi cumpăr și eu una. Deocamdată, nu.

Ce se va întâmpla cu Moș Crăciun pe viitor? Așa cum am văzut bradul din seringi, la anul Moș Crăciun va aduce acadele cu vaccin în ele. Distribuirea vaccinului în viitorul apropiat va lua multe forme. Se va depăși ancestrala metodă de inserție prin acul de seringă, deoarece lumea se va plictisi de ea și va fi mai greu de vrăjit să tot deschidă “fereastra” la umăr pentru rapelurile periodice (râdeam de Câmpeanu la primul vaccin – când colo, el știa ce urmează …).

Semnele acestei transformări ar fi tocmai medicamentele noi produse – în mod ciudat aproape simulan, de mai mulți producători de vaccinuri, medicamente care TRATEAZĂ boala spre deosebire de vaccin care (teoretic) PREVINE boala. Ei bine, acadelele vor avea rol DUBLU și de prevenire și de tratament. La fel ca vaccinurile acum.

Una peste alta, mare minune dacă Moș Crăciun la anu’ va aduce măcar acadele, deoarece se anunță un an fierbinte. Și nu mă refer la hiperinflația care ne va trezvi ca un duș rece în prima parte a anului și nu doar pe noi. Anul 2022 va fi clar anul vaccinării copiilor și al permanentizării vaccinării. Nu știm giumbușlucurile care vor duce la această situație.

Sunt naivi cei care cred că Omicron le-a pus o piedică neașteptată prin blândețea lui. Oare nu realizează ca dacă le-a ieșit prima tulpină, nu mai contează în ce a evoluat ea și că acum avem răspândire endemică. Baba Vanga deja prezice un virus “siberian” care va face prăpăd. Un nou virus este chiar mană cerească pentru resetatori deoarece ar lua-o de la capăt – carantine, lockdownuri, reducerea activității etc. Știm deja formula și în plus – tot cum zice baba, avem console de realitate virtuală mai bună. Tinerii și copiii sunt primii care vor saluta noile lockdown-uri deoarece după ce ai gustat lenea, cu greu te poți prinde că este de fapt anestezic și urmează mai apoi mahmureala sărăciei și a neîmplinirii.

Să nu strâmbăm așadar din nas la darurile lui Moș Crăciun și să ne bucurăm dacă măcar l-am văzut live că am auzit că sunt unii părinți descreierați care l-au invitat pe Moșul online – ca să nu ia copiii omicron. La ăștia chiar sper să nu mai dea Moșul în veci și să aibă parte doar de Arafat.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.