Tainele lui Prigozin sunt încă ascunse. Nu ştim de ce este tolerat. Ştim că este la cuţite cu unii lideri militari. Este asta adevărat oare sau totul este o componentă a maşinăriei de propagandă rusească? Rusia nu duce lipsă de ciudaţi. De la Jirinovski, la liderul cecenilor, figuri similare lui Prigozin nu sunt tocmai anormale. Am postat pe Youtube pe canalul meu un video cu un deputat rus care la un moment dat în război cerea ocuparea Turciei …
Deci Prigozin zice că armata e prea blândă şi că liderii armatei vor ca să stimuleze ucrainienii să ocupe o parte din Rusia, după care să dea cu nucleara. Explicaţia ar fi că dacă ruşii dau cu nucleara în Ucraina e nasol, există repercursiuni ale ţărilor străine, adică NATO poate intra în război, China se poate delimita de Rusia etc. Dar dacă teritoriul rus este atacat de Ucraina, ar exista justificare pentru folosirea acestor arme. Scopul acestei manevre ar fi să arate străinilor că ruşii sunt suficient de nebuni cât să folosească nuclearele.
De ce iese Prigozin cu asta în public? Dacă intenţia armatei ar fi asta, cu siguranţă că deconspirarea planului ar fi nasoală şi pedepsită. Pe de altă parte, dacă ruşii chiar stau nasol şi le e frică de o invazie a ucrainienilor, Prigozin este nebunul ideal care să sperie lumea cu nuclearele, pe motiv că e la cuţite cu generalii şi de aia le dă pe faţă planurile.
Teoria lui Prigozin, din punct de vedere strategic este o variantă. Deşi există câteva aspecte care o decalifică cam din start. În primul rând, folosirea unei nucleare pe teritoriul propriu, doar ca să sperie ucrainienii deoarece convenţional nu reuşesc să le facă faţă, este penibilă pentru o mare putere. A ajunge în punctul în care de unde sperai să cucereşti Ucraina într-o săptămână cu ditamai blitz-krieg-ul, să îţi distrugi efectiv o bucată din teritoriul tău cu nucleare doar ca să sperii duşmanul este cu adevărat jalnic. Dacă Prigozin nu ar fi un nebun, nu ar spune asemenea prostii. Niciun lider militar nu ar accepta să dea pe faţă un asemenea plan jalnic, chiar dacă el este luat în calcul. Totodată, faptul că Prigozin este tolerat să spună asemenea aberaţii este de asemenea penibil şi un indicator al incapacităţii armateri ruseşti care are nevoie de oameni ca Prigozin şi nu pare să se descurce fără. Chiar dacă strategia oficială este cu totul alta, chiar dacă capacităţile sunt cu totul altele, faptul că este nevoie de Prigozin, chiar folosit ca carne de tun, denotă o slăbiciune.
Un alt aspect care descalifică folosirea nuclearei pe propriul teritoriu este riscul juridic. Nouă din afară ni se pare că Rusia este o ţară unde Putin face legea. Putin face legea dar ce nu înţeleg „democraţii” (ca şi cum Biden nu face legea, nu vedem că îşi ţine în braţă ditamai flăcău pedofil sau nu vedem cum îl arestează pe Trump la comandă) este că Putin trebuie şi el să respecte legile pe care le dă. Adică, dacă Rusia va folosi nucleara înainte de a face mobilizarea şi de a declara război, cred că este o problemă legală pentru Putin. Să nu uităm faza cu operaţiunea, mult timp neînţeleasă de vestici …
În final, folosirea unei nucleare tactice pe teritoriu propriu doar demonstrativ, nu va face decât să obişnuiască lumea că nuclearele nu sunt periculoase, că uite că nu au făcut mare fâs, etc. Atât publicul cât mai ales soldaţii ucrainieni, deja cumva indiferenţi la riscul escaladării conflictului de la ei într-un război nuclear, va fi cumva imunizat şi efectul va fi chiar invers. Adică în loc să se sperie de nucleare, cei care trebuie să se sperie vor deveni şi mai nepăsător decât sunt acum.
Este o diferenţă majoră între o nucelară tactică folosită demonstrativ şi o bombă să zicem de 10 ori mai mică decât Bomba Ţarului, cea mai mare bombă testată vreodată. Publicul larg nu va inţelege diferenţa ci prin nucleare va echivala acea „tactică” folosită de ruşi pe propriul teritoriu.
Există un singur blind spot care ar justifica această manevră şi ar explica şi toleranţa cu care Prigozin este lăsat să vorbească aiurea deconspirând această mişcare şi anunţând-o în avans: poporul rus. Este posibil ca poporul rus să aibă nevoie de o nucleară pe propriul teritoriu pentru a se mobiliza şi a contribui cum trebuie la război. Istoric e valabilă această observaţie şi este foarte posibil ca ruşii să se gândească că poporul are nevoie de un duş rece ca să lupte şi cum deşi au tot lăsat ba niscavai bombe să pice la Belgorod, ba niscavai drone să treacă prin Moscova, ba podul să fie puţin zgâriat. se pare că ruşii nu au suferit încă suficiente pierderi pentru ca poporul să fie mobilizat. Poate de aceea se gândesc la nucleară ca ultimă alternativă, dar nu pentru a speria vestul şi a le arăta cât de nebuni sunt ruşii ci pentru a-şi mobiliza propriul popor. Cam cum au făcut americanii la Pearl Harbour, unde se ştia despre atac şi deşi aveau posibilitatea unui răspuns, toate ordinele s-au dat astfel încât japonezii să fie lăsaţi să lovească cât mai nasol şi astfel poporul să accepte intrarea SUA în război.