Se pune următoarea întrebare: cum poate scăpa România de inflaţie? Singurul instrument care de-a lungul anilor a oferit o calmare a inflaţiei a fost instrumentul dobânzilor. Dacă Banca Naţională măreşte dobânda de referinţă şi creditarea devine dificilă, efectul asupra banilor este ca să fie atraşi în depozite şi să fie păstraţi acolo pentru a câştiga dobânzile mari oferite de Banca Naţională. Astfel, banii ca ies de pe piaţă, fac ca consumul să scadă şi în faţa scăderii consumului, teoretic piaţa e nevoită să scadă preţurile pentru ca oamenii să fie atraşi să reia consumul şi să cumpere. Este cumva bătălie între piaţă care atrage banii clienţilor şi îşi permite să mărească preţurile deoarece deţinătorii banilor nu sunt interesaţi de dobânzi, şi bănci care prin dobânzi vor şi ele să atragă banii.

Mecanismul este unul simplist explicat şi oarecum ar funcţiona într-o economie de piaţă. Care România nu are. România are un simulacru de piaţă şi inflaţia este în parte datorată tipăririi de bani în masă de către BNR. Evident, BNR este mufată la politica monetară europeană deoarece după cum ştim Isărescu şi-a asumat acel „coridor” de fluctuaţie a cursului din care nu va ieşi deoarece dacă iese, primeşte o nuia pe spinare de la stăpâni deoarece europenii nu mai pot să îşi scoată profiturile în afară.

Trecând repede la picătura de finanţe, cum statul nu are încasări şi are cheltuieli din ce în ce mai mari din cauza destrăbălării bine ştiute, datoria suverană creşte. Cum străinii nu prea au încredere să ne dea credite deşi oferim randamente maxime (comparat cu alte ţări din UE) şi „coridor” garantat care oferă de facto o garanţie că cursul nu va pica brusc peste noapte şi nu va anula aceste randamente, mare parte din datoria emisă de guvern mai recent e distribuită către fraierii din interiorul ţării, către bugetarii mai luminaţi care habar nu au de investiţii deşi au salarii mai mari ca patronii din privat şi care au auzit şi ei de la „consultanţi” că bonurile de trezorerie oferă randamente mai mari şi mai sigure, de către băncile care de mult timp au trecut peste expunerea maximă de bun simţ de deţinere a bondurilor suverane şi mai ales de fondurile de pensii care de asemenea sunt strict legate de datoria suverană şi vor pica împreună cu ea.

Deci dacă BNR va fi nevoită să mărească dobânzile şi probabil după alegeri nu va avea încotro, ce efect are asta asupra datoriei suverane care este direct legată de dobânda de referinţă, în sensul că pentru a emite bonduri şi a avea desfacere, statul trebuie să ofere dobânzi mai mari decât cele oferite de bănci? Efectul va fi creşterea povarei fiscale care chiar dacă acum este una grea, e posibil să devină de două ori mai grea dacă în loc de 7% va trece la 15% ca la turci. Care mai apoi au trecut la 50%, dar despre asemenea coşmaruri nu doresc să vă mai sperii în picătura curentă.